Monthly Archives: februarie 2016

Lovesong/Cîntec de dragoste, Ted Hughes

He loved her and she loved him

His kisses sucked out her whole past and future or tried to

He had no other appetite

She bit him she gnawed him she sucked

She wanted him complete inside her

Safe and sure forever and ever

Their little cries fluttered into the curtains

 

Her eyes wanted nothing to get away

Her looks nailed down his hands his wrists his elbows

He gripped her hard so that life

Should not drag her from that moment

He wanted all future to cease

He wanted to topple with his arms round her

Off that moment’s brink and into nothing

Or everlasting or whatever there was

Her embrace was an immense press

To print him into her bones

His smiles were the garrets of a fairy palace

Where the real world would never come

Her smiles were spider bites

So he would lie still till she felt hungry

His words were occupying armies

Her laughs were an assassin’s attempts

His looks were bullets daggers of revenge

Her glances were ghosts in the corner with horrible secrets

His whispers were whips and jackboots

Her kisses were lawyers steadily writing

His caresses were the last hooks of a castaway

Her love-tricks were the grinding of locks

And their deep cries crawled over the floors

Like an animal dragging a great trap

His promises were the surgeon’s gag

Her promises took the top off his skull

She would get a brooch made of it

His vows pulled out all her sinews

He showed her how to make a love-knot

Her vows put his eyes in formalin

At the back of her secret drawer

Their screams stuck in the wall

 

Their heads fell apart into sleep like two halves

Of a lopped melon, but love is hard to stop

 

In their entwined sleep they exchanged arms and legs

In their dreams their brains took each other hostage

 

In the morning they wore each other’s face

From the Life and Songs of the Crow, Ted Hughes, Faber and Faber, 1970

***

El o iubea și ea îl iubea

Săruturile lui îi sorbeau întreaga existență, trecut sau viitor

El nu avea nici o altă dorință

Ea îl mușca îl rodea îl sorbea

Îl voia doar înăuntrul ei

În siguranță și-n vecii vecilor

Gîngurelile lor fluturau în perdele

 

Ochii ei nu voiau să piardă nimic

Privirile ei îi țintuiau mîinile încheieturile coatele

Și el o cuprinsese atît de puternic

Încît nici viața măcar să n-o mai smulgă din veșnicia clipei

El dorea ca orice viitor să-nceteze

Voia să se răstoarne cu-o mie de brațe în jurul ei

De pe marginea abruptă a clipei în nimic

Sau în vecie sau în ce-o mai fi fost

Îmbrățișarea ei era o presă uriașă

Sortită să-l întipărească în oasele-i fragile

Zîmbetele lui erau turnurile de cleștar ale basmelor

Unde lumea reală nu pătrunde vreodată

Zîmbetele ei erau mușcături de păianjen

Așa încît el zăcea nemișcat pînă când ei i se făcea foame

Vorbele lui erau trupe de ocupație

Rîsetele ei erau ca atentatele asasinului

Privirile lui erau gloanțe și pumnale de răzbunare

Privirile ei erau stafii prin unghere cu taine sinistre

Șoaptele lui erau cravașe și cisme

Sărutările ei erau avocați scriind zeloși tot timpul

Mîngîierile lui erau cramponarea din urmă a unui exilat

Gesturile ei de iubire erau scrîșnet de lacăte

Și strigătele lor din adîncuri se tîrau pe podea

Ca un animal trăgând după el o capcană

Făgăduielile lui erau gluma chirurgului

Promisiunile ei îi retezau creștetul capului

Din care ea avea să-și facă o broșă

Jurămintele lui îi smulgeau fibrele din trup

Iar el îi arăta cum se face nodul iubirii

Jurămintele ei îi scăldau ochii în formol

În spatele sertarului ei secret

Țipetele lor se înfigeau în zid

 

Capetele lor s-au despărțit în somn aidoma celor două părți

Ale unui pepene galben tăiat, dar iubirea nu poate fi oprită

 

În somnul lor împletit ei își schimbau brațele și picioarele

În visele lor își luau creierul unul altuia ostatic

 

Iar dimineața fiecare purta chipul celuilalt

Din cîntecele lui Kra, Ted Hughes, Editura Univers, 1977, traducere și prefață de Vasile Nicolescu

1 Comment

Filed under Poezii

Frumusețea ascunsă a micilor orașe – Oltenița

După Satu Mare, continui seria articolelor cu poze din orașele poate mai puțin cunoscute sau vizitate din România, de data aceasta cu ajutorul lui Gabriel, care mi-a trimis poze din Oltenița. Eu n-am fost niciodată acolo, știu numai că e în Călărași și că e port la Dunăre. Fac un exercițiu de imaginație și încerc să reconstitui locul în mintea mea cu ajutorul imaginilor.

DSC_6954

Dacă mergi cu trenul oriunde, primul lucru pe care îl vezi e gara, ca o poartă spre casa în care urmează să poposești, ca o copertă a cărții pe care ți-ai propus să o citești, ca ochii persoanei cu care vorbești. Prima impresie depinde de ea: frumoasă, curată și primitoare sau părăginită, prăfuită și neglijată? Dincolo de ea te așteaptă un loc cu oameni gospodari sau nepăsare și lene?

DSC_6953

Scuarul în care ies pensionarii la plimbare, locul de întâlnire pentru îndrăgostiți, zona preferată de popas sau de meditație în drumurile și grijile cotidiene. Populați-l cum vreți, e imaginația voastră, poza nu ne spune mai multe, ne dă voie să o interpretăm cum vrem.

DSC_6959 editată

Parcă-mi place mai mult când simt mirosul florilor și văd coloritul vesel…

IMG_3932 editată

… sau când îmi închipui forfota din serile călduroase, adolescenții ieșiți în grupuri pe promenadă, râsete, ocheade, amoruri abia începute, visate sau promise.

IMG_1655 editată

Și pentru toate stă martoră Dunărea, cu veșnicele apusuri romantice, cu prăzile pescarilor, cu apropierea vecinilor de peste graniță, cu poveștile fiecărui anotimp, an, timp…

Mulțumesc, Gabriel! Dacă aveți și voi poze și povești de prin orașele voastre, lăsați-mi un comentariu și poate reușim să surprindem și frumusețea lor ascunsă.

Leave a Comment

Filed under Călătorii