Barbarii. Eseu despre mutație, de Alessandro Baricco

BarbariiBarbarii. Eseu despre mutație, de Alessandro Baricco, Editura Humanitas, traducere din italiană de Dragoș Cojocaru

Cartea asta vine cu o poveste simpatică, demonstrând, dacă mai era nevoie, că putem primi recomandări de lectură în locuri dintre cele mai neașteptate. A fost odată ca niciodată… Ei, nici chiar așa. Într-o seară de vară, cred că anul trecut, eram la o terasă pe la Piața Romană și așteptam să-mi vină prietenii. Între timp, savuram o bere de ghimbir și o carte (culmea, nu mai știu ce citeam eu). La o masă vecină, un tip singur era cufundat în propria lectură; părea că soarbe fiecare cuvânt, pufnind din când în când, zâmbind, ridicând din sprânceană. Evident, nu își dădea seama că face un soi de mini-spectacol. De altfel, nici nu prea avea spectatori în afară de mine. Sigur că eram intrigată, așa că m-am sucit în toate felurile, cât de discret am putut, ca să citesc coperta rozalie: Barbarii. Eseu despre mutație, de Alessandro Baricco. Mi-am făcut o notă mentală și am revenit la cartea mea. După câteva minute, i-a sosit prietena/soția și a început să-i povestească însuflețit despre ce citise: „I-auzi ce zice ăsta aici” – și urma un întreg citat; sau „Fii atentă ce mișto” – alt citat. Eu mustăceam pe aproape, clar nu mai puteam să urmăresc nimic pe paginile din fața mea.

De atunci, am tot vrut s-o citesc, dar mereu interveneau altele și altele, așa că abia weekendul trecut am găsit răgazul. După reclama făcută de necunoscutul entuziast, nu știu ce aș putea să mai spun. Poate câteva informații de ordin general. Iată: volumul de față reunește 30 de articole pe care autorul le publicase în cotidianul La Repubblica în 2006, pe tema fenomenului „barbarilor” și a mutațiilor pe care le aduc aceștia. Ei bine, cine sunt barbarii despre care vorbește Baricco?

Cei pe care îi numim barbari sunt o specie nouă, care are branhii înapoia urechilor și a hotărât să trăiască sub apă. Evident că, din afară, noi, cu bieții noștri plămâni, deducem impresia unei apocalipse iminente. Acolo unde ei respiră, noi murim. Iar când ne vedem copiii uitându-se la apă cu jind, ne temem pentru ei și ne năpustim orbește împotriva singurului lucru pe care izbutim să-l vedem, și anume umbra unei hoarde barbare pe cale să sosească. Între timp, sub aripile noastre, fiii mai sus pomeniți deja respiră într-un fel oribil, scărpinându-se îndărătul urechilor, ca și când ar avea acolo ceva ce se cere eliberat.

Spus mai puțin metaforic, barbarii sunt cei care schimbă modul tradițional de a face lucrurile, găsind modalități mai simple, mai populare, mai practice și, uneori, mai superficiale de a avea și a da și altora acces la ele. Cu alte cuvinte, ei iau niște informații și activități care le erau rezervate elitelor și le diseminează maselor. Pentru asta, se folosesc de tehnologie (vezi aerul condiționat pentru producerea vinului hollywoodian), de un limbaj mai accesibil (care nu mai urmărește finețea expresiei, ci comunicarea ușoară și imediată, un limbaj comun tuturor, o gramatică universală întemeiată la cinematograf sau la televizor), de elementul spectaculos, pentru a ajunge, în fine, la o comercializare cu succes. În cuvintele autorului:

Bizuindu-se pe o anume inovație tehnologică, un grup de oameni aliniat în esență la modelul cultural imperial accede la o activitate care îi era refuzată, o aduce instinctiv la o spectaculozitate mai imediată și la un univers lingvistic modern, și astfel reușește să-i confere un succes comercial uimitor.

Pentru a-și demonstra teoria, Baricco dă ca exemple fotbalul, producția vinului, cărțile, vorbește despre revoluția Google, despre muzică, istorie, hamburger și Mickey Mouse, despre educație, război, democrație, suflet și altele asemenea. El face în permanență trimiteri la trecut, la momentele când nume sau concepte considerate clasice în ziua de astăzi au fost văzute de oamenii timpului lor ca niște barbarii, vorbește despre apariția romanului, despre muzica clasică și influența lui Vivaldi, Beethoven, Mozart și Wagner (Baricco are formație filosofică și muzicală), despre schimbarea interesului dinspre profunzime către superficialitate, dinspre efort către rapiditate, dinspre rafinament către spectaculozitate.

Baricco trage un semnal de alarmă, fără a fi disperat, cinic sau nostalgic, ci mai degrabă arătând cu umor și (măcar disponibilitate de) înțelegere care sunt mutațiile, cum funcționează ele și ce le motivează, precum și ce risc prezintă acestea pentru cultura existență și tradiție. Dacă mutațiile vor fi asimilate sau invers, vor asimila, rămâne de văzut.

Închei cu câteva rânduri despre cărți și mutațiile din acest domeniu:

acolo unde existau niște întreprinderi aproape familiale, în care pasiunea se conjuga cu niște profituri modeste, acum există enorme grupuri editoriale care urmăresc profituri demne de industria alimentară (…); acolo unde era librăria în care vânzătorul știa și citea, acum există marile magazine cu mai multe etaje, unde găsești CD-uri, filme și computere; acolo unde era editorul care lucra urmărind frumusețea și talentul, acum e omul-marketing, care cu un ochi privește spre autor și cu doi privește spre piață; acolo unde era o distribuție ce funcționa ca o bandă transportoare aproape neutră, acum există filtrul pe unde trec numai produsele cele mai potrivite pentru piață (…).

Vorbind despre cărțile vândute odată cu ziarele, inițiativă de marketing ce a făcut ca Faulkner, de exemplu, să fie cumpărat de oameni care altfel nu l-ar fi citit niciodată, dar și de cei care aveau deja două exemplare acasă:

dintr-un punct de vedere simbolic, era atât de puternic faptul că puteau fi cumpărate atât de simplu. „Dați-mi-o și pe asta, vă rog.” Câțiva euro. Și pe-aici ți-e drumul, cu Faulkner învelit în ziar. Era rapid. Nu subestimați acest aspect: era rapid, era un gest situabil într-o secvență rapidă de alte gesturi. Nu mai presupunea să te duci la librărie, să parchezi automobilul, să stai puțin de vorbă cu librarul și apoi să alegi, după care să te urci din nou în mașină și, în sfârșit, să poți face altceva. Era rapid. Și totuși, în mână îl aveai pe Faulkner, nu pe Dan Brown. Intuiți acum care-i teribila iluzie?

2 Comments

Filed under Citate, Lecturi, Recenzii

2 Responses to Barbarii. Eseu despre mutație, de Alessandro Baricco

  1. Ce „recomandare” inedită de lectură 🙂 Adevărul e că şi eu sunt tare curioasă ce cărţi citesc cei din jurul meu şi trag mereu cu ochiul spre titlu sau autor.

Lasă un răspuns la Cărți și călătorii Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *