Monthly Archives: aprilie 2016

Destin, de Romulus Vulpescu

Să ne amintim de Romulus Vulpescu, poet, scriitor, traducător, editor, publicist și politician, care astăzi ar fi împlinit 83 de ani. Preiau mai jos una dintre poeziile lui care-mi plac mult, pusă pe muzică de Constantin Neculae și cântată atât de cald și frumos, ca de obicei, de Anamaria Maranda în cadrul proiectului Contraste.

Destin

Noi ne iubim în paturi de-mprumut:
Pe-o canapea îngustă, fără pernă,
Crezînd ca aventura de-un minut
Devine lesne „dragoste eternă”.

Noi ne iubim pe scenă, -ntr-un decor:
Pe-un sac – umplut cu paie – dintr-o piesă
Eu par un ceas truver rătăcitor,
Tu ești o oră magica prințesă.

Sperăm cu disperare amîndoi
Ca ni-e deajuns o-mbrățișare-n fugă
Și că statutul nostru de eroi
Nu poate-apoteoza să-i distrugă.

Noi ne iubim visîndu-ne-n secret
Perechea pasionată și celebră
Trăind în moarte, fără de regret,
Un scurt și iluzoriu act de febră.

Noi ne iubim… dar cuplu consacrat,
Culcat calm, în culcuș fără alarme,
Am deveni doar într-un simplu pat
În care-am învăța cum se și doarme.

Leave a Comment

Filed under Muzică, Poezii

Muntele în imagini

N-am mai povestit de mult de pe la munte și nici n-am mai pus poze aici, în principal pentru că am fost în locuri despre care am scris cu alte ocazii. Dar, chiar dacă despre Cabana Diham am mai scris, vremea a fost atât de frumoasă în weekend, încât m-am gândit că Dihamul merită o postare și cu soare, nu numai cu zăpadă.

Iată așadar, mai mult în imagini și mai puțin în cuvinte, cum poate arăta un weekend senin la munte:

Narcise

Plin de narcise pe traseu

20160403_125223

Ce să fie oare ascuns după copac? 🙂

20160403_090109

Vedere din fața cabanei

DSC_0197

Festinul munțomanului 😀

DSC_0189

La cabană, de toate pentru toți…

DSC_0222

V-am spus că a fost senin: puzderie de stele!

DSC_0238

Poză de grup, înainte de întoarcere

DSC_0243

Din nou narcise…

DSC_0249

„Într-un ochi de baltă/Patru ochi lucește/Ce să fie oare?/Cred că e doi pește” 😀

De fapt, erau ouă de broască:

DSC_0254

Deja căutăm umbra…

DSC_0250

To be continued…

Leave a Comment

Filed under Călătorii

Trilogia New York-ului, de Paul Auster

Trilogia New York-uluiTrilogia New York-ului, de Paul Auster, Editura Univers – Colecția Cotidianul, 2007, traducere din engleză de Cristiana Vișan

De Paul Auster mai citisem Invizibil, În țara ultimelor lucruri, și Un om în întuneric și începusem la un moment dat The Invention of Solitude, o carte de memorii care m-a fascinat la început, dar pe care am abandonat-o când a devenit plicticoasă. Romanele însă mi-au plăcut, așa că am abordat trilogia cu curiozitate, încurajată și de descrierea de pe verso: „Niște povești stranii, care te urmăresc din fiecare pagină a cărții și care sunt, totodată, o invitație superbă în lumea captivantă a lui Paul Auster. (…) O carte absolut imposibil de lăsat din mână, o lectură hipnotică pentru cei fascinați de misterele urbane și esențial umane”.

Ei bine, adevărul e că am devorat cele trei povești care alcătuiesc trilogia: Orașul de sticlă, Fantome și Camera încuiată. Cele trei părți au în comun teme (de exemplu, scrisul, identitatea), subiecte (toate au în centrul lor un detectiv, cu sau fără voie, a cărui misiune de urmărire și căutare ajunge să-l consume până la distrugere (sau aproape), fără a găsi vreo soluție definitivă la problemă), nume sau personaje (Quinn, Peter Stillman, numele generice inspirate din denumiri de culori), sentimentul de inutilitate, de ratare, de pierdere de sine în altcineva, înstrăinare, obsesie, risipirea stupidă a bunurilor materiale, precum și referințe literare (Don Quijote – Cervantes, Walden – Thoreau) și culturale (filme cu detectivi). Toate acestea leagă amănunte disparate și dau sens și unitate trilogiei.

New York este metropola în care se desfășoară în cea mai mare parte poveștile, decor pentru plimbările fără noimă ale „periculosului” savant Peter Stillman și ale urmăririlor lui Quinn, care își asumă identitatea unui detectiv numit Paul Auster (!) în Orașul de sticlă, pentru urmărirea reciprocă dintre Black și Blue în Fantome și pentru obsesia regăsirii prietenului din copilărie, Fanshawe, un soi de alter-ego al naratorului din Camera încuiată și, după cum se va dovedi, un personaj cheie.

Pe mine, poveștile astea m-au dus cu gândul la filmele alb-negru cu detectivi îmbrăcați cu balonzaid și pălărie și, obligatoriu, cu o țigară în colțul gurii, la filmele vechi, bune, de suspans și groază, ale lui Hitchcock, la labirintul apăsător și fără scăpare din opera lui Kafka, la Don Quijote, invocat chiar în trilogie, cu iluzia lui și confuzia auctorială (chiar m-a stârnit să-l recitesc). Nu sunt lecturi comode, distractive sau relaxante, ci te supun unor jocuri psihologice și de identitate din care ieși mai mult sau mai puțin frustrat, dar – cel puțin în cazul meu – admirativ, încă o dată, la adresa lui Auster.

 Vă las cu un fragment care cred că rezumă destul de bine atmosfera romanelor și senzațiile cititorilor:

I se pare că această lipsă de repere are și o parte plăcută, că e oarecum palpitant să nu știi ce urmează să se întâmple. Astfel, rămâi în alertă, își spune el, și nu-i nimic rău în asta, nu? Cu ochii-n patru, fără să-ți scape nimic, înregistrând absolut tot, pregătit pentru orice.

2 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii