Circuit Apuseni – Maramureș (I)

Aș vrea să vă povestesc un pic despre un concediu de acum ceva timp (2010, mai exact), care ne-a deschis apetitul pentru circuitele cu cortul și zonele mai puțin umblate până atunci. Geografic, am acoperit o zonă destul de întinsă, fiecare noapte petrecută în alt loc şi vreo 2.000 de km parcurşi într-o săptămână. Punctez destul de rapid principalele zone de interes, cronologic, sperând că imaginile vor fi mai elocvente decât cuvintele mele:

Sâmbătă:
– Prima oprire a fost la Mănăstirea Cozia, unde mi-am adus aminte de poezia Umbra lui Mircea la Cozia, fără să ştiu vreun vers, însă. :p Lume multă, ca la orice mănăstire turistică, locul foarte cochet. În continuare nu-mi aduc aminte versurile. 😀

Fotografie Fotografie Fotografie Fotografie
Mănăstirea Turnu, unde se pot vedea nişte chilii impresionante săpate în stâncă și un peisaj minunat în spate:

Fotografie FotografieFotografie
Cascada Lotrişor, unde ne-au luat taxă de acces şi ne-am întrebat pe ce se duc banii ăia, că erau gunoaie peste tot (bine, despre gunoaiele din natură şi a cui este răspunderea, altădată):

Fotografie Fotografie Fotografie
Staţiunea Voineasa, comunistă, aparent părăsită, ceea ce e păcat, pentru că potenţial turistic este (nu știu dacă între timp s-a mai schimbat ceva, nu-mi aduc aminte să mă mai fi oprit pe acolo recent).

Fotografie
Obârşia Lotrului, unde am şi înnoptat, după ce am căutat puţin un loc frumos şi sigur, departe de corturile culegătorilor de mure şi ciuperci şi ce-or mai fi vândut ei acolo.

Fotografie Fotografie Fotografie

Duminică:
Transalpina, cea mai înaltă şosea din ţară, din păcate, era jumătatea mai puțin spectaculoasă. Dar o să facem și cealaltă jumătate la un moment dat. 😉
Sarmisegetuza Regia, pe care o vizităm cam în fiecare an, un obiectiv turistic impresionant:

Fotografie Fotografie
– Am înnoptat lângă Costeşti, unde a trebuit să facem ecologizare ca să ne putem aşeza şi noi tabăra undeva decent. Mormane de gunoaie (din nou!!!) lăsate mai adunat, mai împrăştiat de turişti prea leneşi şi nesimţiţi ca să le pese de ce rămâne în urma lor.

Luni:
– prin Huedin, localitate plină de castele cu turnuleţe şi de ţiganii aferenţi (nu mai am poze de aici);
– la Şuncuiuş, unde am şi petrecut a treia noapte, în faţa Peşterii Unguru Mare.
Fotografie Fotografie Fotografie Fotografie
Marţi:
– intrare în Maramureş

Fotografietrecem prin Sighetul Marmaţiei ca să ajungem la Săpânţa. Case multe în construcţie, probabil majoritatea cu destinaţie de pensiuni, semn că locuitorii au ştiut să se adapteze la potenţialul turistic al zonei sau că mulți dintre ei sunt plecați la muncă în străinătate și au cu ce să-și construiască noi case lângă cele bătrânești; vestitele porţi maramureşene şi portul specific, cu fuste scurte şi creţe, oameni amabili şi calmi, peisaje superbe.

Miercuri:

– Am vizitat Cimitirul Vesel de la Săpânţa, în dangăt de clopote, unde, în ciuda textelor haioase, îţi dau lacrimile de emoţie.

Fotografie Fotografie Fotografie Fotografie Fotografie Fotografie
– Apoi ne-am oprit la Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighetul Marmaţiei, unde ne-am promis că o să revenim ca să petrecem o zi întreagă cu altă ocazie (ceea ce am și făcut, detalii aici), să citim pe îndelete toate mărturiile şi să ascultăm materialele puse la dispoziţie. Este un loc în care te trec fiorii şi primeşti o lecţie de viaţă. Oricum, cuvintele sunt de prisos, trebuie să fii acolo ca să simţi.

Fotografie Fotografie Fotografie Fotografie Fotografie Fotografie Fotografie
– Ne-am oprit apoi la Mănăstirea Bârsana, bogată, curată, frumoasă, dotată cu propriul hotel – restaurant, seamănă mai mult a sanatoriu sau a staţiune;

Fotografie Fotografie Fotografie Fotografie Fotografie
– în fine, oprire în Borşa, după ce ne-am „rătăcit” un pic prin Borşa Băi, cu destinaţie finală o pensiune unde am cunoscut o familie simpatică de olandezi, care ne-au invitat la ei în ţară. În Borşa am văzut şi costumele populare maramureşene, scoase pentru ocazii speciale (bănuim că era o nuntă, deşi miercurea nu se prea fac nunţi).
Fotografie Fotografie Fotografie
Joi:
– Spre Cluj, unde facem un scurt popas, să vizităm centrul,
– apoi spre Sibiu şi Cisnădioara, unde punem tabăra şi continuăm seria pozelor cu luna dodoloaţă care ne-a însoţit pe tot parcursul periplului nostru. Campingul de acolo e foarte mare și dotat cu de toate (băi curate, locuri pentru rulote, evident, pentru corturi, personal amabil și tânăr).
Fotografie   Fotografie Fotografie
Vineri:
Festivalul Medieval de la Sibiu, cu tot felul de dansuri medievale, cavaleri, domniţe, calfe, bunătăţuri etc.,

Fotografie Fotografie Fotografie Fotografie Fotografie

Fotografie Fotografie

– înapoi spre casă pe Transfăgărăşan, un drum ce-ţi taie răsuflarea,

Fotografie Fotografie

Bâlea Lac, unde, culmea, ne-am întâlnit întâmplător cu nişte prieteni (e mică lumea, dom’ne), Barajul Vidraru şi … Bucureşti.

Cam asta a fost, starea de spirit după fiecare ieșire din asta este extraordinară şi nici nu-ţi mai vine să te întorci la viaţa de zi cu zi. O săptămână fără televizor, fără telefon, fără internet, doar tu cu nişte oameni dragi şi cu ochii pe fereastră, pe hartă, peste tot în jur, încercând să te pătrunzi de tot ce vezi, să nu pierzi nimic, să respiri tot aerul de munte, toată liniştea pădurii, tot susurul apei, să simţi calmul oamenilor locului, care trăiesc după alt ritm, să-ţi întipăreşti în minte peisaje şi figuri, să-ţi faci stocul de energie pozitivă.

7 Comments

Filed under Călătorii

7 Responses to Circuit Apuseni – Maramureș (I)

  1. eufrosin

    Frumoase locuri ati vazut si bravo voua ca ati putut renunta la internet – e o senzatie minunata! Intr-adevar esti un alt om dupa o iesire ca asta.Daca sunteti interesati si de mentinerea sanatatii, va invit sa aruncati o privire si pe eticheta Sanatate, pe Lumea dupa Eufrosin.

    Sa auzim numai de bine si la cat mai multe minunatii naturale vizitate si savurate!

  2. super traseu ati avut:)

  3. Pingback: Circuit Apuseni – Maramureș – Bucovina – Nordul Moldovei (II) | Cărți și călătorii

  4. Pingback: Ţara Zarandului şi Ţara Haţegului | Cărți și călătorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *