Category Archives: Lecturi

Ce am mai citit (9)

Și iar n-am avut timp de scris, și iar mă trage blogul de mânecă să-l mai bag și pe el în seamă, și iar mă simt vinovată că dintr-un mare hobby a ajuns, săracul de el, să cerșească atenție, și iar sper să mă revanșez cu o sinteză rapidă, rapidă. Timp de citit am avut, în schimb. Cum altfel? (De unde trag concluzia că întotdeauna e mai interesant să citesc ce scriu alții decât să scriu eu. :p Nu am vocație, dom’le, ce să fac?) Să zic, așadar, câteva cuvinte despre ultimele cărți cu care m-am delectat în ultima vreme.

The Easter Parade by Richard YatesThe Easter Parade, de Richard Yates, Methuen Publishing (apărută și în română cu titlul Parada de Paște, la Editura Litera, Colecția Clasici moderni, traducere de Irina Negrea)

De Richard Yates cred că m-am „îndrăgostit” încă de la Revolutionary Road. Romanul ăla, așa indigest cum e el, pentru că te pune față în față cu propriii demoni, cu teama de ratare, cu întrebări existențiale de genul: dar dacă nu sunt destul de bun? dacă am ratat deja niște șanse?, mi-a plăcut enorm tocmai pentru că ăsta e scopul unei cărți bune de idei: să te răscolească, să te facă să gândești, să schimbe ceva în tine. După aceea, a urmat Eleven Kinds of Lonelines, o colecție de povestiri pe aceleași teme, care m-au surprins cu registrele diferite și cu talentul lui Yates de a concentra în câteva pagini teme explorabile în sute.
The Easter Parade e tot despre ratare, singurătate, căsnicii eșuate, mult alcool, multe țigări, personaje care se consumă și se pierd fie în mariaje tradiționale și vieți banale în provincie, fie în căutarea permanentă a unui scop în viață, a unor trăiri autentice, în fuga de trecut și familie, cu toate tarele lor. Cele două surori sunt cât se poate de diferite, una ajungând o copie fidelă a mamei și a soacrei ei, îndurând cu resemnare o viață rea și plicticoasă și înecându-și amarul în alcool; cealaltă fuge tocmai de asta, de legăturile cu familia, de povara grijilor, de posibilitatea ca acestea să-i afecteze viața, dar, deși pare un spirit liber, o feministă, un model de succes, nu este la adăpost nici de suferință, nici de singurătate. Finalul cărții a fost ca o lovitură în moalele capului și m-am bucurat că, printre atâtea ratări, deziluzii, frici și singurătăți, mai există o speranță în persoana lui Peter.

The Spinoza Problem by Irvin D. YalomThe Spinoza Problem, de Irvin D. Yalom, Basic Books, 2012 (apărută și în română cu titlul Problema Spinoza, Editura Vellant, 2012, traducere de Alex Moldovan)

Fără să fie un mare talent literar, Yalom are meritul de a scrie cărți extrem de instructive, de a populariza teme și subiecte serioase prin intermediul unor povești care prind la public. Din cartea de față, am aflat multe despre viața și filosofia lui Spinoza, despre obiceiurile și credințele evreiești, despre ridicarea la putere, apogeul și căderea lui Hitler și mai ales despre Alfred Rosenberg, responsabil cu propaganda nazistă, despre care nu știam nimic. Apreciez genul ăsta de istorie ficționalizată pentru că reușește să transmită informații și, în același timp, să creioneze în jurul lor una sau mai multe povești interesante. Din punctul meu de vedere, acesta este un argument suficient pentru a recomanda cartea oricui este pasionat de istorie, filosofie, religie, psihiatrie, chiar dacă Yalom nu excelează ca stil și majoritatea dialogurilor sau discursurilor din roman par cam artificiale. Însă, la urma urmei, poveștile nu sunt decât un pretext pentru idei.

Bătrânul care citea romane de dragoste by Luis SepúlvedaBătrânul care citea romane de dragoste, de Luis Sepulveda, Editura Polirom, 2015, traducere de Irina Dogaru

O carte căreia îi dădeam târcoale de mult și care, când în sfârșit am citit-o, m-a fermecat încă de la primele pagini. Titlul introduce deja în poveste, iar bătrânul, aflat la limita dintre două lumi, este pentru mine unul dintre cele mai îndrăgite personaje din literatură. Romanul abordează teme precum contrastul dintre civilizație și „sălbăticie”, dintre coloniști și indigeni, dintre cunoașterea și respectarea naturii, pe de o parte, și cruzimea și prostia albilor colonizatori, pe de altă parte. Mi-a adus aminte de Săgeata lui Dumnezeu, de Chinua Achebe, și de Așteptându-i pe barbari, de J. M. Coetzee. O poveste foarte frumos scrisă, surprinzătoare, emoționantă și condensată, pe care am citit-o chiar cu sufletul la gură. 🙂 De recomandat oricând!

High Fidelity by Nick HornbyHigh Fidelity, de Nick Hornby, Editura Art, 2015, traducere de Radu Gârmacea

Un titlu și un autor de care tot auzisem (ba văzusem și filmul About a Boy, bazat pe romanul omonim al lui Hornby, cu Hugh Grant). În timp ce citeam, mi-am dat seama că, probabil într-o altă viață :p, văzusem și filmul bazat pe cartea asta, pentru că figura lui John Cusack îmi tot revenea în minte. Cartea însă nu pot să spun că m-a impresionat prea tare. Are câteva observații amuzante și adevărate despre relații și mi-au plăcut părțile în care personajul vorbește despre oamenii de treizeci și șase de ani care se gândesc la viitorul lor, despre maturizarea și așteptările lor, dar nu am fost mereu receptivă la umorul lui, iar istoria fostelor lui relații m-a cam plictisit. Așa că, nu știu, ca lectură relaxantă, de vacanță, ar trebui să meargă. Dacă nu, puteți să vedeți doar filmul. 🙂

Îndrăgostirile by Javier MaríasÎndrăgostirile, de Javier Marias, Editura Univers, 2015, traducere de Lavinia Similaru

Luasem o pauză semnificativă de la ultimul Marias, pentru că am hotărât eu să mi-l dozez astfel încât să-mi ajungă cât mai mult timp. Oricum, mai am câteva titluri de-ale lui de citit, așa că plăcerea îmi e asigurată. Așadar, citind Îndrăgostirile, am regăsit încet-încet stilul care l-a consacrat, cu frazele lungi și sinuoase, cu repetițiile diverselor detalii, cu numele care revin obsesiv (de exemplu, Luisa), cu misterele care se revelează fără grabă, dar nu și fără impact, cu considerațiile pe marginea unor opere celebre (de data aceasta, Macbeth, Cei trei muschetari, Colonelul Chabert) și a traducerilor (cu variante și explicații). O lectură plăcută în ciuda faptului că se apleacă mult asupra fenomenului morții și că poate nu e cea mai potrivită pentru concediu.

The Curious Incident of the Dog in the Night-Time by Mark HaddonThe Curious Incident of the Dog in the Night-Time, de Mark Haddon, Vintage Contemporaries, 2004 (O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, Editura Trei, traducere de Constantin Dumitru-Palcus)

Cartea asta mi-a fost recomandată de o colegă, care mi-a spus că a fost montat și un spectacol de teatru pe o scenă bucureșteană. Romanul are ca personaj principal un copil cu sindromul Asperger, care vrea să afle cine a omorât câinele unei vecine. Prin intermediul său și plecând de la această premisă, Haddon vorbește despre universul  interior, interacțiunea cu lumea înconjurătoare,  nevoile, temerile și plăcerile persoanelor cu sindrom Asperger. De citit și de cei care au în jurul lor persoane care se încadrează în spectrul autist și vor să încerce să le înțeleagă mai bine, dar și de oricine este interesat de subiect. Povestea are și mister, și umor, și o componentă emoționantă și, după lectura ei, e posibil să vă gândiți la cât de puțin ne separă de oamenii cărora le întoarcem spatele pe stradă, la cât de puțin și de greu comunicăm între noi, la faptul că, decât să încercăm să evadăm, mai bine încercăm să iubim și să acceptăm oamenii și lumea din jur.

Cexina Catapuxina by Matei FlorianCexina Catapuxina, de Matei Florian, Editura Polirom, 2016

O carte care m-a cucerit de la primele rânduri și m-a lăsat fără cuvinte la sfârșit. Am tot subliniat pasaje preferate, m-am amuzat de cuvintele inventate și am admirat stilul poetic, metaforic, subtil, dar care pare atât de natural și de viu. Mi-au plăcut și personajele, și trăirile lor, și Harumi cu păpădiile, și câinii galbeni și lăcustele sau fluturii de noapte sau licuricii, și hale-hap și nasul care piuie și multe, multe altele. O singură nedumerire am: ce caută Salam în toate minunile astea? De recomandat neapărat atunci când vine vorba de literatură română contemporană!

Cam atât deocamdată, nu am terminat trecerea în revistă, dar mai las și pentru data viitoare, când o fi și asta. Între timp, vă doresc zile răcoroase, distracție plăcută pe unde plecați în concediu și nu uitați să luați măcar o carte cu voi!

 

 

 

2 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

Nautilus, de Ioana Bâldea Constantinescu

Nautilus, de Ioana Bâldea Constantinescu, Editura Humanitas, 2017

De trei zile, de când am terminat de citit Nautilus, de Ioana Bâldea Constantinescu, tot încerc să formulez niște impresii, să scriu măcar câteva rânduri ca să-mi fixez imaginile întipărite în memorie, dar nu-mi găsesc cuvintele. A fost o lectură așa de surprinzătoare și de impresionantă, încât încă mă minunez și mă întreb cum de e posibil ca cineva să știe atâtea lucruri interesante și să scrie atât de bine.

Titlul mă ducea cu gândul mai degrabă la submarine și aventuri pe mare, nicidecum la o structură așa de complexă, care pendulează între trecut și prezent, trecând prin mai multe povești, legate între ele de teme comune. Astfel, pe de o parte, avem de-a face cu o poveste medievală de dragoste, dintre vraciul evreu Yaakov și soția sa, Miriam, care se revelează treptat și ascunde misterul dispariției acesteia din urmă. Yaakov o îngrijește, printre alții, pe regina Blanche de Navarre, pasionată de obiecte frumoase, rare, de decorațiuni și artă, și care, prin fascinația pe care o exercită asupra unui doctorand din zilele noastre, Marc, asigură legătura cu prezentul. Marc, pasionat la rândul lui de istoria medievală, de cabinetele de curiozități și cochiliile de melci, își scrie lucrarea în Paris, unde o cunoaște pe Luna. Deși Luna devine iubita lui Marc, ea este prea legată de sora ei, Arabella, și de fiul autist al acesteia, Octavian. Povestea lor de viață este la fel de emoționantă, iar rândurile dedicate trăirilor și comportamentului copilului autist mi s-au părut nu numai fascinante, ci și foarte realiste.

Cercurile sunt laitmotivul romanului Nautilus. Ele apar și în cochiliile colecționate de Blanche, și în scoicile folosite de Yaakov pentru leacurile lui, și în desenele obsesive ale lui Octavian, și în pasiunea lui Marc, și în felul în care totul se învârte în cerc, în aceeași rutină dureroasă din care nu e scăpare, pentru că Yaakov nu se poate desprinde de Miriam, Arabella nu poate renunța la Octavian, iar Luna nu poate renunța la cei doi și la trecutul ei, nici măcar pentru Marc. Fiecare trăiește în lumea lui, ciudat și singuratic ca un inorog întemnițat, dornic de altceva, dar neputincios.

Parisul, un alt liant, se transformă sub ochii noștri, fiind ba plin de miresmele leacurilor magice ale lui Yaakov, ba vibrând de vocea sopranei vecine cu Marc sau de muzica rock rusească, ba obiect al plimbărilor celor doi îndrăgostiți, ba loc de reîntâlnire dintre Arabella și tatăl de mult dispărut al copilului ei bolnav, ba, prin subteranul metroului, locul în care Marc își va găsi moartea într-un stupid accident și locul în care inspectorul de poliție își va desfășura ancheta, forțând personajele să-și amintească, să sondeze în interiorul lor, să povestească și să se povestească.

Ioana Bâldea Constantinescu a îmbinat armonios informațiile dobândite prin documentare și în virtutea activității ei de jurnalist cu propria imaginație, în pagini inteligent construite. A reușit să dea atenție detaliilor din lumi așa de diferite și totuși să creeze o poveste închegată, să ne plimbe permanent între trecut și prezent, arătându-ne puncte comune și contraste, să spargă povestea în numeroase fragmente, pe care apoi să le aducă împreună, dezvăluindu-ne misterele și uimindu-ne în permanență.

Nautilus mi s-a părut un roman excepțional și nu numai că simt nevoia să-l recitesc, dar mă și bucur că autoarea lui este româncă și că pot să-l recomand fără rezerve oricui se declară reticent în privința literaturii române contemporane. Bineînțeles că abia aștept să citesc și romanul de debut al autoarei, Dincolo de portocali, și orice cărți care îi vor purta semnătura de acum încolo.

 

Leave a Comment

Filed under Lecturi, Recenzii

Ce am mai citit (8)

Încă un episod din seria „Ce am mai citit”, ca încet-încet să recuperez decalajul și să ajung la zi cu lecturile. Câteva cuvinte despre fiecare, așa cum m(v)-am cam obișnuit. Să-mi spuneți dacă ați citit ceva din listă sau dacă v-a atras atenția vreun titlu. Să purcedem, așadar!

Testamentul Mariei by Colm Tóibín Testamentul Mariei, de Colm Tóibín, Editura Polirom, 2012, traducere de Irina Bojin

O carte care își propune să „reviziteze” povestea lui Isus și a Mariei, prin ochii acesteia din urmă. Tóibín face din ea un personaj profund uman, cu îndoieli și temeri, o femeie care stă în umbra fiului său, pe care îl privește ca o mamă îngrijorată, dornică să-l scape de pericole, și nu ca o adulatoare cu credință oarbă în natura lui divină. În tonul ei se simt amărăciunea, rușinea pentru slăbiciunea dovedită la răstignirea lui Isus, când a fugit ca să se salveze, rezervă față de potențialii intruși în viața ei, fie aceștia apostoli instruiți să aibă grijă de ea, fie vecini binevoitori, derută când încrederea îi este înșelată, dar și tărie de caracter când împrejurările o cer (a se vedea scena cu scaunul). E un exercițiu interesant care probabil va fi receptat diferit de cititori, în funcție de convingerile fiecăruia.

A Girl Is a Half-formed Thing by Eimear McBride A Girl Is a Half-formed Thing, de Eimear McBride, Hogarth, 2013

O, Doamne, ce carte! Și ce lectură dificilă, pe de o parte din cauza monologului interior fragmentat, compus din frânturi de fraze greu de legat, ca într-un flux al conștiinței întrerupt, și pe de altă parte pentru că îți lasă o impresie de apăsare, suferință și sufocare. Paginile acestea curpind atâta durere, înstrăinare și singurătate, încât vă zic sincer că nu este o carte care se citește de plăcere, ci mai degrabă ca un experiment. O admir pe autoare pentru că a reușit să transmită atât de multe cu un stil care, dacă citești cartea fără vreun avertisment, așa cum a fost cazul meu, riscă să te descurajeze. Încă mă întreb cum a făcut asta, cum a reușit să mă țină lipită de carte în ciuda dificultăților de lectură și sentimentelor stârnite. Începutul mi-a amintit de Flori pentru Algernon și tot așteptam ca discursul să se fluidizeze, să se clarifice, să evolueze, dar pe urmă m-am obișnuit cu el și chiar am urmărit cu interes evoluția „acțiunii”. În ciuda aprențelor, există un fir narativ, vă trebuie doar răbdare, curiozitate și o înclinație spre lecturi bizare ca să terminați romanul ăsta. Eu i-am dat 3 steluțe pe Goodreads pentru reușita stilistă, dar nu mi-a plăcut cum m-a făcut să mă simt, abia așteptam să o termin (dar am terminat-o, ceea ce, repet, e un mare merit al autoarei). Am uitat să vă spun că ciudățenia asta de carte a câștigat sau a fost nominalizată la câteva premii prestigioase, așa că, iată, un motiv în plus ca să vă stârnească interesul. 🙂

A Man Called Ove by Fredrik Backman A Man Called Ove, de Fredrik Backman, Atria Books, 2012, traducere din suedeză în engleză de Henning Koch. Romanul a apărut și în română cu titlul Un bărbat pe nume Ove, Editura Art, 2017, traducere de Andreea Caleman.

O carte minunată care a făcut multe „victime” pentru că protagonistul ei, Ove, este un bătrânel morocănos, arțăgos, tipicar, singuratic și retras, care însă dincolo de aceste aparențe are o inimă mare. Urmărim în paralel încercările lui repetate de a se sinucide după concedierea sa și moartea soției, mereu întrerupte de vecinii nepricepuți sau băgăcioși, și povestea vieții lui, care explică într-un final firea și comportamentul acestuia. Ove nu are chef de nimeni, vrea doar să nu circule mașinile în zona interzisă din cartier, să nu fie lăsate bicicletele în afara spațiilor dedicate, să nu arunce nimeni mucuri de țigări pe jos și, mai ales, să poată să moară liniștit. Numai că oamenii îi tot cer ajutorul și, deși îi bombăne și îi beștelește, îi ajută și pe vecinii nou mutați în cartier, și pe băiatul care vrea să-și impresioneze prietena sau pe cel care nu îndrăznește să-i spună tatălui său că este gay, și pe foștii prieteni-dușmani de o viață și, într-un final, pe el însuși. Cartea are din plin și umor, și emoții, și ajungem să-l îndrăgim nu numai pe Ove, ci și pe toți cei care contribuie la transformarea sa.

Into the Water by Paula HawkinsInto the Water, de Paula Hawkins, Riverhead Books, 2017, apărută și în română cu titlul În ape adânci, Editura Trei, 2017, traducere de Camelia Ghioc.

Al doilea roman al autoarei, mult așteptat după marele succes de public Fata din tren, nu m-a dezamăgit, ba chiar m-a plăcut mai mult decât primul. Acesta păstrează ideea poveștii văzute din mai multe perspective și, chiar dacă la început mi-a fost un pic greu să urmăresc cine este fiecare personaj, în scurt timp m-am cufundat în atmosferă și am urmărit cu sufletul la gură acțiunea, dar și elementele adiacente. Mirajul apei, misterele femeilor moarte înecate de-a lungul timpului, legăturile dintre acestea și indiciile descoperite de ultima dintre ele creează o pânză de păianjen în care ești prins până la ultimele rânduri. Hawkins stăpânește arta suspansului, a descrierilor, a sondării psihologice, așa că romanul de față este o lectură numai bună pentru relaxare sau divertisment.

Povestea fetiței pierdute by Elena FerrantePovestea fetiței pierdute, de Elena Ferrante, Editura Pandora M, 2017, traducere de Cerasela Barbone.

Ultimul volum al tetralogiei napolitane, după Prietena mea genială, Povestea noului nume și Cei care pleacă și cei care rămân, acest ultim roman completează și încheie povestea celor două prietene de o viață, Lila și Lenu, și prezintă, în același timp, prefacerile din mahalaua și din societatea italiană aduse de trecerea timpului. Ițele poveștilor sunt la fel de încurcate, personajele la fel de pătimașe, iar atmosfera de mahala la fel de pregnantă și în contrast puternic cu lumea literară, elevată, din care s-a retras temporar Lenu. Deși oscilează între cele două, într-un final, ea va reuși să le împace și să le îmbine în cărțile ei, luându-și inspirația, seva și ineditul din prima și îmbogățind-o pe a doua. Mi-a plăcut mult seria aceasta și, pe alocuri, am simțit chiar cum toate intrigile, scandalurile, durerea, înstrăinarea, dragostea, greutățile, sărăcia, fanfaronada, pericolele, potențialul și regretele ieșeau din paginile cărții și îmi invadau gândurile. Probabil asta înseamnă să scrii credibil. 🙂 Cred că e genul de carte căreia îi duci dorul…

Europolis by Jean BartEuropolis, de Jean Bart, Curtea Veche/Jurnalul Național, 2010

Cartea asta, pe care am tot evitat-o cât am fost elevă și de care apoi am uitat, mi-a revenit în atenție de când am început să merg la Sulina. Anul ăsta chiar m-am mobilizat și am citit-o și am avut o mare surpriză. Mi-au plăcut foarte multe lucruri la ea: descrierile Sulinei cosmopolite, personajele bine conturate, cu micile lor mari drame, așteptările și intrigile din jurul Americanului, tabloul social cu lumea lui pestriță: de la pescari, frizeri, casnice la marinari, doctori, căpitani etc., exotismul Evantiei și așa mai departe. Mi-a displăcut misoginismul din unele pagini, dar a fost oarecum corectat spre sfârșitul cărții, deci i-l iert. Oricum, trebuie să țin cont și de vremurile în care a fost scrisă cartea și de mentalitatea de atunci. Curios, chiar dacă începe amuzant, pe parcurs și la final povestea devine dramatică. Am rămas cu gândul la ea și cred că cele 4 steluțe acordate pe Goodreads vin din faptul că mi-a depășit așteptările.

Rostogol merge acasă by Lavinia BranișteRostogol păzește pepenii by Lavinia BranișteRostogol merge acasă și Rostogol păzește pepenii, de Lavinia Braniște, ilustrații de Andrei Măceșanu, Editura Arthur, 2016, respectiv 2017.

Două cărțulii pentru copii mici și mari, prima fiind una dintre câștigătoarele Trofeului Arthur, iar a doua continuarea ei. Foarte amuzante și instructive. Eu le-am citit în pauzele de la muncă, pentru relaxare și amuzament. Personaje simpatice și cu personalitate, suficiente încurcături și aventuri cât să urmărești și acțiunea, replici inteligente și cu trimitere la situații reale din ziua de azi (sau de ieri), una peste alta, niște cărți foarte reușite pentru copii. Mi-au plăcut și ilustrațiile geometrice ale lui Măceșanu, bune de folosit ca model dacă vrei să înveți să desenezi. 🙂 Din întâmplare, eu le-am citit în ordine inversă, dar asta nu deranjează cu nimic, așa că, dacă v-am stârnit curiozitatea, căutați-le, cumpărați-le și citiți-le împreună cu copiii. Eu cred că le vor plăcea!

2 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii