David Grossman

Prima mea întâlnire cu David Grossman s-a produs în aprilie anul acesta, când, atrasă de titlu, am citit romanul său Cartea de gramatică interioară. Am povestit deja cât de impresionată am fost de stilul lui poetic, muzical, extraordinar de frumos, precum și de povestea în sine. Săptămâna aceasta am avut bucuria să asist din public (unul destul de numeros, găzduit de Clubul Țăranului de la MȚR) la o seară cu scriitorul israelian, organizată de Editura Polirom și moderată de Cătălin Ștefănescu.

David Grossman

(Poză preluată de pe pagina de Facebook a evenimentului)

Încă de la început, David Grossman și-a captivat audiența cu modul său calm, bonom, sincer și foarte plăcut de a vorbi; și a vorbit despre cărțile sale, despre procesul scrierii, în special după producerea unei tragedii în viața personală, despre familia sa, despre atentatele recente de la Paris, despre război și statul israelian și despre necesitatea păcii.

Dintre romanele sale, l-a menționat pe cel mai recent, Un cal intră într-un bar, și a povestit chiar câteva scene, suficient cât să-mi confirme interesul (cumpărasem deja un exemplar la fața locului, înainte de începerea evenimentului). Protagonistul, un stand-up comedian, ridiculizează totul în mod agresiv și vulgar până când este confruntat de o femeie-copil care îl cunoștea de când erau mici și care exclamă dezamăgită: „Dar erai un băiat bun!” Acest episod declanșează în mintea personajului principal amintiri din copilărie despre moartea unuia sau ambilor părinți, nici el nu știe, pentru că nimeni nu i-a spus. Indiferența, măștile, umorul folosit ca armă și introspecția par să fie teme explorate în acest roman, dar vă povestesc mai multe după ce-l citesc.

Cartea de gramatică interioară este chiar despre familia sa. M-a amuzat că, la întrebarea tatălui său dacă cineva din afara familiei va înțelege oare ceva din cartea aceasta, David Grossman a răspuns arătându-i fiecare apariție a unei noi traduceri. „Vezi, mai înțeleg și alții!”

Până la capătul pământului – un roman început cu 3 ani și 3 luni înainte de moartea fiului său în război, despre o mamă al cărei fiu este plecat în război și care este convinsă că, atâta timp cât ea nu va fi acasă să primească vestea morții lui, aceasta nici nu se va întâmpla. Prin urmare, pleacă într-un pelerinaj în care aproape că răpește un bărbat pe care îl iubise în tinerețe și îi povestește necontenit acestuia despre fiul ei, sperând, încercând să-l țină astfel în viață. Un roman premonitoriu și terapeutic, în același timp, pentru că reîntoarcerea la lucrul asupra multiplelor versiuni ale romanului l-a ajutat pe autor să facă față mai ușor morții propriului fiu.

Următoarea carte, Căderea din timp, chiar a fost dedicată supraviețuirii după moartea copilului. Iar apropo de versiunile unui roman, David Grossman a declarat că romanele sale au, în medie, 20-25 de versiuni până să ajungă la forma finală, ceea ce mi se pare enorm: de câtă răbdare, atenție, detașare ca să poți privi totul cu un ochi proaspăt, și de cât perfecționism este nevoie pentru a cizela un roman în 25 de versiuni? Cum știe când să se oprească? Răspunsul său (parafrazez):

Atunci când scriu, îmi place să descopăr povestea, personajele, nu știu dinainte sfârșitul și nu mă gândesc dinainte la ce vor crede cititorii. Cercetarea și faptele sunt mai puțin importante, ceea ce contează este atmosfera, nuanțele redate, muzicalitatea. Caut melodia din fiecare poveste, fie că vorbim despre dialog, fie despre fluxul conștiinței. Atunci când simt că știu prea mult, mai mult decât cititorul, mă opresc, fiindcă vreau ca cititorul să scrie povestea odată cu mine.

Alte idei care mi-au plăcut și pe care le-am reținut:

I hope my books are an invitation to people to expose themselves to all of human situations, just like I do when I write.

Why do I write? I could answer: to make sense of life, but the truth is I love telling stories.

Peace will not only allow us to survive from one catastrophe to the next, but to live a full, normal life.

Ioana Petridean, traducătoarea a trei dintre romanele sale, a adăugat că, citindu-l pe David Grossman, și-a dorit ca toată lumea să poată înțelege limba ebraică pentru a-l putea citi în original. Venind de la o traducătoare, acesta este, cred, cel mai mare compliment care i se poate face unui scriitor. 🙂

Eu mă declarasem deja admiratoare înfocată a scriitorului israelian după lectura unui singur roman, iar la cât de încântată am fost de prezența lui la MȚR, abia aștept să le citesc și pe celelalte. Un scriitor excelent, dublat de un om care a lăsat o impresie de bunătate, de sinceritate, de echilibru și de decență; un scriitor celebru care mi-a strâns mâna când mi-a dat autograful și mi-a spus că și mama lui poartă același nume ca mine; un om care a știut să creeze o atmosferă extraordinară și așa o comuniune cu publicul încât sala l-a aplaudat în picioare.

V-am convins să-l citiți? 🙂 Dacă nu am reușit eu, citiți interviul acordat Mediafax, interviul acordat ziarului Adevărul, sau impresiile lui Constantin Piștea de la același eveniment, consemante pe Bookhub.

5 Comments

Filed under Evenimente

5 Responses to David Grossman

  1. Ce frumos, Mihaela! Cred că este minunat să cunoaștem omul din spatele cărților! Și da, „Cartea de gramatică interioară” mi-a atras și mie atenția, și după cum am mai spus, este pe lista mea viitoare de lectură! Abia aștept să îl descopăr! 🙂 Toate cele bune!

  2. Pe mine m-ai convins 😉 Tot „Cartea de gramatică interioară” mă atrage şi pe mine cel mai mult.

  3. Pingback: 10 cărți preferate din 2015 | Cărți și călătorii

Lasă un răspuns la Cărți și călătorii Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *