Ce am mai citit (4)

Am cam neglijat blogul în ultimele zile, dar nu pentru că nu aș fi avut ce să povestesc, ci pentru că nu prea am avut timp să le înșir aici pe îndelete. Încerc să fac o retrospectivă, deși e mai greu să-mi adun gândurile la câteva zile bune distanță. Să vedem așadar, pentru început, ce am mai citit:

Leviatan, Paul AusterLeviatan, de Paul Auster, Editura Paralela 45, Colecția Ficțiune fără frontiere, 2008, traducere de Mihai Gafița

Dacă ați mai citit romane de Auster (sau măcar impresii de-ale mele), atunci știți la ce să vă așteptați. Revin și aici teme și subiecte predilecte ale autorului: un personaj interesant, o dispariție misterioasă, nevoia naratorului de a investiga, a scrie, a explica și a se explica. Implicarea sa afectivă, memoria care îi joacă feste sau redarea unor întâmplări auzite de la alții sunt motivul pentru care naratorul oferă o relatare foarte subiectivă a vieții lui Sachs, protagonistul romanului, lucru pe care îl recunoaște în mod repetat: „Observațiile astea făcute cu coada ochiului pot să sufere de nenumărate erori și răstălmăciri” sau „Plecând de la puținul pe care îl știu, am înțeles că…” etc.

Oricum, talentul său de povestitor se face simțit și aici și reușește să-ți mențină atenția trează pe parcursul romanului, surprinzându-te cu câte o întorsătură de situație sau cu câte un fragment strategic plasat. Iată un citat (pagina 88) care ar fi fost numai bun de pasaj introductiv:

Cu mult timp înainte ca oricare dintre noi să fi făcut cunoștință cu ea, Maria a coborât într-o dimineață ca să-și cumpere film pentru aparatul de fotografiat, a zărit o agendă mică, neagră, pe trotuar, s-a aplecat și a luat-o. De la gestul acela a pornit o întreagă poveste nenorocită. Maria a deschis agenda și dintre păginuțele ei a țâșnit afară diavolul, au țâșnit un cortegiu de violențe, de suferințe – și moartea.

Această carte nu existăAceastă carte nu există, de Gary Hayden și Michael Picard, Casa Editorială Ponte, 2012, traducere de Ana-Veronica Mircea

Așa cum anunță și coperta, această carte este „o piruetă în paradox”. Cei doi autori te poartă prin diverse teorii, filosofii, paradoxuri, îți explică și îți dau exemple, te uimesc și te amuză în același timp. Poate fi citită din scoarță în scoarță sau pe sărite, în două zile sau în două luni, pe apucate, pentru plăcerea de a descoperi filosofie, matematică și logică sau pur și simplu pentru a lua o pauză de la ficțiune și a da creierului și altceva de procesat. Eu nu am citit-o toată, dar am vrut s-o semnalez aici, pentru că mi s-a părut interesantă și o să revin la ea între două romane. 🙂

Al doilea sexTot din seria „Începută, dar neterminată” face parte și faimosul Al doilea sex al lui Simone de Beauvoir. Eu o am în format electronic, varianta în engleză, tradusă de Constance Borde și Sheila Malovany-Chevallier, și apărută la Editura Vintage în 2011, despre care Goodreads spune așa:

Newly translated and unabridged in English for the first time, Simone de Beauvoir’s masterwork is a powerful analysis of the Western notion of “woman,” and a groundbreaking exploration of inequality and otherness. This long-awaited new edition reinstates significant portions of the original French text that were cut in the first English translation. Vital and groundbreaking, Beauvoir’s pioneering and impressive text remains as pertinent today as it was sixty years ago, and will continue to provoke and inspire generations of men and women to come.

Deși am mai frunzărit-o pe când eram studentă, nu îmi aduceam aminte mare lucru, așa că mă bucur că am reluat-o acum. Mi-am tot notat citate și m-am minunat de amploarea studiului făcut de Simone de Beauvoir, care îmbină noțiuni de biologie, sociologie, filosofie, istorie etc., în încercarea de a contura un portret al femeii de-a lungul timpului și de a identifica motivele pentru care aceasta a tot fost considerată „al doilea sex”. E o lectură extrem de interesantă, pe care, dată fiind și lungimea (peste 800 de pagini), intenționez să o savurez în doze mici.

HuliganiiHuliganii, de Mircea Eliade, Editura RUM-IRINA, 1992

Romanul lui Eliade se înscrie în categoria Recitiri, pentru simplul motiv că, fiind insomniacă într-un weekend petrecut la părinți, asta a fost prima carte pe care am pus mâna. Pe măsură ce citeam, îmi aminteam și acțiunea, și personajele, dar mă surprindea vehemența cu care tinerii protagoniști își susțineau concepțiile. Discuțiile lor intelectuale amestecau misoginismul, libertatea (fie individuală, fie colectivă), responsabilitatea sau inconștiența, chemarea unui destin măreț, ce poate fi realizat prin creație, și piedicile reprezentate de mizeria și sărăcia zilnice, de sufocarea vieții de provincie sau, dimpotrivă, încrederea că intelectualul adevărat, valoros, se poate împlini oriunde (David Dragu). Personajele cred cu tărie că datoria lor, ca intelectuali, este să stea departe de politică şi să se împlinească prin creație (muzică, în cazul lui Petru Anicet) și spiritualitate.

Am recunoscut în text faimoasa definiție dată huliganilor și mi-am notat și alte citate, însă impresia de ansamblu e una neplăcută: bărbații lui Eliade sunt egoiști, cruzi, atât de plini de ei înșiși încât calcă pe suflete și provoacă tragedii, iar femeile, pasive și neputincioase, se pierd în suferințe sentimentale. Bănuiesc că exact asta voia să ilustreze Eliade prin conceptul de „huligani”, dar, ținând cont și de contextul istoric, cu antisemitismul și extremismul premergătoare celui de-Al Doilea Război Mondial, cred că filosofia lor de viață ar trebui interpretată ca o oglindă a vremurilor, și nu ca îndemn sau exemplu de urmat.

E un cuvânt foarte frumos… și cuprinde foarte multe lucruri… De aceea îmi place și-l întrebuințez des… există un singur debut fertil în viață: experiența huliganică. Să nu respecți nimic, să nu crezi decât în tine, în tinerețea ța, în biologia ta, dacă vrei… Cine nu debutează așa, față de el însuși sau față de lume, nu va crea nimic. Să poți crea adevărurile, să ai atâta viață în tine încât adevărurile să nu te poată pătrunde, nici intimida, iată vocația de huligan.

De notat observațiile despre viața din București și din provincie, dramele sentimentale, burgezia scăpătată, preocupările tinerilor și ale vârstincilor, felul de a vorbi, de a se îmbrăca sau a se purta, care schițează un tablou dinamic al vieții românești interbelice. Păcat că ediția aceasta este atât de plină de greșeli! Pentru mine, un text care abundă în litere lipsă sau în plus, virgule între subiect și predicat, ba chiar cuvinte omise îmi strică plăcerea lecturii.

8 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

8 Responses to Ce am mai citit (4)

  1. Ha! Și eu stau cu timpul pe sponci, pricep perfect!
    Nu am mai citit Eliade de vreun secol! Are să-i vină și lui rândul curând, dar cred că voi alege ceva mai pașnic 🙂

  2. Ţin minte că am citit cam în aceeaşi perioadă (primii ani de facultate) „Huliganii” cu „Lumina ce se stinge”, aşa că le cam încurc. La momentul respectiv mi-au plăcut, dar aş fi curioasă dacă la o recitire impresiile ar rămâne aceleaşi.

    • Eu am pendulat între admirație pentru scriitură și nervi provocați de personajele schematice în alb și negru: bărbații – niște intelectuali măreți și superiori, egoiști și duri (chiar și Mitică – abominabil personaj, dar până și asta e de admirat, pentru că înseamnă că Eliade l-a construit foarte bine) și femeile – siropoase, consumate de amoruri, pasive, victime. Oricum, scena din tren/hotel cu Mitică și Marcella (ce nume, deh!) mi-a bântuit visele! 😀

  3. Nici eu nu mai tin minte mare lucre din Huliganii, în afara de definitia cuvîntului si de discutiile interminabile (si de faptul ca mi s-a parut cam plata, mai ales ca pe vremea aceea ma-nnebuneam dupa nuvelele lui fantastice 😀 ). Al doilea sex eu am citit-o în româna ca asa o am si mi-a placut si mie, Celelalte doua nu le stiu!

    Va invidiez pe tine si pe Lavinia ca sînteti în stare sa fiti sintetice si sa puneti mai multe carti într-o recenzie, io ma scap la scris si cînd puna frîna constat ca am depasit doua pagini word deci nici vorba sa mai adaug macar o a doua carte! Tre’ sa ma organizez…

    • :)) Păi lipsa timpului mă obligă să fiu sintetică! Dacă aș căuta răgazul să scriu pe îndelete, probabil în multe cazuri aș aștepta mult și bine, ar trece zile și săptămâni și eu n-aș mai nota nici măcar câteva rânduri despre ce am mai citit și apoi aș uita de ele. Ar fi păcat! 😀

  4. Primele doua recomandari mi-au trezit curiozitatea, motiv pentru care voi cauta cartile si le voi citi. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *