Ce am mai citit (8)

Încă un episod din seria „Ce am mai citit”, ca încet-încet să recuperez decalajul și să ajung la zi cu lecturile. Câteva cuvinte despre fiecare, așa cum m(v)-am cam obișnuit. Să-mi spuneți dacă ați citit ceva din listă sau dacă v-a atras atenția vreun titlu. Să purcedem, așadar!

Testamentul Mariei by Colm Tóibín Testamentul Mariei, de Colm Tóibín, Editura Polirom, 2012, traducere de Irina Bojin

O carte care își propune să „reviziteze” povestea lui Isus și a Mariei, prin ochii acesteia din urmă. Tóibín face din ea un personaj profund uman, cu îndoieli și temeri, o femeie care stă în umbra fiului său, pe care îl privește ca o mamă îngrijorată, dornică să-l scape de pericole, și nu ca o adulatoare cu credință oarbă în natura lui divină. În tonul ei se simt amărăciunea, rușinea pentru slăbiciunea dovedită la răstignirea lui Isus, când a fugit ca să se salveze, rezervă față de potențialii intruși în viața ei, fie aceștia apostoli instruiți să aibă grijă de ea, fie vecini binevoitori, derută când încrederea îi este înșelată, dar și tărie de caracter când împrejurările o cer (a se vedea scena cu scaunul). E un exercițiu interesant care probabil va fi receptat diferit de cititori, în funcție de convingerile fiecăruia.

A Girl Is a Half-formed Thing by Eimear McBride A Girl Is a Half-formed Thing, de Eimear McBride, Hogarth, 2013

O, Doamne, ce carte! Și ce lectură dificilă, pe de o parte din cauza monologului interior fragmentat, compus din frânturi de fraze greu de legat, ca într-un flux al conștiinței întrerupt, și pe de altă parte pentru că îți lasă o impresie de apăsare, suferință și sufocare. Paginile acestea curpind atâta durere, înstrăinare și singurătate, încât vă zic sincer că nu este o carte care se citește de plăcere, ci mai degrabă ca un experiment. O admir pe autoare pentru că a reușit să transmită atât de multe cu un stil care, dacă citești cartea fără vreun avertisment, așa cum a fost cazul meu, riscă să te descurajeze. Încă mă întreb cum a făcut asta, cum a reușit să mă țină lipită de carte în ciuda dificultăților de lectură și sentimentelor stârnite. Începutul mi-a amintit de Flori pentru Algernon și tot așteptam ca discursul să se fluidizeze, să se clarifice, să evolueze, dar pe urmă m-am obișnuit cu el și chiar am urmărit cu interes evoluția „acțiunii”. În ciuda aprențelor, există un fir narativ, vă trebuie doar răbdare, curiozitate și o înclinație spre lecturi bizare ca să terminați romanul ăsta. Eu i-am dat 3 steluțe pe Goodreads pentru reușita stilistă, dar nu mi-a plăcut cum m-a făcut să mă simt, abia așteptam să o termin (dar am terminat-o, ceea ce, repet, e un mare merit al autoarei). Am uitat să vă spun că ciudățenia asta de carte a câștigat sau a fost nominalizată la câteva premii prestigioase, așa că, iată, un motiv în plus ca să vă stârnească interesul. 🙂

A Man Called Ove by Fredrik Backman A Man Called Ove, de Fredrik Backman, Atria Books, 2012, traducere din suedeză în engleză de Henning Koch. Romanul a apărut și în română cu titlul Un bărbat pe nume Ove, Editura Art, 2017, traducere de Andreea Caleman.

O carte minunată care a făcut multe „victime” pentru că protagonistul ei, Ove, este un bătrânel morocănos, arțăgos, tipicar, singuratic și retras, care însă dincolo de aceste aparențe are o inimă mare. Urmărim în paralel încercările lui repetate de a se sinucide după concedierea sa și moartea soției, mereu întrerupte de vecinii nepricepuți sau băgăcioși, și povestea vieții lui, care explică într-un final firea și comportamentul acestuia. Ove nu are chef de nimeni, vrea doar să nu circule mașinile în zona interzisă din cartier, să nu fie lăsate bicicletele în afara spațiilor dedicate, să nu arunce nimeni mucuri de țigări pe jos și, mai ales, să poată să moară liniștit. Numai că oamenii îi tot cer ajutorul și, deși îi bombăne și îi beștelește, îi ajută și pe vecinii nou mutați în cartier, și pe băiatul care vrea să-și impresioneze prietena sau pe cel care nu îndrăznește să-i spună tatălui său că este gay, și pe foștii prieteni-dușmani de o viață și, într-un final, pe el însuși. Cartea are din plin și umor, și emoții, și ajungem să-l îndrăgim nu numai pe Ove, ci și pe toți cei care contribuie la transformarea sa.

Into the Water by Paula HawkinsInto the Water, de Paula Hawkins, Riverhead Books, 2017, apărută și în română cu titlul În ape adânci, Editura Trei, 2017, traducere de Camelia Ghioc.

Al doilea roman al autoarei, mult așteptat după marele succes de public Fata din tren, nu m-a dezamăgit, ba chiar m-a plăcut mai mult decât primul. Acesta păstrează ideea poveștii văzute din mai multe perspective și, chiar dacă la început mi-a fost un pic greu să urmăresc cine este fiecare personaj, în scurt timp m-am cufundat în atmosferă și am urmărit cu sufletul la gură acțiunea, dar și elementele adiacente. Mirajul apei, misterele femeilor moarte înecate de-a lungul timpului, legăturile dintre acestea și indiciile descoperite de ultima dintre ele creează o pânză de păianjen în care ești prins până la ultimele rânduri. Hawkins stăpânește arta suspansului, a descrierilor, a sondării psihologice, așa că romanul de față este o lectură numai bună pentru relaxare sau divertisment.

Povestea fetiței pierdute by Elena FerrantePovestea fetiței pierdute, de Elena Ferrante, Editura Pandora M, 2017, traducere de Cerasela Barbone.

Ultimul volum al tetralogiei napolitane, după Prietena mea genială, Povestea noului nume și Cei care pleacă și cei care rămân, acest ultim roman completează și încheie povestea celor două prietene de o viață, Lila și Lenu, și prezintă, în același timp, prefacerile din mahalaua și din societatea italiană aduse de trecerea timpului. Ițele poveștilor sunt la fel de încurcate, personajele la fel de pătimașe, iar atmosfera de mahala la fel de pregnantă și în contrast puternic cu lumea literară, elevată, din care s-a retras temporar Lenu. Deși oscilează între cele două, într-un final, ea va reuși să le împace și să le îmbine în cărțile ei, luându-și inspirația, seva și ineditul din prima și îmbogățind-o pe a doua. Mi-a plăcut mult seria aceasta și, pe alocuri, am simțit chiar cum toate intrigile, scandalurile, durerea, înstrăinarea, dragostea, greutățile, sărăcia, fanfaronada, pericolele, potențialul și regretele ieșeau din paginile cărții și îmi invadau gândurile. Probabil asta înseamnă să scrii credibil. 🙂 Cred că e genul de carte căreia îi duci dorul…

Europolis by Jean BartEuropolis, de Jean Bart, Curtea Veche/Jurnalul Național, 2010

Cartea asta, pe care am tot evitat-o cât am fost elevă și de care apoi am uitat, mi-a revenit în atenție de când am început să merg la Sulina. Anul ăsta chiar m-am mobilizat și am citit-o și am avut o mare surpriză. Mi-au plăcut foarte multe lucruri la ea: descrierile Sulinei cosmopolite, personajele bine conturate, cu micile lor mari drame, așteptările și intrigile din jurul Americanului, tabloul social cu lumea lui pestriță: de la pescari, frizeri, casnice la marinari, doctori, căpitani etc., exotismul Evantiei și așa mai departe. Mi-a displăcut misoginismul din unele pagini, dar a fost oarecum corectat spre sfârșitul cărții, deci i-l iert. Oricum, trebuie să țin cont și de vremurile în care a fost scrisă cartea și de mentalitatea de atunci. Curios, chiar dacă începe amuzant, pe parcurs și la final povestea devine dramatică. Am rămas cu gândul la ea și cred că cele 4 steluțe acordate pe Goodreads vin din faptul că mi-a depășit așteptările.

Rostogol merge acasă by Lavinia BranișteRostogol păzește pepenii by Lavinia BranișteRostogol merge acasă și Rostogol păzește pepenii, de Lavinia Braniște, ilustrații de Andrei Măceșanu, Editura Arthur, 2016, respectiv 2017.

Două cărțulii pentru copii mici și mari, prima fiind una dintre câștigătoarele Trofeului Arthur, iar a doua continuarea ei. Foarte amuzante și instructive. Eu le-am citit în pauzele de la muncă, pentru relaxare și amuzament. Personaje simpatice și cu personalitate, suficiente încurcături și aventuri cât să urmărești și acțiunea, replici inteligente și cu trimitere la situații reale din ziua de azi (sau de ieri), una peste alta, niște cărți foarte reușite pentru copii. Mi-au plăcut și ilustrațiile geometrice ale lui Măceșanu, bune de folosit ca model dacă vrei să înveți să desenezi. 🙂 Din întâmplare, eu le-am citit în ordine inversă, dar asta nu deranjează cu nimic, așa că, dacă v-am stârnit curiozitatea, căutați-le, cumpărați-le și citiți-le împreună cu copiii. Eu cred că le vor plăcea!

2 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

2 Responses to Ce am mai citit (8)

  1. Am citit doar Europolis, acum câțiva ani, deci nu mai eram nici eu de multă vreme elevă și mi-a plăcut foarte mult atunci. 🙂 Atmosfera ei persistă încă în mintea mea, chiar dacă amănuntele s-au șters. O consider numai bună de citit în vacanță sau cu gândul la vacanță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *