Cărți de octombrie

N-am mai scris de ceva vreme aici și poate vă întrebați ce mai fac. Ei bine, lucrez de zor la o traducere nouă, un thriller psihologic cu recenzii bune pe internet și o prezentare cel puțin incitantă pe coperte. (Later edit: Cuplul din vecini, de Shari Lapena, Editura Trei)

cu-ultima-suflareCe altceva mai fac? După primele două volume din Elena Ferrante, despre care puteți citi în articolul precedent, nu m-am mai aventurat în nimic intens, am preferat lecturi mai puțin solicitante. Am răsfoit Cu ultima suflare, de Paul Kalanithi, Editura Nemira, traducere de Monica Șerban, și – cu riscul să-mi sară lumea în cap – mărturisesc că nu mi-a plăcut. Adică mi-a părut rău că un tip așa de inteligent și de tânăr s-a îmbolnăvit și a murit, dar dincolo de empatia pentru o dramă umană, cartea în sine nu mi-a stârnit alte sentimente. Am văzut-o mai degrabă ca pe un exemplu de literatură motivațională, cu mesajul: nu ceda nici măcar în fața amenințării bolii sau a morții, poți profita din plin de zilele care ți-au mai rămas de trăit. Pentru mesaje de genul ăsta, însă, prefer să citesc ceva mai bine scris (și mă gândesc la Our Souls at Night, de Kent Haruf, care mi se pare un exemplu foarte bun de mesaj optimist: există dragoste nouă și la bătrânețe, fiecare zi merită trăită așa cum îți dorești.). În ciuda reclamei – „Cartea a inspirat sute de mii de oameni din întreaga lume, devenind imediat bestseller, tradus în zeci de țări, a fost bestseller New York Times  și cea mai bună carte pe Amazon în ianuarie 2016” – pe mine nu m-a impresionat, dar poate printre voi sunt curioși sau adepți ai genului.

dscn7117Am mai citit Eu o să vorbește drăguț cândva, de David Sedaris, apărută la Editura Publica, traducere de Ruxandra Tudor. (În paranteză fie spus, am savurat și vinul primit odată cu cartea, un roze bun din colecția Rose Far Niente de la Vincon). Este o colecție de povestiri destul de haioase, despre diverse experiențe din viața autorului, de la copilăria într-un orășel american, la viața în New York, eforturile lui de a învăța franceza și viața într-un sătuc din Franța și la Paris. Bune fix cum am avut eu nevoie de ele, pentru relaxare și tranziție între două cărți mai acaparante (hm, e drept că știu ce m-a acaparat ultima oară, dar nu știu care va fi următoarea lectură intensă – aștept inspirația de moment, ca de obicei).

istoria-snobismuluiÎn fine, acum mă delectez cu Istoria snobismului, de Frederic Rouvillois, apărută la Editura Nemira, în traducerea Irinei Negrea. Este o istorie foarte bine documentată despre apariția și formele snobismului de-a lungul timpului, o lectură interesantă din care însă nu reușesc să citesc prea multe pagini pe seară din motive evidente de oboseală. Autorul trece prin mai multe momente și domenii în care snobismul s-a manifestat în grade diferite de intensitate, cum ar fi: goana după particula nobiliară „de” din societatea franceză, adoptarea englezismelor (cuvinte, modă, influențe de toate felurile), folosirea religiei (de exemplu, actele de binefacere ale catolicilor), consumul de bucate sau băuturi rare sau scumpe, practicarea anumitor sporturi, îmbrăcarea după o anumită modă etc.

Am aflat lucruri fascinante, mi-am notat citate și am zâmbit la ironiile fine ale lui Frédéric Rouvillois. Ce mi-a plăcut, pe lângă aspectul informativ și stilul elegant, a fost faptul că, deși îi ironizează, autorul le și recunoaște meritele snobilor – fără ei, societatea nu ar fi evoluat și multe lucruri bune nu s-ar mai fi întâmplat. Mi-a plăcut mult și traducerea Irinei Negrea. Recomand călduros cartea tuturor și pentru informații, și pentru plăcerea lecturii și pentru că, veți vedea, e un pic de snobism în fiecare dintre noi.

14 Comments

Filed under Lecturi

14 Responses to Cărți de octombrie

  1. Greu să ne mai mulțumească vreo carte după atâtea lecturi 😀
    Eu am prea multe cărți prin preajmă, așa că m-am gândit să fac o cură, printre picături, de literatură română contemporană: am început cu Herina, de Marian Ilea (bună) și continui cu Cazemata, de Tudor Ganea (foarte bună).

  2. cristian sirb

    De acord că prea multe lecturi scad sensibilitatea și cresc simțul critic. Nu știu cât e de dorit asta, unora le-ar conveni. Dar când, de a o vârstă încolo, sau de la un nr de cărți încolo – ajungi să începi să abandonezi un volum de la primele câteva zeci de pagini e semn că ai citit deja mult (prea mult?) și că nu mai înduri orice.

    Când artificiile sau umpluturile auctoriale îți umblă în deplina lor goliciune prin fața ochilor, după ce că înainte nu le observai ori le gustai ca pe niște chestii cu șpil, e semn că fie o lași mai moale, fie îți scazi standardele (lucru imposibil pentru un om onest cu sine), fie încetezi să mai citești și începi să asculți serios muzici (dacă te-ai oprit vreodată; eu nu m-am oprit), fie scrii tu însuți, fie călătorești departe de orice filă tipărită…

  3. Cititul și ascultatul muzicii nu mi se par incompatibile, dimpotrivă. :p Dar cred că înțeleg la ce te referi când spui „serios”. Cât despre călătorit departe de filele tipărite, asta nu pot să fac. Tu ce mai citești zilele astea?

  4. cristian sirb

    Citesc Karen Horney – Autoanaliza (TREI). Am citit iocan, revista. Niste povestiri de-ale lui Buzzati – Mostrul Colombre… (sper ca am scris bine, ca in italiana nu stiu niciodata care consoana se dubleaza si care nu…). Am citit, fara delicii, Privind in soare a lui Barnes… Frumoasa carte, ca aspect, daca o comparam cu formatul Polirom, sa zicem. In rest, mi-a dat o senzatie insipida, daca exclud pasajele eseistice, la care Barnes exceleaza mereu.

    Eu nu pot asculta decat anumite muzici in timpul lecturii. Cum ar fi unii clasici. Senzorii mei sunt atat de usor impresionabili incat ma determina sa nu pot trata muzica doar ca pe un fundal. Ori o ascult, ori citesc. 🙂 Chiar si cu piesele pe care le suport ca fundal am niste limite. De la un punct incolo, prefer linistea deplina.

    De asemenea, nu pot citi in parc. In parc, prefer sa ma uit dupa oameni.

  5. Eu pot și de obicei ascult muzică pe fundal, dar depinde pentru ce: un anumit gen pentru muncă (jazz, în general), altul pentru citit (orice soft), altul pentru acompaniat, pur și simplu (orice muzică preferată: rock, blues, folk, instrumentală, de atmosferă, orice se difuzează pe canalele de radio sau tv sau anumite playlists). Deși am încă o colecție de CD-uri și de viniluri, constat că pe astea le ascult destul de rar. Cred că de lene… implică mai mult efort. 😀 :p

  6. Faină discuția asta despre muzică și lectură! Dacă vorbim despre vinil, aici treaba este mai delicată. A asculta pe vinil implică deja o relație: cu aparatul, cu discurile. Timpul de redare al unui vinil nu este foarte lung, în acest caz chiar prefer să ascult muzică. E de ales: ori îl ții aproape, ca să schimbi mereu… placa, ori stai pe el și asculți muzică așa cum trebuie. 🙂

    Jazzul e bun de muncă și de scris! Mai ales cel cu pian (Bud Powell e.g.).

    Off topic: la tin pe site nu pot da „paste”.

  7. Da, știu, am instalat un plugin care împiedică selectarea și copierea (se pare că în ambele sensuri). Cred că o să-l scot, să las și bieții elevi să copieze fragmente pentru compunerile alea nesuferite de la școală. :p

  8. Acum ar trebui să meargă. 😉

  9. Merci, dar nu trebuia doar pentru un biet paste. Nu mereu am ceva de „lipit”. Mi-a fost greu atunci cu goodreads, e drept.

  10. Nu e numai pentru tine, s-a mai plâns lumea. Să fie liber la copiat, zic! 😀

  11. Si mai citesc Leproasele de Montherlant.

  12. Istoria aia a snobismului suna foarte incintant, cred ca mi-ar placea, am pus de mai mult timp ochii pe ea.

    De laudat nu ma laud cu nimic, trag de Goldfinch, mai am vreo 70 de pagini, ma dispera acum pe final, nu pot sa cred.

    • Să știi că e foarte interesantă. 🙂

      :))) Din câte țin eu minte, au mai fost voci care spuneau că au fost dezamăgite de final. Ai terminat-o între timp? (Sorry, am văzut cu întârziere comentariul tău).

Lasă un răspuns la Jovi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *