Monthly Archives: aprilie 2016

Ce am mai citit (4)

Am cam neglijat blogul în ultimele zile, dar nu pentru că nu aș fi avut ce să povestesc, ci pentru că nu prea am avut timp să le înșir aici pe îndelete. Încerc să fac o retrospectivă, deși e mai greu să-mi adun gândurile la câteva zile bune distanță. Să vedem așadar, pentru început, ce am mai citit:

Leviatan, Paul AusterLeviatan, de Paul Auster, Editura Paralela 45, Colecția Ficțiune fără frontiere, 2008, traducere de Mihai Gafița

Dacă ați mai citit romane de Auster (sau măcar impresii de-ale mele), atunci știți la ce să vă așteptați. Revin și aici teme și subiecte predilecte ale autorului: un personaj interesant, o dispariție misterioasă, nevoia naratorului de a investiga, a scrie, a explica și a se explica. Implicarea sa afectivă, memoria care îi joacă feste sau redarea unor întâmplări auzite de la alții sunt motivul pentru care naratorul oferă o relatare foarte subiectivă a vieții lui Sachs, protagonistul romanului, lucru pe care îl recunoaște în mod repetat: „Observațiile astea făcute cu coada ochiului pot să sufere de nenumărate erori și răstălmăciri” sau „Plecând de la puținul pe care îl știu, am înțeles că…” etc.

Oricum, talentul său de povestitor se face simțit și aici și reușește să-ți mențină atenția trează pe parcursul romanului, surprinzându-te cu câte o întorsătură de situație sau cu câte un fragment strategic plasat. Iată un citat (pagina 88) care ar fi fost numai bun de pasaj introductiv:

Cu mult timp înainte ca oricare dintre noi să fi făcut cunoștință cu ea, Maria a coborât într-o dimineață ca să-și cumpere film pentru aparatul de fotografiat, a zărit o agendă mică, neagră, pe trotuar, s-a aplecat și a luat-o. De la gestul acela a pornit o întreagă poveste nenorocită. Maria a deschis agenda și dintre păginuțele ei a țâșnit afară diavolul, au țâșnit un cortegiu de violențe, de suferințe – și moartea.

Această carte nu existăAceastă carte nu există, de Gary Hayden și Michael Picard, Casa Editorială Ponte, 2012, traducere de Ana-Veronica Mircea

Așa cum anunță și coperta, această carte este „o piruetă în paradox”. Cei doi autori te poartă prin diverse teorii, filosofii, paradoxuri, îți explică și îți dau exemple, te uimesc și te amuză în același timp. Poate fi citită din scoarță în scoarță sau pe sărite, în două zile sau în două luni, pe apucate, pentru plăcerea de a descoperi filosofie, matematică și logică sau pur și simplu pentru a lua o pauză de la ficțiune și a da creierului și altceva de procesat. Eu nu am citit-o toată, dar am vrut s-o semnalez aici, pentru că mi s-a părut interesantă și o să revin la ea între două romane. 🙂

Al doilea sexTot din seria „Începută, dar neterminată” face parte și faimosul Al doilea sex al lui Simone de Beauvoir. Eu o am în format electronic, varianta în engleză, tradusă de Constance Borde și Sheila Malovany-Chevallier, și apărută la Editura Vintage în 2011, despre care Goodreads spune așa:

Newly translated and unabridged in English for the first time, Simone de Beauvoir’s masterwork is a powerful analysis of the Western notion of “woman,” and a groundbreaking exploration of inequality and otherness. This long-awaited new edition reinstates significant portions of the original French text that were cut in the first English translation. Vital and groundbreaking, Beauvoir’s pioneering and impressive text remains as pertinent today as it was sixty years ago, and will continue to provoke and inspire generations of men and women to come.

Deși am mai frunzărit-o pe când eram studentă, nu îmi aduceam aminte mare lucru, așa că mă bucur că am reluat-o acum. Mi-am tot notat citate și m-am minunat de amploarea studiului făcut de Simone de Beauvoir, care îmbină noțiuni de biologie, sociologie, filosofie, istorie etc., în încercarea de a contura un portret al femeii de-a lungul timpului și de a identifica motivele pentru care aceasta a tot fost considerată „al doilea sex”. E o lectură extrem de interesantă, pe care, dată fiind și lungimea (peste 800 de pagini), intenționez să o savurez în doze mici.

HuliganiiHuliganii, de Mircea Eliade, Editura RUM-IRINA, 1992

Romanul lui Eliade se înscrie în categoria Recitiri, pentru simplul motiv că, fiind insomniacă într-un weekend petrecut la părinți, asta a fost prima carte pe care am pus mâna. Pe măsură ce citeam, îmi aminteam și acțiunea, și personajele, dar mă surprindea vehemența cu care tinerii protagoniști își susțineau concepțiile. Discuțiile lor intelectuale amestecau misoginismul, libertatea (fie individuală, fie colectivă), responsabilitatea sau inconștiența, chemarea unui destin măreț, ce poate fi realizat prin creație, și piedicile reprezentate de mizeria și sărăcia zilnice, de sufocarea vieții de provincie sau, dimpotrivă, încrederea că intelectualul adevărat, valoros, se poate împlini oriunde (David Dragu). Personajele cred cu tărie că datoria lor, ca intelectuali, este să stea departe de politică şi să se împlinească prin creație (muzică, în cazul lui Petru Anicet) și spiritualitate.

Am recunoscut în text faimoasa definiție dată huliganilor și mi-am notat și alte citate, însă impresia de ansamblu e una neplăcută: bărbații lui Eliade sunt egoiști, cruzi, atât de plini de ei înșiși încât calcă pe suflete și provoacă tragedii, iar femeile, pasive și neputincioase, se pierd în suferințe sentimentale. Bănuiesc că exact asta voia să ilustreze Eliade prin conceptul de „huligani”, dar, ținând cont și de contextul istoric, cu antisemitismul și extremismul premergătoare celui de-Al Doilea Război Mondial, cred că filosofia lor de viață ar trebui interpretată ca o oglindă a vremurilor, și nu ca îndemn sau exemplu de urmat.

E un cuvânt foarte frumos… și cuprinde foarte multe lucruri… De aceea îmi place și-l întrebuințez des… există un singur debut fertil în viață: experiența huliganică. Să nu respecți nimic, să nu crezi decât în tine, în tinerețea ța, în biologia ta, dacă vrei… Cine nu debutează așa, față de el însuși sau față de lume, nu va crea nimic. Să poți crea adevărurile, să ai atâta viață în tine încât adevărurile să nu te poată pătrunde, nici intimida, iată vocația de huligan.

De notat observațiile despre viața din București și din provincie, dramele sentimentale, burgezia scăpătată, preocupările tinerilor și ale vârstincilor, felul de a vorbi, de a se îmbrăca sau a se purta, care schițează un tablou dinamic al vieții românești interbelice. Păcat că ediția aceasta este atât de plină de greșeli! Pentru mine, un text care abundă în litere lipsă sau în plus, virgule între subiect și predicat, ba chiar cuvinte omise îmi strică plăcerea lecturii.

8 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

Traducerea de poezie

Nu știu dacă v-ați gândit vreodată la asta, dacă ați încercat deja sau dacă citiți măcar poezie, dar vă spun eu, nu e ușor deloc să traduci păstrând nu numai ideea versurilor, ci și ritmul, rima, stilul cu totul și să mai și sune bine în traducere. Am avut și eu de-a lungul timpului câteva ocazii să mă joc cu cuvintele, dar traducere exclusivă de poezie nu știu dacă m-aș încumeta să fac. 

Vă arăt mai jos câteva mostre din încercările mele, doar așa, pentru exemplificare; mai întâi, o fărâmă din poezia străzii, din folclorul traficanților de droguri, din înțelepciunea generată de experiența dură a traiului în ghetou:

Got my ice

Got my smoke

Got my ride

Ain’t got no hope

Hold ya heads up high

Don’t know when

Ya gonna die. . . .

A 8-a mărturisire, de James Patterson și Maxine Paettro, Editura RAO, 2014

Am sticla[1] albă,

Am ţigara-n barbă,

Mă duc unde vreau,

Speranţă nu am.

Ţineţi capetele sus

că nu ştiţi

când v-aţi dus…

[1] Sticlă, cristal, met – denumiri de pe stradă ale metamfetaminei (n. trad.)

Câteva versuri ale poetei Emily Dickinson, în stilul său concis și frumos, dintr-o carte care sper să apară cât mai curând și despre care abia aștept să vă zic mai multe la momentul potrivit:

That Love is all there is,

Is all we know of Love;

It is enough, the freight should be

Proportioned to the groove.

Că Iubirea-i totu-n lume

E tot ce știm despre Iubire.

Ajunge! Pe măsura brazdei

Povara trebuie să fie.

O joacă cu versurile unui poet vrâncean, George Stroia:

În vara din tine

(Poeziei)

În vara din tine

e-atâta lumină,

aud glas de îngeri

zburând peste tină.

 

În vara din tine-s

petale de floare,

celest curcubeu

armonii de culoare.

 

În vara din tine

e-atâta grea rugă,

păcatele-s fum

pregătite să fugă.

 

În vara din tine

e-atâta durere,

senin de privire

şi cerul ce geme.

 

În vara din tine

e-atâta credinţă,

un vers de lumină

e întreaga-ţi fiinţă!

In the Summer within You

(To Poetry)

In the summer within you

The light is so strong,

I hear voices of angels

Flying over the loam.

 

In the summer within you

There are petals of flowers,

A heavenly rainbow,

Symphonies of colours.

 

In the summer within you,

Deep is the prayer,

Sins are like smoke

Fading into the air.

 

In the summer within you,

There is so much torment,

It looks so serene,

But the sky’s a lament.

 

In the summer within you,

The faith is so bright,

That your entire being

Is a verse of light

Cât de reușite sunt, nu știu, dar aș vrea să aflu mai multe de la traducătorii experimentați de poezie, de exemplu: e obligatoriu să fii poet la rândul tău ca să traduci cu succes poezie? Câte variante scrii, în medie, până să ajungi la aceea care să te mulțumească? Cum procedezi: scrii mai întâi textul traducerii, fără să ții cont de alți factori, și apoi începi să-l lucrezi în funcție de ritm, rimă etc? Cât din poezie e poetul și cât traducătorul?

Ei bine, la unele dintre aceste întrebări, cred că răspunde foarte interesant Veronica D. Niculescu în acest articol despre procesul traducerii poemului Foc palid de Vladimir Nabokov. La celelalte și la altele, sper să găsesc răspunsuri în seara asta, la Atelierele de traducere de la Hecate, un eveniment organizat de ARTLIT – Asociația Română a Traducătorilor Literari.

Atelierele de poezieDacă sunteți pasionați sau v-am trezit eu interesul acum sau, pur și simplu, dacă nu știți ce să faceți în seara aceasta, veniți la Hecate! Sunt sigură că o să fie interactiv și că o să aflăm multe lucruri frumoase și noi.

 

 

8 Comments

Filed under Evenimente, Poezii

Accidental, de Ali Smith

Accidental, Ali SmithAccidental, de Ali Smith, Editura RAO, 2007, traducere de Ioana Unteanu

Primul roman de Ali Smith pe care l-am citit a fost Era să fiu eu și m-am îndrăgostit iremediabil de felul ei de a scrie. Dacă m-ar pune cineva să-l caracterizez într-un singur cuvânt, acesta ar fi inteligent. Are ea un fel de a combina și subiecte interesante, și jocuri de cuvinte, și stiluri diverse, și o construcție deșteaptă, care, deși fragmentată, capătă sens și unitate în final, încât n-ai cum să nu-l admiri. Mi-am căutat și varianta în engleză, There But For The, doar pentru plăcerea de a o citi în original, chiar dacă traducerea lui Carmen Scarlet a fost foarte bună.

Prin urmare, am început și Accidental cu entuziasm și așteptări mari. Aș fi vrut s-o citesc în original, dar am ajuns mai repede la varianta în română, așa că probabil o să fac ca în primul caz și o să citesc engleza după aceea. Așteptările nu mi-au fost înșelate, pentru că din când în când mă mai opream ca să mă minunez de câte o scenă sau să recomand cartea vreunei prietene. 🙂

Pe scurt, romanul abordează crizele de identitate, fie că acestea apar în perioada adolescenței, fie la vârsta mijlocie. Intrăm în familia Smart (!), compusă din Michael, profesor universitar care tot are aventuri cu studentele lui de câțiva ani, Eve (Eva), autoare de povești inspirate din biografii reale, care se confruntă cu un blocaj și se face că nu vede aventurile lui Michael, Magnus, fiul adolescent, care e în depresie din cauză că a contribuit, fără să vrea, la moartea unei colege și e în pragul sinuciderii și, în fine, Astrid, fiica cea mică, pasionată de imagini și cuvinte, ocupată să-i ignore pe adulți și să trăiască în lumea ei, mult mai interesantă. Viețile tuturor iau o turnură diferită când în casă apare un personaj ciudat, neconformist, necunoscut, Amber, o femeie tânără care-și va lăsa amprenta asupra lor.

Eu nu vă zic mai multe, dar vă recomand să o citiți pe Stela, care a scris minunat despre carte, și pe Lavinia, care a fost foarte încântată (de altfel, vă invit să le urmăriți pe amândouă, dacă nu faceți asta deja, pentru că e un deliciu să le citești) și vă las cu câteva citate:

Astrid încă nu e complet distrusă. Dar dacă o fereastră ar putea să arunce o cărămidă spre sine, așa, ca să se testeze, atunci asta ar face și ea, s-ar sparge singură, crede Magnus, apoi și-ar testa ascuțișurile folosind cioburile pe propria piele. Toți de la masa asta sunt sfărâmați în bucăți care nu se potrivesc, bucăți care nu au nicio legătură unele cu altele, de parcă provin din jocuri de îmbinare diferite, toate puse la grămadă în aceeași cutie de către vreun vânzător nepăsător, dintr-un magazin second hand sau din vreun alt loc în care jocurile bătrâne se duc să moară. Doar că jocurile nu mor.
==========
Futu-i de soartă. Futu-i de Norfolk. Futu-i de slujbă și futu-i de consoartă. Futu-i de adolescenți care cred că le știu pe toate. Futu-i de fata care îi trece în hol pe la spate. A existat relație de consecință între iubire și regulat? A existat relație de consecință între dat și luat? A existat vreun sens în orice scrisă carte? A existat vreun sens în orișicare parte? A existat vreodată un brânci ce-a devenit lovire? A existat vreodată vers ce-a devenit iubire? A existat vreo cale oftatului să-i poruncești, odinioară? A existat vreun loc unde melodiile pop se duc să moară? A existat o fată odată cândva ca niciodată? A existat arteră să nu poată fi tăiată? Inima a prostit mintea cu cerșetori în hapennings? Shakespeare a devenit întotdeauna un alt e.e. Cummings? Ruină sonetară a fost mereu sfârșitul? Shakespeare a devenit mereu Don Juan iubitul?
==========
Ieri după-amiază Astrid urmărea un program numit Bărzăunii ucigași ai iadului. Magnus s-a așezat lângă ea pe canapea, iar ea i-a povestit cum bărzăunii ucigași, care sunt de zece ori mai mari decât albinele de undeva din America de Sud, își trimit cercetașii înainte ca să descopere stupii de albine și să raporteze la întoarcere. Apoi bărzăunii atacă stupul, ucid albinele și mănâncă mierea. Dar mai apoi niște albine s-au deșteptat și și-au dat seama că acești bărzăuni mor la o anumită temperatură, 116 grade Fahrenheit. Dar și albinele mor la o anumită temperatură, 118 grade Fahrenheit. Deci următoarea dată când un bărzăune a fost descoperit de albine, acestea au știut să facă în așa fel încât să înconjoare bărzăunul și să dea din aripi în același timp ca o singură albină, până ce au atins – dă-ți seama – exact 117 grade Fahrenheit. Al naibii de deștepte, a spus Astrid.

7 Comments

Filed under Citate, Lecturi, Recenzii