Category Archives: Recenzii

Ce am mai citit (8)

Încă un episod din seria „Ce am mai citit”, ca încet-încet să recuperez decalajul și să ajung la zi cu lecturile. Câteva cuvinte despre fiecare, așa cum m(v)-am cam obișnuit. Să-mi spuneți dacă ați citit ceva din listă sau dacă v-a atras atenția vreun titlu. Să purcedem, așadar!

Testamentul Mariei by Colm Tóibín Testamentul Mariei, de Colm Tóibín, Editura Polirom, 2012, traducere de Irina Bojin

O carte care își propune să „reviziteze” povestea lui Isus și a Mariei, prin ochii acesteia din urmă. Tóibín face din ea un personaj profund uman, cu îndoieli și temeri, o femeie care stă în umbra fiului său, pe care îl privește ca o mamă îngrijorată, dornică să-l scape de pericole, și nu ca o adulatoare cu credință oarbă în natura lui divină. În tonul ei se simt amărăciunea, rușinea pentru slăbiciunea dovedită la răstignirea lui Isus, când a fugit ca să se salveze, rezervă față de potențialii intruși în viața ei, fie aceștia apostoli instruiți să aibă grijă de ea, fie vecini binevoitori, derută când încrederea îi este înșelată, dar și tărie de caracter când împrejurările o cer (a se vedea scena cu scaunul). E un exercițiu interesant care probabil va fi receptat diferit de cititori, în funcție de convingerile fiecăruia.

A Girl Is a Half-formed Thing by Eimear McBride A Girl Is a Half-formed Thing, de Eimear McBride, Hogarth, 2013

O, Doamne, ce carte! Și ce lectură dificilă, pe de o parte din cauza monologului interior fragmentat, compus din frânturi de fraze greu de legat, ca într-un flux al conștiinței întrerupt, și pe de altă parte pentru că îți lasă o impresie de apăsare, suferință și sufocare. Paginile acestea curpind atâta durere, înstrăinare și singurătate, încât vă zic sincer că nu este o carte care se citește de plăcere, ci mai degrabă ca un experiment. O admir pe autoare pentru că a reușit să transmită atât de multe cu un stil care, dacă citești cartea fără vreun avertisment, așa cum a fost cazul meu, riscă să te descurajeze. Încă mă întreb cum a făcut asta, cum a reușit să mă țină lipită de carte în ciuda dificultăților de lectură și sentimentelor stârnite. Începutul mi-a amintit de Flori pentru Algernon și tot așteptam ca discursul să se fluidizeze, să se clarifice, să evolueze, dar pe urmă m-am obișnuit cu el și chiar am urmărit cu interes evoluția „acțiunii”. În ciuda aprențelor, există un fir narativ, vă trebuie doar răbdare, curiozitate și o înclinație spre lecturi bizare ca să terminați romanul ăsta. Eu i-am dat 3 steluțe pe Goodreads pentru reușita stilistă, dar nu mi-a plăcut cum m-a făcut să mă simt, abia așteptam să o termin (dar am terminat-o, ceea ce, repet, e un mare merit al autoarei). Am uitat să vă spun că ciudățenia asta de carte a câștigat sau a fost nominalizată la câteva premii prestigioase, așa că, iată, un motiv în plus ca să vă stârnească interesul. 🙂

A Man Called Ove by Fredrik Backman A Man Called Ove, de Fredrik Backman, Atria Books, 2012, traducere din suedeză în engleză de Henning Koch. Romanul a apărut și în română cu titlul Un bărbat pe nume Ove, Editura Art, 2017, traducere de Andreea Caleman.

O carte minunată care a făcut multe „victime” pentru că protagonistul ei, Ove, este un bătrânel morocănos, arțăgos, tipicar, singuratic și retras, care însă dincolo de aceste aparențe are o inimă mare. Urmărim în paralel încercările lui repetate de a se sinucide după concedierea sa și moartea soției, mereu întrerupte de vecinii nepricepuți sau băgăcioși, și povestea vieții lui, care explică într-un final firea și comportamentul acestuia. Ove nu are chef de nimeni, vrea doar să nu circule mașinile în zona interzisă din cartier, să nu fie lăsate bicicletele în afara spațiilor dedicate, să nu arunce nimeni mucuri de țigări pe jos și, mai ales, să poată să moară liniștit. Numai că oamenii îi tot cer ajutorul și, deși îi bombăne și îi beștelește, îi ajută și pe vecinii nou mutați în cartier, și pe băiatul care vrea să-și impresioneze prietena sau pe cel care nu îndrăznește să-i spună tatălui său că este gay, și pe foștii prieteni-dușmani de o viață și, într-un final, pe el însuși. Cartea are din plin și umor, și emoții, și ajungem să-l îndrăgim nu numai pe Ove, ci și pe toți cei care contribuie la transformarea sa.

Into the Water by Paula HawkinsInto the Water, de Paula Hawkins, Riverhead Books, 2017, apărută și în română cu titlul În ape adânci, Editura Trei, 2017, traducere de Camelia Ghioc.

Al doilea roman al autoarei, mult așteptat după marele succes de public Fata din tren, nu m-a dezamăgit, ba chiar m-a plăcut mai mult decât primul. Acesta păstrează ideea poveștii văzute din mai multe perspective și, chiar dacă la început mi-a fost un pic greu să urmăresc cine este fiecare personaj, în scurt timp m-am cufundat în atmosferă și am urmărit cu sufletul la gură acțiunea, dar și elementele adiacente. Mirajul apei, misterele femeilor moarte înecate de-a lungul timpului, legăturile dintre acestea și indiciile descoperite de ultima dintre ele creează o pânză de păianjen în care ești prins până la ultimele rânduri. Hawkins stăpânește arta suspansului, a descrierilor, a sondării psihologice, așa că romanul de față este o lectură numai bună pentru relaxare sau divertisment.

Povestea fetiței pierdute by Elena FerrantePovestea fetiței pierdute, de Elena Ferrante, Editura Pandora M, 2017, traducere de Cerasela Barbone.

Ultimul volum al tetralogiei napolitane, după Prietena mea genială, Povestea noului nume și Cei care pleacă și cei care rămân, acest ultim roman completează și încheie povestea celor două prietene de o viață, Lila și Lenu, și prezintă, în același timp, prefacerile din mahalaua și din societatea italiană aduse de trecerea timpului. Ițele poveștilor sunt la fel de încurcate, personajele la fel de pătimașe, iar atmosfera de mahala la fel de pregnantă și în contrast puternic cu lumea literară, elevată, din care s-a retras temporar Lenu. Deși oscilează între cele două, într-un final, ea va reuși să le împace și să le îmbine în cărțile ei, luându-și inspirația, seva și ineditul din prima și îmbogățind-o pe a doua. Mi-a plăcut mult seria aceasta și, pe alocuri, am simțit chiar cum toate intrigile, scandalurile, durerea, înstrăinarea, dragostea, greutățile, sărăcia, fanfaronada, pericolele, potențialul și regretele ieșeau din paginile cărții și îmi invadau gândurile. Probabil asta înseamnă să scrii credibil. 🙂 Cred că e genul de carte căreia îi duci dorul…

Europolis by Jean BartEuropolis, de Jean Bart, Curtea Veche/Jurnalul Național, 2010

Cartea asta, pe care am tot evitat-o cât am fost elevă și de care apoi am uitat, mi-a revenit în atenție de când am început să merg la Sulina. Anul ăsta chiar m-am mobilizat și am citit-o și am avut o mare surpriză. Mi-au plăcut foarte multe lucruri la ea: descrierile Sulinei cosmopolite, personajele bine conturate, cu micile lor mari drame, așteptările și intrigile din jurul Americanului, tabloul social cu lumea lui pestriță: de la pescari, frizeri, casnice la marinari, doctori, căpitani etc., exotismul Evantiei și așa mai departe. Mi-a displăcut misoginismul din unele pagini, dar a fost oarecum corectat spre sfârșitul cărții, deci i-l iert. Oricum, trebuie să țin cont și de vremurile în care a fost scrisă cartea și de mentalitatea de atunci. Curios, chiar dacă începe amuzant, pe parcurs și la final povestea devine dramatică. Am rămas cu gândul la ea și cred că cele 4 steluțe acordate pe Goodreads vin din faptul că mi-a depășit așteptările.

Rostogol merge acasă by Lavinia BranișteRostogol păzește pepenii by Lavinia BranișteRostogol merge acasă și Rostogol păzește pepenii, de Lavinia Braniște, ilustrații de Andrei Măceșanu, Editura Arthur, 2016, respectiv 2017.

Două cărțulii pentru copii mici și mari, prima fiind una dintre câștigătoarele Trofeului Arthur, iar a doua continuarea ei. Foarte amuzante și instructive. Eu am citit-o în pauzele de la muncă, pentru relaxare și amuzament. Personaje simpatice și cu personalitate, suficiente încurcături și aventuri cât să urmărești și acțiunea, replici inteligente și cu trimitere la situații reale din ziua de azi (sau de ieri), una peste alta, niște cărți foarte reușite pentru copii. Mi-au plăcut și ilustrațiile geometrice ale lui Măceșanu, bune de folosit ca model dacă vrei să înveți să desenezi. 🙂 Din întâmplare, eu le-am citit în ordine inversă, dar asta nu deranjează cu nimic, așa că, dacă v-am stârnit curiozitatea, căutați-le, cumpărați-le și citiți-le împreună cu copiii. Eu cred că le vor plăcea!

Leave a Comment

Filed under Lecturi, Recenzii

Ce am mai citit (7)

Observ că scriu din ce în ce mai rar aici și doar sporadic pe Goodreads. Să fie de vină lipsa unui răgaz în care să decantez ce am citit și să notez câteva rânduri pentru aducere aminte sau pentru eventualii curioși ori, pur și simplu, plăcerea de a citi pentru mine, fără nevoia sau dorința de a împărtăși cu alții? Probabil câte un pic din amândouă. Privind totuși în urmă, îmi dau seama că au rămas multe titluri nemenționate măcar, așa că le-aș trece în revistă acum, în ambele scopuri de mai sus.

Marile bucurii și marile tristeți by Augustin Cupşa Pentru amatorii de proză scurtă românească, aș recomanda Augustin Cupșa – Marile bucurii și marile tristeți, Editura Trei, 2013. Eu citisem câteva pagini din volum pe site-ul editurii, în urmă cu 2-3 ani, iar acum, când am cumpărat cartea și am luat povestirile la rând, mi-am amintit personaje, situații, stări. Mi-au plăcut mâna sigură cu care autorul descrie întâmplări aparent banale și naturalețea textelor sale.

The Year of Living Biblically by A.J. JacobsThe Year of Living Biblically: One Man’s Humble Quest to Follow the Bible as Literally as Possible, de A. J. Jacobs, apărută și în limba română cu titlul Anul în care am trăit după Biblie, Editura Philobia, 2012, Colecția Experiment, traducere din engleză și note de Liviu Dascălu. Un jurnalist american agnostic se hotărăște să facă un experiment și, timp de un an, să trăiască literal după învățăturile Bibliei. Primele 9 luni le dedică Vechiului Testament, iar ultimele 3 Noului Testament. Prin urmare, înarmat cu diverse ediții și traduceri ale Bibliei și sfătuindu-se cu învățați din mai multe culte religioase, încearcă să respecte întocmai sau cât mai aproape de original poruncile sfinte, începând de la barbă, păr și haine până la a spune numai adevărul, a nu se atinge de femei impure!, a face rugăciuni și un pelerinaj la Ierusalim. Cartea este și amuzantă, pentru că A. J. Jacobs povestește cu umor și gândurile proprii, și eșecurile, și reacțiile celorlalți, dar și foarte informativă. Am aflat o mulțime de lucruri pe care nu le știam despre diferitele credințe religioase și l-am urmat pe autor în încercarea sa de a găsi spiritualitatea, de a înțelege tradiția și de a ajunge la starea de grație. Mi-a făcut plăcere să citesc despre eforturile lui de a interpreta Biblia literal și de a aplica învățăturile acesteia în viața de zi cu zi, ceea ce nu a fost ușor, ba adesea a complicat existența lui și pe a celor din jur. Mi-au plăcut și concluziile sale, dar vă las să le descoperiți singuri.

The Essex Serpent by Sarah PerryThe Essex Serpent, de Sarah Perry, urma să apară și în colecția Babel de la Nemira, nu știu dacă a apărut deja. A câștigat premiul Waterstones pentru cea mai bună carte a anului 2016 și a fost nominalizat şi la premiul Dylan Thomas. Este o poveste de dragoste improbabilă dintre o văduvă independentă, atrasă de știință, de experimente, de discuții filosofice, fără preocupări pentru aspectul fizic sau drăgălășenii de femei, și un preot de țară, adânc înrădăcinat în rutina lui, în viața de familie, fără prea multe provocări, deși el are potențial pentru mai mult. În fundal, mitul unui monstru marin afectează viața satului, sădește frica în localnici, face obiectul a numeroase discuții care opun știința și realitatea, pe de o parte, și superstițiile și practicile obscure, pe de alta. Frumos scris, atmosferă un pic gotică, personaje puternice, pe mine m-a cucerit mai mult în a doua parte și mi-a lăsat o impresie puternică în acele câteva zile din timpul lecturii și de după aceea.

Kensuke's Kingdom by Michael Morpurgo

Regatul lui Kensuke, de Michael Morpurgo, care va apărea în curând la Editura Nemi, este o carte pentru copii (dar știți voi, nu numai copiii se pot bucura de ea). Ca să vă zic două vorbe despre subiect, este povestea unui băiat care naufragiază pe o insulă, dar, spre deosebire de Robinson Crusoe, nu prea învață să supraviețuiască singur, ci primește ajutor neașteptat de la un locuitor misterios al insulei. Cine este acesta și ce preț trebuie să plătească protagonistul pentru mâncarea și apa de fiecare zi, veți descoperi citind cartea. Mie mi-au plăcut stilul de povestitor al lui Morpurgo, descrierile insulei și ale călătoriilor pe mare și, nu în ultimul rând, povestea emoționantă în sine. Vă mai zic numai că traducerea îmi aparține și că sper să vă placă. 🙂

Măștile fricii by Camelia CavadiaMăștile fricii, de Camelia Cavadia, Editura Trei, 2016. Un nume și o carte de care am tot auzit vorbindu-se, așa că am fost foarte curioasă. Romanul pune în prim plan problema violenței în familie și ideea predeterminării: violența e văzută ca un lucru nu atât dobândit prin experiențele proprii, prin exemplul părinților, cât înăscut și descoperit chiar împotriva voinței proprii. Recunosc că eu am fost mai atentă la scriitură, la partea stilistică, la vocile personajelor, și mai puțin impresionată de povestea în sine, ceea ce a mers împotriva curentului general. Mulți dintre cunoscuții mei care au citit-o s-au declarat tulburați și emoționați și cred că, în cazul lor, cartea Cameliei Cavadia a funcționat ca un catharsis. Așa că, avertisment: este posibil să vă identificați cu personajele și să vă regăsiți  în situațiile descrise și să vă puneți întrebări existențiale. Iar ăsta e un lucru bun la o carte, nu? 🙂

Vinegar Girl by Anne TylerVinegar Girl, de Anne Tyler, apărută și la noi cu titlul Scorpia, la Editura Humanitas, traducere de George Volceanov. Romanul face parte din seria Hogarth Shakespeare, care „propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către scriitori de faimă internațională, care le reimaginează pentru secolul XXI”. Evident, romanul de față este o reinterpretare a piesei Îmblânzirea scorpiei, pentru care Shakespeare, la rândul lui, s-a inspirat dintr-o comedie italiană. Personajele, deși redenumite, păstrează aluzii la numele originale, situația este asemănătoare, dar totul este modernizat, actualizat. Amuzant și interesant, o lectură ușoară și plăcută de duminică după-amiaza sau de luat în concediu, pe plajă. 🙂

Chemarea cucului, de Robert Galbraith, pseudonimul vestitei J.K. Rowling, apărut la Editura Trei, 2013, traducere de Constantin Dumitru-Palcus. Un roman „clasic” cu detectivul morocănos și asistenta lui fâșneață, cu o intrigă complicată și mulți suspecți, cu o poveste personală și detalii despre fiecare pas al anchetei. Scris bine, ceea ce nu cred că e o surpriză. Mi-au plăcut și cele două personaje principale, Cormoran și Robin, și felul în care a fost înfățișată lumea modei, și legăturile subtile dintre diversele destine din carte, dar cel mai mult mi-a plăcut numele detectivului. :))) Cred că o să-l mai urmăresc, dat fiind că acesta este doar primul volum dintr-o serie în care au apărut (deocamdată) trei volume ce îl au ca protagonist pe Cormoran Strike.

Cred că mă opresc aici cu impresiile, mare minune că am reușit să scriu și atât, mai mult din amintiri, că deja peste lecturile de mai sus s-au așezat alte câteva între timp, despre care poate, sper, o să scriu în curând la un moment dat. 🙂

 

Leave a Comment

Filed under Lecturi, Recenzii

În spatele blocului, de Mara Wagner

În spatele blocului, de Mara Wagner, Editura Nemira, 2017

În cafeneaua de la Cărturești Verona, la o masă stau autoarea și trei invitate, iar în fața lor sunt câteva rânduri de scaune, ocupate în cea mai mare parte. Mara Wagner, așa mignonă și timidă, abia își stăpânește și emoțiile, și bucuria. Le ascultă pe invitate vorbind cu căldură despre prima ei carte și răspunde modest la întrebările moderatoarei. Așa copilăroasă și bucuroasă și parcă nevendindu-i să creadă, zici că e chiar Maria, ieșită din paginile cărții și pusă să (se) povestească din nou.

Pentru că la fel e și În spatele blocului: caldă, inocentă, naturală, sinceră și izbitor de autentică. Este o carte despre noi toți cei care am copilărit în anii ’80 în oricare dintre orașele României comuniste și care avem încă imprimate în memorie și în felul nostru de a fi și lipsurile, și micile plăceri de atunci. Mara Wagner ne oferă o madlenă – e de ajuns să „mușcăm” din paginile cărții și amintirile și senzațiile dau năvală: cozile la Alimentara pentru lapte, tacâmuri și orice se auzea că „ar băga”, parizerul prăjit, penele de curent din fiecare seară, relațiile cu vecinii, de la care împrumutai câte o cană de făină sau altele trebuincioase pe moment, practica obligatorie a elevilor la câmp, manifestațiile patriotice, bancurile la adresa lui Ceaușescu și a regimului comunist, spuse pe furiș, la fel cum erau ascultate și posturile de radio interzise, programul limitat la TV, cu cele 10 minute de desene animate și numele invidiat al Rodicăi Bucur, raritatea bananelor, Nechezolul, pachetele de la rudele emigrate și scrisorile lor deschise de autorități și lista ar putea continua. Sunt realități pe care fie le-am trăit, fie doar le-am auzit de la alții, însă ele nu sunt evocate nici cu resentimente, nici cu nostalgie, ci inserate natural în povestea Mariei și a familiei ei, astfel încât unii cititori să și le amintească, alții poate abia acum să le descopere.

Dincolo de aspectul acesta istoric și documentar, cartea Marei Wagner a avut pentru mine și un mare atu la nivel personal. Am avut senzația că, dacă înlocuim câteva nume și detalii, toți cei din generația mea și din gașca de altădată ne-am putea recunoaște în poveste și am avea senzația că citim despre propria copilărie petrecută pe cimentul din spatele blocului: gloata de copii ieșiți afară la joacă, chemările părinților de la geam, primele prietenii, îndrăgostiri, trădări și dezamăgiri. Mara descrie bine toate trăirile legate de intrarea în adolescență, cu nesiguranța și preocupările specifice vârstei, cu o urmă de inocență rămasă din copilărie, dar și cu anticiparea complexităților și maturizării de mai târziu. Citind, am simțit că toate întâmplările și personajele au fost scoase dintr-un trecut pe care îl lăsasem de mult în urmă și povestite frumos, simplu, onest, ca pentru a-mi oferi o reconciliere cu mine cea de atunci. Am zâmbit și m-am emoționat, am revăzut în minte străzi, chipuri, nume, momente și m-am lăsat transportată când în Brașovul Mariei, când în Focșaniul copilăriei mele. Pentru experiența asta, Mara, eu îți mulțumesc!

După romanul Inocenții, al Ioanei Pârvulescu, o minunăție de confesiune despre copilăria în anii 60-70, petrecută tot în Brașov, În spatele blocului vine cu o poveste aparent obiectivă, spusă la persoana a treia, despre intrarea în adolescență în anii ’80 și nu pot să nu observ și să mă bucur că, deși prezente în ambele narațiuni, lipsurile, greutățile și sărăcia din perioada comunistă sunt întrecute în intensitate sau măcar puse în balanță cu bucuriile simple ale vieții de copil sau cu descoperirea vieții, cu bune și cu rele, de proaspăta adolescentă. Parcă ușor-ușor ne îndepărtăm de frustrări și începem să ne vindecăm, măcar la nivel literar. Pe blogul autoarei puteți citi câteva fragmente din carte, dar și alte postări legate de cărți, copii sau viața de zi cu zi văzută de Mara Wagner.

Leave a Comment

Filed under Recenzii