Cabana Diham

Monaco, vingt-huit degrés à l’ombre… De fapt, nu, București, doar vreo două grade și plouă. La munte se anunță ninsori, așa că plecăm iar, de data aceasta la Cabana Diham. Rețeta e cam aceeași ca de fiecare dată: o gașcă de câțiva prieteni, trenul de sâmbătă dimineață, coborâm în Bușteni și facem popasul obișnuit la Gura Diham, înainte de intrarea în traseu.

Urcăm cu greu „panta prostului”, pentru că presupune urcuș destul de abrupt așa, din prima, fără încălzire… ici și colo ochiuri de gheață și de noroi, zăpada frumoasă începe abia mai sus.

2015-01-31 12.28.58

2015-01-31 12.29.00

Merg pentru prima dată pe alt traseu decât cel obișnuit, adică în loc să facem dreapta pe conductă, o luăm la stânga spre Izvoare. Sunt atât de încântată de priveliște încât mă opresc des și fac poze sau admir peisajul și îmi vine să râd de nebună. Ce frumusețe și ce bucurie să fii în natură, în aer curat și proaspăt, să faci mișcare și să-ți încânți mintea și sufletul!

20150131_114910

20150131_120018

La fel gândesc probabil și ceilalți turiști cu care ne întâlnim pe drum, drept dovadă că și-au luat cu ei și copiii, să-i învețe de mici cu muntele și mișcarea și, sper eu, mai puțin cu jocurile pe tabletă sau calculator.2015-01-31 12.36.15

2015-01-31 12.39.01

Ajungem în Cabana Poiana Izvoarelor, unde ne oprim să bem un ceai. În cabană, foarte frig (ca de obicei) și aproape pustiu. Dacă n-ar răsuna ritmurile disco în sala de mese, ai zice că ai nimerit, ca într-o poveste, într-un vechi castel acum înghețat la propriu și la figurat. Ne echipăm mai bine, pentru că mai sus avem de înfruntat vântul, și o pornim din nou la drum. Urcăm prin zăpadă, cu viscolul spulberând urmele pașilor și lovindu-ne din toate părțile. Zăpada scârțâie, vântul vuiește, gecile se înfoaie pe noi, obrajii ni-s îmbujorați, răsuflarea caldă, de jur împrejur o minunăție!

20150131_132547

20150131_132727

20150131_134117

2015-01-31 14.07.22

2015-01-31 14.07.29

2015-01-31 14.10.02

2015-01-31 14.10.14

2015-01-31 14.10.26

Ne apropiem aproape cu părere de rău de Diham, parcă a fost prea scurt drumul, dar înăuntru, la căldură, după ce mâncăm, ne moleșim. Cabana freamătă de turiști și copii mulți, de toate vârstele. Seara iar se încinge atmosfera și se cântă mult, până la 4.30 dimineața. A doua zi, după doar câteva ore de somn, abia dacă mai avem voce și energie și, cu toate acestea, o luăm de la capăt.

Coborâm pe traseul celălalt, pe conductă, frumos și el, dar parcă nu la fel ca primul. Poze nu mai facem, și-așa în tura asta am lăsat aparatele de fotografiat acasă și la dus ne-am descurcat cât de cât cu telefoanele. După o oră și un pic ajungem înapoi în Gura Diham, unde ne răsfățăm cu o bere și apoi plecăm la gară. Ca de obicei, drumul de întoarcere e plin de glume, de amintiri, de fețe recunoscute în mulțimea adunată pe peron sau în tren și planuri pentru ieșirile următoare. Numai cântecele au lipsit acum, nu mai aveam cu ce. 🙂

Până data viitoare…

Leave a Comment

Filed under Călătorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *