Monthly Archives: decembrie 2015

Detectiv fără voie

Sfârșit de an, vacanță (mă rog, un fel de, pentru că tot am lucrat, dar la traducerile de carte, care-s o muncă plăcută, așa că nu prea se pune!), călătorii ca să petrecem sărbătorile în familie și, inevitabil, drumuri cu trenul, prin umare, timp berechet pentru citit. Am avut chef numai de lecturi ușoare și distractive, așa că m-am delectat cu mistere, dispariții, crime și enigme ce se cereau dezlegate, situații-limită și povești de amor în fundal. Le-am încadrat pe toate în categoria „Detectiv fără voie” și o să explic mai jos de ce.

Grădina uitată, de Kate Morton, Editura Humanitas, colecția Raftul Denisei, traducere de Sînziana Dragoș 

Un mister care se întinde pe mai multe generații și continuă poveștile bine ascunse ale protagoniștilor, cu salturi în timp și schimbări de focus: Georgiana este fiica iubită a unei familii de vază, care fuge cu iubitul ei marinar și-și reneagă familia; fiica lor, Eliza, povestitoare înăscută ce ajunge și autoare publicată peste ani, este nevoită să trăiască primii ani din viață în sărăcie și umilințe împreună cu fratele ei geamăn, după care este dusă înapoi în sânul familiei extinse, unde descoperă nu numai o grădină magică, dar și prietenia cu verișoara ei; în paralel, aflăm povestea lui Nell, o fetiță descoperită singură pe un chei din Australia după o călătorie îndelungată cu vaporul și adoptată de căpitanul portului; și, în fine, Cassandra, nepoata lui Nell, este cea care va face călătoria inițiatică înapoi în Anglia, unde va deveni detectivă fără voie și va descâlci ițele unor povești complicate de familie. Bineînțeles că această călătorie va fi un prilej nu numai pentru a-și afla originile, ci și pentru a se împăca cu propriul trecut și a începe o viață nouă. Deși cam telenovelistă și siropoasă pentru gustul meu (mai ales la final :)), mi s-a părut destul de simpatică și am citit-o cu plăcere.

Six Years by Harlan CobenSix Years, de Harlan Coben, Orion, 2013

După o vânzătoare de antichități, a venit rolul unui profesor universitar să facă pe detectivul: Jake Fisher este o combinație foarte practică (și cam neverosimilă) de creier, mușchi și sensibilitate, care, după șase ani de suferință după pierderea femeii iubite în favoarea altuia, pleacă în căutarea ei, convins că aceasta este în pericol. Găsește astfel tot felul de nepotriviri în poveștile care i se servesc și descoperă o rețea de oameni bine-intenționați și hotărâți care îi tot pun bețe-n roate. Nici mafioții nu lipsesc, așa că avem parte și de bătăi, amenințări, răpiri, arme și crime. Fără să fie vreo capodoperă, e totuși antrenantă, amuzantă și relaxantă, numai bună de citit într-un weekend friguros sau… când aveți chef de așa ceva.

Death Turns a Trick, Julie SmithDeath Turns a Trick, de Julie Smith, booksBnimble, 2012

M-am procopsit cu cartea asta demult, când era la ofertă (gratis) pe Amazon, dar până zilele trecute nu m-am atins de ea. Așteptam probabil un moment potrivit și ce alt moment poate fi mai potrivit decât o luni seara de vacanță, după ce te-ai întors acasă de prin vizitele de sărbători și poți, în sfârșit, să te ghemuiești cu o carte pe canapeaua preferată?

Volumul e primul dintr-o serie ce o are ca protagonistă pe Rebecca Schwartz, o avocată evreică simpatică și amuzantă, care se trezește implicată într-o situație complicată cu iz de scandal politic: în apartamentul ei are loc o crimă (uciderea unei prostituate), pentru care este acuzat chiar iubitul ei și de care, se pare, nu este străin nici unchiul preferat. Prin urmare, aceasta face propria investigație, cu ajutorului surorii ei, al unui jurnalist drăguț, dar nu și al poliției, pentru a afla adevărul și a-i disculpa pe cei dragi. Am citit-o cu mai multă plăcere și mai multe râsete decât pe precedenta și chiar mă bate gândul să caut și alte cărți din aceeași serie sau de aceeași autoare.

ramas-bun-pentru-vecieRămas bun pentru vecie, de Raymond Chandler, Editura Univers, Colecție Enigma, 1997, traducere de Anda Teodorescu

După atâția „amatori”, m-am gândit că e timpul și pentru un detectiv de meserie, așa că m-am îndreptat spre clasici. Ăsta chiar e un roman tipic cu veșnicul detectiv morocănos, dur și cinic, dar și bun la suflet, șmecher, cu replicile la el (sau, cel puțin, așa crede el) și cu aerul de Humphrey Bogart în balonzaid și pălărie. Abia am citit câteva capitole, dar pare o lectură numai bună pentru relaxare și vacanță, care să completeze seria de mai sus. Dacă nu-mi trece dispoziția asta nici după așa un clasic, probabil mai atac un roman de Liza Marklund. 🙂

Voi cu ce vă delectați zilele astea?

3 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

De Crăciun

Ajun de Crăciun: străzi aglomerate, magazine pline, coșuri umplute până la refuz de mâncare și băutură, țigănuși care maltratează aceleași colinde, uneori la numai câțiva metri unii de alții, într-o cacofonie teribilă; semnificație religioasă sau pretext pentru (încă) un chef; meniuri generoase: sarmale, cârnați, tobă, fripturi și multe altele pe care oricum nu le putem mânca în doar câteva zile; brazi împodobiți încă de la începutul lunii (apropo, trebuie să mă duc să-l gătesc și eu pe al meu), promisiunea unor zile de odihnă, relaxare și petrecere; ocazie să ne strângem în familie, să pregătim cadourile „de la Moșu’” și să vedem filme siropoase (hai, măcar un Die Hard acolo, nu numai Home Alone!).

Ce zic scriitorii despre asta? Cum li se pare lor (sau personajelor lor) Crăciunul? Am adunat câteva citate, dar dacă știți sau aveți la îndemână și altele, haideți să completăm colecția!

Mergea spre casă în direcția pieței Grabrodre cu mâinile adâncite în buzunarele jachetei din piele de oaie. Străzile împodobite de Crăciun, copacii cu luminițe electrice peste care ningea ca într-un film de Disney, cerul negru ca smoala cu propriul lui decor de stele adevărate ce păleau parcă în fața celor artificiale. era forfotă de oameni de-a lungul străzii Stroget. Crăciunul părea impregnat pe fețele lor. ca și oboseala și stresul, dar și frumusețea și toate bucuriile secrete pe care le purtau cu ei. Surprizele ascunse în dulapuri, cât mai în adâncul dulapului cu putință, meniurile planificate cu grijă sub forma unor ritualuri, decorurile și buna dispoziție și somptuozitatea. Pentru el, Crăciunul era momentul cel mai important al anului, un fel de nucleu central de la care radiau simetric razele ce se îndreptau spre solstițiul de vară.

Plopii de Berlin, de Anne B. Ragde, Editura Univers, traducere din norvegiană de Aurora Kanbar și Erling Scholler

There are many things from which I might have derived good, by which I have not profited, I dare say,’ returned the nephew. ‘Christmas among the rest. But I am sure I have always thought of Christmas time, when it has come round—apart from the veneration due to its sacred name and origin, if anything belonging to it can be apart from that—as a good time; a kind, forgiving, charitable, pleasant time; the only time I know of, in the long calendar of the year, when men and women seem by one consent to open their shut-up hearts freely, and to think of people below them as if they really were fellow-passengers to the grave, and not another race of creatures bound on other journeys. And therefore, uncle, though it has never put a scrap of gold or silver in my pocket, I believe that it has done me good, and will do me good; and I say, God bless it!

A Christmas Carol, de Charles Dickens, Penguin Books, 2012

I felt overstuffed and dull and disappointed, the way I always do the day after Christmas, as if whatever it was the pine boughs and the candles and the silver and gilt-ribboned presents and the birch-log fires and the Christmas turkey and the carols at the piano promised never came to pass.

The Bell Jar, de Sylvia Plath, Faber and Faber, 1999

Iar dacă nu aveți citate, nu-i nimic, puteți să-mi spuneți cum e Crăciunul vostru. 🙂

Christmas Tree

Până una-alta, Ho-ho-ho, să aveți sărbători fericite, liniștite, călduroase și pline de dragoste! Iar dacă aveți timp și citit, atunci chiar că sunt perfecte. 🙂

7 Comments

Filed under Citate

Blestemul copilei de zăpadă alintate nr. 64

Spuneam la un moment dat că mă simt destul de obosită la sfârșit de an și că probabil voi aborda lecturi mai ușurele, de relaxare, în perioada imediat următoare. S-ar potrivi numai bine cu vacanța de iarnă și cu sărbătorile, cu leneveala la care visez și cu timpul liber promis, dar până să ajung acolo, aș vrea să trec în revistă ultimele titluri citite.

blestem-curgerea-timpuluiBlestem curgerea timpului, de Per Petterson, Editura Univers, 2014, traducere de Karmen Bålko

Despre cartea asta am scris doar câteva rânduri pe Goodreads și nici acum nu intenționez să dezvolt prea mult. Mai citisem It’s Fine by Me de același autor și îmi plăcuse, dar aici am găsit un stil și o atmosferă diferite, care, deși m-au dus cu gândul la Javier Marias și Lydia Davis, nu m-au atras ca în cazul lor, ci mai degrabă mi-au îngreunat lectura. Așadar, am citit cu destule poticneli și am terminat-o doar pentru că nu voiam să abandonez. Au fost lucruri care mi-au plăcut, cum ar fi căutarea sinelui de către protagonist/narator, incursiunile lui constante în trecut, care scot la iveală o familie destul de tulburată și câteva alegeri de viață cam neinspirate, referințele literare, vulnerabilitatea lui, pe care nu se teme să și-o arate, peisajul norvegian…

Bine, bine, privind în retrospectivă, poate că nu merita chiar două steluțe pe GR, ci trei :D, dar – vă spun drept – m-a cam plictisit și asta se iartă greu unei cărți. Altora le-a plăcut, însă, așa că poate e doar o chestie de gust sau de moment prost ales pentru mine. Eu intenționez să caut Out Stealing Horses/La furat de cai, despre care am auzit numai de bine.

Copila de zapadaCopila de zăpadă, de Eowyn Ivey, Editura Polirom, 2012, traducere de Veronica D. Niculescu

Vaaaai, ce carte drăguță! :)) Serios, romanul ăsta e un fel de poveste pentru oameni mari, în care realitatea crudă din Alaska anilor ’20 se îmbină cu un strop de magie, de speranță, dragoste și prietenie. Este povestea clasică a unui cuplu trecut de tinerețe care și-a dorit mult un copil, dar n-a putut să-l aibă, așa că atunci când copilul mult dorit se arată, chiar și sub o formă mai ciudată, cei doi nu ezită să-l adopte și să-l iubească…

Mi-a plăcut și ideea în sine, și, mai ales, modul în care autoarea a știut să descrie trăirile celor doi soți izolați în Alaska, viața grea de acolo, transformările pe care copilul le-a adus în viața lor, ideea de libertate și sacrificii, de natural și supranatural, de dragoste care unește și alină…

E un basm minunat pe care vi-l recomand mai ales acum, în prag de iarnă!

Later edit: Am descoperit mai târziu un promo scurt, care poate va avea impact mai mare decât cele câteva rânduri de mai sus. Vă invit să-l vedeți, e o mică bijuterie:

Alint - Gary-AjarAlint, de Emile Ajar (Romain Gary), Editura Univers, 2015, traducere de Irinel Antoniu

Emile Ajar este pseudonimul lui Romain Gary, despre care am mai povestit un pic când am scris despre Ai toată viața înainte. Și aici, ca și acolo, Ajar/Gary se dovedește un maestru în arta limbajului, a jocurilor de cuvinte, a exprimărilor atipice. Personajul principal este domnul Cousin, un tip foarte singur în marele Paris, care adoptă un piton de 2,20 m, pe care îl numește Alint, care să-i aline singurătatea. El trăiește într-o lume proprie, în care întâlnirile întâmplătoare din lift cu o colegă de serviciu (o negresă sexi) sunt pentru el o înțelegere secretă și preludiul unei căsătorii, iar diversele persoane de la care cere sfaturi privind hrana și bunăstarea animalului său de companie îi devin prietene, chiar dacă, în realitate, acestea îl privesc ca pe un ciudat.

Felul său de a vorbi este extraordinar, particular, plin de noduri și întortocheat, ca pitonul său, cu care se și confundă până la urmă. Alături de umorul negru, tristețea și singurătatea lui, aceste trăsături fac din Cousin/Alint un personaj unic, ce stârnește în egală măsură emoție, compasiune, înțelegere, dar și amuzament. Unele comentarii deloc „corecte din punct de vedere politic” în ziua de azi (a se vedea observațiile despre negri și arabi) ne-ar putea duce cu gândul la înclinații rasiste din partea autorului, dar având în vedere faptul că el însuși era imigrant (lituanian de origine), cred că mai degrabă acestea se voiau o ironizare a unei anumite atitudini din societatea franceză a anilor ’70. Romanul ar putea fi citit și în cheie ecologică și/sau politică (am găsit o analiză mai minuțioasă aici).

