Fals tratat de manipulare, de Ana Blandiana

Fals tratat de manipulare Fals tratat de manipulare, de Ana Blandiana, Editura Humanitas, 2013

Aveam de câteva luni volumul în bibliotecă și tot amânam să-l abordez, descurajată, pe de o parte, de mărimea sa și, pe de alta, de adevărurile dure și poveștile triste legate de perioada comunistă și post-comunistă pe care mă așteptam să le găsesc acolo.

Am avut însă surpriza să descopăr aproape 500 de pagini de amintiri, întrebări, răspunsuri, căutări, întâmplări, imagini, explicații și meditații, menite să compună nu un simplu volum de memorii, ci o încercare a autoarei de a înțelege mecanismele lumii în care a trăit, propria evoluție în mijlocul acesteia și rolul manipulării, în ambele direcții. De altfel, prefața ne avertizează că aceasta este „o carte de amintiri doar în măsura în care amintirile pot deveni argumente” și că „nu am scris această carte pentru a transmite un adevăr pe care eu îl dețin, ci pentru a găsi un adevăr de care eu am nevoie”.

Ana Blandiana tânărăAstfel, o cunoaștem pe Ana Blandiana în diverse ipostaze, care împreună compun un portret puternic și delicat în același timp: copil (fiică de preot, pe numele adevărat Otilia-Valeria Coman), care asistă la arestarea tatălui său și se învinovățește pentru asta; tânără căreia i se refuză admiterea la facultate timp de patru ani, din cauză că avea un „dosar nesănătos”; poetă căreia i se interzice publicarea în mai multe rânduri și care este urmărită și persecutată de Securitate; îndrăgostită de cel care avea să-i devină soț, cel mai bun prieten, coleg de breaslă și partener pe viață, Romulus Rusan; poetă de succes, prozatoare, câștigătoare a importante premii și participantă la numeroase conferințe literare internaționale; neobosită activistă civică și fondatoare a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, de la Sighet; femeie surprinsă de trecerea timpului; româncă ce a refuzat să fugă din țară, în pofida ocaziilor ivite de-a lungul timpului sub regimul comunist, pentru că în altă parte nu ar mai fi putut scrie; om cu visuri, calități, defecte, temeri, îndrăzneli și dorința de a le diseca pe toate pentru a se înțelege mai bine.

ana-blandiana-prezentVolumul este organizat în mici capitole, sub formă de eseuri/povestiri/pastile, care abundă în imagini de impact, pasaje frumoase, adevăruri incomode. Subiectele abordate sunt numeroase și diverse: de la țărăncile românce, ierarhia și relațiile în lumea satului, până la intrigile și invidia din lumea scriitorilor, de la teama și lipsa de loialitate a prietenilor sau vecinilor până la curajul emoționant al unui țăran bătrân și străin, de la dihotomii precum tineri-bătrâni, bine-rău, frumos- urât la atotprezența insinuantă și bolnăvicioasă a neîncrederii și a manipulării, de la politică, societate civilă, lupta pentru putere și mecanismele ascunse ale acesteia la trecerea timpului, apariția și semnificația internetului, exilul și apăsarea lui (vezi Cioran și Eliade), de la „spaima profilactică” practicată de Securitate la libertatea și demnitatea din privirile țăranilor români arestați și altele asemenea.

Sunt multe pasaje cu care aș vrea să exemplific cele de mai sus, ca să înțelegeți de ce m-a emoționat această carte, dar nu am cum să le redau pe toate, iar selecția este dificilă. O să spun doar că vocea care răzbate din spatele celor câteva sute de pagini pare sinceră, fermă, dornică să înțeleagă și să arate, să explice și să se apropie, în mod special, de tineri:

Nu mă impresionează că pot să am riduri și părul alb și câte și mai câte semne ale trecerii timpului, dar faptul că cei care au vârsta pe care sufletul meu a refuzat să o părăsească m-ar putea privi ca pe o doamnă, ca pe cineva cu o definiție net diferită de a lor, mă descumpănește și mă înspăimântă.

Cred că e important ca mai ales tinerii să o citească, pentru că, pentru mulți, ar fi o revelație și un ajutor să înțeleagă și „vremurile de dinainte”, și șansa pe care o au acum să transforme societatea românească într-una mai bună.

Îmi aminteam felul în care citeam în adolescență cărțile, aruncându-mă ca într-o voluptoasă sinucidere provizorie în viața lor uneori de neînțeles, în timp ce propria mea viață rămânea ca o haină uitată pe mal, fără să știu dacă voi mai avea puterea să mă întorc și să o îmbrac vreodată. Nimic din ceea ce mi s-a întâmplat în viață nu a fost mai important, mai determinant pentru viața mea decât lecturile din adolescență și n-am crezut niciodată că pot, ca scriitor, să-mi doresc mai mult decât să am în viața unor adolescenți rolul pe care scriitorii l-au avut în viața mea de adolescent.

Vorbind despre timp:

În orice caz, cu cât viața mi se mărunțește cu programe pe care trebuie să le notez ca să nu le încurc, cu întâlniri, conferințe, interviuri, lecturi publice, dezbateri, expoziții, călătorii, prevăzute pe săptămâni și luni înainte, cu tât înțeleg mai bine raportul invers proporțional dintre libertate și timp și cu atât dependența mea de orologiile lumii – pe care am slugărnicia să le port miniaturizate simbolic, ca niște cătușe, la glezna mâinii – îmi apare mai manipulatoare și mai oprimantă.

Despre manipulare:

În măsura în care a fost rezultatul unei măiestre organizări, ura care a sfârtecat, măruncit, măcinat, dizolvat societatea omânească de după ’89 a funcționat l toate nivelurile și compartimentele acesteia. Pentru că arta dezbinării nu consta în a reuși să-i faci să se ciocnească și să se încleșteze pe viață și pe moarte pe cei care sunt de sens contrar, ci în a-i face să se sfârtece între ei pe cei de același fel.

Despre cei care au ales calea străinătății și cei rămași în urmă:

Un popor nu pleacă în întregime de acasă, indiferent cât de mare i-ar fi nefericirea. Cei care pleacă se salvează pe cont propriu, desolidarizându-se tacit de cei care rămân, prin simplul fapt că refuză să le mai împărtășească soarta.

*

Compasiune era ceea ce simțeam și eu: compasiune pentru libertatea noastră de iobagi pe un petec de cuvânt, lăsați singuri de cei ce au plecat, pleacă și vor mai pleca; compasiune pentru singurătatea lor de scriitori despărțiți violentviolent de cititorii lor și rămași singuri în mijlocul lumii și limbii străine; compasiune pentru toată suferința de acasă și pentru toată suferința de aici, pentru cei ce s-au pierdut din lipsa libertății și pentru cei ce s-au pierdut de dragul libertății. Compasiune pentru toți cei siliți să opteze pentru drame de sens contrar, dar de aceeași intensitate…

4 Comments

Filed under Citate, Lecturi, Recenzii

4 Responses to Fals tratat de manipulare, de Ana Blandiana

  1. Am sa ma reapuc de proza Anei Blandiana (care într-o vreme îmi placea tare) cînd o sa-mi treaca supararea pe ea… 😀

  2. Pentru declaratiile facute cu privire la imigratie. Nu m-a mai suparat asa din 1990, cînd l-a sustinut orbeste pe Emilas!

  3. A, cred că am citit o reacție la declarațiile acelea, dar nu și declarațiile.
    În volumul ăsta, explică un pic și ce a fost cu susținerea lui E. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *