Cititul, cititorii și necititorii

Pentru mine, cititul este o activitate la fel de naturală și de banală ca respiratul, ca băutul apei, ca mersul pe jos. Mi-a intrat în obicei, mi-a devenit nevoie, face parte din cine sunt. La acest lucru au contribuit cărțile răspândite prin casă încă de când eram mică, exemplele personale ale familiei, profesorilor, prietenilor, cititori pasionați, contextul social în care am crescut (cărțile erau cea mai la îndemână și mai ieftină formă de divertisment, iar când au apărut și altele, „microbul” îmi intrase deja în sânge), dar și – probabil – o înclinație genetică în acest sens.

Vorbind recent cu niște colege de breaslă, am ajuns la concluzia că unul dintre motivele pentru care ne-am ales această meserie a fost și felul nostru de a fi: introvertite, sensibile, chiar singuratice, dar într-o singurătate aleasă și preferată mulțimilor, atente la detalii, la forme, la nuanțe, îndrăgostite de limbaj, de mesaj, de cărți.

books-or-beer

Deși nu sunt o „sălbatică” din punct de vedere social și-mi place la fel ca oricui să ies în lume, să mă văd cu prietenii, să stau la povești și glume, să merg la concerte și în drumeții, să port discuții interesante și să cunosc oameni care să fie pe aceeași lungime de undă cu mine, deci deși mă consider un om absolut normal, ocazional cititul meu provoacă… să le spunem „nedumeriri”. Se întâmplă ca unii oameni (pe care o să-i numesc necititorii) să nu înțeleagă de ce prefer să mă retrag la un moment dat din grup ca să lenevesc într-un hamac cu o carte în mână; sau de ce, dacă am de ales între o carte bună și o invitație la bere cu oameni pe care abia i-am văzut în urmă cu două zile, aleg cartea; sau de ce citesc așa de multe cărți sau așa de repede sau de ce citesc, pur și simplu.

dont-like-readingMai întâi, atitudinea necititorilor mă surprinde și încerc să mi-o explic mie, să-i găsesc justificări și cauze. Poate că nu au fost obișnuiți de mici să citească, poate au perceput cititul ca pe o obligație, o temă la școală, o activitate neplăcută pe care o făceau de nevoie, de teamă sau pentru o recompensă. Poate nu au răbdarea necesară să vadă povestea cu ochii lor sau să aprecieze un stil frumos și preferă divertismentul mai facil al filmelor, al jocurilor sau al rețelelor de socializare. Poate nu văd în citit o formă de relaxare, ci o activitate strict intelectuală. Poate pur și simplu nu au încercat să citească de plăcere.

dont-like-reading-flirtApoi, mă gândesc cum aș putea să le explic eu ce înseamnă pentru mine cititul (motiv pentru care am și ajuns să scriu acum aici). Omul e, prin definiție, o ființă socială, dar fiecare are nevoie, din când în când, de spațiu personal. În plus, fiecare are (sau ar trebui să aibă) o pasiune, un hobby, ceva care să-i facă plăcere, să-l ajute să se dezvolte, să învețe, să găsească răspunsuri la întrebări sau să se regăsească, pur și simplu. Nevoia de socializare poate fi împăcată cu cea de spațiu personal, iar nevoia de povești este atât de veche și atât de puternică de-a lungul civilizației, încât nu cred că mai e nevoie s-o explic. Așa cum unul e pasionat de roci, altul de mașini, una de haine și alta de aerobic, așa sunt eu pasionată de cărți. Cititul e o activitate sau o pasiune ca oricare alta, nu văd de ce ar provoca uimiri sau bănuieli că practicantul lui ar fi o persoană antisocială.

Problema însă cred că e mai complexă de atât. Dacă faci un drum cu metroul în București, 9 din 10 persoane stau cocoșate, indiferente la ce se întâmplă în jurul lor, cu nasul în telefoanele mobile. Dacă mergi la o terasă, sunt 9 șanse din 10 ca unul sau mai mulți de la masă să scoată telefonul mobil și să-și verifice repede profilul de Facebook, uitând aparent că motivul pentru care s-au întâlnit cu prietenii era să socializeze cu ei față în față. Umbla chiar o glumiță simpatică (tot pe Facebook, bineînțeles) că un om stătea singur la o masă fără telefon, fără tabletă, fără nimic, așa, ca un psihopat. 🙂 Atracția imediatului, curiozitatea legată de vacanțele, ieșirile, părerile sau pozele unor cunoscuți și necunoscuți deopotrivă sunt atât de mari, încât parcă ne e teamă să mai stăm singuri cu noi înșine, să nu fim conectați la o (i)realitate imediată și strălucitoare, în care toți suntem interesanți și zâmbim frumos din selfie-uri ca să primim cât mai multe like-uri.

fb-addiction-2Consider Facebook util din multe puncte de vedere, dar nu sunt dependentă de el. Chiar dacă mi-am filtrat la maximum informațiile care mi se afișează și oamenii din listă, astfel încât să nu-mi pierd timpul cu ce nu mă interesează, o oră pe zi tot mi se pare mult. După muncă sau, uneori, chiar în pauzele de la muncă, în mijloacele de transport în comun sau pe bancă, în parc, la mare sau la munte, decât să trag cu ochiul la capra vecinului în neștire, până mă ustură ochii (și-așa obosiți de atâta lucrat la calculator), mai bine mă relaxez cu o carte. Sunt atât de multe cărți bune scrise în lumea asta, pentru toate gusturile, încât nici nu ne ajunge o viață de om să le citim. De ce să nu profităm de timpul liber ca să ne facem o bucurie, să învățăm ceva, poate chiar să schimbăm ceva?

Piața editorială din România e extrem de slabă în comparație cu cele din alte țări, editurile se plâng că au vânzări foarte mici, că românii nu cumpără suficient. Poate e și vina lor, că nu fac destul marketing, nu știu să-i atragă pe cititori și, mai ales, pe necititori, să încurajeze cititul la toate vârstele, mai ales la cele mici. Când concurenții sunt acerbi, trebuie să știi să aduci televizorul, radioul, internetul, barurile și orice instituții de partea ta, să-ți faci reclamă, să organizezi evenimente, să-i implici pe oameni. Atunci, poate, sper, n-ar mai fi nimeni mirat să vadă pe cineva citind de plăcere.

6 Comments

Filed under Lecturi

6 Responses to Cititul, cititorii și necititorii

  1. cristian sirb

    Facebookul este util doar în măsura în care acceptăm noi să fie util. Pentru oamenii comozi, a se abona la niște „feeds” și a primi mură-n gură, gata filtrate, informațiil e culmea comodității, idealul în viață.

    Există oameni care nu înțeleg cititorii, pe cei ce se autoizolează cu cartea în mână, dar nu ar trebui să ne îngrijorăm – acei oameni au oroare de vidul din minte, de liniștea din jur, de gândurile proprii chiar. Să nu uităm că avem în jur semeni care nu au nici cea mai mică idee cum să-și umple timpul! Absența agitației sterile îi plictisește până la un nivel suicidar…

  2. Începea să mă deruteze lipsa reacțiilor. 😀 Știu bine că sunt mulți cititori, dar nu știu de ce nu se manifestă și aici. Mă simt un pic singură în întreprinderea asta și mi-e că, dacă vreun necititor trage totuși cu ochiul, o să mă creadă și mai ciudată ca până acum. :))

    • cristian sirb

      Nu te teme de lipsa reactiilor. Am trecut si eu prin asta. Numarul celor care reactioneaza e mare, de exemplu, pe forumurile `ziarelor` – dar i-am vrea ca vizitatori pe anonimii aceia ingrozitori care scriu iresponsabil de agresiv, orice idee ai debita, uneori chiar fara a citi continutul textului sub care aleg sa se implice in discutii?

      • Ei, nu la ei mă gândeam, ci la oamenii care gândesc și simt ca mine și ca tine și ca alți câțiva pe care îi știu și sunt prezenți și aici. Sunt sigură că mai sunt, doar că nu le place sau nu vor să se bage în discuție, se mulțumesc cu postura de spectatori. 🙂

  3. I feel you sister! Motto-ul meu care deranjeaza pe toata lumea e „I would choose books over people. Anytime. Everytime.” Știu ca unii oameni se simt deranjati, ca sunt considerata antisociala de multe ori. Dar…decât să ies cu prieteni, cunoștințe, colegi, la un suc și să se ajungă la bârfe sau la nimicuri din astea personale (cine ce scutece folosește, care e ultima modă la mobila de bucătărie), mai bine stau acasă cu o carte mișto. Am tot timpul și pe telefon cărți ca să pot citi chiar și în picioare în autobus. Când ies cu prietenii prefer să leg asta de ceva eveniment (curs, lansare de carte, workshop) ca să avem ceva de discutat mai cu substanță. Dacă vrem doar să ne plângem de milă ne auzim la un telefon. Mi se pare mai simplu așa :)) Nah, poate sunt prea dură, dar e ciudat să ne tot disculpăm că cititm. Și să explicăm cum de avem timp pentru așa ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *