Concurs cu premii în cărți! (încheiat)

Despre Nick și Tesla în laboratorul de înaltă tensiune, de „SCIENCE BOB“ PFLUGFELDER și STEVE HOCKENSMITH, apărut la Editura Nemi anul acesta, v-am mai povestit, dar vă amintesc că este o carte foarte haioasă și interesantă pentru copii de peste 9-10 ani, pe care eu am recomandat-o tuturor prietenilor reali și virtuali.

Aceasta cuprinde atât o poveste de vacanță, cu doi copii, un unchi trăsnit, niște prieteni noi, un conac părăsit, o fată misterioasă, doi câini fioroși și o urmărire ca în filme, cât și instrucțiuni pentru construirea unor dispozitive, cum ar fi o alarmă pentru hoți, o pisică-momeală, un sistem de urmărire invizibil etc.

La toate acestea, se adaugă și desenele frumoase, și realizarea grafică de bună calitate, dar și faptul că recomandarea vine (și) de la traducătoarea cărții, care – vă asigur – a citit-o și a tradus-o cu mare drag.

rp_Nick-și-Tesla-195x300.jpg

Dacă v-am stârnit curiozitatea, vă invit să citiți și impresiile mai pe larg de la linkul de mai sus și, mai ales, să citiți cartea. Ca să vă vin în ajutor, ofer două exemplare din Nick și Tesla în laboratorul de înaltă tensiune dacă îmi povestiți într-un comentariu aici, pe blog, o vacanță inedită din copilărie, care v-a rămas în minte mulți ani.

Aștept răspunsurile voastre de luni,01.08.2016, până joi, 4 august 2016, iar câștigătorii – adică autorii celor mai amuzante și simpatice povești de vacanță – îi voi anunța vineri dimineață.

Să curgă amintirile! 🙂

Later edit

Vă mulțumesc tuturor pentru răspunsuri. M-au amuzat poveștile voastre, sper să vă amuze și pe voi povestea cu Nick și Tesla. Iată și câștigătorii, aleși aleatoriu cu ajutorul unei aplicații

Câștigător 1 concurs Nick și Tesla Câștigător 2 concurs Nick și Tesla

Așadar, Ana, Doinița, felicitări! Discutăm în particular despre cum puteți intra în posesia exemplarelor.

Lecturi frumoase tuturor și vă mai aștept pe blog!

18 Comments

Filed under Campanii/concursuri/lepșe

18 Responses to Concurs cu premii în cărți! (încheiat)

  1. Costi

    Cea mai inedita vacanta am petrecut-o in ghips. Toti colegii si prietenii veneau sa ma vada („Moaaaa, ce tare. Doare?”) si evident ca nu veneau cu mana goala. Prajituri, sucuri, si muuuuulta inghetata. Am citit jumatate de biblioteca (carti permise sau nu, eram bolnav, aveam derogare).Cand mi-au scos ghipsul mai era o saptamana de vacanta in care a trebuit sa invat sa merg din nou. Dar asta e alta poveste…

  2. Ana

    Eu țin minte ca, fata de oraș cum eram, am petrecut prima data o vacanta la tara, așa ca am mers cu vaca la păscut, am mâncat lăptuci din gradina si am dat de mâncare la rațele din curte. E drept ca acolo am văzut si primele inundații serioase, pe drumuri neasfaltate, deh…

  3. Și eu sunt tot fată de oraș, dar mai recuperez acum, la maturitate. :p

  4. Madalina Radu

    O vacanta inedita am petrecut-o in prima tabara, in 1989. Prima oara fara parinti, fara cicaleala si reguli. Am mers pe multe carari neumblate (am fugit la un moment dat din tabara, dar ne-au gasit in final pe cei cativa aventurosi… s-a lasat cu pedeapsa), am escaladat multi copaci, ne-am hranit cateva zile doar zmeura si am baut apa rece, rece de la un izvor. Am prins tot felul de vietati (gandacei, broaste etc) pe care incercam sa le studiem, mai exact le supuneam la tot felul de cazne . Am dormit in padure, direct pe iarba, fara sa ne deranjeze zgomotul animalelor/pasarilor si fara se ne pese vreo clipa de vreun pericol.

  5. Ryta

    O pățanie pe care am avut a fost în vacanta de vara in anul 1990 pe când aveam 10 anișori.Am plecat cu bunicul meu la stână, undeva pe un câmp departe de sat.Eu eram neastâmpărată si am plecat de lângă bunicul pe camp,sa colind.La un moment dat am dat de o groapă mare care avea la suprafață noroi din acela crapăcios, era încă umed si puteai desena pe suprafața.M-am aplecat să desenez în noroiul acela si am căzut în acea groapă.Faza e ca doar la suprafață era uscat acel noroi, așa că m-am scufundat în noroi.Nu stiu daca va închipuiti ce speriată si disperata am fost sa ies de acolo ca nici nu stiu cum am ajuns înapoi pe mal.Bunicul nu știa unde sunt si când m-am văzut când m-am întors murdară de noroi și-a dat seama ce s-a întâmplat.Atunci am realizat si eu pericolul în care am fost si de atunci nu am mai plecat de lângă bunicul si de lângă părinți fără să le spun unde ma duc.Puteam să mă scufund în acea groapa si sa nu ma mai găsească niciodată.
    Pățania asta mi-a rămas fixată în memorie si o sa îmi aduc aminte de ea toată viața.

  6. Ryta

    Cu mult drag. 😃

  7. Clipa Narcisa Elena

    Cu totii cunoastem povestea lui Ion Creanga – „La furat de cirese”. Putini insa am si experimentat pe propria piele cum sa fii prins in aceasta postura. Cred ca aveam vreo 7-8 ani pe atunci si copil fiind, eram curioasa sa experimentez lucruri noi. Am hotarat ca impreuna cu o prietena sa gustam putin din fructele vecinei noastre. Stateau de prea multa vreme in acel cires si nu le culesese, noi ne gandeam ca poate nu le vrea. Planul nostru de a face o vizita acelui copac a fost pus in functiune dupa-amiaza. Am mers fara niciun recipient caci, da, stomacurile noastre pareau destul de incapatoare. Ne-am catarat cu mari eforturi si ne-am pus pe mancat. Totul a mers bine pana si-a facut aparitia vecina noastra, era cam batrana ce-i drept, dar nimeni nu-i putea nega capacitatea de a sti cand cineva ii incalca proprietatea. Speriate, ne-am aruncat din copac pe o alta parte decat cea pe care ne catarasem. Ceea ce nu am prevazut e ca acel loc in care am cazut se intampla sa fie plin de urzici. Ne-am urzicat amandoua, am sarit gardul si am fugit acasa. Reactia parintilor cand m-au vazut a fost una de ingrijorare initial. Dupa ce vecina mea le-a zis ce nazbatii face prea iubita lor fiica, toata ingrijorarea s-a mutat pe fata mea cand au venit sa imi ceara socoteala. Am fost pedepsita o saptamana, dar cred ca cea mai groaznica pedeapsa a fost ce pe care mi-au aplicat-o urzicile. Si cum Dumnezeu trebuia sa intervina si el, mi-a trimis cadou o durere de burta. Aceasta este una din nazbatiile mele, au fost mult mai multe. Uneori ma mir ca puteam sa fiu un copil atat de obraznic.

  8. Banceanu Doinita

    Am trei frati si o sora, toti mai mari decat mine. Cand am citit post-ul acesta, gandurile mi s-au dus departe tare. In vara lui ’98 am fost cu toata familia in vacanta la Durau pentru 10 zile. Intr-una din seri, parintii au iesit doar ei singuri la plimbare si i-au lasat in charge pe ai mai mari si chipurile, mai responsabili. Fratele si sora mea aveau la vremea aceea 20, respectiv 19 ani. Cu toate astea, era normal zic eu sa cautam un mod creativ si distractiv de a petrece timpul. Asa ca unuia dintre noi i-a venit ideea de a face un concurs de mancat pepeni…ergo 5 pepeni, 5 neastamparati, o camera de hotel si un cronometru. Ce-a iesit, acum fiecare isi aminteste diferit: unii zic distractie totala, altii dezastru. Dar expresia de pe chipul parintilor mei cand au intrat in acea camera nu cred ca o sa o uite niciunul din noi vreodata :))

  9. Picincu-Hobjila Viorica

    Hi hi…frumoasa provocare 🙂
    Da…una dintre amintirile frumoase (acum, caci in acel moment erau de groaza, pentru mine, suflet de copil) ale copilariei isi are radacinile in locul cel mai frumos: casa bunicilor, unde mergeam in fiecare vara (in vacanta); imi placea sa alerg desculta in medean, simtind nisipul fierbinte pe talpi ori sa alerg, incercand sa prind fluturi colorati, pe dealurile pline de smocuri de spini usturatori (ei, de durut nudoare nimic atnci cand esti plin de energie si vesel mereu; orice provocare e o aventura).
    Ei bine, vara ne adunam gasca mare imprejurul casei…in fiecare zi, la amiaza, bunica ne dojenea si ne obliga sa dormim; noi, zvapaiatii….de unde somn? Asteptam ca ea sa ajunga in lumea viselor pufoase, apoi ieseam sa facem nazdravanii. Intr-o zi am strans toate toalele (covorase facute cu migala, de a mea bunica, la razboi”) de prin casa si ne-am pornit pe deal, cu gandul de a construi un cort; pe cand eram la mijlocul „cnstructiei”, s-a auzit vocea bunicii…o voce dura, un chip incruntat…era cu o coasa in mana, cu care a inceput sa ne fugareasca; ptiu, ce sperietura am tras…

  10. Daniel

    Era prin 1987, hotel Silva – Bușteni. Eu, frate-miu, copiii unor prieteni de familie și mama care a zis că nu mai vine cu noi niciodată! Am râs în vacanța aia cum n-am râs în nicio vacanță. Toate drăciile le-am făcut, îmi aduc aminte că ne cumpărasem niște mici trompete din plastic roșu și fiecare încerca să se trezească înaintea tuturor pentru a da deșteptarea suflând în trompeta aceea, care pe cât era de mică făcea un țiuit teribil. Nu era masă să nu ne umflăm de râs, mama a renunțat să mai vină cu noi, râdeam din orice și din orice inventam jocuri… o vacanță pe cinste!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *