Divergența e singurătate, dar era să fiu eu pe bicicletă

Dacă titlul v-a nedumerit și v-a făcut suficient de curioși ca să intrați aici și să vedeți ce naiba înseamnă, atunci mi-am atins jumătate din scop. Cealaltă jumătate e să vă și placă și să vă intereseze ce am scris. 🙂 Ei bine, nu vă mai țin în suspans, sub această înșiruire de cuvinte aparent fără logică se ascunde o trecere în revistă a lecturilor mele din ultima vreme și niscai noutăți din culise. Să încep, așadar:

Din când în când simt nevoia să citesc ceva numai de dragul acțiunii, în care să urmăresc mai mult subiectul și mai puțin stilul, structura romanului, cugetările adânci sau construcția personajelor. Cu alte cuvinte, vreau să citesc ceva strict pentru relaxare, nu neapărat pentru deșteptare. :p

Divergent-trilogy

Acuma, sper să nu-mi sară în cap fanii genului sau ai trilogiei, dar mie mi s-a părut că seria Divergent, Insurgent și Allegiant, de Veronica Roth, ar fi perfectă pentru așa ceva. Adresată (probabil) mai mult adolescenților sau categoriei Young Adult (depinde de fiecare cât de tânăr sau de adult se consideră), trilogia a avut și are încă mult succes la publicul larg. Dovadă stau și filmele bazate pe primele două părți, al treilea, spart în două după moda The Hobbit și The Hunger Games, fiind programat să apară în 2016 și, respectiv, 2017. Primul volum m-a ținut destul de acaparată și l-am dat gata cam în două zile (sau, mai degrabă, zile și nopți, după cum am găsit timp în weekendul de care vă povesteam aici). După ce m-am întors acasă, am citit printre picături, așa că încă sunt la volumul al treilea și nu știu dacă deja m-am plictisit sau e din cauza lecturii fragmentate, dar parcă nu mai e la fel de interesant ca la început. Nu trag concluziile până nu întorc și ultima pagină, așa că deocamdată recomand seria celor care încă nu au citit-o sau care nu au răbdare până apar și ultimele două filme. În paranteză fie spus, din câte țin eu minte, al doilea film nu respectă întocmai volumul Insurgent. Oricum, e o combinație simpatică: distopie, acțiune, tineri care descoperă lumea din jurul lor, cu mecanismele ei ascunse și o întreagă țesătură de intrigi și manipulări, proces în cursul căruia se descoperă și pe ei înșiși, câte o poveste de dragoste, câte o prietenie, câte o relație tensionată dintre părinți și copii, precum și testele la care sunt supuse toate acestea. E o lectură plăcută, antrenantă (cel puțin la început), fără a fi simplistă sau previzibilă și purtând în ea și un mesaj important referitor la natura ființei umane.

The invention of solitudeAm început The Invention of Solitude, de Paul Auster, dar am abandonat-o cu părere de rău, cel puțin deocamdată. Un eveniment real din viața autorului, decesul tatălui său, devine punctul de pornire al cărții și „pretext” pentru rememorarea figurii paterne, precum și pentru diverse meditații asupra condiției de tată sau de fiu. Prima parte a fost chiar interesantă și mi-am notat multe citate; elementele biografice regăsite în memoria autorului se combină cu o istorie zbuciumată și mai puțin cunoscută a familiei sale, cu trăirile naratorului din zilele ce urmează decesului, în care trebuie să-și facă îndatoririle de fiu, și cu inserții de ziar și de scrisori, ce reconstituie trecutul și încearcă să explice firea tatălui și eșecul relației tată-fiu. În partea a doua, perspectiva se schimbă, autorul devine personaj, observat în cămăruța lui din Paris, totul e mai criptic, mai metaforic, mai poetic… Cum eram într-o perioadă în care ajungeam să citesc numai seara, înainte de culcare, când mi se închideau ochii de oboseală, nu am fost foarte receptivă la această schimbare de ton și stil, așa că am hotărât să o las deoparte. O să revin la ea la un moment dat.

There But For TheMare bucurie, mare! Am primit, în sfârșit, versiunea în engleză a unui roman care mi-a plăcut mult și despre care am scris aici. Dincolo de subiectul ciudat, de poveștile celor patru personaje principale și de stilul inteligent, romanul There But For The, de Ali Smith, apărut la Editura Univers cu titlul Era să fiu eu, e plin de jocuri de cuvinte pe care le-am apreciat în română, în traducerea lui Carmen Scarlet, dar pe care abia așteptam să le citesc și în original. O să revin asupra lor, probabil. 😉

La capitolul intenții (nu-mi place să le numesc planuri, deocamdată): (re)citirea lui Henry Miller, reluarea Furnicilor lui Bernard Werber, întoarcerea la lecturile în franceză, găsirea unui loc de depozitat bicicletele și lista ar putea continua, dar mă opresc aici. Bine, bicicletele n-au legătura cu lectura decât dacă ne gândim că o să mă mișc mai mult și o să citesc mai puțin, sau că o să ajung mai repede în parc, unde să citesc în natură, sau că în coșulețul cu care vreau să-mi dotez bicicleta cea nouă o să încapă frumos un teanc de cărți sau că… ați prins ideea, sunt sigură. 🙂 Idei?

16 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

16 Responses to Divergența e singurătate, dar era să fiu eu pe bicicletă

  1. M-a atras titlul dar eu mi-s mai ciudat din fire 🙂
    Oricum, sunt aici, si am citit, multumim!

    Furnicile sunt musai de citit iar pentru bicicleta e bine sa ai genti din acelea pe lateral la spate – foarte practice; aici in Olanda toata lumea le are (macar pentru cumparaturi daca nu pentru carti sau urs de plush).

    Saptamana faina!

    • Scop atins! 😉

      Da, Furnicile mi-au tot fost recomandate, am încercat, am abandonat, am revenit, iar am abandonat, probabil o s-o tot țin așa. 😀

      Până la genți, trebuie să găsesc un loc de depozitare, pentru că în casă nu e prea practic și garaj/boxă n-am.

  2. Şi pe mine titlul m-a atras şi faptul că aveai poza cu vot la articol. Credeam că scrii ceva şegat de top : P Pe mine mă bate gândul să ies din top pentru că site-ul în sine nu e grozav, scriu cu foarte multe greşeli de ortografie şi gramatică. Numai la un text am găsit eu vreo 12 greşeli pe care nici acum nu le-au corectat 😀
    Dar, să revenim. Pe mine cărţile sau filmele de tipul „Divergent” nu mă atrag deloc, nu ştiu dacă o să mă încumet să citesc vreodată. „Era să fiu eu” mă tentează şi pe mine.

    • A, poza aia s-a încărcat aleatoriu. Nu stau mereu să selectez o poză anume.

      Sincer, nu prea am citit pe acolo, doar am intrat pe câteva bloguri înscrise, de curiozitate. Cred că multe dintre bloggerițe sunt adolescente. 😀

      Mie îmi place să alternez stilurile și genurile, așa că din când în când prinde bine câte un Divergent, Hunger Games, Ender’s Game (deși unii ar putea argumenta că Ender nu intră în categoria asta) etc. Mă rog, chestie de gusturi și de dispoziții.

  3. Si eu am abandonat cu mare parere de rau The Invention of Solitude, tot pe la partea a doua. Cand citesti despre ea suna atat de interesant dar lectura nu e chiar acaparanta.

  4. Eu abandonez cărțile fără nici o părere de rău. Oare e ceva grav? Să mă caut?

  5. Mi-am luat si eu Ali Smith, The Accidental, nu de mult, dar vad ca ma tot apuc de altele si nu-i mai fac loc. Am tinut minte ca ti-a placut, si parca si Diana a scris de bine de Ali, daca nu ma insel, asa ca gata, dupa ce gat ce citesc acum, ma apuc de ea!

  6. Pingback: Un om în întuneric, de Paul Auster | Cărți și călătorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *