Ce am mai citit (2)

Nu știu dacă ați observat, dar în ultima vreme nu prea am mai povestit pe aici despre cărțile citite. Principalul motiv este lipsa timpului, dar ca să nu le dau uitării așa ușor, m-am gândit să scriu măcar câteva rânduri despre fiecare. Așadar, pe scurt, o rapidă trecere în revistă a ultimelor lecturi:

Neil-Gaiman, Baietii lui AnansiAnansi Boys (Băieții lui Anansi), de Neil Gaiman, Editura Tritonic, traducere de Liviu Radu

După Zei americani, care mi l-a descoperit pe Gaiman și m-a făcut să mă întreb cu ciudă cum de nu l-am citit mai devreme, acest al doilea roman mi-a sporit entuziasmul, dacă mai era posibil așa ceva. Gaiman este un povestitor extraordinar, care amestecă atât de natural realul cu fantasticul încât nimic nu te mai uimește. Nu vă zic nimic despre subiect, doar vă îndemn să-l citiți dacă vă atrag imaginația bogată, umorul, misterul și niște povești nemaipomenite. Eu clar o să revin la Gaiman!

Semne buneÎntr-un fel, am revenit deja, cu Semne bune Drăguțele și precisele profeții ale lui Agnes Nutter, vrăjitoare, scris în colaborare cu Terry Pratchett, despre care v-am zis câte ceva aici. Volumul de față a apărut tot la Editura Tritonic, tot în traducerea lui Liviu Radu. Aici, însă, stilul mi s-a părut mai apropiat de al lui Pratchett (ceea ce nu e rău deloc, doar că e diferit), dar romanul este amuzant și ironizează lucruri pe care unii le iau foarte în serios: Apocalipsa!

Din păcate, deși laud inițiativa editurii Tritonic de a publica aceste romane, mi-a părut rău că redactarea/traducerea a lăsat de dorit. Am dat câteva exemple și când am vorbit despre Zei americani, din celelalte două nu mi-am mai notat nimic, dar am reținut, de exemplu, pasaje care se repetau. Păcat!

Explozii in StockholmExplozii în Stockholm, de Liza Marklund, Editura Trei, 2010, traducere de Laurențiu Dulman

După Prime-Time, despre care v-am povestit mai demult, am avut iar chef de un roman polițisto-jurnalistico-de mister suedez. S-a dovedit că este alegerea perfectă când nu știi ce să alegi și creierul refuză orice efort intelectual. Romanul ăsta m-a relaxat și mi-a ocupat vreo două seri, motiv pentru care îi sunt recunoscătoare. Se citește repede, e bine scris, misterul, suspansul, acțiunea, trăirile personale și întâmplările obișnuite, familiale, sunt bine dozate. E perfect pentru relaxare și divertisment. Mai am două romane de Liza Marklund, Studio 69 și Fundația Paradis, pe care le păstrez tot pentru momente de impas.

GriefUrmătoarea pe listă a fost (sau ar trebui să spun că este încă) Grief Is the Thing with Feathers, de Max Porter, o carte de debut primită foarte bine de critică și cititori și nominalizată la Guardian First Book Award. La ea o să revin, deocamdată vă spun că este povestea unui văduv și a celor doi băieți ai săi, care se luptă cu suferința de după moartea soției, respectiv a mamei. Această meditație despre moarte, jale, dragoste, suferință și speranță ia forma unui amestec inedit de proză și poezie, presărat cu intertextualitate (Emily Dickinson și Ted Hughes), metafore, aliterații, onomatopee și cuvinte inventate. Nu este o lectură ușoară, dar este una emoționantă! Cum spuneam, o să revin asupra ei.

A Little LifeUltima și cea pe care o citesc acum, la recomandarea prietenilor de pe Goodreads (mulțumesc, Lavinia!), este A Little Life, de Hanya Yanagihara. Nici nu bănuiam după primele câteva pagini, pe care le-am citit cam greu, tot așteptând să intru odată în atmosferă și să mă prindă subiectul, cât de mult avea să mă surprindă cartea asta, cât de mult aveam să mă atașez de Jude, un personaj cu care m-am identificat într-o oarecare măsură, și cât avea să mă emoționeze. Nu am ajuns nici la primul sfert din roman, dar deja abia aștept să continui lectura.

Va urma!

Leave a Comment

Filed under Lecturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *