Monthly Archives: noiembrie 2016

Al doilea sex, de Simone de Beauvoir (citate)

Al doilea sexThe Second Sex, traducere de Constance Borde și Sheila Malovany-ChevallierVintage, 2011

Despre Al doilea sex am mai povestit eu pe scurt mai demult, când mă minunam de complexitatea și amploarea studiului făcut de Simone de Beauvoir, care îmbină noțiuni de biologie, sociologie, filosofie, istorie etc., în încercarea de a contura un portret al femeii de-a lungul timpului și de a identifica motivele pentru care aceasta a tot fost considerată „al doilea sex”. Cele peste 800 de pagini pline de informații și cugetări promiteau descoperiri și revelații nebănuite, așa că îmi propusesem să le savurez în doze mici.

Ei bine, au fost atât de mici încât nu am avansat prea mult de atunci, tot pe la pagina 200 am rămas, dar mă gândesc că, dacă preiau aici câteva citate, poate asta mă stimulează să reiau lectura (sigur, după ce termin cele 800 de pagini pe care le citesc acum). Sau poate trezesc interesul altcuiva, care o termină de citit înaintea mea și mă face de rușine. Oricum ar fi, nu strică. Să purcedem, așadar!

Psychoanalysts in particular define man as a human being and woman as a female: every time she acts like a human being, the woman is said to be imitating the male. The psychoanalyst describes the child and the young girl as required to identify with the father and the mother, torn between “viriloid” and “feminine” tendencies, whereas we conceive her as hesitating between the role of object, of Other that is proposed to her and her claim for freedom;
But many primitives are unaware of the father’s role in the procreation of children, who are thought to be the reincarnation of ancestral larvae floating around certain trees, certain rocks, in certain sacred places, and descending into the woman’s body; in some cases, they believe she must not be a virgin if this infiltration is to take place; but other peoples believe that it also takes place through the nostrils or mouth; at any rate, defloration is secondary here, and for mystical reasons the prerogative is rarely the husband’s. The mother is clearly necessary for the birth of the child; she is the one who keeps and nourishes the germ within her, and so the life of the clan is propagated in the visible world through her. This is how she finds herself playing the principal role. Very often, children belong to their mother’s clan, bear her name, and share her rights, particularly the use of the land belonging to the clan. So communal property is transmitted through women: through them the fields and their harvests are reserved to members of the clan, and inversely it is through their mothers that members are destined to a given piece of land. The land can thus be considered as mystically belonging to women: their hold on the soil and its fruits is both religious and legal.

Engels; the passage from matriarchy to patriarchy seems to him to be “the great historical defeat of the feminine sex.” But in reality this golden age of Woman is only a myth.
(…) there was massive infanticide among Arabs: as soon as they were born, girls were thrown into ditches. Accepting a female child is an act of generosity on the father’s part; the woman enters such societies only through a kind of grace bestowed on her, and not legitimately like males. In any case, the stain of birth is far more serious for the mother when a girl is born: among Hebrews, Leviticus demands twice as much cleansing as for a newborn boy. In societies where “blood money” exists, only a small sum is required when the victim is of the feminine sex: her value compared with a male’s is like a slave’s with a free man’s. When she is a young girl, the father has total power over her; on her marriage he transmits it entirely to her spouse. Since she is his property like the slave, the beast of burden, or the thing, it is natural for a man to have as many wives as he wishes; only economic reasons put limits on polygamy; the husband can disown his wives at whim, and society barely accords them any guarantees. In return, woman is subjected to rigorous chastity.
As long as private property lasts, conjugal infidelity on the part of a woman is considered a crime of high treason. All codes up to our time have perpetuated inequality in issues concerning adultery, arguing the seriousness of the fault committed by the woman who might bring an illegitimate child into the family. And though the right to take the law into one’s own hands has been abolished since Augustus, the Napoleonic Code still holds out the promise of the jury’s leniency for a husband who avenges himself.

In Paris, loose women worked in pens where they arrived in the morning and left after the curfew had tolled; they lived on special streets and did not have the right to stray, and in most other cities brothels were outside town walls. Like Jews, they had to wear distinctive signs on their clothes. In France the most common one was a specific-colored aglet hung on the shoulder; silk, fur, and honest women’s apparel were often prohibited. They were by law taxed with infamy, had no recourse whatsoever to the police and the courts, and could be thrown out of their lodgings on a neighbor’s simple claim. For most of them, life was difficult and wretched. Some were closed up in public houses.
This is the first time a woman takes up her pen to defend her sex: Christine de Pizan attacks the clerics energetically in The Epistle to the God of Love.

a hitherto unknown species appears: the actress. The presence of a woman onstage is noted for the first time in 1545; in 1592 there is still only one; at the beginning of the seventeenth century most of them are actors’ wives; they then become more and more independent both onstage and in their private lives.
It is easier to put people in chains than to remove them if the chains bring prestige, said George Bernard Shaw. The bourgeois woman clings to the chains because she clings to her class privileges. It is drilled into her and she believes that women’s liberation would weaken bourgeois society; liberated from the male, she would be condemned to work; while she might regret having her rights to private property subordinated to her husband’s, she would deplore even more having this property abolished; she feels no solidarity with working-class women: she feels closer to her husband than to a woman textile worker. She makes his interests her own.

“In Lyon,” writes Blanqui, “in the trimmings workshops, some women are obliged to work almost hanging in a kind of harness in order to use both their feet and hands.” In 1831, silk workers work in the summer from as early as three o’clock in the morning to eleven at night, or seventeen hours a day,* “in often unhealthy workshops where sunlight never enters,” says Norbert Truquin. “Half of the young girls develop consumption before the end of their apprenticeship. When they complain they are accused of dissimulating.” In addition, the male assistants take advantage of the young women workers.

Leave a Comment

Filed under Citate

Gregor Pământeanul, de Suzanne Collins

suzanne-collins-gregor-pamanteanul-c1Gregor Pământeanul, de Suzanne Collins, Editura Nemi, traducere de Mihaela Buruiană

Despre Gregor am tot povestit, dar o să reiau pe scurt că este primul volum dintr-o serie de cinci, intitulată Cronici de sub pământ, scrisă de Suzanne Collins, autoarea vestitei trilogii (ecranizate) Jocurile foamei. Este o carte care se adresează copiilor de la 9 la 99 de ani, care pe mine m-a amuzat și m-a emoționat și pe care v-o recomand călduros.

Câteva cuvinte despre subiect: Gregor, un băiat de unsprezece ani, nevoit să rămână acasă în vacanța de vară ca să aibă grijă de Boots, sora lui de doi ani, se gândește trist la lungile luni de plictiseală și toropeală care îl așteaptă în blocul lui din New York. Printr-o întâmplare ciudată însă va ajunge într-o lume subterană plină de vietăți care de care mai ciudate și mai periculoase, de la gândaci imenși, la lilieci, păianjeni și până la fioroșii șobolani. Sub pământ sunt și oameni, care au o istorie interesantă și, mai ales, o profeție. De aici, viața lui Gregor și a lui Boots se complică și aventurile lor scot la iveală calități pe care băiatul retras din New York sau haioasă lui soră nici nu știau că le au.

Pregătiți-vă să citiți o poveste despre curaj, prietenie, încercări personale și mize mari, unde pericolele se împletesc cu umorul și duioșia, iar personajele sunt extrem de simpatice. Ca să vă conving, m-am gândit să vă citesc câteva pagini din al doilea capitol, când Gregor cade alături de Boots în lumea subterană:

Lectură plăcută!



Filed under Campanii/concursuri/lepșe, Lecturi, Recenzii

Ce am mai citit (6)

Au mai trecut vreo două săptămâni și iar n-am apucat să povestesc la timp ce am mai citit, așa că fac din nou binecunoscuta trecere în revistă. Cum nici memoria mea nu mai e ce-a fost (hm, hm), mă grăbesc să notez măcar două-trei impresii la fiecare carte în parte, ca să nu le uit și pe astea. Deh!

the-vegetarianThe Vegetarian, de Han Kang, Hogarth, 2016, traducere din coreeană în engleză de Deborah Smith

Am auzit de romanul ăsta când a primit premiul Man Booker în 2016. De obicei, cărțile care câștigă sau doar sunt nominalizate la Man Booker sunt foarte bune, așa că întotdeauna vreau să le citesc (bine, încă mai am destule restanțe, deși am de ceva timp câteva dintre romanele câștigătoare de-a lungul anilor). În fine, pe urmă a scris Ema despre el și mi l-a împrumutat și mie, iar eu l-am citit aproape pe tot într-o călătorie de trei ore cu trenul.

Asta ar trebui să vă spună subtil cât de captivant este. Nu pot să zic „frumos” sau „plăcut”, pentru că este un text destul de greoi, apăsător, bizar, chiar grotesc pe alocuri. Dar a fost o lectură care pe mine m-a fascinat prin aparenta simplitate a stilului, prin fragmentele de vis bogate în imagini telurice, mirosuri, forme, prin inserțiile de stil de viață și concepții sociale sud-coreene și prin mesajul pe care l-am înțeles eu.

Foarte pe scurt, protagonista se hotărăște în urma unui vis să nu mai mănânce carne, lucru care declanșează o întreagă criză în sânul familiei restrânse și extinse și la o transformare completă a vieții ei și a celor din jur. Acesta este pretextul care permite o divulgare a lucurilor nespuse altfel: răceala din cadrul relațiilor de familie, lipsa de comunicare, presiunea societății, singurătatea, teama și dorința de afecțiune, întoarcerea spre sine, spre lucrurile simple, primordiale, judecarea și ostracizarea lucrurilor pe care nu le înțelegem etc.

Detalii despre subiect găsiți oriunde, eu vă las câteva informații despre traducere, care mi s-au părut interesante încă dinainte de a ajunge să citesc cartea, precum și câteva citate din roman.

Deborah Smith, traducătoare britanică, a început să traducă din coreeană în 2010. La Târgul Internațional de Carte de la Seoul, din iunie 2016, aceasta a declarat că traducătorul „trebuie să fie infidel unor aspecte ca să fie fidel altora. Eu încerc să rămân fidelă spiritului și, pe cât de mult pot, și literei, dar fără a compromite spiritul.” Vorbind despre process, Kang a spus: „De obicei, Deborah îmi trimite fișierul cu traducerea terminată, cu note și întrebări. Eu i-l trimit înapoi cu răspunsurile și cu notele mele. E ca și cum am conversa la nesfârșit. Îmi place foarte mult acest proces. Sunt norocoasă că am întâlnit-o pe Deborah, o traducătoare minunată, care poate să redea subtilitatea și delicatețea.” (sursa)

My clothes still wet with blood. Hide, hide behind the trees. Crouch down, don’t let anybody see. My bloody hands. My bloody mouth. In that barn, what had I done? Pushed that red raw mass into my mouth, felt it squish against my gums, the roof of my mouth, slick with crimson blood. Chewing on something that felt so real, but couldn’t have been, it couldn’t. My face, the look in my eyes…my face, undoubtedly, but never seen before. Or no, not mine, but so familiar…nothing makes sense. Familiar and yet not…that vivid, strange, horribly uncanny feeling.


The saying goes that for a wound caused by a dog bite to heal you have to eat that same dog, and I did scoop up a mouthful for myself. No, in fact I ate an entire bowlful with rice. The smell of burnt flesh, which the perilla seeds couldn’t wholly mask, pricked my nose. I remember the two eyes that had watched me, while the dog was made to run on, while he vomited blood mixed with froth, and how later they had seemed to appear, flickering, on the surface of the soup. But I don’t care. I really didn’t care.


He studied his wife, a picture of responsible compassion as she carefully approached their son with the medicine. She’s a good woman, he thought. The kind of woman whose goodness is oppressive. (…) They hung up without any unnecessary small talk. That was the kind of relationship they had these days — that of business partners who were careful to excise any superfluity from their dealings, and whose only shared business was their child.


When it was all over, she was crying. He couldn’t tell what these tears meant — pain, pleasure, passion, disgust, or some inscrutable loneliness that she would have been no more able to explain than he would have been to understand. He didn’t know.


Everything was perfect. It was just like in his sketches. His red flower closed and opened repeatedly above her Mongolian mark, his penis slipping in and out of her like a huge pistil. He shuddered at the appalling nature of their union, a union of images that were somehow repellent and yet compellingly beautiful. Every time he closed his eyes he could see the lower half of his body dyed green, soaked from the stomach to the thighs with a sticky, grassy sap.

missperegrinecoverMiss Peregrine’s Home for Peculiar Children, de Ransom Riggs, Quirk, 2011

Schimbăm registrul și o dăm în mintea copiilor. 🙂 Cartea asta m-a însoțit pe drumul de întoarcere, pentru că după The Vegetarian simțeam nevoia de ceva mai ușor și vesel. A fost o alegere bună, pentru că povestea chiar m-a cucerit și nici n-am simțit când au trecut orele în tren.

Se iau ingredientele: un băiat și un bunic, relația specială dintre ei, povești despre monștri și poze cu copii ciudați, o întâmplare care întrerupe rutina și viața plicticoasă și dă startul unor aventuri pe o insulă îndepărtată, descifrarea unui mister, confruntarea cu trecutul și propriile temeri, lupta cu monștrii. Se aranjează bine, se condimentează cu pericole, un firicel de poveste de dragoste, prietenie, curaj, loialitate, umor, mister și suspans. Se obține o carte frumoasă, pe care vă invit s-o citiți înainte sau în loc de a vedea filmul, care mie mi s-a părut dezamăgitor; asta nu numai pentru că nu a respectat cartea (da, da, eu eram aia care zicea din 5 în 5 minute: În carte nu era așa!), ci pentru că rezultatul mi s-a părut intenționat stupid, pentru a fi mai comercial.

book-to-movieThere was even a name for it: acute stress reaction. “I don’t see anything cute about it,” my mother said when she heard my shiny new diagnosis. Her joke didn’t bother me, though. Almost anything sounded better than crazy.


The house. I understood at once why the boys had refused to come. My grandfather had described it a hundred times, but in his stories the house was always a bright, happy place—big and rambling, yes, but full of light and laughter. What stood before me now was no refuge from monsters but a monster itself, staring down from its perch on the hill with vacant hunger. Trees burst forth from broken windows and skins of scabrous vine gnawed at the walls like antibodies attacking a virus—as if nature itself had waged war against it—but the house seemed unkillable, resolutely upright despite the wrongness of its angles and the jagged teeth of sky visible through sections of collapsed roof.


I slammed out of the Priest Hole and started walking, heading nowhere in particular. Sometimes you just need to go through a door.

A, mi-au mai plăcut și fotografiile, care se pare că sunt reale, strânse de colecționari de pe la anticariate și diverse târguri și adunate de Riggs pentru cartea lui. Ce punct de pornire interesant pentru un roman, nu?

tinutul-loneyȚinutul Loney, de Andrew Michael Hurley, Editura Trei, 2016, traducere de Mariana Piroteală

Un roman care se anunța sumbru și ciudat și pe care am început să-l citesc fără prea mari așteptări. Am fost surprinsă plăcut de cum a curs povestea, de personaje și relațiile dintre ele, de dozarea misterului și, în general, de întreaga carte.

Subiectul urmărește pelerinajul unui grup de credincioși, împreună cu noul preot, într-un un loc considerat sfânt, cu scopul declarat de a căuta vindecarea miraculoasă a unui adolescent, Andrew, alintat Hanny. Naratorul este fratele acestuia, care are o relație foarte apropiată cu el și care înregistrează atât dinamica grupului, cât și întâmplările ciudate care au loc odată ajunși acolo. Din când în când, face incursiuni în trecut pentru a povesti despre fostul preot, dar și aluzii la prezent, când e adult și merge la psiholog. Premisa este creată pentru o poveste cu suspans, cu o atmosferă ploioasă și sumbră, cu oameni neprimitori și elemente bizare.

Mi-a plăcut cum a fost scris romanul, dar alternarea permanentă a perfectului compus cu cel simplu în traducere mi s-a părut obositoare. Știu, convenția este că perfectul simplu este timpul povestirii, așa am învățat la școală și așa am folosit și eu până recent. Problema apare atunci când narațiunea se face la persoana întâi și nu prea sună bine perfectul simplu, așa că trebuie să treci la compus. Ei bine, amestecul nu este numai derutant, ci și deranjant, după părerea mea, așa că mai bine s-ar renunța la simplu, pentru claritatea și fluența stilului.


kilipirim-2016-2Și dacă tot am reușit să-mi adun gândurile și să scriu cele câteva vorbe despre lecturile mele din a doua jumătate a lui octombrie (despre cele din prima jumătate v-am povestit în articolul precedent), să mă laud un pic și că, în sfârșit, am reușit să-mi reorganizez biblioteca. Mai exact, am strâns toate cărțile mai vechi, cumpărate de mine când eram elevă de pe la anticariate, apărute care prin ’70, care prin ’90, dar și alte cărți mai noi, pe care am hotărât că nu e nevoie să le am neapărat, și am făcut un pachet frumos, pe care l-am donat. Acum biblioteca mea e mai aerisită, mai înnoită (inclusiv cu achizițiile recente de la Kilipirim) și mai frumoasă.

suzanne-collins-gregor-pamanteanul-c1Ei, sper că v-am impulsionat ori să citiți, ori să mai faceți ordine prin cărți și să donați ce nu vă mai trebuie. Sau măcar să redescoperiți titluri care stăteau ascunse de cine știe cât timp pe raftul ăla de jos. Sau pe cel din spate. Sau pe cel mai de sus, la care nici nu ajungeți. Înțelegeți voi ideea. 😉

În orice caz, acum că mi-am organizat cărțile, că mi-am scris și recenziile și că a apărut și Gregor Pământeanul, de Suzanne Collins, primul volum din seria CRONICI DE SUB PĂMÂNT, în cinci volume, despre care v-am mai povestit eu și pe care vă îndemn călduros să îl citiți, mă simt impulsionată să revin la ce-mi ocupă zilele mai nou. Mai exact, la traducerea thrillerului la care lucrez de zor. Sunt în ultima sută de pagini și mă apropii cu pași repezi de aflarea vinovatului. Cum să nu-mi iubesc meseria? 🙂


Filed under Citate, Lecturi, Recenzii