Monthly Archives: ianuarie 2016

Când te îndrăgostești… de cărți

‘Do you often do this?’

‘What? Walk women home?’

‘No. Stay out after midnight without having to call home.’

‘Ah’, he said. ‘Paola is just as happy to sit alone and read.’

‘Than to have you there?’ she asked, her surprise audible.

‘No, she’d rather have me there, and she’ll probably stay up until I get home. But if she’s reading, it doesn’t make much difference who’s around her: she ignores them.’

‘Why?’

It was a question he’d heard a number of times. To serious readers like him and Paola, reading was an activity, not a pastime, and so the presence of another person added nothing to it. The children distracted Brunetti; he envied Paola her ability to disappear into the text, leaving them all behind. But he knew most people saw this as strange, almost inhuman, and so he said: ‘She was raised that way, reading alone, so it’s her habit.’

Donna Leon, Falling in Love, Atlantic Monthly Press, 2015

***

– Faci des asta?

– Ce? Să conduc femei acasă?

– Să stai târziu, până după miezul nopții, fără să trebuiască să suni acasă.

– A, zise el. Paola e fericită să stea singură și să citească.

– Mai fericită decât când ești cu ea?, întrebă ea evident surprinsă.

– Nu, ar prefera să fiu cu ea și probabil o să stea trează până când ajung acasă. Dar, dacă citește, nu prea contează cine e pe lângă ea. Ignoră pe toată lumea.

– De ce?

Aceasta era o întrebare pe care o tot auzise. Pentru niște cititori serioși, așa ca el și Paola, cititul era o activitate, nu un mod de petrecere a timpului, așa că prezența unei alte persoane nu avea nicio valoare adăugată. Copiii îl distrăgeau pe Brunetti. Invidia capacitatea Paolei de a dispărea în text și de a-i lăsa pe toți în urmă. Dar știa că majoritatea oamenilor vedeau în asta ceva ciudat, aproape inuman, așa că spuse:

– Așa a fost crescută, s-a obișnuit să citească singură.

 Donna Leon, Să mori din dragoste, Editura Trei, 2016, traducere de Mihaela Buruiană

Leave a Comment

Filed under Citate

Colțul ideal de citit

Îndemnată de Blog vienez, am zis să vă arăt și eu locurile în care mi-ar plăcea să citesc. Nu că aș fi mofturoasă, nuuuu, citesc oriunde: pe canapea, în pat înainte de culcare, în autobuz pe scaun sau agățată de vreo bară, în tren sau pe bancă, în parc, la munte și la mare. Dar acasă, tocmai acasă unde e sanctuarul meu, unde e oaza mea de liniște și pace, unde mă simt cel mai bine și mai relaxată, tocmai acasă nu am un loc anume.

Și cum internetul e plin de imagini care mai de care mai îmbietoare și mai inspirate de colțișoare perfecte pentru citit, de-a lungul timpului mi-am făcut o colecție din care să mă inspir sau la care să visez și să oftez până când voi avea spațiul necesar. Iată câteva dintre ele, în ordine aleatorie:

  1. Un balcon care poate fi amenajat numai bine pentru după-amieze leneșe sau dimineți relaxante de weekend:

balcon 1

2. O altă idee de balcon amenajat cu plante și loc de citit:
balcon 2

3. Deși pare cam îngrămădit, e un colțișor vesel și destul de comod, cu lumină naturală în timpul zilei.Perfect reading corner

4. Ehe… când oi avea eu ditamai casa…
Reading nook 1

5. Îmi place mult fotoliul, recunosc; ce e în jur poate fi amenajat oricum, dar fotoliul…Reading nook 2

6. Simplu, luminos, călduros… loc de visare (la figurat, desigur, doar dacă nu e foarte plicticoasă cartea)Reading nook 3

7. Pe asta o țin minte pentru reședința mea de la mare 😀Reading nook 4

Voi aveți un loc preferat/dedicat pentru citit? Cum arată? Sau, dacă încă nu-l aveți, cum ar arăta?

8 Comments

Filed under Lecturi

Întâmplare cu o fetiță și o carte

Winter kidsA fost odată ca niciodată o fetiță pe nume Ina, care fusese în vacanța de iarnă la munte. Îi plăcuseră frigul și zăpada, faptul că se putea da cu schiurile în fiecare zi și că-și făcuse noi prieteni acolo. Dar cel mai mult și mai mult, îi plăcuse că nu trebuia să facă teme. Din păcate, cele două săptămâni de fericire se scurseră repede și, într-o duminică după-amiază, se văzu nevoită să se pregătească de plecare. Așa că își luă rămas bun de la prieteni cu lacrimi în ochi și promisiuni de revedere, apoi își făcu bagajele și porni la drum alături de tatăl ei.

Drumul era lung și anevoios (câteva ore de mers pe DN1, în aglomerație și porțiuni pe care se mergea bară la bară), iar mașina era foarte încărcată cu bagaje: schiuri, clăpari, geci, valize, suveniruri și tot felul de minunății mai mult sau mai puțin necesare. Tatăl fetiței era un șofer atent, dar mișcările sacadate îi făceau rău Inei. Degeaba se echipase ea cu cartea de colorat pe genunchi: minionii care așteptau să prindă culoare (nu numai în obraji) nu prezentau niciun interes. Of, după atâta veselie și joacă, drumul acesta se dovedea un coșmar!Crowded road

Întâmplarea făcu (așa cum apar ajutoarele, de obicei, în povești) că în mașină cu ei se mai aflau doi prieteni de-ai tatălui: un cuplu destul de simpatic, dar pe care Ina nu se strădui să-l cunoască mai îndeaproape. La început, nu le acordă prea mare atenție celor doi: oamenii mari au propriile subiecte de conversație, care nu prea sunt interesante pentru copii. Cele câteva încercări de a lega un dialog se loviseră de răspunsuri monosilabice din partea ei. Da, i-a plăcut la munte, Nu, nu i-e cald, Da, stă bine și tot așa.alice-in-wonderland-bored-gif

Când anunță însă că i s-a făcut rău, avu parte de o surpriză: străina din mașină se oferi să-i citească o poveste, ca să-i mai distragă atenția de la drum. Zis și făcut: scotoci într-o cutie neagră, subțire, parcă magică, și, cu o voce caldă, începu să-i citească despre un ținut minunat și niște creaturi ciudate și pașnice, numite hobbiți. Schimbându-și intonația în funcție de personajele din poveste, ea o purtă pe Ina într-o altă lume, în care hobbiții trăiau liniștiți și la adăpost de aventuri, vrăjitorii făceau rotocoale de fum, piticii dădeau buzna la masa lui Bilbo Baggins, devorând tot ce avea acesta în cămară și făcând paradă de scufii colorate, iar seara se lăsa pe versurile cântecelor lor străvechi…

Ina asculta cu atenție și, chiar dacă nu spunea nimic, în obraji îi apăreau din când în când gropițe, semn că zâmbea la auzul aventurii ce stătea să înceapă. În mașină se făcu liniște, până și ceilalți călători ascultau povestea. Încet-încet, ochii fetiței se închiseră, iar ea își continuă în somn aventura hobittului și a piticilor ajutați de marele vrăjitor Gandalf.SleepyGirl

Iar eu am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!

Disclaimer:

Povestea de față se bazează pe un caz real. Orice asemănare cu persoane și locuri reale este intenționată și asumată. Joaca mea se termină aici, iar morala o găsiți singuri. 😉

4 Comments

Filed under Uncategorized