Despărțiri, de Juan Carlos Onetti

Despartiri, Juan Carlos Onetti

Despărțiri, de Juan Carlos Onetti, editura Nemira, 2006, traducere din limba spaniolă și prefață de Ileana Scipione

„Venea după prânz, cu costumul de care se folosea în capitală, îndărătnic, fără să renunțe la aerul singuratic, ignorând movilițele învârtejite de pământ, căldura și frigul, dezinteresat de bunăstarea trupului: apărându-se cu hainele, pălăria și pantofii prăfuiți de resemnarea de a fi bolnav și segregat.”

„…era singur și, când ne pasă de singurătate, suntem în stare să comitem toate josniciile necesare pentru a necâștiga o tovărășie, urechi și ochi care să ne servească. Vorbesc de ei, de ceilalți, nu de mine.”

„Bărbatul vorbea cu vertiginoasă continuitate, mângâind, în scurtele pauze, antebrațul femeii, ridicând paragrafe între ei, crezând că munții de vorbe îi modificau aspectul feței slăbite, că ceva important încă mai putea fi salvat, câtă vreme ea nu punea întrebările previzibile.”

„Aerul mirosea a frig, a uscat, a nici o plantă.”

„Am continuat s-o privesc și încă mi-o amintesc așa: mândră și rugătoare, aplecată peste brațul care ducea valiza, nu răbdătoare, ci fără înțelegerea răbdării,  cu ochii plecați, cu zâmbetu-i din care emana destulă poftă de a continua să trăiască, de a povesti oricui, clipind din ochi, mișcând capul, că nenoricirea n-are nici o importanță, că nefericirile sunt bune doar ca să marcheze date, să separe și să facă inteligibile începuturile și sfârșiturile multor vieți prin care trecem și existăm. Totul în fața mea, de cealaltă parte a tejghelei, toate invențiile gratuite puse, ca într-un clopot, în penumbra și aroma călduță, reavănă, confuză, a dughenei. În spatele șoferului din autobuz, fata a mers copiind umerii înclinați ai fostului jucător de baschet.”

„Mă privea fără să-i pese că mă vedea, cu buza ridicată și nemișcată. Bătea cu vârfurile degetelor în tejghea, ca să stea drept, în pardesiul negru, care mirosea, anacronic; își arăta oasele păroase de la încheieturi și-și lăsa capul în jos, ca să se uite la ele, alternativ, cu milă și dragoste; în plus, doar pomeți, un surâs dur, ochi strălucitori, un aer activ și infantil. Îmi venea greu să cred că s-ar fi putut construi un chip cu atât de puțin. I-am adăugat o frunte înaltă și galbenă, cearcăne, linii albastre de-o parte și de alta a nasului, sprâncene îmbinate, negre.”

Leave a Comment

Filed under Citate, Lecturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *