Armele secrete ale lui Julio Cortazar

Armele secrete CortazarArmele secrete, de Julio Cortazar, editura Humanitas, 2007, traducere de Tudora Șandru Mehedinți

După Isabel Allende, Adolfo Buoy Casares (roman și povestiri) și Alberto Manguel, pe care i-am citit în ultimul timp, continui seria autorilor sud-americani cu Julio Cortazar, despre care tot auzisem că este un maestru al prozei scurte și al fantasticului ascuns în cotidian.

Cu aceste informații am început lectura celor cinci povestiri care alcătuiesc volumul Armele secrete și nu am avut surprize prea mari. Deși mi s-au părut diferite, toate povestirile au doza lor de ciudat, de fantastic, de întrepătrundere a două lumi, iar de multe ori trecerea de la realul banal la această a doua lume se face pe nesimțite.

O să insist pe prima povestire, care mi-a plăcut cel mai mult, deși este urmată îndeaproape de a patra. O să detaliez, așadar.

(Atenție, spoilere!) În Scrisori de la mama, totul pleacă de la o scrisoare trimisă de mama rămasă în Argentina fiului său stabilit la Paris. Treptat aflăm că scrisoarea conține o greșeală, o ciudățenie din cauza căreia Luis nu i-o poate arăta soției sale, Laura. Mama îi scrie că Nico a întrebat de ei, dar Nico e mort. S-a senilizat mama? A făcut o confuzie cu vărul Victor? Dar cine e Nico și de ce nu poate vedea Laura scrisoarea? Așa aflăm despre moartea „în toiul lunii de miere a celei care-i fusese logdnică, a celui care-i fusese frate”. După moartea sa, Nico devine un subiect tabu, dar veșnic prezent:

Un lent tărâm interzis se înfiripase încetul cu încetul în limbajul lor, izolându-i de Nico, învăluindu-i numele și amintirea într-o vată murdară și lipicioasă.

De la tăcerea și evitarea de până atunci, Nico ajunge să se insinueze în viața desfășurată departe de el, prin scrisorile mamei, prin minciunile Laurei, ducând la înstrăinarea celor doi soți și la recunoașterea faptului că Laura și Nico ar fi fost mai potriviți unul pentru altul.

Mi-a plăcut ideea corespondenței dintre mamă și fiu sub forma unui joc de șah: fiecare scrisoare face parte dintr-o strategie, trebuie gândită o tactică, idee marcată prin comentarii de genul: „pionul în fața regelui la patru” sau „cal rege nebun la trei”.

Înțelese că partida continua, că-i venise rândul să mute. Dar partida aceea era jucată de trei jucători, poate chiar de patru. Avea acum certitudinea că și mama se afla de o parte a tablei de șah.

De remarcat prezența în text a parantezelor, care vor apărea și în celelalte povestiri, cu rolul de a nuanța afirmațiile de dinainte:

Și chiar dacă diseară îi va scrie mamei, fără să facă nici cea mai mică aluzie la episodul acela ridicol (dar nu era ridicol) și apoi se va încumeta și va vorbi cu Laura (însă nu se va încumeta și nu va vorbi cu Laura)…

Finalul e derutant: fantoma din viața lor pare să se materializeze în fața ochilor celor doi soți, care astfel prind curaj să vorbească despre prezența apăsătoare și nerostită de până atunci.

La dispoziția dumneavoastră mi s-a părut cam dezlânată: prima parte este chiar amuzantă, cu o doamnă Francinet cam din topor, dar simpatică, însă totul devine cam deconcertant pe parcurs: parcă se tot construiește un climax care însă nu duce nicăieri și povestirea mi s-a părut neterminată.

Funigeii are ca idee principală o fotografie care prinde viață, arătându-i fotografului o posibilă crimă, dându-i șansa să intervină și oferindu-i o ocazie să filozofeze despre identitate și nevoia de a (se) povesti. Povestirea a stat la baza filmului Blow-Up, al lui Michelangelo Antonioni:

Urmăritorul este povestirea de care ziceam mai sus, a patra din volum, dedicată lui Charlie Parker, saxofonist și cunoscut interpret de jazz. Cortazar își adaptează până și stilul de scris, în ton cu povestea sa despre o lume boemă, plină de muzică, alcool, marijuana. dorințe carnale, o poveste despre conștiința geniului, căutarea identității prin experiențe mistice, dar și prin ochii criticului muzical (urmăritorul), o poveste despre delir, dar și despre o luciditate dureroasă.

Mai jos, un videoclip cu Charlie Parker și Groovin’ High:

Și ultima povestire, Arme secrete, vorbește tot despre dorințe, amintiri, secrete, teamă, realitate și închipuire sau o suprapunere a celor două lumi.

O recenzie mult mai legată decât a mea aici.

Mulțumiri speciale lui Alin, care mi-a împrumutat cartea și care a scris despre ea „înainte să fie cool” :p

6 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

6 Responses to Armele secrete ale lui Julio Cortazar

  1. thank you very much

  2. roșu vertical

    Foarte fain Blow-Up, din pacate singura mea intilnire cu Cortazar. Mi-am promis ca citesc ceva de el anul asta, ca tot se sarbatoreste centenarul.

  3. O carte deosebita. Captivanta.

Lasă un răspuns la roșu vertical Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *