Café au lait

Cafe au lait, Julian BarnesCafé au lait, de Julian Barnes, editura Nemira, 2005, traducere din limba engleză de Mihai Moroiu

O culegere de zece povestiri despre diverși englezi care ajung să locuiască sau să viziteze Anglia, despre diferențele dintre cele două țări, despre ciudățeniile expatriaților, așa cum sunt ele percepute de noii lor vecini, totul redat cu umor, cu un oarecare farmec și, desigur, cu ironie.

Preferata mea este Gnossienne, din care am selectat două citate:

Să stabilim foarte limpede că eu nu particip niciodată la conferințe literare. (…) știu că (…) organizatorii sunt snobi internaționali în căutare de scutiri de taxe locale; că delegații râvnesc la biletul de transport aerian gratuit și la șansa de a-și plictisi rivalii simultan în mai multe limbi diferite; că în presupusa democrație a artelor, fiecare acceptă și prin urmare respinge locul ocupat în adevărata ierarhie; și mai știu că nici măcar un singur romancier, poet, eseist sau chiar jurnalist nu a ieșit din hotelul acela al mafiei un mai bun scriitor decât atunci când a intrat acolo.

Am dat odată un interviu pentru un post de radio francez, în camera unui hotel parizian. S-a făcut o probă de sunet, tehnicianul a apăsat pe buton și, în timp ce rolele se învârteau deja, reporterul a început să mă radă pe obraz cu microfonul. „Monsieur Clements”, a întrebat, cu un soi de autoritate intimă, „le mythe et la réalité?” M-am holbat la el o vreme, simțind cum se evaporă franceza din mine și mi se usucă mintea. În cele din urmă, i-am dat singurul răspuns pe care puteam să-l dau: că asemenea întrebări și răspunsurile potrivite le vin în chip firesc doar intelectualilor francezi, dar de vreme ce eu nu sunt decât un simplu romancier englez pragmatic, ar obține de la mine un interviu mai bun dacă s-ar apropia de asemenea chestiuni majore prin intermediul altora mai mici, mai ușoare. Asta, i-am explicat eu, m-ar ajuta și să fac o încălzire pentru franceza mea. Mi-a zâmbit în semn că este de acord, tehnicianul a dat banda înapoi și microfonul a fost iarăși plasat ca o eprubetă pregătită să-mi adune stropii de înțelepciune. „Monsieur Clements, ne aflăm aici, în camera hotelului dumneavoastră de la Paris, într-o după amiază de aprilie. În spatele ferestrei deschise se derulează viața de zi cu zi a Parisului. În dreptul ferestrei deschise este un garderob cu o oglindă mare, montată pe ușă. Mă uit la ușa aceea și, în ea, aproape pot vedea reflectată viața de zi cu zi a Parisului, care se desfășoară în spatele ferestrei. Monsieur Clements, le mythe et la réalité?

Leave a Comment

Filed under Citate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *