Category Archives: Uncategorized

Întâmplare cu o fetiță și o carte

Winter kidsA fost odată ca niciodată o fetiță pe nume Ina, care fusese în vacanța de iarnă la munte. Îi plăcuseră frigul și zăpada, faptul că se putea da cu schiurile în fiecare zi și că-și făcuse noi prieteni acolo. Dar cel mai mult și mai mult, îi plăcuse că nu trebuia să facă teme. Din păcate, cele două săptămâni de fericire se scurseră repede și, într-o duminică după-amiază, se văzu nevoită să se pregătească de plecare. Așa că își luă rămas bun de la prieteni cu lacrimi în ochi și promisiuni de revedere, apoi își făcu bagajele și porni la drum alături de tatăl ei.

Drumul era lung și anevoios (câteva ore de mers pe DN1, în aglomerație și porțiuni pe care se mergea bară la bară), iar mașina era foarte încărcată cu bagaje: schiuri, clăpari, geci, valize, suveniruri și tot felul de minunății mai mult sau mai puțin necesare. Tatăl fetiței era un șofer atent, dar mișcările sacadate îi făceau rău Inei. Degeaba se echipase ea cu cartea de colorat pe genunchi: minionii care așteptau să prindă culoare (nu numai în obraji) nu prezentau niciun interes. Of, după atâta veselie și joacă, drumul acesta se dovedea un coșmar!Crowded road

Întâmplarea făcu (așa cum apar ajutoarele, de obicei, în povești) că în mașină cu ei se mai aflau doi prieteni de-ai tatălui: un cuplu destul de simpatic, dar pe care Ina nu se strădui să-l cunoască mai îndeaproape. La început, nu le acordă prea mare atenție celor doi: oamenii mari au propriile subiecte de conversație, care nu prea sunt interesante pentru copii. Cele câteva încercări de a lega un dialog se loviseră de răspunsuri monosilabice din partea ei. Da, i-a plăcut la munte, Nu, nu i-e cald, Da, stă bine și tot așa.alice-in-wonderland-bored-gif

Când anunță însă că i s-a făcut rău, avu parte de o surpriză: străina din mașină se oferi să-i citească o poveste, ca să-i mai distragă atenția de la drum. Zis și făcut: scotoci într-o cutie neagră, subțire, parcă magică, și, cu o voce caldă, începu să-i citească despre un ținut minunat și niște creaturi ciudate și pașnice, numite hobbiți. Schimbându-și intonația în funcție de personajele din poveste, ea o purtă pe Ina într-o altă lume, în care hobbiții trăiau liniștiți și la adăpost de aventuri, vrăjitorii făceau rotocoale de fum, piticii dădeau buzna la masa lui Bilbo Baggins, devorând tot ce avea acesta în cămară și făcând paradă de scufii colorate, iar seara se lăsa pe versurile cântecelor lor străvechi…

Ina asculta cu atenție și, chiar dacă nu spunea nimic, în obraji îi apăreau din când în când gropițe, semn că zâmbea la auzul aventurii ce stătea să înceapă. În mașină se făcu liniște, până și ceilalți călători ascultau povestea. Încet-încet, ochii fetiței se închiseră, iar ea își continuă în somn aventura hobittului și a piticilor ajutați de marele vrăjitor Gandalf.SleepyGirl

Iar eu am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!

Disclaimer:

Povestea de față se bazează pe un caz real. Orice asemănare cu persoane și locuri reale este intenționată și asumată. Joaca mea se termină aici, iar morala o găsiți singuri. 😉

4 Comments

Filed under Uncategorized

Printre rânduri

În ultima vreme, am încercat de mai multe ori să scriu câte ceva aici, dar nu mi-am putut ordona gândurile. De câteva săptămâni, veștile rele se țin lanț, oameni mor nevinovați, sufletele ne sunt îndoliate și orice cuvinte par de prisos. Abordarea oricărui alt subiect pare nepotrivită, dacă nu chiar indecentă.

După incendiul de la Colectiv, tinerii au fost îndurerați și furioși și au ieșit în stradă să ceară dreptate; recomandările de lecturi sau de călătorii au trecut în plan secundar.

Parisul pe care îl vizitam încântată cu doar o lună în urmă nu mai are nicio legătură cu Parisul descumpănit și speriat de atacurile teroriste de zilele astea.

De fiecare dată, gândul care ne-a bântuit a fost: Puteam să fiu eu acolo! Putea să mi se întâmple mie! Cu toții am fost proiectați brusc într-o lume la care nici nu ne gândeam și pe care nu ne-o dorim, o lume de nedreptate, teamă și suferință reale pentru care nicio carte și nicio călătorie nu ne-au pregătit. Viața noastră, cu micile ei drame și bucurii, a pălit în intensitate când ni s-a aruncat în față contextul general.

Și atunci, m-am întrebat ce rost ar mai avea poveștile despre Sacré Coeur, Tour Eiffel și Notre Dame din acele câteva zile calme de octombrie, la ce bun să evoc acum imagini dintr-un Paris senin și relaxat, când realitatea momentului este complet diferită?

M-am întrebat ce aș putea să spun acum despre cărți, autori și personaje care să nu sune insensibil și îndepărtat?

Poveștile deja amânate despre călătoriile mele prin Berlin și Paris parcă nu-și mai găsesc locul, iar cărțile pe care am reușit totuși să le citesc în acest răstimp nu m-au găsit destul de receptivă, de atentă, de implicată. Rândurile mi s-au amestecat pe pagină, am fost nevoită să revin asupra lor de mai multe ori, am abandonat și am reluat lectura, am revăzut în minte locuri și oameni și am răsuflat ușurată – e egoist din partea mea, știu, – că nimeni apropiat nu a fost rănit sau, mai rău, ucis.

Dar, deși viețile ne-au fost bulversate și ne-am simțit datori să facem ceva concret pentru ca lucrurile să se schimbe în bine, am continuat și să muncim, să ne întâlnim cu prietenii, să vorbim despre evenimentele recente, să ascultăm muzică rock, să citim și să călătorim. Toate acestea, chiar dacă au fost mai poticnite, mai fragmentate, mai cu noduri în gât și lacrimi în ochi, au reprezentat un act de normalitate într-o lume din ce în ce mai haotică. Și o să continuăm să facem asta tocmai pentru a nu lăsa teama să ne tulbure liniștea zilnică, pentru a încuraja visurile, pentru a învăța și a ne bucura de partea frumoasă a vieții.

Vă voi povesti așadar și despre Berlin și Paris văzute prin ochii unui turist, și despre drumețiile prin munții noștri, și despre ultimele cărți citite și despre titlurile care m-au entuziasmat și pe care le recomand. Voi continua să scriu de plăcere despre lucruri care-mi fac plăcere, pentru mâna aia de oameni care vin aici din plăcere. Până la urmă, e și ăsta un mod de a contribui la lumea mai bună pe care mi-o doresc.

5 Comments

Filed under Uncategorized

Cărți și călătorii

E trecut de 3.30 dimineața și nu am somn (ah, cafeaua aia!!!), așa că tot meșteresc pe la blog și la pagina aferentă de FB. Cred că nu la asta se referea proverbul ăla cu „Noaptea e un sfetnic bun”, da’ io sper să nu fi făcut prostii pe aici.

Mai exact, am schimbat numele blogului într-unul mai relevant. Cel vechi era, de fapt, o moștenire de la un alt blog, fie-i țărâna ușoară. Probabil că în curând o să schimb și adresa blogului, ca să se potrivească cu numele, da’ revin cu amănunte (probabil în altă noapte albă).

 Am și poză nouă la profil (sau gravatar, cum se numește). Nu-mi aparține, da-mi place de mor (și se potrivește mănușă), așa că m-am hotărât s-o împrumut. Și pentru că așa e frumos și politicos, zic și a cui e: fotografa se numește Natalie Alexandrov și poza am luat-o de aici. Am decupat-o nițel, ca să nu se vadă poalele rochiei unei tanti de lângă, pentru că strica tot efectul. No, nu-i așa că-i faină? 🙂

Carti si calatorii croppedDacă aveți ceva impresii, sugestii, reclamații, idei, lăsați-le pe aici. Dacă nu primesc nimic, înseamnă că-i bine. 🙂

 

2 Comments

Filed under Uncategorized