Ce am mai citit (6)

Au mai trecut vreo două săptămâni și iar n-am apucat să povestesc la timp ce am mai citit, așa că fac din nou binecunoscuta trecere în revistă. Cum nici memoria mea nu mai e ce-a fost (hm, hm), mă grăbesc să notez măcar două-trei impresii la fiecare carte în parte, ca să nu le uit și pe astea. Deh!

the-vegetarianThe Vegetarian, de Han Kang, Hogarth, 2016, traducere din coreeană în engleză de Deborah Smith

Am auzit de romanul ăsta când a primit premiul Man Booker în 2016. De obicei, cărțile care câștigă sau doar sunt nominalizate la Man Booker sunt foarte bune, așa că întotdeauna vreau să le citesc (bine, încă mai am destule restanțe, deși am de ceva timp câteva dintre romanele câștigătoare de-a lungul anilor). În fine, pe urmă a scris Ema despre el și mi l-a împrumutat și mie, iar eu l-am citit aproape pe tot într-o călătorie de trei ore cu trenul.

Asta ar trebui să vă spună subtil cât de captivant este. Nu pot să zic „frumos” sau „plăcut”, pentru că este un text destul de greoi, apăsător, bizar, chiar grotesc pe alocuri. Dar a fost o lectură care pe mine m-a fascinat prin aparenta simplitate a stilului, prin fragmentele de vis bogate în imagini telurice, mirosuri, forme, prin inserțiile de stil de viață și concepții sociale sud-coreene și prin mesajul pe care l-am înțeles eu.

Foarte pe scurt, protagonista se hotărăște în urma unui vis să nu mai mănânce carne, lucru care declanșează o întreagă criză în sânul familiei restrânse și extinse și la o transformare completă a vieții ei și a celor din jur. Acesta este pretextul care permite o divulgare a lucurilor nespuse altfel: răceala din cadrul relațiilor de familie, lipsa de comunicare, presiunea societății, singurătatea, teama și dorința de afecțiune, întoarcerea spre sine, spre lucrurile simple, primordiale, judecarea și ostracizarea lucrurilor pe care nu le înțelegem etc.

Detalii despre subiect găsiți oriunde, eu vă las câteva informații despre traducere, care mi s-au părut interesante încă dinainte de a ajunge să citesc cartea, precum și câteva citate din roman.

Deborah Smith, traducătoare britanică, a început să traducă din coreeană în 2010. La Târgul Internațional de Carte de la Seoul, din iunie 2016, aceasta a declarat că traducătorul „trebuie să fie infidel unor aspecte ca să fie fidel altora. Eu încerc să rămân fidelă spiritului și, pe cât de mult pot, și literei, dar fără a compromite spiritul.” Vorbind despre process, Kang a spus: „De obicei, Deborah îmi trimite fișierul cu traducerea terminată, cu note și întrebări. Eu i-l trimit înapoi cu răspunsurile și cu notele mele. E ca și cum am conversa la nesfârșit. Îmi place foarte mult acest proces. Sunt norocoasă că am întâlnit-o pe Deborah, o traducătoare minunată, care poate să redea subtilitatea și delicatețea.” (sursa)

My clothes still wet with blood. Hide, hide behind the trees. Crouch down, don’t let anybody see. My bloody hands. My bloody mouth. In that barn, what had I done? Pushed that red raw mass into my mouth, felt it squish against my gums, the roof of my mouth, slick with crimson blood. Chewing on something that felt so real, but couldn’t have been, it couldn’t. My face, the look in my eyes…my face, undoubtedly, but never seen before. Or no, not mine, but so familiar…nothing makes sense. Familiar and yet not…that vivid, strange, horribly uncanny feeling.

*

The saying goes that for a wound caused by a dog bite to heal you have to eat that same dog, and I did scoop up a mouthful for myself. No, in fact I ate an entire bowlful with rice. The smell of burnt flesh, which the perilla seeds couldn’t wholly mask, pricked my nose. I remember the two eyes that had watched me, while the dog was made to run on, while he vomited blood mixed with froth, and how later they had seemed to appear, flickering, on the surface of the soup. But I don’t care. I really didn’t care.

*

He studied his wife, a picture of responsible compassion as she carefully approached their son with the medicine. She’s a good woman, he thought. The kind of woman whose goodness is oppressive. (…) They hung up without any unnecessary small talk. That was the kind of relationship they had these days — that of business partners who were careful to excise any superfluity from their dealings, and whose only shared business was their child.

*

When it was all over, she was crying. He couldn’t tell what these tears meant — pain, pleasure, passion, disgust, or some inscrutable loneliness that she would have been no more able to explain than he would have been to understand. He didn’t know.

*

Everything was perfect. It was just like in his sketches. His red flower closed and opened repeatedly above her Mongolian mark, his penis slipping in and out of her like a huge pistil. He shuddered at the appalling nature of their union, a union of images that were somehow repellent and yet compellingly beautiful. Every time he closed his eyes he could see the lower half of his body dyed green, soaked from the stomach to the thighs with a sticky, grassy sap.

missperegrinecoverMiss Peregrine’s Home for Peculiar Children, de Ransom Riggs, Quirk, 2011

Schimbăm registrul și o dăm în mintea copiilor. 🙂 Cartea asta m-a însoțit pe drumul de întoarcere, pentru că după The Vegetarian simțeam nevoia de ceva mai ușor și vesel. A fost o alegere bună, pentru că povestea chiar m-a cucerit și nici n-am simțit când au trecut orele în tren.

Se iau ingredientele: un băiat și un bunic, relația specială dintre ei, povești despre monștri și poze cu copii ciudați, o întâmplare care întrerupe rutina și viața plicticoasă și dă startul unor aventuri pe o insulă îndepărtată, descifrarea unui mister, confruntarea cu trecutul și propriile temeri, lupta cu monștrii. Se aranjează bine, se condimentează cu pericole, un firicel de poveste de dragoste, prietenie, curaj, loialitate, umor, mister și suspans. Se obține o carte frumoasă, pe care vă invit s-o citiți înainte sau în loc de a vedea filmul, care mie mi s-a părut dezamăgitor; asta nu numai pentru că nu a respectat cartea (da, da, eu eram aia care zicea din 5 în 5 minute: În carte nu era așa!), ci pentru că rezultatul mi s-a părut intenționat stupid, pentru a fi mai comercial.

book-to-movieThere was even a name for it: acute stress reaction. “I don’t see anything cute about it,” my mother said when she heard my shiny new diagnosis. Her joke didn’t bother me, though. Almost anything sounded better than crazy.

*

The house. I understood at once why the boys had refused to come. My grandfather had described it a hundred times, but in his stories the house was always a bright, happy place—big and rambling, yes, but full of light and laughter. What stood before me now was no refuge from monsters but a monster itself, staring down from its perch on the hill with vacant hunger. Trees burst forth from broken windows and skins of scabrous vine gnawed at the walls like antibodies attacking a virus—as if nature itself had waged war against it—but the house seemed unkillable, resolutely upright despite the wrongness of its angles and the jagged teeth of sky visible through sections of collapsed roof.

*

I slammed out of the Priest Hole and started walking, heading nowhere in particular. Sometimes you just need to go through a door.

A, mi-au mai plăcut și fotografiile, care se pare că sunt reale, strânse de colecționari de pe la anticariate și diverse târguri și adunate de Riggs pentru cartea lui. Ce punct de pornire interesant pentru un roman, nu?

tinutul-loneyȚinutul Loney, de Andrew Michael Hurley, Editura Trei, 2016, traducere de Mariana Piroteală

Un roman care se anunța sumbru și ciudat și pe care am început să-l citesc fără prea mari așteptări. Am fost surprinsă plăcut de cum a curs povestea, de personaje și relațiile dintre ele, de dozarea misterului și, în general, de întreaga carte.

Subiectul urmărește pelerinajul unui grup de credincioși, împreună cu noul preot, într-un un loc considerat sfânt, cu scopul declarat de a căuta vindecarea miraculoasă a unui adolescent, Andrew, alintat Hanny. Naratorul este fratele acestuia, care are o relație foarte apropiată cu el și care înregistrează atât dinamica grupului, cât și întâmplările ciudate care au loc odată ajunși acolo. Din când în când, face incursiuni în trecut pentru a povesti despre fostul preot, dar și aluzii la prezent, când e adult și merge la psiholog. Premisa este creată pentru o poveste cu suspans, cu o atmosferă ploioasă și sumbră, cu oameni neprimitori și elemente bizare.

Mi-a plăcut cum a fost scris romanul, dar alternarea permanentă a perfectului compus cu cel simplu în traducere mi s-a părut obositoare. Știu, convenția este că perfectul simplu este timpul povestirii, așa am învățat la școală și așa am folosit și eu până recent. Problema apare atunci când narațiunea se face la persoana întâi și nu prea sună bine perfectul simplu, așa că trebuie să treci la compus. Ei bine, amestecul nu este numai derutant, ci și deranjant, după părerea mea, așa că mai bine s-ar renunța la simplu, pentru claritatea și fluența stilului.

***

kilipirim-2016-2Și dacă tot am reușit să-mi adun gândurile și să scriu cele câteva vorbe despre lecturile mele din a doua jumătate a lui octombrie (despre cele din prima jumătate v-am povestit în articolul precedent), să mă laud un pic și că, în sfârșit, am reușit să-mi reorganizez biblioteca. Mai exact, am strâns toate cărțile mai vechi, cumpărate de mine când eram elevă de pe la anticariate, apărute care prin ’70, care prin ’90, dar și alte cărți mai noi, pe care am hotărât că nu e nevoie să le am neapărat, și am făcut un pachet frumos, pe care l-am donat. Acum biblioteca mea e mai aerisită, mai înnoită (inclusiv cu achizițiile recente de la Kilipirim) și mai frumoasă.

suzanne-collins-gregor-pamanteanul-c1Ei, sper că v-am impulsionat ori să citiți, ori să mai faceți ordine prin cărți și să donați ce nu vă mai trebuie. Sau măcar să redescoperiți titluri care stăteau ascunse de cine știe cât timp pe raftul ăla de jos. Sau pe cel din spate. Sau pe cel mai de sus, la care nici nu ajungeți. Înțelegeți voi ideea. 😉

În orice caz, acum că mi-am organizat cărțile, că mi-am scris și recenziile și că a apărut și Gregor Pământeanul, de Suzanne Collins, primul volum din seria CRONICI DE SUB PĂMÂNT, în cinci volume, despre care v-am mai povestit eu și pe care vă îndemn călduros să îl citiți, mă simt impulsionată să revin la ce-mi ocupă zilele mai nou. Mai exact, la traducerea thrillerului la care lucrez de zor. Sunt în ultima sută de pagini și mă apropii cu pași repezi de aflarea vinovatului. Cum să nu-mi iubesc meseria? 🙂

15 Comments

Filed under Citate, Lecturi, Recenzii

15 Responses to Ce am mai citit (6)

  1. Apreciem efortul! 🙂
    Nu cred c-ar trebui să se renunțe cu totul la perfectul simplu, ar trebui să traducă literatură doar cei care simt cu adevărat limba română. Problema este, mai nou, că mulți traducători cunosc (sau au impresia că) mai bine limba din care traduc decât limba maternă (româna).

    De fapt, este o falsă impresie: n-ai cum să cunoști mai bine limba din care traduci decât p-a maternă! În cel mai bun caz, îi cunoști gramatica mai bine și concordanțele, de ex. În cele mai multe cazuri, ambele limbi sunt știute superficial de unii traducători.

    În felul ăsta se naște acea neplăcută senzație că tocmai citim o carte prost tradusă, în ciuda faptului că n-am citit niciodată originalul. E destul ca româna traducătorului să „sune” mediocru.

  2. Ei, eu nu sunt așa severă. M-a deranjat numai inconsecvența. Oricum, și redactorul are un cuvânt de spus…
    În fine, suntem noi cârcotași… :p

  3. Eu nu sunt cârcotaș. Cer calitate pentru ceea ce plătesc. Cărțile nu-s ieftine și nu etse treaba mea dacă traducerile-s prost plătite, eu vreau un produs bun, conform banilor și așteptărilor și standardelor mele culturale de cititor și consumator.

    Nu fac nici creștinism ipocrit, nici pomeni aici. Decât să traducă cineva ceva aiurea, doar pentru că e prost plătit, mai bine renunță.

    Deci, încă o dată, refuz să fiu numit cârcotaș cât timp cer ca aceste simple criterii să fie respectate: limbă curată, calitate, limpezime, respect față de cumpărător-cititor.

    Dacă nu e OK primită „severitatea” mea pe acest site, pot să nu mai vin, nu mă supăr.

    Nu-s așa un iubitor de cărți no matter what! Nu mă excit la orice carte, doar pentru că e conținută între două coperte frumos mirositoare și frumos tipărite. Dacă imiezul ei e tratat neglijent, adios.

  4. Ei, stai liniștit, ești bine primit aici oricând, sever sau nu. 🙂

    Eu vorbeam din punctul de vedere al traducătorului: nu m-am născut învățată, ba încă învăț tot timpul și nu aș da cu piatra în alții. Mai ales că primul sfat pe care l-am primit vreodată de la un redactor a fost să pun perfect simplu la persoana a treia și să trec la perfect compus la persoana întâi, adică exact ca în cartea de mai sus (și ca în multe altele).

    Discuția despre plata traducătorilor e lungă și importantă, dar probabil nu-și are locul aici. Cititorii au însă dreptul la calitate, ai dreptate, și la asta ar trebui să contribuie și traducătorul, și redactorul, și corectorul.

    Mai spuneam că suntem cârcotași și pentru că mulți cititori sunt mai puțin atenți la traducere sau la formă și mai mult interesați de acțiunea cărții, dar sigur că depinde de genul de carte și de cititori.

  5. Da, daca sunt maniaci ca mine, atunci contează toată simfonia cărții. Nu doresc nimănui să fie maniac, totuși. 🙂

  6. Am citit și eu Miss Peregrine chiar când apăruse și, cu toate că mi-a plăcut, nu am continuat seria. Sunt curioasă și de film, poate-poate o să-mi placă ^.^

  7. N-am citit nici una din cartile enumerate dar îmi place ideea din The Vegetarian. S-a notat, mersi!

  8. Abia aștept să apară Vegetariana odată la Art, deși iese cu o copertă dezamăgitoare – chiar îi ziceam Laviniei (roșuvertical) că eu deja mă obișnuisem cu aia cu aripa.

    Cât despre Miss Peregrine carte vs film – don’t even get me started. 😀 Refuz să-l văd, mi se pare prost direct din trailer. Și nu doar pentru că schimbă anumite lucruri pe ici pe colo (știi la ce mă refer), ci fiindcă denaturează atmosfera aia dark. E prea colorat. Nu știu, pur și simplu nu vreau.

  9. Pingback: 10 cărți preferate din 2016 | Cărți și călătorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *