Când eram muritor, de Javier Marias

Când eram muritorCând eram muritor, de Javier Marias, Editura Univers, 2009, traducere din spaniolă de Iulia Bodnari

Despre Javier Marias am tot scris, Inimă atât de albă, Mâine în bătălie să te gândești la mine și Romanul Oxfordului fiind cele trei romane ale sale pe care le-am devorat și lăudat aici. De data aceasta, l-am descoperit pe Marias ca autor de povestiri și, surpriză! am fost la fel de impresionată ca de romanele de care v-am zis.

În prefața volumului, autorul mărturisește că unsprezece din cele douăsprezece povestiri care îl compun au fost scrise la comandă, pentru a fi publicate în diverse reviste sau ziare, ceea ce mă face să-l admir și mai mult. Nu e lucru ușor să scoți așa niște texte frumoase, interesante, pline de suspans și cu un final mereu surprinzător din câteva cuvinte cheie, de exemplu, sau cu limită de lungime.

Povestirile sunt ciudate, pline de secrete (Medicul de noapte), de coincidențe (Moștenirea italiană), confuzii de identitate (În călătorie de nuntă, episod ce a fost inclus ulterior în romanul Inimă atât de albă, dar cu un altfel de deznodământ), planuri criminale ascunse sub aparențe banale (Binoclul spart), falsificatori de artă (Siluete neterminate), violențe ce sparg liniștea și rutina plajei (Duminică de trupuri – ce titlu inspirat!), fantome (Când eram muritor și Sfârșite sunt iubirile), scriitori și experimentele lor literare (Orice rău se întoarce), filme porno (Mai puține scrupule), accente polițiste și fantastice (Sânge pe lance), fotbal și jocul de-a voința și de-a iminența (În timpul nesigur).

Am fost surprinsă să recunosc printre personajele pasagere câteva nume, cum ar fi Luisa, soția naratorului, Custardoy și Ruibérriz de Torres, ce apar și în romanele sus-amintite. E ca și cum povestirile ar prevesti sau ar prelungi romanele, iar personajele comune s-ar plimba liber dintr-unele în altele, așa, să mai schimbe peisajul (însă fără a fi inconsecvente). În orice caz, pentru mine senzația a fost asemănătoare cu momentele alea în care vezi într-un film un actor pe care l-ai mai văzut sigur, dar nu-ți aduci aminte unde, și te chinui câteva minute bune să rememorezi filmele văzute recent sau să ți-l imaginezi cu altă freză, poate-poate… timp în care nici nu mai ești atent la acțiunea de pe ecran, pentru că numele ăla nu-ți dă pace… În cazul de față nu a durat așa mult, pentru că personajele îmi erau relativ proaspete în minte. Gata, digresiune încheiată. 😉

Revenind, mi-au plăcut foarte mult povestirile lui Marias, același stil de a scrie care pe mine m-a cucerit încă de prima dată, finaluri surprinzătoare, elemente de suspans și de fantastic, umor fin, ce mai, rețeta perfectă!

5 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

5 Responses to Când eram muritor, de Javier Marias

  1. Vintura Cristina

    Interesant! Mi-a trezit interesul acest scriitor; pot sa va intreb care credeti ca ar fi cartea cu care ar trebui sa incep al descoperi? Multumesc!

    • Mie îmi place foarte mult stilul lui, așa cum cred că se vede din toate recenziile. Ordinea în care le-am citit eu: Inimă atât de albă, care, dincolo de subiect și de stilul autorului, a atins o coardă sensibilă și pentru că naratorul este interpret; Mâine în bătălie să te gândești la mine – cred că mi-a plăcut cel mai mult și are în comun cu povestirile elementul surpriză; Romanul Oxfordului, care are și umor în stilul lui David Lodge din Trilogia campusului, dar și reflecții filosofice, și acum Când eram muritor. Frazele lungi, sinuoase, complexe și melodioase sunt unul dintre atuurile lui, pentru mine, dar poate nu sunt pe placul tuturor. Eu cred că, indiferent de cartea cu care începi, dacă îți place cum scrie Marias, îți vor plăcea toate cărțile lui.

  2. Vintura Cristina

    Multumesc din suflet pentru raspunsul atat de frumos argumentat; am citit toate recenziile pe care le-ati facut, si mi-a atras atentia in mod deosebit „Inima atat de alba”, pe care am si adaugat-o la lista mea de lectura in asteptare, si cand voi ajunge in Romania, o voi achizitiona cu drag.
    Spor la citit si multe zile cu soare!

  3. Pingback: Nocturne. Cinci povești despre muzică și amurg, de Kazuo Ishiguro | Cărți și călătorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *