Cabana Cozia

Mă gândesc că uneori e mai bine că nu știu ce mă așteaptă, altfel sigur n-aș mai merge și aș rata niște experiențe cel puțin interesante. De exemplu, dacă aș fi știut de dinainte că weekendul ăsta avea să ne plouă, să ne ningă, să ne viscolească, să ne plictisim de atâta urcat sau de coborât (vorba vine), să trecem prin porțiuni cu săritori peste apă și cu lanțuri, să ne afundăm în noroi sau în zăpadă, aș fi zis un NU hotărât! Dar pentru că n-am știut, am făcut toate astea și mi-a plăcut la nebunie. :))

Să detaliez, așadar: am plecat cu niște prieteni la Cabana Cozia, cu oprire obligatorie pe Dealul Negru și punct de lăsare a mașinilor și pregătire pentru intrare în traseu la Mănăstirea Stânișoara (ca punct de reper, în apropiere de stațiunea Călimănești-Căciulata). Se anunțaseră ploi pentru sâmbătă și duminică și deja ploua mărunțel când am început să urcăm. Ne-am echipat corespunzător: huse pentru rucsacuri, pelerine, geci (în principiu) rezistente la ploaie, parazăpezi (sau noroaie, după caz), bețe de trekking și tot ce-i mai trebuie omului la drumeție. La poalele masivului, peisaj de toamnă, plimbarea prin pădure frumoasă, ici și colo câte o brândușă sau un ghiocel, ciripit de păsărele, noi – pete de culoare pe un fundal cam posomorât.

Greu la deal!

20150328_132422

20150328_134455

20150329_155333

20150328_134755

20150328_141111

După mult urcat și calculat (am făcut cam un sfert, am ajuns la o treime din drum, unde e băncuța aia?) și niște puncte de belvedere, am ajuns la o cascadă frumoasă. „O, ce fain! Cum, trebuie să trecem dincolo pe lanțuri? No, no, no!” sau „Yes!” (după caz). Ne-am încolonat, așadar, și am trecut ușor, cu grijă, ținându-ne de lanț, pășind peste pietre și apă, pe partea cealaltă, pregătiți psihic pentru încă o porțiune de lanțuri, pentru urcat pieptiș și prin zăpadă de data asta, pentru că am trecut de la un anotimp la altul într-o clipită.

20150328_135436

20150328_142408

20150328_151604

20150328_151638

De jur împrejur, ceață și lapoviță, iar mai sus, după alt urcuș cu pauze dese, viscol de-a dreptul. Știam că dacă am ieșit în drum suntem aproape de cabană, dar vântul puternic risca să te dărâme, iar acele de gheață îți înțepau fața. Nu vedeai nici peisaj, nici cabană, noroc că am simțit la un moment dat miros de fum și am știut că am ajuns.

20150328_155048

20150328_164707

În sfârșit, după trei ore și jumătate de urcat (un timp destul de bun, de altfel), am ajuns murați la cabană, la căldură, la țuică fiartă sau ceai fierbinte și haine uscate. Atmosfera de cabană nu s-a lăsat mult așteptată, ca de obicei, cântece, râsete, glume și petrecut până pe la două dimineața.

Și bună dimineața!

20150329_113559

Alb de jur împrejur, viscol, picioarele se afundau în zăpadă între anexa în care am dormit și clădirea principală. „Cum să cobori pe vremea asta? Haideți să mai stăm o zi!” În sfârșit, mai prindem curaj după un mic dejun copios și o luăm la vale, să-i prindem din urmă pe ceilalți din grup, mai harnici și mai matinali decât noi. La câteva minute după ce am plecat de la cabană, ceața și viscolul s-au risipit pentru câteva secunde, suficient cât să strigăm cu toții uimiți la vederea unui peisaj superb, dar nu și să facem vreo poză, pentru că s-a acoperit imediat la loc. Oricum, la coborâre, probabil pentru că știam deja traseul, nu mi s-a mai părut la fel de greu și, oricum, întotdeauna mi se pare mai ușor să cobor decât să urc. Am trecut iar de lanțuri și de săritoare, de la iarnă la toamnă, din fericire fără să ne mai plouă până jos, dar nevoiți să pășim sau să evităm cum puteam cărarea plină de noroi.

20150329_133517

20150329_140106

20150329_141450

Chiar dacă a fost destul de solicitant, toți am fost entuziasmați și ne-am propus să revenim la vară, ca să profităm și de vreme bună pentru un așa traseu.

10 Comments

Filed under Călătorii

10 Responses to Cabana Cozia

  1. Ce fruuumoooos! Peisaje, atmosferă de cabană, peripeţii – să tot povesteşti!
    Vorba ta, e mai bine să nu ştii ce te aşteaptă – experienţa e cu atât mai inedită! (şi mie îmi place aşa!)
    Am şi eu în plan mai de mult un traseu până la Cabana Cozia, dar încă nu s-a materializat. Îl pândesc 🙂
    Ioana

    • Ioana, să te duci, mie mi-a plăcut foarte mult, chiar dacă nu am avut parte de vreme bună să admirăm peisajele cum se cuvine și am ajuns murați la cabană. De asta și vrem să mergem (și) vara. Poate ne sincronizăm. 😉

  2. Vintura Cristina

    Ce frumoooos!!! Cum toamna se transforma in iarna!

  3. Ai fost o eroina, eu as fi fost a pain in the a** pentru tot grupul, m-as fi plins si as fi comentat non stop pe seama vremii. Dar macar pentru seara aia faina si tot ar fi meritat!

    • :))) Ei, am dat și eu mărunțel din buze un pic, după ce am trecut de porțiunea cu lanțuri și eram murată și obosită și mi se tot spunea că până la cabană mai e un sfert de oră (de juma de oră). 😀
      Dar da, te simți bine când îți forțezi un pic limitele și traseul e interesant și weekendul reușit.

  4. Poza aia cu ninsoarea parca la noi la Québec acu vreo trei ore!

    Ti-am mai spus ce mult îmi plac calatoriile tale povestite 🙂 ?

  5. Daaaaa! Minunat! Arata tare frumos si parca si simt mirosul de brazi in nari! Vin aici la tine ca sa vizitez Romania – ajung mai repede, este mai sigur si mai am si ghid 🙂

Lasă un răspuns la Vintura Cristina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *