Flori pentru Algernon, de Daniel Keyes

Flowers for AlgernonFlowers for Algernon, de Daniel Keyes, Mariner Books, 2004

Cartea astea m-a lăsat un pic nedumerită, în sensul că nu m-am hotărât dacă mi-a plăcut sau nu. Deși îi recunosc niște merite, cred că mi-a displăcut senzația pe care mi-a lăsat-o la final, însă asta s-ar putea să nu fie vina cărții.

Să începem cu începutul! Daniel Keyes a publicat inițial Flowers for Algernon ca nuvelă, în 1959, pentru care a și câștigat premiul Hugo (premiu decernat de The World Science Fiction Society celor mai bune lucrări de science fiction sau fantasy de limbă engleză). Ulterior, autorul a transformat-o în roman (1966),  după care s-au făcut și două ecranizări: Charlie (1968) și Flowers for Algernon (2000). La noi, cartea a apărut la Editura Art în traducerea lui Dan Rădulescu (2013).

Ideea cărții este una SF (deocamdată), și anume efectuarea unei intervenții chirurgicale de creștere a IQ-ului de la sub 50 la peste 150. Subiectul studiului și al intervenției respective este Charlie Gordon, un tânăr retardat care, grație experimentului, va deveni un geniu. Algernon este cobaiul, un șoricel de laborator cu care Charlie mai întâi se ia la întrecere, ca subiect al aceluiași experiment, pe care apoi îl observă, ca om de știință, și cu care, într-un final se împrietenește, ca tovarăș de suferință. Încerc să mă opresc aici în ceea ce privește subiectul, nu-mi place să povestesc, dar aș vrea să subliniez câteva aspecte.

Ce mi-a plăcut mie a fost structura cărții: dacă nu ești prevenit, începutul te ia prin surprindere. Ai de-a face cu niște relatări agramate, simpliste, pe care te chinui un pic să le descifrezi, ca să descoperi că naratorul este un tânăr cam încet la minte, supus unui experiment științific în cadrul căruia i se cere să scrie niște rapoarte privind evoluția sa. Din aceste rapoarte aflăm totul și despre Charlie, și despre experiment, și despre trecutul lui și, mai ales, despre toate schimbările interioare, psihologice, care intervin odată cu creșterea coeficientului său de inteligență.

De remarcat cum, odată cu deșteptarea sa, i se transformă și discursul: frazele devin din ce în ce mai corecte gramatical și mai complexe, până în punctul în care vorbește elevat și competent despre teorii și articole științifice. De remarcat și dedublarea care se petrece atunci când Charlie cu IQ ridicat vorbește despre Charlie cel retardat: e ca și cum Charlie de acum ar privi de undeva din afară copilăria lui nefericită, bătăile de joc din partea celor pe care îi credea prieteni, toate episoadele reprimate sau neînțelese în acele momente.

Aici nu am cum să nu mă întreb cum o fi fost munca de traducere, având în vedere specificul textului: cuvintele pocite, greșelile gramaticale și așa mai departe. Din păcate, nu am versiunea în română, dar aș fi curioasă să arunc o privire.

Spuneam la început că ceva mi-a displăcut la cartea asta și probabil că nu e vina ei. Având în vedere perioada în care a fost scrisă și publicată, se dorea probabil a fi un semnal de alarmă apropo de situația persoanelor cu handicap mental, o pledoarie pentru acceptarea în societate și educarea acestora și, în general, pentru sensibilizarea opiniei publice la această problemă. Lucrurile au evoluat semnificativ între timp în America, dar la noi probabil prinde bine.

Nu am cum să dezvolt motivele până la capăt fără să dezvălui finalul romanului, așa că nu mai insist, dar poate că cei care vor citi, mă vor înțelege. Oricum, recomand lectura pentru că, în opinia mea, ajută să punem lucrurile în perspectivă, să apreciem mai mult ce avem și ce suntem, să privim mai atent în jurul nostru și, poate, să ne implicăm.

3 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

3 Responses to Flori pentru Algernon, de Daniel Keyes

  1. Gabriel

    Una dintre cartile mele preferate, in top 20 all-time. Dar recunosc m-a lasat cu o profunda senzatie de tristete.

  2. Pingback: Ce am mai citit (8) | Cărți și călătorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *