Monthly Archives: decembrie 2015

10 cărți preferate din 2015

Sfârșitul de an este, în general, prilej pentru bilanțuri și planuri, obicei pe care îl adopt volens nolens în plan personal și/sau profesional, dar acum e prima dată când mă încumet să trag linie și să socotesc și în privința cărților citite. Am încercat să selectez din lecturile de anul ăsta pe cele care mi-au plăcut sau m-au marcat cel mai mult și am constatat cu bucurie că mi-a fost destul de greu, ceea ce înseamnă că am citit multe cărți bune în ultimul timp. Am ales totuși zece titluri, pe care le prezint rapid și vă invit să le descoperiți fie în recenziile mai amănunțite la care trimit linkurile, fie – și mai bine – citind cărțile.

And the winners are (în ordinea în care le-am citit și recenzat):
Eseu despre orbire, Jose Saramago

Eseu despre orbireUn roman pe care l-am evitat mult timp, știind că este greu, apăsător, deprimant chiar, dar pe care m-am bucurat apoi că l-am citit. Prin imaginile apocaliptice, prin povestea, personajele și sentimentele universale, prin întrebările existențiale, cartea asta este de o forță extraordinară, iar scriitura de o frumusețe și o putere aparte. O recomand oricând! De Saramago mi-am mai cumpărat între timp: Eseu despre luciditate, Evanghelia după Isus Cristos și Cain. Cred că aceste ultime titluri intră în categoria Planuri pentru 2016.

Speranta, o tragedie, Shalom Auslander

speranta-o-tragedieUn roman care aduce o perspectivă proaspătă, diferită, amuzantă, chiar ireverentă, la adresa chestiunii evreiești și care știe să scrie atât de bine încât nu știu dacă se poate supăra cineva pe el. Umorul lui Auslander este negru și acid, nu iartă nimic și ridiculizează obsesia pentru trecut, care nu lasă personajele să-și trăiască prezentul sau să viseze la viitor. Într-o lume din ce în ce mai preocupată (acum mai mult decât oricând) de corectitudinea politică și libertatea de exprimare, Auslander vorbește cu  ironie și mult haz despre obsesia pentru deplângerea trecutului, despre condamnarea speranței, despre pragmatism și milă, filosofie și dejecții, istorie și ficțiune.

Cartea de gramatică interioară, de David Grossman

Cartea de gramatica interioaraUn scriitor (tot evreu) pe care l-am descoperit anul ăsta prin romanul de față și pe care am avut bucuria să-l văd și să-l aud personal foarte recent, când a fost invitat la București. Romanul său familial și autobiografic este extrem de frumos și atent scris, poveștile, personajele și întreaga atmosferă m-au bântuit multă vreme, iar exemplarul meu din carte este plin de însemnări și citate marcate. De același autor am mai cumpărat Un cal intră într-un bar și cu siguranță voi căuta și celelalte romane ale sale. Vă recomand să citiți și impresiile de la întâlnirea cu autorul.

Era să fiu eu, Ali Smith

Era sa fiu euUn roman ciudat și inteligent alcătuit. Cele patru cuvinte din titlu tronează peste cele patru părți ale romanului, care redau perspectivele a patru personaje diferite, iar povestirea de la începutul romanului nu are sens decât după ce ai ajuns la final, ceea ce îi dă o structură circulară și unifică toate părțile, poveștile și personajele. Cele patru povești se întrepătrund, dar cu stiluri diferite, singura constantă fiind jocul de cuvinte, plăcerea de a jongla cu limbajul, de a face calambururi și glume, un deliciu pentru cititor, dar și (îmi imaginez) o mare dificultate pentru traducător. Nevoia de solitudine, dependența de mediatizare, suferința pricinuită de moartea cuiva drag, deruta și singurătatea, bătrânețea și boala, inteligența precoce și ostracizarea pe care o provoacă sunt numai câteva din ideile care se desprind. O am și în engleză, îmi tot propun de ceva vreme să reiau lectura, de dragul comparației, dar probabil rămâne pe anul viitor, când sper să-mi fac timp și pentru The Accidental, un alt roman an autoarei.

Interesanții, de Meg Wolitzer

InteresantiiO carte pe care am devorat-o în numai 2-3 zile, deși este destul de groasă, o trecere în revistă a vieților unui grup de prieteni, cu bune și cu rele, cu calități și defecte, o carte despre viață în care ne putem regăsi cu toții. Mi-a plăcut stilul lui Wolitzer și recent am citit și The Uncoupling, un roman care mi s-a părut foarte atent construit și bine scris. Plecând de la ideea comediei antice a lui Aristofan, Lysistrata, autoarea transpune piesa în realitatea romanului, prilej de meditație asupra dragostei, sexului, rutinei casnice, relațiilor dintre soți sau amanți, dar și dintre părinți și copii, cu un final mai puțin fericit și moralizator decât cel al comediei antice.

Drumul înfometat, de Ben Okri

Drumul infometatUn roman excelent, obsedant, magic, oniric, încărcat cu imagini și senzații pe care cititorii nu le pot uita așa ușor. Scriitorul african îmbină ritmuri și credințe locale străvechi cu noua „civilizație” a albilor, într-o carte de un dramatism sfâșietor. Nu e pentru toată lumea, dar cine se încumetă să pătrundă în lumea lui Okri cred că se va simți schimbat și privilegiat.

Zei americani, de Neil Gaiman

Zei americaniUn alt scriitor descoperit în 2015 (cu ciudă și părere de rău că mi-a luat atâta timp), al căruit talent de povestitor m-a cucerit din prima clipă. Mi-au plăcut multe la cartea asta, începând de la idee, atmosferă, scriitură și până la amestecul de documentare și imaginație. Gaiman te „răpește” pe nesimțite din realitate și te poartă cu el într-o lume fantastică cu atâta naturalețe și umor, încât nu știi când cele două planuri se întrepătrund. Zeii sunt printre noi, dar desacralizați, iar locul lor a fost luat de zeii moderni: banii și tehnologia. Între zeii noi și cei vechi se pregătește un război pentru supremație, ceea ce constituie pretextul pentru o călătorie fantastică, cu personaje din ce în ce mai ciudate. Tot de Gaiman am mai citit Anansi Boys, un fel de continuare a primului roman.

A Little Life, de Hanya Yanagihara

A Little LifeVă spun din start: romanul ăsta m-a răvășit așa cum niciun altul n-a mai făcut-o de mult timp. E de o sensibilitate extraordinară și, în același timp, de o duritate greu de tolerat. O poveste extraordinară despre dragoste în toate formele ei, prietenie, viață, rău și bine, durere și bucurie, luptă și supraviețuire. E o carte pe care am citit-o în mare parte cu lacrimi în ochi sau cu hohote, de-a dreptul, dar și cu zâmbete. Un roman care nu te poate lăsa indiferent.

Lit Kit, de Sandra Newman

lit-kitAjungem în prezent, cu o colecție de impresii scurte, inteligente și extrem de amuzante despre operele majore din literatura occidentală de la origini până în secolul XX. Poate fi citită ca un ghid pentru cei care doresc să treacă rapid în revistă câteva secole de literatură, fără a fi nevoiți să citească operele în sine, dar și ca o modalitate de a face literatura mai accesibilă, de a stârni interesul, de a oferi indicații practice de lectură, toate acestea cu umor și bună dispoziție. Am devorat-o, am învățat multe din ea, mi-am amintit multe din cele studiate în școală și mi-am dorit să fi putut învăța literatură astfel și, mai presus de orice, m-am amuzat copios.

Grief Is the Thing with Feathers, de Max Porter

GriefUltima carte recenzată, asupra căreia am zăbovit multă vreme și care mi-a dat și dureri de cap, dar și multe satisfacții. Plin de referințe literare, jocuri de cuvinte, metafore, schimbări de stil, invenții lexicale, rime și ritmuri, poemul acesta în proză vorbește, de fapt, despre suferința la moartea cuiva drag. Modul în care o face este atât de inedit, inteligent și provocator, încât te bântuie, la fel ca vocea personajului principal: Crow. Vă invit să citiți recenzia pentru a vă convinge pe deplin.

Cam ăsta a fost bilanțul meu pe anul acesta, cel puțin în ceea ce privește cărțile citite, dar poate o să revin și cu un soi de top al călătoriilor. 😉 La urma urmei, și Sorescu a spus:

Vine o vreme

Când trebuie să tragem sub noi

O linie neagră

Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi,

Câteva momente când era să fim frumoşi,

Câteva momente când era să fim geniali.

(Contabilitate).

 

15 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

Grief Is the Thing with Feathers, de Max Porter

GriefGrief Is the Thing with Feathers, de Max Porter, Faber & Faber, 2015

Cartea de debut a lui Max Porter a fost primită cu mult entuziasm și de critică (nominalizată la Guardian First Book Award), și de cititori (care au scris la superlativ despre ea). Poem în proză mai degrabă decât roman, aceasta este atât de bogată semantic și stilistic și atât de emoționantă, încât succesul său nu surprinde deloc. Eu am zăbovit mult asupra ei, încercând să-i descifrez toate sensurile, referințele literare și artistice, jocurile de cuvinte și invențiile lexicale, metaforele, ritmurile și rimele. Nu a fost ușor, însă a fost o întreprindere din care am învățat mult.

În linii mari, Grief Is the Thing with Feathers evocă suferința la moartea cuiva drag, dar ce o diferențiază și o face extraordinară este modul în care este descrisă această experiență, atât la nivel de structură, cât și de conținut. Textul este împărțit în fragmente ce poartă ca titlu numele personajelor. Pe rând, tatăl și băieții povestesc cu o voce distinctă experiența pierderii soției, respectiv a mamei. Lor li se adaugă Crow, o cioară uriașă care apare neinvitată și se încăpățânează să rămână alături de ei până când vor îmblânzi durerea.

Feathers.

There was a rich smell of decay, a sweet furry stink of just-beyond-edible food, and moss, and leather, and yeast.

Feathers between my fingers, in my eyes, in my mouth, beneath me a feathery hammock lifting me up a foot above the tiled floor.

One shiny jet-black eye as big as my face, blinking slowly, in a leathery wrinkled socket, bulging out from a football-sized testicle.

SHHHHHHHHHHHHH.

shhhhhhhh.

And this is what he said:

I won’t leave until you don’t need me any more

Crow este, de fapt, personajul central al cărții, o apariție extrem de ciudată și de intensă, o metaforă pentru suferință, dar și o dădacă imaginară pentru băieți și chiar și pentru tată. Vocea lui este cea mai interesantă dintre toate, mereu schimbătoare, dificil de descifrat, plină de cuvinte inventate, onomatopee, ritmuri și rime, o poezie fără sens pe alocuri, care potențează sensul general. Crow este o prezență atât de acaparatoare, de puternică, de versatilă și insinuantă, încât discursul lui te bântuie dincolo de paginile volumului.

Very romantic, how we first met. Badly behaved. Trip trap. Two-bed upstairs flat, spit-level, slight barbed-error, snuck in easy through the wall and up the attic bedroom to see those cotton boys silently sleeping, intoxicating hum of innocent children, lint, flack, gack-pack-nack, the whole place was heavy mourning, every surface dead Mum, every crayon, tractor, coat, welly, covered in a film of grief. Down the dead Mum stairs, plinkety plink curled claws whisper, down to Daddy’s recently Mum-and-Dad’s bedroom. I was Herne the hunter hornless, funt. Munt. Here he is. Out. Drunk-for white. I bent down over him and smelt his breath. Notes of rotten hedge, bluebottles. I prised open his mouth and counted bones, snacked a little on his un-brushed teeth, flossed him, crowly tossed his tongue hither, thither, I lifted the duvet. I Eskimo kissed him. I butterfly kissed him. I flat-flutter Jenny Wren kissed him. His lint (toe-jam-rint) fuck-sacks sad and cosy, sagging, gently rising, then down, rising, then down, rising, then down, I was praying the breathing and the epidermis whispered ‘flesh, aah, flesh, aah, flesh, aah’, and it was beautiful for me, rising (just like me) then down (just like me) pan-shaped (just like me) it was any wonder the facts of my arrival under his sheets didn’t lift him, stench, rot-yot-kot, wake up human (BIRD FEATHERS UP YER CRACK, DOWN YER COCK-EYE, IN YER MOUTH) but he slept and the bedroom was a mausoleum. He was an accidental remnant and I knew this was the best gig, a real bit of fun. I put my claw on his eyeball and weighed up gouging it out for fun or mercy. I plucked one jet feather from my hood and left it on his forehead, for, his, head.
For a souvenir, for a warning, for a lick of night in the morning.
For a little break in the mourning.
I will give you something to think about, I whispered.

He woke up and didn’t see me against the blackness of his trauma.

ghoeeeze, he clacked.

ghoeeeze

Cartea este plină de intertextualitate: pornind de la titlu, o aluzie la poemul Hope is the thing with feathers, al lui Emily Dickinson, trecând prin alte versuri ale acesteia ce servesc ca motto, culminând cu opera lui Ted Hughes, din care este inspirat Crow și în care tatăl este expert, menționând-o – cum altfel? – pe Sylvia Plath și ajungând până la George Dyer, Francis Bacon și Mathias Grünewald. De altfel, prin intermediul acestei lecturi am ajuns la poemele lui Ted Hughes – From the Life and Songs of the Crow, apărute și la noi în ediție bilingvă la Editura Univers, în 1977 (ar merita cu prisosință o traducere nouă!).

Întreg textul lui Max Porter mi s-a părut genial, proaspăt, extrem de inteligent, trist și vesel în același timp și, mai ales, emoționant în doze perfecte. Trebuie să avertizez totuși: vă trebuie o anumită structură sufletească și o anumită stare de spirit ca să primiți cum se cuvine lectura acestei cărți! E nevoie de o afinitate pentru atmosferă, limbaj, subtilități, invenții lexicale și imaginație; e nevoie de un tip de sensibilitate care depășește nivelul poveștii în sine; și, în fine, e nevoie de răbdare și perseverență. La sfârșit, nu vă va părea rău, vă garantez!

Eu sper să apară cât de curând și în limba română și ca traducerea să reflecte cât mai fidel originalul. Vă mai las un citat mic, care rezumă cumva ideea cărții, și un filmuleț în care autorul citește primele pagini. Sper ca amândouă (pe lângă rândurile mele) să vă convingă să căutați cartea sau măcar să îi așteptați cu nerăbdare apariția în română.

Moving on, as a concept, is for stupid people, because any sensible person knows grief is a long-term project. I refuse to rush. The pain that is thrust upon us let no man slow or speed or fix.

Later edit:

Despre ediția în limba română, Durerea e o făptură înaripată, de Max Porter, apărută la Editura Pandora M, în 2017, traducere de Mihaela Buruiană, puteți citi aici.

5 Comments

Filed under Citate, Lecturi, Recenzii

Ted Hughes, Din cîntecele lui Kra

Apple Tragedy

So on the seventh day

The serpent rested.

God came up to him.

‘I’ve invented a new game’, he said.

 

The serpent stared in surprise

At his interloper.

But God said: ‘You see this apple?

I squeeze it and look – Cider.’

 

The serpent had a good drink

And curled up into a question mark.

Adam drank and said: ‘Be my god.’

Eve drank and opened her legs

 

And called to the cockeyed serpent

And gave him a wild time.

God ran and told Adam

Who in drunken rage tried to hang himself in the orchard.

 

The serpent tried to explain, crying ‘Stop’

But drink was splitting his syllable

And Eve started screeching: ‘Rape! Rape!

And stamping on his head.

 

Now whenever the snake appears she screeches

‘Here it comes again! Help! Help!’

Then Adam smashes a chair on its head,

And God says: ‘I am well pleased’

 

And everything goes to hell.

ted-hughes-din-cantecele-lui-kraTed Hughes, Din cîntecele lui Kra,

Editura Univers, 1977, ediție bilingvă,

traducere și prefață de Vasile Nicolescu

(n-am preluat aici decât textul în engleză)

Leave a Comment

Filed under Poezii