Glezne fragile

Of, ce ți-e și cu tehnica asta! Am mutat blogul pe un alt server și am pierdut ultima postare, cu tot cu comentariile voastre, așa că mă văd nevoită să o reiau, din amintiri. Să-mi fie învățătură de minte de acum încolo, ca să-mi fac un backup măcar pentru text… Apelez așadar la răbdarea și înțelegerea voastră, iar dacă aveți timp și chef, poate lăsați din nou la comentarii versurile de data trecută (sau altele noi), că mi-ar părea rău să rămână pierdute.

Așadar, spuneam că o discuție recentă despre soarta poeziei pe bloguri și un zvon despre o încercare de a resuscita poezia mi-au dat ideea să public periodic aici câteva dintre versurile mele preferate. Nu e o noutate, am mai făcut asta în rubrica Mozaic, pe care vă invit să o vizitați cu ocazia asta, dar m-am gândit să îmi fac din asta un obicei săptămânal sau măcar lunar. Autorii și titlurile rămân de hotărât de la caz la caz, dar startul l-am dat cu un poet drag mie: Marin Sorescu.

După cum am scris și mai sus, dacă aveți poezii care v-au emoționat la un moment dat sau poeți pe care îi îndrăgiți, poate facem câte un dialog în versuri de fiecare dată. Eu aș fi tare curioasă să descopăr și altceva. Iar dacă nu citiți de obicei poezie, nu vă transmite nimic, vi se pare plictisitoare sau dificilă (s-au mai văzut cazuri, nu vă impacientați), atunci mai dați-i o șansă, cine știe, poate vă veți găsi aici poeții de suflet. 😉

Glezne fragile

Unde rămăsesem? La glezne fragile.
Da, din cauza lor
Pretinzi că nu poți schia.
Gleznele fragile mă-nnebunesc,
Îmi plac foarte mult.
Ce bine te țin pe picioare,
Dreaptă, sveltă, cu mers frumos,
Când vii spre mine
Prin zăpadă, vibrând la fiecare fulg.
Faci atingere cu fulgii.
Transmiți fiori în toată masa de zăpadă
Din cer. Uită-te, e ca o saltea descusută cerul.
Cine s-o fi tăvălind deasupra?
(Cred că tot noi).
Tolăniţi pe forţele naturii, pe fenomenul natural.
Fenomen natural pe fenomen natural.

Măzăriche pe licheni. Îţi place cum sună?
„Sună a iarnă”. Ai văzut sarea izvorind din mine,
Ca o bură de ploaie. La polul nord transpiraţia
S-ar fi prefăcut în măzăriche. „Parcă numai acolo!”
Emoţia de la polul nord.
Nu, de la polul opus.
Eu sunt polul opus nr.34.
(Aşa zicea un compozitor).
Autor de opusuri numerotate.
34 îi place lui cel mai mult.
Suntem ca doi pinguini mergând stângaci prin zăpadă la
Poale de Polul nord. Pe gheţuş.
„Ba suntem ditamai iceberguri”.
Alunecând unul în braţele celuilalt, încotoşmănaţi
În sentimente călduroase.
„Bine că ne-a apucat amorul iarna,
Avem încălzire centrală.
La vară, ar fi fost prea cald”.
Eşti o prezenţă luminoasă.
Chiar şi în zăpadă, tot tu dai
Lumina.
Eu sunt primul (Şi ultimul
Că nu mai las pe nimeni)
Cel mai mult mă impresionează la tine
Calmul ochilor mari şi calmul pielii –
Dacă pot spune astfel.
„Poţi”. Azi mâinile mele sunt foarte aspre.
Dar au şi ele calmul lor. Eşti ca o marmură
Care-a fost la mare astă-vară.
„Am fost”. „Cu cine?”. „Cu întreaga carieră”.
Şi sânii – sunt de tăiat respiraţia cu ei.
Eu sunt numai tăieturi.

Glezne fragile, Marin Sorescu

Leave a Comment

Filed under Lecturi, Poezii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *