Cartea de gramatică interioară, David Grossman (I)

București. Săptămâna „Școala altfel”. Orașul plin de copii, care aliniați, care alergând bezmetic. Culori, țipete, râsete, câte o dojană din când în când din partea profesorilor, multă energie și, în general, senzația de haos. 🙂 Asta mi-a adus aminte de un fragment citit recent în Cartea de gramatică interioară, de David Grossman, o carte pe care o citesc încet-încet, nu cumva să se termine, și din care aș tot cita. Redau mai jos fragmentul de care vă ziceam:

Clopoțelul. Sună. Urale. Și un copil uriaș cu optzeci de mâini și de picioare se năpustește acum prin ușa îngustă, și profesoara Rivka Ben-Zakai se trage înapoi, se dă la o parte din fața lor, și în ochii ei e un licăr de groază mocnită.

Așa e, îi privesc cu ochi de adult, de om care „se ia prea în serios” și a cam uitat cum e să fii copil. Tot Grossman ne aduce aminte și ne trage de mânecă:

… el jură că și atunci când o să fie mare și păros și cu pielea tare și aspră așa cum e tata, așa cum o să fie toți, el o să țină minte copilul care e el acum, o să-l sape adânc în memoria lui, căci poate că sunt lucruri care se uită când te faci mare, e greu de spus ce anume, dar există desigur ceva care îi face pe toți cei mari să semene puțin între ei, nu la față, bineînțeles, nici la caracter, ci prin altceva, ceva ce există la toți, ceva căruia ei toți îi aparțin, ba chiar îi dau ascultare, și când Aaron o să fie ca ei, înalt ca ei, el o să-și șoptească cel puțin o dată pe zi: ai em go-ing, ai em ple-ing; ai em aaroning; și astfel o să-și amintească el însuși că el e și nițel Aaron particular sub toate lucrurile astea generale.

Ai em laugh-ing. Ai em ple-ing. Ai em mimi-ing.

Cat in the air

1 Comment

Filed under Citate, Lecturi

One Response to Cartea de gramatică interioară, David Grossman (I)

  1. Pingback: Cartea de gramatică interioară, de David Grossman (II) | Cărți și călătorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *