Cum să încurajăm copiii să citească

Mă mai roagă uneori mamele să le recomand niște cărți pentru copii ca să-i determine să citească. La început, sunt nedumerită: cum adică să-i determine? Pe mine părinții mă certau că țineam lumina aprinsă până la 3-4 dimineața, fiindcă nu mă înduram să las cartea din mână până nu o terminam. Dar apoi îmi dau seama că între perioada copilăriei mele și prezent s-au petrecut tot felul de schimbări, care și-au lăsat amprenta asupra mentalității și obiceiurilor părinților și copiilor, în egală măsură.

Eu și cei de o seamă cu mine ne petreceam timpul liber jucându-ne PE AFARĂ, cu păpuși, mingi și diverse jocuri: de-a prinselea și ascunselea, Flori, fete sau băieți, Țările, Hoții și vardiștii, Țară, țară, vrem ostași, ba chiar am inventat noi transpuneri în realitate ale aventurilor Țestoaselor ninja și ale altor seriale preferate. Când nu mă jucam pe afară, găseam eu ce să fac și în casă: dacă nu-mi chinuiam vecinii cântând în fața oglinzii din baie sau dacă nu consumam caiete întregi desenând diverse, de cele mai multe ori citeam. Aveam și de unde să aleg: cu rafturi întregi de cărți adunate de părinții mei (majoritatea romane istorice, de aventuri, SF) și cu biblioteca nouă și mai pretențioasă a soră’mii, nu aveam cum să mă plictisesc. Devoram tot ce-mi pica în mână, ce-mi atrăgea atenția prin copertă sau titlu și, din când în când, ce-mi propuneau unii și alții. Am mai povestit eu la un moment dat ce cărți îmi încântau copilăria și adolescența, așa că nu mă repet; cert e că adoram să mă pierd ore în șir printre paginile cărților, obicei pe care l-am păstrat până acum.

E drept că astăzi, pe lângă televizor, copiii au tot felul de distracții (și în sens de amuzament, și în sens de distragere a atenției de la alte lucruri, mai importante), cele mai evidente fiind jocurile de pe tabletă, telefon sau computer. De multe ori am văzut copii adunați în vreun loc minunat, de exemplu, la munte, și în loc să alerge și să profite de spațiul larg și de posibilitățile neîntâlnite la bloc, se adunau ciorchine în jurul vreunei tablete. Nu declar război jocurilor electronice, cu siguranță sunt făcute astfel încât să stimuleze atenția, gândirea logică și mai știu eu ce alte trăsături care prind bine la viața omului, dar eu cred că plăcerea lecturii nu au cum s-o înlocuiască.

Și atunci, pe lângă mișcarea în aer liber, zic eu că părinții ar trebui să se preocupe și de cultivarea plăcerii de a citi. Iată câteva idei în acest sens:

Dați exemplu! Dacă cei mici vă văd pe voi că citiți, vor deveni curioși și vor crește gândind că cititul este o activitate normală și plăcută, nu o obligație. Mi-aduc aminte și acum că, la un moment dat, văzându-mă cu citind, o fetiță cu care mă mai jucam m-a întrebat: „Dar tu de ce înveți mereu?” Pentru ea, cartea însemna numai obligația de a face teme sau a învăța pentru școală, ceea ce era destul de trist.

Faceți-le cărți cadou! În funcție de vârsta și de preocupările lor, găsiți cărți potrivite pe care să le oferiți copiilor: vor fi bucuroși și curioși să vadă și să citească despre scafandri, pirați, dinozauri sau mai știu eu ce-i interesează pe ei atunci.

Parent and child readingCitiți-le sau citiți cu ei! Faceți-vă un obicei din a le citi seara, înainte de culcare, sau în orice moment când vi se pare potrivit și încurajați-i să citiți împreună. Astfel, vor asocia cititul cu momentele petrecute cu mama sau cu tata și, pe lângă poveștile în sine, cărțile le vor aduce și amintiri valoroase.

Cumpărați-le cărți cu ilustrații: imaginile sunt mai repede asimilate și le vor atrage atenția asupra poveștii; în plus, pot să coloreze și, prin intermediul desenelor, să descopere și textul.

Bibliotecă pentru copiiOrganizați cu ei propria bibliotecă: un raft al lor unde să-și țină cărțile, în care să facă ordine, pe care să știe de unde să le ia și să le arate și altora. Biblioteca poate să aibă o formă haioasă, să fie colorată sau multifuncțională.

Duceți-i la spectacole de teatru sau la filme inspirate din cărți! Personajele și aventurile din pagini care prind viață pe scenă sau pe ecran îi vor ajuta să vadă altfel cărțile și le vor crește apetitul pentru lectură.

Duceți-i la bibliotecă și în librării! Eu țin minte și acum drumurile cu mama la bibliotecă și cât de rău îmi părea că nu puteam să iau decât trei cărți odată.

CHILD-READING2Vorbiți cu ei despre ce au citit și încurajați-i să-și exprime părerile: ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut, cu ce personaj s-au identificat, ce ar fi făcut diferit etc. Pe lângă ușurința de exprimare, vor deprinde și învățăminte, iar discuțiile pot lua forma unui joc sau a unei activități distractive (cu buline roșii, ca la grădiniță, sau cu steluțe, ca pe Goodreads).

Cam astea sunt ideile pe care vi le propun eu, dacă aveți și altele sau exemple personale, nu ezitați să le împărtășiți aici!

Later edit: M-am gândit după ce am publicat să caut și alte articole pe aceeași temă. Am descoperit că sunt foarte multe pe net, așa că o să indic numai câteva, pentru varietate. Oricum, ideile sunt cam aceleași, pentru că, la urma urmei, sunt lucruri de bun simț pe care le poate face fiecare:

Cum încurajăm copiii să citească

Cum încurajăm copiii să citească în vacanță

Învață-ți copilul să iubească lectura

Cum să vă încurajați copilul să citească

17 Comments

Filed under Lecturi

17 Responses to Cum să încurajăm copiii să citească

  1. Și nu-i obligați să citească, asta urăsc cel mai mult copiii 🙂
    Plus că e vorba de copilărie, au pasiuni trecătoare și e absolut normal (părerea mea!) ca și cititul să fie sedus, abandonat și apoi sedus…
    Din sfaturile tale, le-am cam folosit pe toate, dar și băiatul meu a avut o perioada de 6 luni în care a citit enorm, iar următoarele 6 luni nu a mai avut chef de nicio carte.

  2. fata mea de 11 ani citeste. si ar citi si mai mult daca nu ar avea atatea lectii in timpul anului scolar. avem noroc si de o doamna profesoara de limba romana care a atras copiii la clubul de lectura si le da suplimentar 1-2 carti de citit/luna. ideea e ca trebuie atras copilul cu mare blandete spre lumea cartilor…de exemplu, prima carte mai serioasa a fost „Panza Charlottei” in cazul fiimii. degeaba i-am dat eu exemplu de „Ciresarii” sau de „Amintiri din copilarie”, citea numai fragmente si se plictisea repede. o data cu Pinza…a prins gustul lecturii si a trecut imediat la „Toate pinzele sus”. o las sa-si aleaga ea lecturile dar sunt atenta pe ce-i cade-n mana si chiar citim pe rand anumite carti (asa a fost cazul Minunei, despre care am si scris). personal, recomand parintilor sa se implice mai mult si sa fie insistenti, fara sa-i sufice.:)

  3. Fiica-mea nu citeste decît lecturile obligatorii, indiferent de metodele mele de convingere (si le-am încercat pe toate pe care le-ai enumerat, plus altele). Ce este straniu este ca are cu adevarat talent la scris, si în franceza (limba în care a facut scoala secundara si în care chiar îi uimea pe profi cu eseurile ei) si în engleza (limba în care a studiat la colegiu).

    Noroc ca deseneaza atît de bine încît, spun eu, compenseaza 😀

  4. Am lucrat mult cu copii și familiile lor. Din experiența mea, cea mai bună abordare este raportarea la cărți ca la niște prieteni dragi, care îți sunt alături și la bine și la greu. Nu contează numărul lor (nu trebuie să citim mult, ci bine, adică să înțelegem în primul rând ce am citit), ci calitatea relației cu cărțile.

    Știu că mulți părinți nu înțeleg de ce copiii lor recitesc de „n” ori o carte. O fac pentru că simt că nu „și-au înțeles prietenul” pe deplin, mai sunt aspecte ale povestirii, personajelor, acțiunii la care vor să se întoarcă, să se gândească la ele, să discute despre ele. Este un proces firesc și trebuie încurajat. Nu așa îți faci prieteni? Cunoscându-i mai bine, iar și iar, întâlnindu-te și discutând cu ei? Exact așa fac și copiii în mod natural în relația cu cărțile.

    Am scris despre „împrietenirea” copiilor cu lectura, uite aici, pentru cei interesați – stroke.ro/?p=3177

    • Mulțumesc pentru comentariu. Îmi plac ideile cu pușculița pentru cărți (5) și jurnalul de lectură (6) din articolul tău. 🙂
      De altfel, țin minte că eu aveam un caiet de lecturi când eram copil; scriam în el datele cărții și un rezumat – era cerință de la școală pe durata vacanței de vară, dar mi-a prins tare bine! Mai târziu, îmi notam citate sau versuri într-un carnet. Acum, îmi notez și idei. 🙂
      Cât despre recitirea la nesfârșit a unei cărți, eu făceam asta cu Muzicuța cu schimbător, de Nicuță Tănase. O știam pe de rost, dar tot voiam s-o recitesc, nu pentru că n-aș fi înțeles-o, ci pentru că îmi plăcea atât de mult povestea și mă emoționa de fiecare dată. 🙂

      • 🙂 Da, ai sesizat bine, recitirea e o nevoie inclusiv de „înțelegere emoțională”, nu doar la nivel cognitiv. „Înțelegerea emoțională” se referă la stările afective pe care le trăim (retrăim) când recitim o carte. Avem nevoie să ne (re)conectăm (la fel ca și cu un prieten pe care deja l-am cunoscut bine) cu starea de bine pe care o simțim când ne reîntâlnim.

  5. Am vazut mai demult o imagine, o mama desenase pe peretele din camera fetei ei un copac si de fiecare data cind fata mai citea cite o carte, puneau o frunza in copac, pe care scriau numele cartii si data cind a citit-o. S-ar putea sa fie o idee buna pentru cei care vor sa vada rezultatele „muncii” lor.

  6. P.S. In Barcelona pot lua 15 carti odata! La copii, nu stiu la adulti, ca mie nu mi-am facut inca abonament.

  7. Pingback: Lecturile potrivite pentru copii, în funcție de vîrstă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *