Drumul înfometat, de Ben Okri

Drumul infometatDrumul înfometat, de Ben Okri, Editura Univers, 2009, traducere din engleză și note de Mircea Țara

Ben Okri este un scriitor de origine nigeriană de care eu am auzit abia recent, dar care se pare că este foarte apreciat și premiat pentru cărțile sale. De altfel, pentru romanul de față a câștigat Premiul Man Booker, în 1991, o recomandare mai mult decât suficientă. Până la el, singurii autori africani citiți de mine fuseseră J. M. Coetzee și Chinua Achebe, despre care am scris și pe blog, așa că am fost curioasă să-mi completez imaginea despre literatura africană.

Inițial, titlul cărții m-a trimis cu gândul la Drumul lui Cormac McCarthy, dar asemănarea dintre cele două se oprește la protagonistul copil obligat să îndure foamea într-o lume săracă și fără perspective. Fără să diminuez în vreun fel valoarea romanului lui McCarthy, cartea lui Okri mi se pare extrem de bogată stilistic, complexă, excelent scrisă și, într-un singur cuvânt, halucinantă. De altfel, a fost una dintre puținele cărți cărora le-am dat 5 steluțe pe Goodreads fără să ezit.

Despre ce e vorba, veți întreba. Ei bine, pe scurt, despre un copil aparte, Azaro, despre familia lui și mahalaua în care se zbat cu toții să supraviețuiască, despre sărăcie, foamete, spirite, vrăji, superstiții, dragoste și lupta pentru viață. Azaro este aparte pentru că este un abiku, adică face parte dintre copiii-spirit, care nu vor să se nască și să trăiască pe pământ, ci fac un pact să revină în lumea lor lipsită de griji. Cei care refuză sunt bântuiți de semenii lor până se întorc. Azaro alege să rămână în lumea oamenilor, chiar dacă viața de aici este foarte grea și plină de lipsuri. Ce îl ține aici?

Vă avertizez din start că nu este o lectură ușoară: nu prea știi ce e realitate și ce fantezie, imaginile de sărăcie, foamete, violență și neputință sunt destul de dure, galeria de personaje fantastice, grotești, diforme, amenințătoare, ce se perindă prin paginile cărții și în viața protagonistului pare să nu se mai termine, iar pericolele fizice și spirituale sunt la tot pasul. Să nu vă așteptați la un fir narativ obișnuit, la o desfășurare convențională a acțiunii! Totul pare un vis într-un vis, sau mai degrabă un coșmar ce dă în alt coșmar, cu motive care se repetă: rătăcirile lui Azaro, clienții dubioși și înspăimântători ai barului ținut de doamna Koto, relațiile când tandre, când violente din familia lui Azaro, amenințările politicienilor și ale suporterilor lor, lupta continuă pentru supraviețuire și munca grea a părinților, alcoolul, spiritele, vrăjile și vrăjitoarele, șobolanii și cerșetorii, o lume întreagă de sărăcie și disperare, din care pare să nu existe ieșire.

Și totuși, am devorat-o cu ochii măriți, cu buzele strânse, fascinată de lumea imaginată de Okri și, mai ales, de stilul lui. Este atât de frumos și de intens scrisă cartea asta că te prinde în „ghearele” ei și nu-ți mai dă drumul. Te pierzi într-o lume fantastică, grotescă, înspăimântătoare, dar nu vrei să te rupi de ea pentru că ți-e drag Azaro, te înduioșează imaginea mamei, te fascinează imaginea tatălui, te intrigă Doamna Koto și vrei să vezi ce se întâmplă până la urmă. Portretele lor sunt foarte bine individualizate pe un fundal ce oscilează între real și magic, între bine și rău.

Tema drumului și a foamei lui revine periodic în roman, fie sub forma legendei povestite de tată, fie a poveștii spuse de spiritul cu trei capete, fie în ofrandele lăsate pe marginea drumului de localnici, fie în rătăcirile lui Azaro. Dialogurile sunt puține și ori scurte, simple, ca cele dintre Azaro și protectoarea lui, Doamna Koto, ori având în ele ceva magic, ritualic, metaforic, poetic, ca cele dintre Azaro și părinții lui. Scenele care descriu luptele de box ale Tatălui sunt atât de intense și de minuțios și dinamic descrise, încât le citești cu răsuflarea întretăiată și le vezi desfășurându-se în fața ta ca pe un ecran cinematografic.

Toată această lume săracă, cu foamea și superstițiile ei, cu vrăji și vrăjitori, cu lupta permanentă pentru supraviețuire, cu dorința de îmbogățire politică (Doamna Koto) sau de salvare a semenilor (tatăl lui Azaro), cu spirite și ritualuri, cu supa de ardei și ogogoru, cu rivalitățile sau solidaritatea dintre vecini, cu dragostea și violența ca parte a vieții, este un simbol al Africii, o lume fascinantă, incredibilă, puternică și obsesivă, o lume care merită descoperită în romanul lui Ben Okri.

Am vrut să dau câteva citate, dar mi-a fost foarte greu să aleg. Până la urmă, m-am hotărât la începutul legendei drumului înfometat, la un fragment din povestea drumului spusă de spiritul cu trei capete și la premonițiile lui Ade, prietenul lui Azaro și copil-spirit la rândul lui. Sper să vă stârnească suficient interesul cât să căutați cartea și voi:

A fost odată ca niciodată, a început Tata dintr-odată, un uriaș căruia îi spuneau Regele Drumului. Picioarele lui erau mai lungi decât cei mai înalți copaci și capul îi era mai mare decât cele mai mărețe stânci. Putea să vadă o furnică. Atunci când bea, se golea un izvor. Când urina, apărea o fântână rea. Fusese unul dintre monștrii teribili ai Pădurii, și erau mulți ca el, întrecându-se să mănânce lucruri ciudate. Când Pădurea a început să se micșoreze din cauza Omului, când uriașii nu au mai găsit destule animale să mănânce, s-a transformat din pădure în drumurile pe care călătoresc oamenii. (…) Regele Drumului avea un stomac uriaș și nimic din ceea ce mânca nu îl sătura. Așa că era mereu înfometat. Oricine voia să călătorească pe drum trebuia să îi aducă un sacrificiu, atfel nu îl lăsa să treacă.

*

-Ceea ce voia profetul lor să le spună e că, în momentul în care drumul va fi terminat, vor pieri cu toții.

-De ce?

-Presupun că nu vor mai avea nimic de făcut, nimic la care să viseze și nicio nevoie de viitor. Vor muri de desăvârșire, de plictiseală. Drumul este sufletul lor, sufletul istoriei lor. De aceea, când termină o secțiune mai mare din el, sau au uitat cuvintele profetului și au început să se gândească că l-au terminat, au loc cutremure de pământ, lovituri de fulger, erup vulcani invizibili, râuri coboară peste ei, uragane le sfarămă pământul, drumul înnebunește și se autodistruge sau oamenii ajung denaturați în spirit și încep să transforme drumul în alte lucruri, sau muncitorii înnebunesc, oamenii încep războaie, revolte mutilează totul și mii de lucruri le distrag atenția și distrug ceea ce au construit și o nouă generație vine și începe din nou să construiască drumul din ruine.

*

-Vor fi schimbări. Lovituri. Soldați peste tot. Urâțenie. Orbire. Și apoi, când oamenii se așteaptă mai puțin, va avea loc o mare transformare în lume. Oamenii suferinzi vor cunoaște dreptatea și frumusețea. O schimbare minunată va veni de departe și oamenii vor înțelege marea însemnătate a luptei și a speranței. Va fi pace. Apoi oamenii vor uita. Apoi totul va începe din nou, înrăutățindu-se, îmbunătățindu-se. Nu te teme. Vei avea mereu ceva pentru care să lupți, chiar dacă este doar frumusețea sau bucuria. (…) Țara noastră e o țară abiku. Ca și un spirit-copil, tot pleacă și vine. Într-o zi, se va decide să rămână. Va deveni puternică. Eu nu o voi vedea.

 

 

3 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

3 Responses to Drumul înfometat, de Ben Okri

  1. Şi pentru mine a fost o lectură fascinantă, dar abia am aşteptat să o termin. Lumea descrisă e mult prea deprimantă şi grotescă încă să-mi fi dorit să zăbovesc prea mult în ea. Eu i-am dat numai 3* pentru scriitură, căci subiectul a fost destul de incomod şi nu am citit-o neapărat cu plăcere.

  2. Pingback: 10 cărți preferate din 2015 | Cărți și călătorii

Lasă un răspuns la Dana Dumitru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *