Fetiţele. Rude sărmane, de Ludmila Ulițkaia

Fetiţele. Rude sărmane, de Ludmila Uliţkaia, editura Humanitas, colecţia Raftul Denisei, traducere din limba rusă de Gabriela Russo

Aşa cum o arată şi titlul, volumul are o structură binară: poveştile din prima parte se petrec în Rusia de după Al Doilea Război Mondial şi se întretaie urmând păţaniile fetiţelor protagoniste; în a doua parte, se face trecerea către protagonişti adulţi şi poveşti de viaţă.

În Fetiţele, le descoperim pe rând pe colegele de clasă care sunt făcute pioniere, descoperă secrete de familie, se iniţiază în ale sexului, se îndrăgostesc de profesoare elegante şi frumoase, mocnesc rivalităţi ascunse, trăiesc spaima primei menstruaţii etc.

De exemplu: rivalitatea dintre două surori gemene, Viktoria şi Gayaneh, ne dezvăluie o răutate diabolică a primei, care exploatează fără mustrări de conştiinţă naivitatea şi sensibilitatea celei de-a doua; fata cea mai săracă şi slabă la învăţătură capătă brusc o importanţă deosebită în ochii colegelor când se dovedeşte mai cunoscătoare decât acestea în treburile trupeşti.

De remarcat superstiţiile de la naşterea unui copil, imaginea femeii ciunge care împletise cu picioarele un tablou din propriul păr pentru Stalin, răceala din familia gemenelor, transele, minţi pierdute, dorinţele carnale, frigul, sărăcia şi relaţiile deficiente.

Uliţkaia surprinde cu unele imagini:

Gayaneh dădu la o parte zăpada cu mănuşa, scoase fânul presat şi-l răvăşi. Se răspândi miros de vară tristă, de casă de vacanţă şi de viaţă pierdută în trecut.

Ea face şi aluzii la Stalin:

Era abia întâi martie şi Marele Cârmaci se afla încă la cârma corabiei, care nu se scufunda şi pace.

şi la moartea acestuia:

Pe patul îngust din casa de lângă Moscova zăcea un mort acoperit pe jumătate cu o veche pătură cazonă.

În Rude sărmane, poveştile de viaţă ale personajelor sunt de fiecare dată dramatice: un cuplu în vârstă căruia îi murise într-un accident copilul frumos şi deştept îşi continuă viaţa cu tristeţe şi resemnare (Fericiţii); actele de generozitate faţă de rudele mai sărmane sunt, de fapt, un mijloc de a-şi manifesta superioritatea (Rude sărmane); o copilă de paisprezece ani seduce un fotograf în vârstă şi-i dăruieşte trei copii, iar povestea lor de dragoste rămâne ascunsă lumii mulţi ani (Bronka); etc.

Finalul povestirilor este mereu surprinzător, de parcă ar ascunde în sine întreg tâlcul istorisirii. Lumea Ludmilei Uliţkaia este urâtă şi sublimă în acelaşi timp, plină de sărăcie, răutate, boli, nevoi şi moarte, dar şi de dragoste, credinţă şi speranţă.

Leave a Comment

Filed under Lecturi, Recenzii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *