Creștetul ghețarului, Jurnal 1969-1971, Constanța Buzea

Constanta-Buzea-Crestetul-Ghetarului-Jurnal_03051111Îl știam și îl admiram pe poetul Adrian Păunescu din volumele de poezii, din filmările de la cenaclul Flacăra, din diversele apariții la televizor. Multe dintre cântecele de munte pe care le aud și le îngân în fiecare drumeție pe munte, la cabană, sunt compuse pe versurile lui. Acum câțiva ani, când am citit jurnalul Constanței Buzea, prima sa soție, am descoperit o altă față a lui Adrian Păunescu: omul cu slăbiciunile și viciile sale.

Iată un fragment în care sunt îmbinate ambele fațete: omul și poetul!

7 ianuarie 1970

(…)

Omul care minte este în stare de orice ticăloșie. Minciuna e semnul unei dezordini interioare, este o infirmitate morală.

Două luni după căsătorie, am avut revelația eșecului. N-am spus nimănui. N-am fost niciodată unul pentru altul. Continuăm să stăm laolaltă, dar suntem niște singurătăți. Pentru mine e cel mai greu. Infernul meu e închis, izolat, pecetluit, pe când el evadează când vrea.

Nu ține jurnal și rău face. A încercat. S-a plictisit. N-a avut răbdare. Are și multe de ascuns. Iar ce nu are de ascuns varsă în texte de tot felul, în miile de versuri pe care le secretă dintr-un fond energetic uimitor.

Erau timpuri când ne adunam câțiva prieteni, la noi acasă, de obicei, ca să scriem pe o temă dată. Deschideam Biblia și puneam degetul pe un verset la întâmplare. Transcria fiecare pe foaia lui acel verset, ca prim vers al poemului încă nescris. La sfârșit tăiam versetul și rămânea doar ce era al nostru. Scriam după puteri și ne citeam timorați, dacă nu chiar invidioși pe producția cu care ne copleșea întotdeauna Adrian. Rar de tot reușeam și eu două-trei texte. În zilele lui bune, Ilie Constantin reușea să scrie uluit până la opt poezioare, căci el scrie scurt. Iar Adrian ne umilea scriind nouăzeci. Pe Ilie îl podidea râsu-plânsu’, între ciudă și admirație. Nu-i venea să creadă. Mulțumit totuși și cu sine, pentru că și el în competiție cu sine era performant…

Vă recomand să citiți acest jurnal, apărut la Editura Humanitas, în 2009, pentru o viziune personală asupra lui Adrian Păunescu, dar și pentru observații despre lumea literară și societatea românească în anii ’69-’71 și pentru impresii privind descoperirea Statelor Unite și cunoașterea lui Mircea Eliade. În plus, dacă nu ați avut încă ocazia să o citiți pe poeta Constanța Buzea, jurnalul cuprinde și câteva versuri de-ale ei. Lectură plăcută!

5 Comments

Filed under Citate, Lecturi

5 Responses to Creștetul ghețarului, Jurnal 1969-1971, Constanța Buzea

  1. L-am citit si eu si mi-a placut – dar pentru mine Paunescu cazuse de muuuult de pe soclu. Cred ca de dinainte de Revolutie, iar celebra lui autocritica de dupa Revolutie „Sînt un porc!” n-a facut decît sa-mi întareasca convingerea ca e un logoreic penibil cu unele sclipiri de talent înecate din pacate în grobianism 😀

  2. Pe mine Paunescu nu m-a emotionat niciodata, poate si pentru ca la revolutie abia ajunsesem la 13 ani, inca nu apucase adolescenta din mine sa se impresioneze de poeti. In schimb mi-a placut intotdeauna Nichita si am citit jurnalul Gabrielei Melinescu special pentru a vedea ce scrie despre el/ei.

    Oricum pare un jurnal interesant, ma bucur ca ai scris despre el. Habar nu aveam de existenta lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *