Cu inima în dinți

M-am hotărât în urmă cu ceva timp să public din când în când versuri (nu de-ale mele, să ne înțelegem, nu vreau să rămân fără cititori :p), ca să acord și poeziei importanța pe care o merită și ca să încurajez și lectura de poezie. Nu că aș fi eu mare cunoscătoare, dar îmi place să citesc și versuri din când în când, dacă rezonează cu mine (sau eu cu ele). Așadar, până acum, am propus câțiva poeți consacrați – Lucian Avramescu, Virgil Carianopol, Marin Sorescu, Nina Cassian, Leonard Cohen, Sylvia Plath, Nikki Giovanni și alții. Însă, cum singurul criteriu pe care îl aplic în selecția mea este că trebuie să-mi placă mie, astăzi vă prezint o poetă nepublicată încă, dar tot poetă.

Niki NapNicoleta Nap – Niki, cum îi spun prietenii – este absolventă de filosofie și drept, a lucrat ca jurnalistă de investigație în Cluj timp de 12 ani și a fost solistă într-o trupă punk. Aceste informații seci nu vă spun însă nimic despre versurile ei, despre sensibilitatea care le generează sau despre trăirile pe care le pot provoca în voi. Pentru asta, va trebui să le citiți singuri. Eu vă propun doar câteva și sper că voi avea ocazia să le văd și publicate. Nu mă lansez în comentarii literare, dacă vă emoționează, atunci și-au atins scopul. Lectură plăcută și sper să vă placă!

Trebuie să îți iei inima în dinți
spunea mama
îndemnul ei m-a scos în fața casei
în beznă
cocoșii cântau la miezul nopții
îndesau spaime pe gâtul meu
boabe de porumb
până la refuz
o gâscă fricoasă
pregătită temeinic
pentru festinul cu foie gras

mi-am luat inima în dinți
ascultătoare
am umblat cu ea
am ținut-o atent
ca pe un pui de animal în primejdie
trebuia să fie totul perfect
egal
amorțită
mi-am scăpat colții în ea.

*

Am așteptat ultima zvâcnire să pot spune fără îndoială
“a murit”
Se zice că obiceiul priveghiului ar fi de fapt
un fel de pază
un act de asigurare
să nu îl îngropi de viu
mortul tace, nu mișcă, nu suflă
îngălbenirea treptată e semnul certitudinii
verdictul vine odată cu mirosul lutului
între timp, oamenii plâng și
încep să semene tot mai bine cu niște aisberguri
și nu pricepi mare lucru
dar la finalul celor trei zile celor trei nopți înțelegi altceva.

Așa am stat noi
ne-am vegheat până la capăt
am căutat semnele

am aprins mucurile până la ultimul fir de tutun
cu disperarea fumătorului înrăit rămas fără bani de țigări.

*

Să știi cum să pierzi
e o chestiune de exercițiu
începi cu lucruri mărunte
apoi avansezi

ca orice performanță
pierderea cere efort, etape
doar nodul în gât
vine de la sine.

*

ți-am scris și m-am spălat pe mâini
îndelung
cum se face după orice crimă

Leave a Comment

Filed under Poezii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *