Category Archives: Profesionale

Traducătorii literari, marii anonimi

Recent, tot frunzărind mărețul și iluzoriul internet, m-am lovit de o atitudine care la început m-a surprins, iar pe urmă m-a trezit la realitate și m-a determinat să scriu rândurile acestea. În cercul meu de prieteni, colegi și amici virtuali pasionați de citit și având mai mult sau mai puțin tangențe profesionale cu domeniul editorial, discutăm despre cărți cu tot ce înseamnă ele, de la autor, subiect, teme, personaje, mesaj până la copertă, ecranizare, premii, recenzii, ecouri de tot felul și, bineînțeles, traducere. Luăm o carte care ne-a plăcut sau nu și o disecăm, un exercițiu care ne învață și să înțelegem mai bine ce am citit noi, dar și să vedem și să acceptăm alte puncte de vedere. În acest context așadar, mi se pare normal ca traducerea în sine și traducătorul să ocupe un loc (nu neapărat important, dar măcar să-l ocupe) în orice discuții despre o carte de un autor străin publicată și la noi.

Din raționamentul meu am omis faptul că nu toți cei care (mai) citesc au în vedere toate aceste aspecte și că pe cei mai mulți îi interesează strict subiectul. Sigur, când ne hotărâm să citim o carte, ne uităm la autor, titlu, copertă, descrierea de pe verso sau mai știu eu ce alt criteriu estetic sau practic. Nu e nimic în neregulă cu asta, nu zic că ar trebui să ne alegem cărțile în funcție de cine le-a tradus, ci vreau doar să vă vorbesc un pic despre traducătorii literari, marii anonimi din spatele cărților, ca să vedeți de ce ar merita și ei atenția voastră. În cele de mai jos mă voi adresa, bazându-mă pe propriile impresii și informații, celor care ridică din umeri a nepăsare, celor care se grăbesc să arunce cu piatra și celor care consideră că traducerea de carte nu e cine știe ce chestie dificilă.

De ce ar trebui să ne pese și de traducători?

La urma urmei, nici eu, în copilărie sau adolescență, nu dădeam prea multă atenție numelor scrise mai mic sau mai mare pe paginile de început ale cărților pe care le devoram, pagini peste care oricum treceam în grabă. Unele nume mi s-au întipărit în minte doar pentru că se repetau. Altele au rămas la fel de necunoscute ca în momentul în care le-am zărit pentru prima dată. Mai târziu, când am ajuns și eu să fac meseria asta (pentru că da, este o meserie!), am început să mă uit și la numele traducătorului atunci când deschideam o carte. Acum fac asta de fiecare dată, pe de o parte din curiozitate, să văd dacă știu numele și dacă, știindu-l, am garanția calității, pe de altă parte în semn de respect pentru cineva care și-a dedicat 3 luni sau poate 3 ani cărții pe care o țin eu în mâini.

Aproximativ 70% din cărțile disponibile în limba română nu ar exista dacă nu ar fi traducătorii.

În România, aproximativ 70% din piața de carte reprezintă traduceri. Asta înseamnă că se traduce foarte mult, de la autori buni, mari, importanți, valoroși, dar care poate se vând mai puțin, la autori debutanți care au dat lovitura și sunt de actualitate în momentul de față, de la romane premiate până la romane de dragoste siropoase sau thrillere mai mult sau mai puțin reușite, dar care se vând bine. Se traduc cărți din toate genurile (ficțiune, non-ficțiune; clasici și contemporani; cărți pentru copii și adolescenți, thrillere, SF, fantasy, chick-lit etc.) și perioadele (datând de acum câțiva ani sau câteva zeci de ani ori în curs de publicare), în cea mai mare parte provenind din Statele Unite și Marea Britanie, dar și din restul lumii: câțiva nordici, câțiva asiatici, câte un latino-american, ici-colo câte un australian etc.

O traducere bună poate să ridice o carte, la fel cum o traducere proastă poate să dărâme o carte.

Un alt aspect este calitatea traducerii. O traducere bună poate să ridice o carte, la fel cum o traducere proastă poate să dărâme o carte. Dacă romanul pe care îl țineți acum în mâini este scris cursiv, fără poticneli, fără greșeli de sens, calcuri, topică împrumutată și exprimări nenaturale, dacă râdeți la glume și admirați jocurile de cuvinte, dacă sunteți emoționați de un pasaj liric sau călătoriți imaginar când citiți o descriere, înseamnă că traducătorul a făcut o treabă bună și merită aprecierea voastră. Gândiți-vă numai câte ore a stat lipit de calculator, răsucind o frază în minte până când i s-a părut că are exact sunetul potrivit, câte ore a petrecut documentându-se ca să înțeleagă contextul istoric, cultural, social și să-l redea corect în traducere, câte ore a căutat echivalențe și sinonime, cât s-a străduit să transmită nu numai informații, ci și emoții.

Ne este la îndemână să strigăm revoltați „Ce traducere proastă!” atunci când găsim câte o perlă într-o carte, dar de ce să ne limităm la a sancționa și nu îndrăznim și să lăudăm o traducere când frazele curg ușor și natural, când cartea respectivă își atinge țelul și ne ține cu sufletul la gură sau ne emoționează sau ne înveselește?

Când citiți un autor în traducere, citiți, de fapt, o versiune a lui, o combinație de autor și traducător.

Știți vorba aia cu „câte bordeie, atâtea obiceie”? Ei, și cu traducerile este cam la fel, adică nu există două traduceri identice. Dacă aceeași carte ar fi tradusă de trei sau de zece traducători, ei ar da trei sau zece variante diferite. Iată aici un exemplu grăitor, cu O poveste cu un hobbit, a lui Tolkien. Prin urmare, țineți cont că, atunci când citiți un autor în traducere, citiți, de fapt, o versiune a lui, o combinație de autor și traducător. În Puritate, nu-l citim pe Jonathan Franzen, ci pe Jonathan Franzen văzut de Iulia Gorzo. În Scurtă istorie a șapte crime nu-l citim pe Marlon James, ci pe Marlon James văzut de Ciprian Șiulea. În Tetralogia napolitană nu o citim pe Elena Ferrante, ci pe Elena Ferrante văzută de Cerasela Barbone. Și exemplele pot continua la nesfârșit. Fiecare traducător are propriile soluții la dificultățile puse de text, iar rezultatele sunt diferite.

Traducătorii sunt emisarii autorilor, oameni în care aceștia și-au pus speranța oarbă că îi vor reprezenta bine în alte culturi.

Acum să încercăm să vedem lucrurile și din punctul de vedere al autorilor, care și-au petrecut ani din viață dând tot ce au avut ei mai bun în încercarea de a da lovitura sau de a se depăși pe ei înșiși. Pentru ei, cărțile sunt probabil ca niște copii pe care i-au crescut cu atenție și dragoste și apoi i-au trimis în lume, însoțiți de niște necunoscuți. Necunoscuții aceștia sunt traducătorii, cărora le revine misiunea de a avea grijă ca odraslele autorilor să nu pățească nimic rău, ba, dacă se poate, chiar să prospere. Traducătorii sunt emisarii autorilor, oameni în care aceștia și-au pus speranța oarbă că îi vor reprezenta bine în alte culturi și cu care cei mai mulți colaborează tocmai pentru ca rezultatul să fie cel dorit.

În loc de concluzie

N-aș vrea să credeți că am povestit toate astea ca să le ridic statuie colegilor mei. Sigur, sunt traduceri bune și traduceri mai puțin bune. Sunt traducători dedicați și traducători de ocazie. Condițiile de lucru nu sunt strălucite, ca să folosesc un eufemism, iar nepăsarea românilor față de cărți, de citit și de calitate nu ajută deloc. Cred că, de fapt, ce am încercat mai sus a fost să scot traducătorii literari din umbră și să-i apropii mai mult de voi. Pentru că, văzându-i, auzindu-i și identificându-mă pe deplin cu ei, eu cred că ar merita să li se treacă numele alături de al autorilor atunci când se vorbește despre cărți la lansări, în ziare, reviste, pe bloguri etc. și că ar merita, la fel ca ceilalți oameni din spatele cărților (corectori, redactori, ilustratori etc. menționați pe pagina tehnică), să le aruncați măcar o privire fugară la sfârșitul lecturii, ca semn de mulțumire pentru munca lor.

8 Comments

Filed under Profesionale