După-amiaza unui faun, Adolfo Bioy Casares

Dupa-amiaza unui faunDupă-amiaza unui faun, de Adolfo Bioy Casares, editura Curtea Veche 2009, traducere din spaniolă și note de Tudora Șandru-Mehedinți 

Așa cum promiteam mai demult, revin cu câteva impresii despre volumul de față, ce reprezintă o culegere de povestiri scrise de Casares și publicate cu diverse ocazii. Cele șaptesprezece povestiri apărute la Curtea Veche au fost selectate de traducătoare, doamna Șandru-Mehedinți, care a ales și titlul volumului.

„Totdeauna am fost încredințat că voi scrie odată povestea pe care o citiți. Până și autorilor de povestiri fantastice le vine timpul să înțeleagă că cea dintâi obligație a scriitorului constă în a descrie întâmplări, locuri și, mai cu seamă, acele ființe, puține la număr, pe care destinul le-a făcut să intre definitiv în viața lui sau măcar în amintirile lui. La naiba cu Insulele Diavolului, cu alchimia senzorială, mașina timpului și magicieni uluitori!, ne spunem, pentru a ne îndrepta nerăbdători atenția către o regiune, un sat, o provincie îndrăgită la sud de Buenos Aires.

Când e vorba de o poveste adevărată, care scoate la iveală mistere de nebănuit în poveștile fantastice, dorința noastră de a le cerceta devine tot mai stăruitoare. Pe de altă parte, pe toți ne atrage descoperirea unei fisuri în realitatea de nepătruns.”

Fragmentul de mai sus face parte din povestirea „Eroul femeilor” și pare să rezume crezul autorului argentinian și rețeta după care acesta își construiește proza. Poveștile par rupte din realitate, iar fantasticul, misterul, neverosimilul, ciudățeniile se strecoară pe nesimțite și răstoarnă imaginea inițială.

(Atenție, posibile spoilere!) Femeile iubesc, dar îi părăsesc pe cei iubiți din cauza unor principii (ca Daniela din „Măști Venețiene”, care, necrezând în ideea reîmpăcării, se dedublează pentru a putea fi cu persoana iubită), a unor slăbiciuni de moment, care fac apoi ca ideea fidelității să nu mai aibă sens (ca Olga din „După-amiaza unui faun”), de durere (ca Andreea, din „Muște și păianjeni”), sau le împrumută atitudinea, ținuta, cuvintele până într-acolo încât se confundă cu ei („Scrisoare despre Emilia”).

Moartea este des prezentă în povestirile lui Casares, sub forme violente: incendii, crime, sinucideri. Apar idei precum: inducerea somnului ca formă de conservare în timp – „Se deschide o ușă” (idee întâlnită și la / preluată și de Adrian Păunescu în romanul său „Vinovat de iubire” și aici se oprește comparația), sfârșitul universului, ascuns într-o cameră din Berlinul de Est („Camera fără ferestre”), aparate de transmitere a sufletelor („Năzuința”), telepatie, suprimarea morții, viziuni distopice ale viitorului etc.

„… vă propun ceva mai bun: oamenilor lipsiți de curaj, care nu vor avea curajul să înfrunte greutățile vieții, li se va administra printr-o metodă științifică fericirea, fericirea adevărată, cu condiția să muncească. Cu alte cuvinte, niște sclavi fericiți vor munci pentru restul omenirii.”

Concentrate, diversificate, misterioase, împletind realul cu fantasticul, amintirile cu prezentul, viitorul cu visele și lumile posibile cu cele doar intuite sau dorite, povestirile lui Casares prind cititorul în mreaja lor și îl țin strâns acolo până la final, când în mintea sa se insinuează revelația fantasticului sau se adâncește și mai mult misterul.

4 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

4 Responses to După-amiaza unui faun, Adolfo Bioy Casares

  1. Un volum care mi-a plăcut foarte mult. Interesant cum fiecare reține și extrage conform intereselor sale din momentul respectiv. Acum dacă aș reciti cartea, probabil aș observa lucruri diferite față de prima citire, despre care am și scris acum câțiva ani (cred că s-au făcut ceva).

    • Da, așa e. 🙂 Chiar astăzi răsfoiam „Eu nu sunt Stiller” al lui Max Frisch, care îmi plăcea mult pe la 20 și ceva de ani. Recitind pasajele subliniate atunci, mi-am dat seama că acum probabil nu l-aș mai aprecia deloc la fel, că nu mă mai regăsesc în deruta aia existențială și-n deprimarea și singurătatea din cărțile lui. 🙂
      În altă ordine de idei, am citit articolul despre Papini și Casares. Am avut o tentativă să citesc „Gog”, dar nu mai știu de ce nu am dus-o la capăt. O să mă întorc la un moment dat la el.
      Mulțumesc pentru vizită. 🙂

  2. Pingback: Armele secrete ale lui Julio Cortazar | Cărți și călătorii

  3. Pingback: Dormind la soare, de Adolfo Bioy Casares | Cărți și călătorii

Lasă un răspuns la ellamyway Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *