Category Archives: Călătorii

Pietreni, Vâlcea

În județul Vâlcea, comuna Costești, se află satul Pietreni, răspândit la baza masivului Buila-Vânturarița, într-o zonă extrem de frumoasă și generoasă. Am mai fost acolo și anul trecut, când am făcut traseu de creastă, am vizitat târgul de ceramică de la Horezu, Mănăstirea Bistrița și Cheile Bistriței. Puteți găsi câteva poze aici.

Anul ăsta, parțial din cauza vremii, care ne-a zădărnicit planurile de a urca în creastă sâmbătă, parțial pentru că era atât de bine să lenevești într-un peisaj ce respira frumusețe și relaxare prin fiecare fir de iarbă, am fost mai puțin activi, dar tot am văzut câte ceva.

Cam așa am lenevit o vreme, în hamac sau la foc, bucurându-ne de liniște, de aer curat, verdeață, cântec de păsări, văzând câte o veveriță sau câte o cireadă de vaci…

DSCN5688

20150503_172151

DSCN5690

Serile le-am petrecut adunați în jurul focului, cu povești, cântece și râsete, așa cum ne-am obișnuit, sub cerul înstelat:

DSC_5918

20150503_004156

20150502_224432

Am făcut și ceva mișcare prin împrejurimi, am admirat peisajul din puncte de belvedere, am urcat pe Valea Neteda, peste bolovani, apă și trunchiuri de copaci, am vizitat o mină veche, dezafectată, și am văzut Peștera Urșilor din Cheile Bistriței. Eu am fost complet deconectată de la viața de zi cu zi, mi-am închis telefonul, n-am știut de internet, de televizor nici atât, am profitat și am citit (Divergent și jumătate din Insurgent :p). Partea bună e că m-am relaxat: partea proastă e că nu m-am gândit măcar să documentez ieșirea pentru blog, așa că am făcut foarte puține poze (noroc cu fotograful familiei) și multe locuri care ar fi meritat fotografiate au rămas doar în memorie. Încerc să vă arăt totuși câte ceva.

Perspective

DSCN5691

DSCN5706

DSCN5712

 Pe Valea Neteda – la dus

DSCN5723Și la întors – exerciții de echilibru

DSCN5746

DSCN5759Intrarea în mină, cu petece de zăpadă, urme de mică și pirită

DSCN5727

DSCN5737

DSCN5739

DSCN5740Ne-am întâlnit și cu animale de pradă :p

DSCN5779

DSCN5781„Păstrăvi de lemn”

DSCN5774

Trovant (la Muzeul Trovanților nu ne-am mai oprit, îl văzuserăm de mai multe ori deja)

DSCN5768

Detaliu din apăDSCN5725

3 Comments

Filed under Călătorii

Bucureștiul altfel

Iubit sau disprețuit, blamat sau adorat, Bucureștiul exercită (în egală măsură?) atracție și repulsie asupra celor ce trăiesc în capitală sau doar o vizitează. Ce i se reproșează? Aglomerație, haos în trafic și pe trotuare, mizerie, aroganță, fițe, praf, șmechereală și lista continuă. Prin ce atrage? Posibilități profesionale, educaționale și comerciale, nivel de trai mai ridicat, viață culturală, socială și de noapte bogată etc.

Dar ce se află dincolo de ele? Putem vedea Bucureștiul și altfel, „departe de mulțimea dezlănțuită”? Putem descoperi frumusețe acolo unde ochiul și mintea s-au obișnuit să critice? Las pentru o clipă muntele și natura deoparte și încerc să descopăr România frumoasă și printre betoanele din locul care a devenit „acasă”…

Cine a zis că nu se văd munții din București? 🙂

DSCN2967Sau că nu sunt apusuri frumoase și aici? (Lacul Morii)

DSCN2994

DSCN2999

DSCN3003

DSCN3031

Sau că nu ai parte de natură și culoare? (Herăstrău)

DSC_6322

DSC_6358

DSC_6373

DSC_6382

DSC_6388

DSC_6438

DSC_6441

DSC_6741

DSC_6748

DSC_6764Chiar și de mister…

DSC_6413

DSC_6426

DSC_6474Istorie și arhitectură…

416786_272771809468782_220466071_n

432110_272771099468853_538838865_n

481990_272771702802126_538560988_n

483186_272771236135506_938341912_n

484383_272770956135534_1924412173_n

484387_272771916135438_2010146284_n

486095_272771979468765_2093483007_n

486358_272772292802067_1438712760_n

486385_272770799468883_181688830_n

 Vechi și nou. Artă stradală.

488385_272770872802209_574924983_n

DSCN3276

DSCN3277

Vouă ce vă place la București? Ce trasee preferate de plimbare aveți? Ce „secrete” magice credeți că ascunde și ar merita să fie făcute cunoscute?

11 Comments

Filed under Călătorii

Somova, Tulcea

Pentru că ne era dor de deltă, am fost câteva zile la Somova, într-o excursie în care am combinat legănatul la soare cu plimbările cu barca, pescuitul cu cititul și petrecerile cu odihna. Ne-am adus aminte de Sulina și de concediile în Deltă și ne-am făcut planuri pentru vară. Dar să încep cu începutul!

Somova se află la numai 12 km de Tulcea și este o comună destul de mare și modernă, adesea considerată un fel de satelit al orașului reședință de județ. Asta am văzut și pe pielea noastră, când am străbătut o mare parte din localitate în căutarea unui magazin deschis în zi de sărbătoare și am văzut vreo șapte baruri și magazine, coafor, farmacie, cămin cultural, poliție, biserică mare, școală și parc. Mai multe informații practice și de natură administrativă puteți afla de pe site-ul primăriei.

De pe info-delta aflăm așa:

Complexul lacustru Somova- Parches putem spune că este o mini-deltă a României, cu o biodiversitate asemănătoare cu sora ei mai mare, Delta Dunării. Face parte din rezervația Biosfera Deltei Dunarii. O zonă frumoasă, cu o salbă de lacuri înlănțuite între ele prin canale și japse, cu ochiuri de ape străjuite de stuf, unde coloniile de păsări stau ascunse privitorilor.

Ascunse nu au fost păsările, ba chiar ne-am delectat și ne-am întrecut în a face poze lebedelor, cormoranilor și altor specii pe care nu le-am recunoscut.

Am dat și la pește (bine, alții, nu eu, dar i-am încurajat de pe margine).

Ne-am clătit urechile pline de claxoane și vuietul urașului cu cântece de cocoși și cârâituri (așa se numesc?) de curcani și curci și ne-am împrietenit cu câinii, pisicile și iepurii de prin curțile oamenilor.

Și, în general, ne-am bucurat de peisajele frumoase, liniștite, de vreme bună și relaxare.

Ce rost are să povestesc, mai bine vă arăt:

Peisaj din curtea localnicilor la care ne-am cazat:

DSCN5545

DSCN5546

 Relaxare la soare:

DSCN5564

Pregătiri pentru excursia cu barca:

DSCN5570

DSCN5571

Excursia cu barca:

DSCN5577

DSCN5584

DSCN5587

DSCN5588

DSCN5592

DSCN5596

DSCN5608

Urme de mistreți:

DSCN5612

Cuiburi de cormorani:

DSCN5628

DSCN5635

 Tot din barcă, la întoarcere:

DSCN5637

DSCN5644

 Pescari:

pescar1

DSCN5670

DSCN5672 Ăsta e peștele-vedetă, care a ajuns pe masa noastră sub formă de borș și saramură. Nu e captură personală, ci de la pescarii locului…

Peste

2 Comments

Filed under Călătorii

Cabana Cozia

Mă gândesc că uneori e mai bine că nu știu ce mă așteaptă, altfel sigur n-aș mai merge și aș rata niște experiențe cel puțin interesante. De exemplu, dacă aș fi știut de dinainte că weekendul ăsta avea să ne plouă, să ne ningă, să ne viscolească, să ne plictisim de atâta urcat sau de coborât (vorba vine), să trecem prin porțiuni cu săritori peste apă și cu lanțuri, să ne afundăm în noroi sau în zăpadă, aș fi zis un NU hotărât! Dar pentru că n-am știut, am făcut toate astea și mi-a plăcut la nebunie. :))

Să detaliez, așadar: am plecat cu niște prieteni la Cabana Cozia, cu oprire obligatorie pe Dealul Negru și punct de lăsare a mașinilor și pregătire pentru intrare în traseu la Mănăstirea Stânișoara (ca punct de reper, în apropiere de stațiunea Călimănești-Căciulata). Se anunțaseră ploi pentru sâmbătă și duminică și deja ploua mărunțel când am început să urcăm. Ne-am echipat corespunzător: huse pentru rucsacuri, pelerine, geci (în principiu) rezistente la ploaie, parazăpezi (sau noroaie, după caz), bețe de trekking și tot ce-i mai trebuie omului la drumeție. La poalele masivului, peisaj de toamnă, plimbarea prin pădure frumoasă, ici și colo câte o brândușă sau un ghiocel, ciripit de păsărele, noi – pete de culoare pe un fundal cam posomorât.

Greu la deal!

20150328_132422

20150328_134455

20150329_155333

20150328_134755

20150328_141111

După mult urcat și calculat (am făcut cam un sfert, am ajuns la o treime din drum, unde e băncuța aia?) și niște puncte de belvedere, am ajuns la o cascadă frumoasă. „O, ce fain! Cum, trebuie să trecem dincolo pe lanțuri? No, no, no!” sau „Yes!” (după caz). Ne-am încolonat, așadar, și am trecut ușor, cu grijă, ținându-ne de lanț, pășind peste pietre și apă, pe partea cealaltă, pregătiți psihic pentru încă o porțiune de lanțuri, pentru urcat pieptiș și prin zăpadă de data asta, pentru că am trecut de la un anotimp la altul într-o clipită.

20150328_135436

20150328_142408

20150328_151604

20150328_151638

De jur împrejur, ceață și lapoviță, iar mai sus, după alt urcuș cu pauze dese, viscol de-a dreptul. Știam că dacă am ieșit în drum suntem aproape de cabană, dar vântul puternic risca să te dărâme, iar acele de gheață îți înțepau fața. Nu vedeai nici peisaj, nici cabană, noroc că am simțit la un moment dat miros de fum și am știut că am ajuns.

20150328_155048

20150328_164707

În sfârșit, după trei ore și jumătate de urcat (un timp destul de bun, de altfel), am ajuns murați la cabană, la căldură, la țuică fiartă sau ceai fierbinte și haine uscate. Atmosfera de cabană nu s-a lăsat mult așteptată, ca de obicei, cântece, râsete, glume și petrecut până pe la două dimineața.

Și bună dimineața!

20150329_113559

Alb de jur împrejur, viscol, picioarele se afundau în zăpadă între anexa în care am dormit și clădirea principală. „Cum să cobori pe vremea asta? Haideți să mai stăm o zi!” În sfârșit, mai prindem curaj după un mic dejun copios și o luăm la vale, să-i prindem din urmă pe ceilalți din grup, mai harnici și mai matinali decât noi. La câteva minute după ce am plecat de la cabană, ceața și viscolul s-au risipit pentru câteva secunde, suficient cât să strigăm cu toții uimiți la vederea unui peisaj superb, dar nu și să facem vreo poză, pentru că s-a acoperit imediat la loc. Oricum, la coborâre, probabil pentru că știam deja traseul, nu mi s-a mai părut la fel de greu și, oricum, întotdeauna mi se pare mai ușor să cobor decât să urc. Am trecut iar de lanțuri și de săritoare, de la iarnă la toamnă, din fericire fără să ne mai plouă până jos, dar nevoiți să pășim sau să evităm cum puteam cărarea plină de noroi.

20150329_133517

20150329_140106

20150329_141450

Chiar dacă a fost destul de solicitant, toți am fost entuziasmați și ne-am propus să revenim la vară, ca să profităm și de vreme bună pentru un așa traseu.

10 Comments

Filed under Călătorii

Pe unde m-am mai plimbat

Să revin, așadar, după divagația de data trecută.  Acum că am lămurit și ce e cu dragostea asta de munte, să trec în revistă și ultimele ieșiri, trei la număr. În ordine:

Cabana Postăvaru

Am fost a doua oară acolo, prima fiind anul trecut cam pe aceeași vreme, la o aniversare. Se ajunge foarte ușor, cu telegondola din Poiana Brașov, iar până la cabană aveți de coborât cam 10 minute – ce-i drept, pe lângă și printre schiori, ceea ce vă poate oferi destulă adrenalină, mai ales dacă e zăpadă mare sau gheață. Patru lucruri sunt constante la Postăvaru (câtă prețizie, maică):

20150308_091751

amabilitatea gazdelor, care de fiecare dată ne-au oferit câte ceva: vișinată (anul trecut), flori și turtă dulce (anul ăsta, pentru că era 8 Martie), s-au amestecat cu copiii veniți la concursul de schi și au făcut discotecă cu și pentru ei și, în general, s-au purtat foarte frumos;

2015-03-07 15.51.18

numărul foarte mare al schiorilor, care ne-au copleșit – de fapt, mai corect ar fi să spun că grupul nostru era singurul care nu schia și nu se dădea cu placa, așa că era ușor să ne simțim în minoritate (din motivul ăsta, dar și pentru schimbarea coloritului, sunt curioasă să merg și în afara sezonului);

DSCN4778

peisajul minunat, admirat cu aceeași plăcere și de pe terasă, și din foișor, și din șezlongurile din lateralul cabanei;

20150307_164606

în fine, atmosfera super faină din anexă, unde ne-am cazat de fiecare dată și unde am putut cânta până când am vrut, nederanjați de nimeni și fără să deranjăm pe nimeni.

DSCN4776

Cabana Gârbova

Acum am fost prima dată acolo și mi-a plăcut mult traseul, și la dus (din Azuga, traseu ce urcă direct din șosea, aproape de gară), și la întors (în Predeal, prin pădure și, parțial, pe lângă pista de schi). Cabana are condiții foarte bune, camere de două și trei persoane, din câte am văzut, baie în cameră, restaurant, spațiu de fumători separat, mâncare bună, prețuri ok. Cazarea a costat 55 lei pe camera de 2 paturi, cu mic dejun inclus. În ciuda condițiilor și a cabanierului, care era dornic de oaspeți, se pare că destul de puțină lume rămâne peste noapte, majoritatea preferă să facă ture de o zi, să mănânce ceva la prânz și să coboare în stațiuni.

20150314_124644

20150314_125416

Oricum, noi, cu gașca împrospătată și prieteni noi, am cântat din nou până la orele mici ale dimineții („Nu vă mai săturați odată?”, o să mă întrebați. Păi, nu, pentru lămuriri, citiți postarea precedentă. :p). Și pentru că ne-am simțit bine, ne-am propus să mergem și la vară, să vedem cum arată totul înverzit. Cu peisajul de iarnă avem și câteva poze, pentru exemplificare:

20150315_121251

Câinii de la cabană, dornici de o sesiune foto (sus) și panoramă cu Bucegii (jos)

20150315_123400

Am învățat atunci și succesiunea vârfurilor și văilor: Furnica, Piatra Arsă, Caraimanul, Valea Albă, Coștila, Morarul și Bucșoiu – sper că n-am greșit, am fost pusă atunci să repet, ca la școală. :p

Cabana Valea lui Ivan

În Valea lui Ivan, situată în Piatra Craiului, mai fusesem în urmă cu vreo cinci ani, când urcasem foarte greu, deși traseul este extrem de ușor și scurt (cam 45 de minute pe drum forestier). Atunci fiind noapte și o gheață lucie, momentul mi s-a înfipt bine în memorie și am sperat să nu-l mai repet.  Spre bafta mea, cum am plecat de vineri, am ajuns tot pe întuneric, dar măcar n-a mai fost gheață, așa că urcușul a fost plăcut de data asta.

20150321_162916

Sâmbătă am avut parte de o vreme superbă, așa că am stat ca șopârlele afară la soare, înșirați pe bănci sau fiecare pe unde a putut, și pur și simplu am luat cât de mult soare am putut. A, m-am dat și cu sania, ceea ce nu mai făcusem de acum 3 ani, de la Bansko.

20150321_152518

20150321_123430

20150321_123347

Cabana arată foarte decent, cazarea costă 25 lei/persoană pe noapte, fochistul șef a tot băgat lemne în sobă, așa că am murit de cald și noaptea, toaletele (două la număr) sunt câte una pe fiecare etaj, în dotare mai sunt o bucătărie cu cămară, sală de mese, foișor și leagăn.

2015-03-21 10.08.17

20150321_162932

2015-03-21 10.09.20

La coborâre, vremea tot frumoasă, dar toată zăpada aia superbă de la urcat se transformase în noroi. Deh!

Cam astea au fost ultimele drumeții, revin cât de curând cu impresii și poze din următoarele. Între timp, drum bun și vouă și cărări cu soare!

4 Comments

Filed under Călătorii