Category Archives: Poezii

Dark Sonnet, de Neil Gaiman

I don’t think that I’ve been in love, as such,

Although I liked a few folk pretty well.

Love must be vaster than my smiles or touch,

For brave men died and empires rose and fell

For love, girls follow boys to foreign lands,

And men have followed women into hell.

In plays and poems someone understands

There’s something makes us more than blood and bone

And more than biological demands.

For me, love’s like the wind unseen,

Unknown

I see the trees bending where it’s been

I know that it leaves wreckage where it’s blown.

I really don’t know what ”I love you” means,

I think it means ”Don’t leave me alone!”.

Puteți vedea poemul ilustrat aici.

Dark Sonnet - Neil Gaiman

 

Leave a Comment

Filed under Poezii

Lovesong/Cîntec de dragoste, Ted Hughes

He loved her and she loved him

His kisses sucked out her whole past and future or tried to

He had no other appetite

She bit him she gnawed him she sucked

She wanted him complete inside her

Safe and sure forever and ever

Their little cries fluttered into the curtains

 

Her eyes wanted nothing to get away

Her looks nailed down his hands his wrists his elbows

He gripped her hard so that life

Should not drag her from that moment

He wanted all future to cease

He wanted to topple with his arms round her

Off that moment’s brink and into nothing

Or everlasting or whatever there was

Her embrace was an immense press

To print him into her bones

His smiles were the garrets of a fairy palace

Where the real world would never come

Her smiles were spider bites

So he would lie still till she felt hungry

His words were occupying armies

Her laughs were an assassin’s attempts

His looks were bullets daggers of revenge

Her glances were ghosts in the corner with horrible secrets

His whispers were whips and jackboots

Her kisses were lawyers steadily writing

His caresses were the last hooks of a castaway

Her love-tricks were the grinding of locks

And their deep cries crawled over the floors

Like an animal dragging a great trap

His promises were the surgeon’s gag

Her promises took the top off his skull

She would get a brooch made of it

His vows pulled out all her sinews

He showed her how to make a love-knot

Her vows put his eyes in formalin

At the back of her secret drawer

Their screams stuck in the wall

 

Their heads fell apart into sleep like two halves

Of a lopped melon, but love is hard to stop

 

In their entwined sleep they exchanged arms and legs

In their dreams their brains took each other hostage

 

In the morning they wore each other’s face

From the Life and Songs of the Crow, Ted Hughes, Faber and Faber, 1970

***

El o iubea și ea îl iubea

Săruturile lui îi sorbeau întreaga existență, trecut sau viitor

El nu avea nici o altă dorință

Ea îl mușca îl rodea îl sorbea

Îl voia doar înăuntrul ei

În siguranță și-n vecii vecilor

Gîngurelile lor fluturau în perdele

 

Ochii ei nu voiau să piardă nimic

Privirile ei îi țintuiau mîinile încheieturile coatele

Și el o cuprinsese atît de puternic

Încît nici viața măcar să n-o mai smulgă din veșnicia clipei

El dorea ca orice viitor să-nceteze

Voia să se răstoarne cu-o mie de brațe în jurul ei

De pe marginea abruptă a clipei în nimic

Sau în vecie sau în ce-o mai fi fost

Îmbrățișarea ei era o presă uriașă

Sortită să-l întipărească în oasele-i fragile

Zîmbetele lui erau turnurile de cleștar ale basmelor

Unde lumea reală nu pătrunde vreodată

Zîmbetele ei erau mușcături de păianjen

Așa încît el zăcea nemișcat pînă când ei i se făcea foame

Vorbele lui erau trupe de ocupație

Rîsetele ei erau ca atentatele asasinului

Privirile lui erau gloanțe și pumnale de răzbunare

Privirile ei erau stafii prin unghere cu taine sinistre

Șoaptele lui erau cravașe și cisme

Sărutările ei erau avocați scriind zeloși tot timpul

Mîngîierile lui erau cramponarea din urmă a unui exilat

Gesturile ei de iubire erau scrîșnet de lacăte

Și strigătele lor din adîncuri se tîrau pe podea

Ca un animal trăgând după el o capcană

Făgăduielile lui erau gluma chirurgului

Promisiunile ei îi retezau creștetul capului

Din care ea avea să-și facă o broșă

Jurămintele lui îi smulgeau fibrele din trup

Iar el îi arăta cum se face nodul iubirii

Jurămintele ei îi scăldau ochii în formol

În spatele sertarului ei secret

Țipetele lor se înfigeau în zid

 

Capetele lor s-au despărțit în somn aidoma celor două părți

Ale unui pepene galben tăiat, dar iubirea nu poate fi oprită

 

În somnul lor împletit ei își schimbau brațele și picioarele

În visele lor își luau creierul unul altuia ostatic

 

Iar dimineața fiecare purta chipul celuilalt

Din cîntecele lui Kra, Ted Hughes, Editura Univers, 1977, traducere și prefață de Vasile Nicolescu

1 Comment

Filed under Poezii

Ted Hughes, Din cîntecele lui Kra

Apple Tragedy

So on the seventh day

The serpent rested.

God came up to him.

‘I’ve invented a new game’, he said.

 

The serpent stared in surprise

At his interloper.

But God said: ‘You see this apple?

I squeeze it and look – Cider.’

 

The serpent had a good drink

And curled up into a question mark.

Adam drank and said: ‘Be my god.’

Eve drank and opened her legs

 

And called to the cockeyed serpent

And gave him a wild time.

God ran and told Adam

Who in drunken rage tried to hang himself in the orchard.

 

The serpent tried to explain, crying ‘Stop’

But drink was splitting his syllable

And Eve started screeching: ‘Rape! Rape!

And stamping on his head.

 

Now whenever the snake appears she screeches

‘Here it comes again! Help! Help!’

Then Adam smashes a chair on its head,

And God says: ‘I am well pleased’

 

And everything goes to hell.

ted-hughes-din-cantecele-lui-kraTed Hughes, Din cîntecele lui Kra,

Editura Univers, 1977, ediție bilingvă,

traducere și prefață de Vasile Nicolescu

(n-am preluat aici decât textul în engleză)

Leave a Comment

Filed under Poezii

Astăzi ne despărțim

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.

Stând la început de anotimp fermecat,

astăzi ne despărţim

cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.

Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie …

Alături, umbra albastră

pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,

eu voi fi pământul cu toate păcatele.

Păsări mari te vor căuta prin zări

ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.

Între noi, lumea va sta nemişcată

ca o pădure de sute de ani

plină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape

şi că, seara, sufletul meu,

ca ţărmul care se modelează din ape,

ia forma uitată a trupului tău …

Astăzi nu ne sărutăm, nu ne dorim.

Stând la început de anotimp fermecat,

astăzi ne despărţim

cum s-au despărţit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,

eu voi fi soarele negru, pământul.

Nu peste mult are să bată vânt.

Nu peste mult are să bată vântul.

                                            Ștefan Augustin Doinaș

Razvan Mazilu

Răzvan Mazilu în spectacolul Umbre de lumină de la Teatrul Odeon, un one-man show minunat, în care poezia de mai sus revine ca un laitmotiv.

Leave a Comment

Filed under Lecturi, Poezii

Cu inima în dinți

M-am hotărât în urmă cu ceva timp să public din când în când versuri (nu de-ale mele, să ne înțelegem, nu vreau să rămân fără cititori :p), ca să acord și poeziei importanța pe care o merită și ca să încurajez și lectura de poezie. Nu că aș fi eu mare cunoscătoare, dar îmi place să citesc și versuri din când în când, dacă rezonează cu mine (sau eu cu ele). Așadar, până acum, am propus câțiva poeți consacrați – Lucian Avramescu, Virgil Carianopol, Marin Sorescu, Nina Cassian, Leonard Cohen, Sylvia Plath, Nikki Giovanni și alții. Însă, cum singurul criteriu pe care îl aplic în selecția mea este că trebuie să-mi placă mie, astăzi vă prezint o poetă nepublicată încă, dar tot poetă.

Niki NapNicoleta Nap – Niki, cum îi spun prietenii – este absolventă de filosofie și drept, a lucrat ca jurnalistă de investigație în Cluj timp de 12 ani și a fost solistă într-o trupă punk. Aceste informații seci nu vă spun însă nimic despre versurile ei, despre sensibilitatea care le generează sau despre trăirile pe care le pot provoca în voi. Pentru asta, va trebui să le citiți singuri. Eu vă propun doar câteva și sper că voi avea ocazia să le văd și publicate. Nu mă lansez în comentarii literare, dacă vă emoționează, atunci și-au atins scopul. Lectură plăcută și sper să vă placă!

Trebuie să îți iei inima în dinți
spunea mama
îndemnul ei m-a scos în fața casei
în beznă
cocoșii cântau la miezul nopții
îndesau spaime pe gâtul meu
boabe de porumb
până la refuz
o gâscă fricoasă
pregătită temeinic
pentru festinul cu foie gras

mi-am luat inima în dinți
ascultătoare
am umblat cu ea
am ținut-o atent
ca pe un pui de animal în primejdie
trebuia să fie totul perfect
egal
amorțită
mi-am scăpat colții în ea.

*

Am așteptat ultima zvâcnire să pot spune fără îndoială
“a murit”
Se zice că obiceiul priveghiului ar fi de fapt
un fel de pază
un act de asigurare
să nu îl îngropi de viu
mortul tace, nu mișcă, nu suflă
îngălbenirea treptată e semnul certitudinii
verdictul vine odată cu mirosul lutului
între timp, oamenii plâng și
încep să semene tot mai bine cu niște aisberguri
și nu pricepi mare lucru
dar la finalul celor trei zile celor trei nopți înțelegi altceva.

Așa am stat noi
ne-am vegheat până la capăt
am căutat semnele

am aprins mucurile până la ultimul fir de tutun
cu disperarea fumătorului înrăit rămas fără bani de țigări.

*

Să știi cum să pierzi
e o chestiune de exercițiu
începi cu lucruri mărunte
apoi avansezi

ca orice performanță
pierderea cere efort, etape
doar nodul în gât
vine de la sine.

*

ți-am scris și m-am spălat pe mâini
îndelung
cum se face după orice crimă

Leave a Comment

Filed under Poezii