Grief Is the Thing with Feathers, de Max Porter

GriefGrief Is the Thing with Feathers, de Max Porter, Faber & Faber, 2015

Cartea de debut a lui Max Porter a fost primită cu mult entuziasm și de critică (nominalizată la Guardian First Book Award), și de cititori (care au scris la superlativ despre ea). Poem în proză mai degrabă decât roman, aceasta este atât de bogată semantic și stilistic și atât de emoționantă, încât succesul său nu surprinde deloc. Eu am zăbovit mult asupra ei, încercând să-i descifrez toate sensurile, referințele literare și artistice, jocurile de cuvinte și invențiile lexicale, metaforele, ritmurile și rimele. Nu a fost ușor, însă a fost o întreprindere din care am învățat mult.

În linii mari, Grief Is the Thing with Feathers evocă suferința la moartea cuiva drag, dar ce o diferențiază și o face extraordinară este modul în care este descrisă această experiență, atât la nivel de structură, cât și de conținut. Textul este împărțit în fragmente ce poartă ca titlu numele personajelor. Pe rând, tatăl și băieții povestesc cu o voce distinctă experiența pierderii soției, respectiv a mamei. Lor li se adaugă Crow, o cioară uriașă care apare neinvitată și se încăpățânează să rămână alături de ei până când vor îmblânzi durerea.

Feathers.

There was a rich smell of decay, a sweet furry stink of just-beyond-edible food, and moss, and leather, and yeast.

Feathers between my fingers, in my eyes, in my mouth, beneath me a feathery hammock lifting me up a foot above the tiled floor.

One shiny jet-black eye as big as my face, blinking slowly, in a leathery wrinkled socket, bulging out from a football-sized testicle.

SHHHHHHHHHHHHH.

shhhhhhhh.

And this is what he said:

I won’t leave until you don’t need me any more

Crow este, de fapt, personajul central al cărții, o apariție extrem de ciudată și de intensă, o metaforă pentru suferință, dar și o dădacă imaginară pentru băieți și chiar și pentru tată. Vocea lui este cea mai interesantă dintre toate, mereu schimbătoare, dificil de descifrat, plină de cuvinte inventate, onomatopee, ritmuri și rime, o poezie fără sens pe alocuri, care potențează sensul general. Crow este o prezență atât de acaparatoare, de puternică, de versatilă și insinuantă, încât discursul lui te bântuie dincolo de paginile volumului.

Very romantic, how we first met. Badly behaved. Trip trap. Two-bed upstairs flat, spit-level, slight barbed-error, snuck in easy through the wall and up the attic bedroom to see those cotton boys silently sleeping, intoxicating hum of innocent children, lint, flack, gack-pack-nack, the whole place was heavy mourning, every surface dead Mum, every crayon, tractor, coat, welly, covered in a film of grief. Down the dead Mum stairs, plinkety plink curled claws whisper, down to Daddy’s recently Mum-and-Dad’s bedroom. I was Herne the hunter hornless, funt. Munt. Here he is. Out. Drunk-for white. I bent down over him and smelt his breath. Notes of rotten hedge, bluebottles. I prised open his mouth and counted bones, snacked a little on his un-brushed teeth, flossed him, crowly tossed his tongue hither, thither, I lifted the duvet. I Eskimo kissed him. I butterfly kissed him. I flat-flutter Jenny Wren kissed him. His lint (toe-jam-rint) fuck-sacks sad and cosy, sagging, gently rising, then down, rising, then down, rising, then down, I was praying the breathing and the epidermis whispered ‘flesh, aah, flesh, aah, flesh, aah’, and it was beautiful for me, rising (just like me) then down (just like me) pan-shaped (just like me) it was any wonder the facts of my arrival under his sheets didn’t lift him, stench, rot-yot-kot, wake up human (BIRD FEATHERS UP YER CRACK, DOWN YER COCK-EYE, IN YER MOUTH) but he slept and the bedroom was a mausoleum. He was an accidental remnant and I knew this was the best gig, a real bit of fun. I put my claw on his eyeball and weighed up gouging it out for fun or mercy. I plucked one jet feather from my hood and left it on his forehead, for, his, head.
For a souvenir, for a warning, for a lick of night in the morning.
For a little break in the mourning.
I will give you something to think about, I whispered.

He woke up and didn’t see me against the blackness of his trauma.

ghoeeeze, he clacked.

ghoeeeze

Cartea este plină de intertextualitate: pornind de la titlu, o aluzie la poemul Hope is the thing with feathers, al lui Emily Dickinson, trecând prin alte versuri ale acesteia ce servesc ca motto, culminând cu opera lui Ted Hughes, din care este inspirat Crow și în care tatăl este expert, menționând-o – cum altfel? – pe Sylvia Plath și ajungând până la George Dyer, Francis Bacon și Mathias Grünewald. De altfel, prin intermediul acestei lecturi am ajuns la poemele lui Ted Hughes – From the Life and Songs of the Crow, apărute și la noi în ediție bilingvă la Editura Univers, în 1977 (ar merita cu prisosință o traducere nouă!).

Întreg textul lui Max Porter mi s-a părut genial, proaspăt, extrem de inteligent, trist și vesel în același timp și, mai ales, emoționant în doze perfecte. Trebuie să avertizez totuși: vă trebuie o anumită structură sufletească și o anumită stare de spirit ca să primiți cum se cuvine lectura acestei cărți! E nevoie de o afinitate pentru atmosferă, limbaj, subtilități, invenții lexicale și imaginație; e nevoie de un tip de sensibilitate care depășește nivelul poveștii în sine; și, în fine, e nevoie de răbdare și perseverență. La sfârșit, nu vă va părea rău, vă garantez!

Eu sper să apară cât de curând și în limba română și ca traducerea să reflecte cât mai fidel originalul. Vă mai las un citat mic, care rezumă cumva ideea cărții, și un filmuleț în care autorul citește primele pagini. Sper ca amândouă (pe lângă rândurile mele) să vă convingă să căutați cartea sau măcar să îi așteptați cu nerăbdare apariția în română.

Moving on, as a concept, is for stupid people, because any sensible person knows grief is a long-term project. I refuse to rush. The pain that is thrust upon us let no man slow or speed or fix.

Later edit:

Despre ediția în limba română, Durerea e o făptură înaripată, de Max Porter, apărută la Editura Pandora M, în 2017, traducere de Mihaela Buruiană, puteți citi aici.

5 Comments

Filed under Citate, Lecturi, Recenzii

5 Responses to Grief Is the Thing with Feathers, de Max Porter

  1. Uau, ce genial e filmuletul! (si ce tinar Max Porter)
    As vrea sa vad traducatorul care se inhama la tradus asa ceva. 🙂 Eu una parca nici n-as traduce-o, cred ca si-ar pierde din farmec.

    Crezi ca e esential sa citesti Hughes inainte?

    • Da, e foarte tânăr și lucrează într-o editură. 🙂

      Într-adevăr, e un text extrem de greu. Dar dacă nu ar fi tradus, nu s-ar bucura de el decât vorbitorii de engleză, și chiar și ei cu dificultate. 🙂

      Nu cred că e esențial să-l citești înainte (eu, de exemplu, l-am citit abia după primele 2 părți din carte), dar devii curios, pentru că sunt dese referirile la Ted Hughes și parcă vrei să vezi de unde a pornit totul… așa că, la un moment dat, tot o să vrei să-i citești poemele.

  2. Pingback: 10 cărți preferate din 2015 | Cărți și călătorii

  3. Pingback: Ce-am mai citit (9)

  4. Pingback: Durerea este o făptură înaripată - Max Porter | Cărți și călătorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *