Cum a fost la FILIT – Iași 2014 (II)

Așa cum povesteam ieri, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași a fost un prilej excelent să revăd un oraș drag mie, să mă întâlnesc cu colegi de breaslă și să discutăm despre unele dintre durerile meseriei noastre, precum și să văd și să ascult numeroși scriitori invitați la festival.

Cred că niciodată nu am mai văzut Iașiul fremătând de oameni atrași de literatură, fie ei localnici sau veniți de departe, mai tineri sau mai în vârstă, cunoscuți în branșă sau anonimi curioși, onorați și entuziaști sau, dimpotrivă, sictiriți care bifau încă un eveniment.

Din ce am văzut eu, organizarea a fost ok, chiar dacă au mai fost și sughițuri pe ici, pe colo. Am apreciat în mod deosebit transportul gratuit pus la dispoziția celor din alte orașe, printre care și Bucureștiul, și materialele informative distribuite în locurile de desfășurare a fiecărui eveniment: de la programul festivalului la ziarul dedicat, publicat peste noapte.

La Casa Filit, unde au avut loc diverse întâlniri cu scriitori, am văzut integral numai întâlnirea la care au fost invitați Patrick McGuiness, care a scris un roman despre ultimele 100 de zile din regimul Ceaușeștilor în România, văzute din perspectiva unui tânăr profesor englez, Adina Rosetti, autoare a unui roman despre care am povestit și eu aici și a unei foarte apreciate cărți pentru copii, și Adrian Schiop, prezentat ca autor al unui doctorat despre manele și al unui roman despre homosexuali în Ferentari. O combinație cel puțin inedită, care a cam îngreunat sarcina moderatorului Bogdan Crețu de a găsi un teritoriu comun. Lecturile unor fragmente din romanele Ultimele 100 de zile, Soldații, Poveste din Ferentari și, respectiv, din povestea Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul au deschis discuția, interesantă, de altfel, despre scrisul lor și despre poveștile care i-au „ales” pe ei ca să le scrie. O relatare mai detaliată găsiți pe site-ul festivalului.

Întâlnirea s-a terminat la timp pentru ca lumea din sală să ajungă la Teatrul Vasile Alecsandri, unde invitatul FILIT de sâmbătă seara era Mircea Cărtărescu, în dialog cu un prieten apropiat și fost student, Cezar Paul Bădescu. Eu mărturisesc că am încercat de mai multe ori să-l citesc pe Cărtărescu și de fiecare dată am abandonat demersul, nedumerită: unele porțiuni mă „prindeau”, altele mă plictiseau. Atunci când toată lumea ridică în slăvi un scriitor sau un roman și ție nu-ți place sau îți vine greu să-l citești, te întrebi dacă e o chestie de gust sau de înțelegere. Știam că nu sunt singură în refuzul meu de a mă alătura fanilor lui Cărtărescu, așa că m-am resemnat. De auzit, însă, îl mai auzisem vorbind la diverse lansări de carte și discursul lui îmi plăcuse și mă captivase pe de-a-ntregul. Ce diferență față de scris!, mă gândeam eu. Am mers la întâlnirea de la teatru ca să-l ascult din nou povestind și am avut cea mai mare surpriză sau, cu alte cuvinte, dacă exista cineva care să mă convingă să citesc Mircea Cărtărescu, atunci acel cineva era chiar Mircea Cărtărescu!

(Așa cum ziceam și ieri, nu am făcut poze, deși am cărat aparatul după mine tot timpul, așa că pentru imaginile din acest articol îi sunt recunoscătoare Anielei, care mi-a dat voie să le folosesc.)

Pus în dificultate cu întrebări foarte personale, autorul despre care se fac pariuri că va câștiga Nobelul pentru literatură a răspuns cu bunăvoință, cu modestie, chiar cu umor, pe alocuri și, mai ales, cu o sinceritate dezarmantă.

Ca un drăcușor care doar aruncă bomba și apoi așteaptă să vadă cum se descurcă „victima”, C. P. Bădescu a abordat destul de multe subiecte delicate, care au atins episoadele de depresie notate de Cătărescu în jurnal, vizitele supranaturale nocturne despre care acesta a povestit cu alte ocazii, fericirea, scrisul, Dumnezeu și familia. Răspunsurile scriitorului au conturat imaginea unui om pentru care scrisul este ca un organ fără de care nu poate să trăiască, sau ca aerul, apa ori hrana. Nici nu e de mirare atunci că modelul său este Kafka, pentru care toată opera a fost un nesfârșit jurnal și care se scria pe sine pentru a exista. La 58 de ani, cu aerul său veșnic tânăr, Cărtărescu s-a declarat mai sănătos și mai fericit ca niciodată și a recunoscut că, pentru el, patria înseamnă familia.

Cam bizar, dar nu lipsit de semnificație, a fost episodul vizitelor nocturne și al viselor, pe care scriitorul a declarat că le explorează pe larg în noul său roman (un termen impropriu deoarece, conform lui Cărtărescu, acesta nu scrie romane, ci un fel de jurnale). Purtând provizoriu titlul de „Viața mea nocturnă” sau „Anomaliile mele”, acesta este o incursiune în lumea viselor (nu folosesc termenul „mare” în legătură cu mine decât pentru a spune că sunt un mare visător, la propriu) și se dorește a fi o căutare a eului său cel mai sincer. În acest sens, mi-au plăcut referirile la versurile lui Eminescu, îndeosebi finalul la Glossă: „pe mine mie redă-mă”.

Pe lângă alte idei pe care le-am reținut, legate de muzica lui John Lennon, ca răspuns la întrebarea legată de Dumnezeu, joaca de-a oracolul și răspunsurile candide la întrebări precum „care este principala ta trăsătură?” (seriozitatea) și „care este pasărea ta preferată?” (nu-mi plac păsările, nici măcar în farfurie), mi-au plăcut cele două lecturi: „Mendebilul” (din volumul „Nostalgia”, pe care îl știam) și un fragment din „Levantul”, care m-a convins să-l caut și să-l citesc.

Dacă doriți să ascultați întreaga discuție, vă invit să urmăriți înregistrarea de mai jos:

Cam la asta se rezumă poveștile mele despre Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași. Duminică dimineața am plecat, așa că nu am mai ajuns și la alte evenimente, dar cele pe care le-am văzut mi-au fost de folos. Am părăsit Iașiul pe întuneric, ca un fugar înfrigurat ce ducea cu sine niște amintiri frumoase, noi contacte profesionale, câteva idei schimbate, o carte cumpărată de la buchiniști și un zâmbet mare.

4 Comments

Filed under Călătorii, Evenimente, Interviuri, Lecturi

4 Responses to Cum a fost la FILIT – Iași 2014 (II)

  1. Pingback: Săgeata lui Dumnezeu | Cărți și călătorii

  2. Aha! Stai ca e si aici postarea asta!
    M-am trezit dintr-o data de pe blogul cel nou pe cel vechi, haha. Lasa ca le descurci tu pe toate pana la urma. Succes cu mutarea, cum spuneam 🙂

  3. Pingback: Levantul | Cărți și călătorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *