Category Archives: Muzică

Alice’s Adventures in Wonderland

Minunăția asta de aventură imaginată de Lewis Caroll pentru a distra fetițele unui prieten într-o călătorie cu barca este una dintre cărțile mele preferate din copilărie, alături de Micul Prinț și Peter Pan. O mai recitesc din când în când așa, de plăcere, și chicotesc de fiecare dată.

S-au făcut și câteva ecranizări, eu am văzut-o pe cea din 2010, cu Johnny Depp și Helena Bonham Carter și, înainte, pe cea din 1999, făcută pentru televiziune, cu Whoopi Goldberg și Gene Wilder. Ba chiar îmi aduc aminte și de niște desene animate în care iepurele alb striga ssssâsssâit „Alliiiiissssss!”

Dacă nu aveți cartea pe acasă, poate fi citită online. în engleză, pe site-ul literature.org. Redau mai jos un fragment din penultimul capitol, scena procesului.

The twelve jurors were all writing very busily on slates. `What are they doing?’ Alice whispered to the Gryphon. `They can’t have anything to put down yet, before the trial’s begun.’

`They’re putting down their names,’ the Gryphon whispered in reply, `for fear they should forget them before the end of the trial.’

`Stupid things!’ Alice began in a loud, indignant voice, but she stopped hastily, for the White Rabbit cried out, `Silence in the court!’ and the King put on his spectacles and looked anxiously round, to make out who was talking.

Alice could see, as well as if she were looking over their shoulders, that all the jurors were writing down `stupid things!’ on their slates, and she could even make out that one of them didn’t know how to spell `stupid,’ and that he had to ask his neighbour to tell him. `A nice muddle their slates’ll be in before the trial’s over!’ thought Alice.

One of the jurors had a pencil that squeaked. This of course, Alice could not stand, and she went round the court and got behind him, and very soon found an opportunity of taking it away. She did it so quickly that the poor little juror (it was Bill, the Lizard) could not make out at all what had become of it; so, after hunting all about for it, he was obliged to write with one finger for the rest of the day; and this was of very little use, as it left no mark on the slate.

`Herald, read the accusation!’ said the King.

On this the White Rabbit blew three blasts on the trumpet, and then unrolled the parchment scroll, and read as follows:–

`The Queen of Hearts, she made some tarts, All on a summer day: The Knave of Hearts, he stole those tarts, And took them quite away!’

`Consider your verdict,’ the King said to the jury.

`Not yet, not yet!’ the Rabbit hastily interrupted. `There’s a great deal to come before that!’

`Call the first witness,’ said the King; and the White Rabbit blew three blasts on the trumpet, and called out, `First witness!’

The first witness was the Hatter. He came in with a teacup in one hand and a piece of bread-and-butter in the other. `I beg pardon, your Majesty,’ he began, `for bringing these in: but I hadn’t quite finished my tea when I was sent for.’

`You ought to have finished,’ said the King. `When did you begin?’

The Hatter looked at the March Hare, who had followed him into the court, arm-in-arm with the Dormouse. `Fourteenth of March, I think it was,’ he said.

`Fifteenth,’ said the March Hare.

`Sixteenth,’ added the Dormouse.

`Write that down,’ the King said to the jury, and the jury eagerly wrote down all three dates on their slates, and then added them up, and reduced the answer to shillings and pence.

`Take off your hat,’ the King said to the Hatter.

`It isn’t mine,’ said the Hatter.

`Stolen!’ the King exclaimed, turning to the jury, who instantly made a memorandum of the fact.

`I keep them to sell,’ the Hatter added as an explanation; `I’ve none of my own. I’m a hatter.’

Here the Queen put on her spectacles, and began staring at the Hatter, who turned pale and fidgeted.

`Give your evidence,’ said the King; `and don’t be nervous, or I’ll have you executed on the spot.’

This did not seem to encourage the witness at all: he kept shifting from one foot to the other, looking uneasily at the Queen, and in his confusion he bit a large piece out of his teacup instead of the bread-and-butter.

Și ca să meargă lectura, vă invit să ascultați ceva frumos: Jefferson Airplane – White Rabbit! Ascultați cu atenție versurile! 🙂

Leave a Comment

Filed under Citate, Lecturi, Muzică

Sulina – jurnal de vacanță

Sulina e un amestec de sălbăticie şi civilizaţie, de vechi şi nou, de oraş şi sat. Pentru mine, a fost dragoste la prima vedere.

Deşi apusul pe faleză îţi taie respiraţia, pescarii îşi văd netulburaţi de undiţele lor, localnicii îţi dau binevoitori detalii despre excursiile în deltă, cărora li se face reclamă peste tot, terasele care împânzesc centrul te îmbie cu miros de peşte şi cu bere rece, turiştii nu sunt nici pe departe la fel de numeroşi şi de gălăgioşi ca în alte staţiuni şi atmosfera e mai degrabă boemă decât mercantilă.

La doar o stradă distanţă, poţi să scapi de civilizaţia şi „aglomeraţia” de pe faleză şi intri într-un sat, cu străzi neasfaltate, căruţe şi câini, case care albastre şi frumoase, care lăsate în paragină. Căsuţa în care suntem cazaţi este străjuită de o alee betonată şi luminată de un şir lung de beculeţe, ca o pistă de aterizare. În faţa ei, un teren plin de stufăriş, de unde se aud broaşte şi greieri. Avem aici, în miniatură, amestecul inedit de betoane şi natură din toată Sulina.

În fiecare dimineaţă, soarele ne trezeşte pe la 6 jumătate, la timp să-l vedem ridicându-se pe cer dintre stuf şi copaci. Iubesc liniştea de la ora asta, când e răcoare, turiştii ceilalţi încă nu s-au trezit şi nu se aud decât broaştele, păsările şi vântul prin sălcii. Ar fi păcat să ratez asemenea momente dormind.

Plaja din Sulina este perfectă! Lungă, lată şi cu cel mai fin nisip de pe litoral, cum o laudă toate reclamele. Câteva terase oferă umbră, bere şi chiar mâncare. Apa e puţin adâncă până departe, deşi nisipul de dedesubt ba creşte, ba scade, aşa că te poţi plimba sau înota liniştit.

Excursie la Pădurea Letea: minunată plimbarea cu barca pe canale, superb peisajul, nuferi albi şi galbeni, stuf, egrete, pelicani, berze, pescăruşi, broaşte, peşti şi pescari, drum cu căruţa prin pădure, cai sălbatici, liane, trunchiuri întortocheate şi trosnitoare, de parcă se ţinea sfatul Enţilor din Lord of the Rings, borş de peşte făcut cum numai lipovenii ştiu şi gogoşi ca la mama acasă, apă multă şi soare, sublim!

Peşte în fiecare zi, preparat în multe feluri: prăjit, saramură, afumat, marinat, borş, plachie, cele mai bune icre mâncate vreodată şi roşii cărnoase cu gustul copilăriei.

O surpriză foarte frumoasă care a devenit obişnuinţă: am întâlnit acolo nişte artişti de folk + blues + jazz, o voce superbă – Anamaria Maranda şi o chitară pe măsură – Constantin Neculae, care ne-au cântat şi încântat trei seri la rând. Pe malul Dunării, în aşa atmosferă boemă, şi vinul merge mai bine, iar de cuvinte nici nu mai e nevoie. Abia aştept să mergem şi în Bucureşti la concertele lor.

Plimbarea cu Catamaranul la dus şi cea cu Pasagerul la întors au completat peisajul Sulinei şi al Deltei, iar în Acvariul din Tulcea m-am uitat cu ochii mari şi gura căscată la varietatea de peşti, păsări şi animale ale Deltei, minunându-mă şi bucurându-mă ca ăia mici.

Cred că Delta e cel mai frumos loc în care am fost până acum şi clar cele câteva zile petrecute acolo nu ne-au ajuns. Au rămas multe lucruri de văzut şi făcut, aşa că vom reveni cu siguranţă! Până atunci, avem amintirile şi câteva (vreo două mii de) poze, care să ne ostoiască dorul.

Mai multe poze aici.

 

9 Comments

Filed under Călătorii, Muzică

Leonard Cohen – I

Nu numai o voce fenomenală, ci și un muzician fantastic și un poet minunat. După cum vedeți, numai superlative despre unul dintre artiștii compleți ai lumii. Mai jos, două din poeziile mele preferate scrise de el:

Hey, That’s No Way To Say Goodbye

I loved you in the morning, our kisses deep and warm,

your hair upon the pillow like a sleepy golden storm,

yes, many loved before us, I know that we are not new,

in city and in forest they smiled like me and you,

but now it’s come to distances and both of us must try,

your eyes are soft with sorrow,

Hey, that’s no way to say goodbye.

I’m not looking for another as I wander in my time,

walk me to the corner, our steps will always rhyme

you know my love goes with you as your love stays with me,

it’s just the way it changes, like the shoreline and the sea,

but let’s not talk of love or chains and things we can’t untie,

your eyes are soft with sorrow,

Hey, that’s no way to say goodbye.

Not so Friendly

Not so friendly today,

are you, darling?

I, too, find myself

in a distant mood.

Maybe it’s time

to take the long way home,

the back streets

where we will be assaulted

by thugs

because we are rich,

and spit on by old women

who don’t like

your bare arms.

Then how about

caramel custard

In that place they know us?

Yes, I’m feeling better

about you, already.

I’m looking forward

to our white hotel room

where the two puppets

can be naked at last,

and in each other’s arms,

surrender to the strings.

Iar aici, una dintre melodiile preferate:

1 Comment

Filed under Lecturi, Muzică, Poezii