Și pentru că e sfârșit de an și mi-am început deja bilanțul (cu topul de data trecută), am fost curioasă să văd și câte cărți am reușit să citesc anul ăsta. Eu respinsesem ideea de provocare de pe Goodreads, ca să citesc în continuare de plăcere, nu de obligație (îmi repugna ideea că și în lecturi aș avea de împlinit un obiectiv, ca în corporație sau în orice organizație care se respectă :p). Dar după ce am pierdut ceva timp răsfoind toate articolele de anul ăsta ca să fac o numărătoare, mi-am dat seama că un asemenea instrument este util dacă vrei să ții evidența cărților citite. Prin urmare, anul viitor cred că voi accepta provocarea, doar din acest motiv. În sfârșit, revenind, până acum (în 2015) am dat gata cam 64 de cărți, ceea ce înseamnă o medie de 5 cărți pe lună. Nu e rău deloc, zic eu, iar intensificarea lecturii pentru mine e în mare parte meritul blogului și al bloggeritului. Faptul că am cu cine să discut despre cărți, de la cine să primesc idei de lectură și cui să recomand, la rândul meu, e un mare stimulent. Așa că eu vă spun tuturor un simplu Mulțumesc!, iar dacă voiați să citiți mai mult și nu știați cum, iată o soluție! 🙂

Later edit: Chiar a doua zi dimineață după ce am publicat articolul ăsta, Goodreads mi-a trimis o sinteză a lecturilor mele pe 2015. Frumos din partea lui! 🙂 Așa cum îi ziceam și Laviniei în mesajul de mai jos, acolo nu am trecut toate cărțile, așa că apar numai 46, dar tot e frumoasă statistica. Ce să zic? La mai multe, nu? 🙂

Statistica GR 2015

4 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

10 cărți preferate din 2015

Sfârșitul de an este, în general, prilej pentru bilanțuri și planuri, obicei pe care îl adopt volens nolens în plan personal și/sau profesional, dar acum e prima dată când mă încumet să trag linie și să socotesc și în privința cărților citite. Am încercat să selectez din lecturile de anul ăsta pe cele care mi-au plăcut sau m-au marcat cel mai mult și am constatat cu bucurie că mi-a fost destul de greu, ceea ce înseamnă că am citit multe cărți bune în ultimul timp. Am ales totuși zece titluri, pe care le prezint rapid și vă invit să le descoperiți fie în recenziile mai amănunțite la care trimit linkurile, fie – și mai bine – citind cărțile.

And the winners are (în ordinea în care le-am citit și recenzat):
Eseu despre orbire, Jose Saramago

Eseu despre orbireUn roman pe care l-am evitat mult timp, știind că este greu, apăsător, deprimant chiar, dar pe care m-am bucurat apoi că l-am citit. Prin imaginile apocaliptice, prin povestea, personajele și sentimentele universale, prin întrebările existențiale, cartea asta este de o forță extraordinară, iar scriitura de o frumusețe și o putere aparte. O recomand oricând! De Saramago mi-am mai cumpărat între timp: Eseu despre luciditate, Evanghelia după Isus Cristos și Cain. Cred că aceste ultime titluri intră în categoria Planuri pentru 2016.

Speranta, o tragedie, Shalom Auslander

speranta-o-tragedieUn roman care aduce o perspectivă proaspătă, diferită, amuzantă, chiar ireverentă, la adresa chestiunii evreiești și care știe să scrie atât de bine încât nu știu dacă se poate supăra cineva pe el. Umorul lui Auslander este negru și acid, nu iartă nimic și ridiculizează obsesia pentru trecut, care nu lasă personajele să-și trăiască prezentul sau să viseze la viitor. Într-o lume din ce în ce mai preocupată (acum mai mult decât oricând) de corectitudinea politică și libertatea de exprimare, Auslander vorbește cu  ironie și mult haz despre obsesia pentru deplângerea trecutului, despre condamnarea speranței, despre pragmatism și milă, filosofie și dejecții, istorie și ficțiune.

Cartea de gramatică interioară, de David Grossman

Cartea de gramatica interioaraUn scriitor (tot evreu) pe care l-am descoperit anul ăsta prin romanul de față și pe care am avut bucuria să-l văd și să-l aud personal foarte recent, când a fost invitat la București. Romanul său familial și autobiografic este extrem de frumos și atent scris, poveștile, personajele și întreaga atmosferă m-au bântuit multă vreme, iar exemplarul meu din carte este plin de însemnări și citate marcate. De același autor am mai cumpărat Un cal intră într-un bar și cu siguranță voi căuta și celelalte romane ale sale. Vă recomand să citiți și impresiile de la întâlnirea cu autorul.

Era să fiu eu, Ali Smith

Era sa fiu euUn roman ciudat și inteligent alcătuit. Cele patru cuvinte din titlu tronează peste cele patru părți ale romanului, care redau perspectivele a patru personaje diferite, iar povestirea de la începutul romanului nu are sens decât după ce ai ajuns la final, ceea ce îi dă o structură circulară și unifică toate părțile, poveștile și personajele. Cele patru povești se întrepătrund, dar cu stiluri diferite, singura constantă fiind jocul de cuvinte, plăcerea de a jongla cu limbajul, de a face calambururi și glume, un deliciu pentru cititor, dar și (îmi imaginez) o mare dificultate pentru traducător. Nevoia de solitudine, dependența de mediatizare, suferința pricinuită de moartea cuiva drag, deruta și singurătatea, bătrânețea și boala, inteligența precoce și ostracizarea pe care o provoacă sunt numai câteva din ideile care se desprind. O am și în engleză, îmi tot propun de ceva vreme să reiau lectura, de dragul comparației, dar probabil rămâne pe anul viitor, când sper să-mi fac timp și pentru The Accidental, un alt roman an autoarei.

Interesanții, de Meg Wolitzer

InteresantiiO carte pe care am devorat-o în numai 2-3 zile, deși este destul de groasă, o trecere în revistă a vieților unui grup de prieteni, cu bune și cu rele, cu calități și defecte, o carte despre viață în care ne putem regăsi cu toții. Mi-a plăcut stilul lui Wolitzer și recent am citit și The Uncoupling, un roman care mi s-a părut foarte atent construit și bine scris. Plecând de la ideea comediei antice a lui Aristofan, Lysistrata, autoarea transpune piesa în realitatea romanului, prilej de meditație asupra dragostei, sexului, rutinei casnice, relațiilor dintre soți sau amanți, dar și dintre părinți și copii, cu un final mai puțin fericit și moralizator decât cel al comediei antice.

Drumul înfometat, de Ben Okri

Drumul infometatUn roman excelent, obsedant, magic, oniric, încărcat cu imagini și senzații pe care cititorii nu le pot uita așa ușor. Scriitorul african îmbină ritmuri și credințe locale străvechi cu noua „civilizație” a albilor, într-o carte de un dramatism sfâșietor. Nu e pentru toată lumea, dar cine se încumetă să pătrundă în lumea lui Okri cred că se va simți schimbat și privilegiat.

Zei americani, de Neil Gaiman

Zei americaniUn alt scriitor descoperit în 2015 (cu ciudă și părere de rău că mi-a luat atâta timp), al căruit talent de povestitor m-a cucerit din prima clipă. Mi-au plăcut multe la cartea asta, începând de la idee, atmosferă, scriitură și până la amestecul de documentare și imaginație. Gaiman te „răpește” pe nesimțite din realitate și te poartă cu el într-o lume fantastică cu atâta naturalețe și umor, încât nu știi când cele două planuri se întrepătrund. Zeii sunt printre noi, dar desacralizați, iar locul lor a fost luat de zeii moderni: banii și tehnologia. Între zeii noi și cei vechi se pregătește un război pentru supremație, ceea ce constituie pretextul pentru o călătorie fantastică, cu personaje din ce în ce mai ciudate. Tot de Gaiman am mai citit Anansi Boys, un fel de continuare a primului roman.

A Little Life, de Hanya Yanagihara

A Little LifeVă spun din start: romanul ăsta m-a răvășit așa cum niciun altul n-a mai făcut-o de mult timp. E de o sensibilitate extraordinară și, în același timp, de o duritate greu de tolerat. O poveste extraordinară despre dragoste în toate formele ei, prietenie, viață, rău și bine, durere și bucurie, luptă și supraviețuire. E o carte pe care am citit-o în mare parte cu lacrimi în ochi sau cu hohote, de-a dreptul, dar și cu zâmbete. Un roman care nu te poate lăsa indiferent.

Lit Kit, de Sandra Newman

lit-kitAjungem în prezent, cu o colecție de impresii scurte, inteligente și extrem de amuzante despre operele majore din literatura occidentală de la origini până în secolul XX. Poate fi citită ca un ghid pentru cei care doresc să treacă rapid în revistă câteva secole de literatură, fără a fi nevoiți să citească operele în sine, dar și ca o modalitate de a face literatura mai accesibilă, de a stârni interesul, de a oferi indicații practice de lectură, toate acestea cu umor și bună dispoziție. Am devorat-o, am învățat multe din ea, mi-am amintit multe din cele studiate în școală și mi-am dorit să fi putut învăța literatură astfel și, mai presus de orice, m-am amuzat copios.

Grief Is the Thing with Feathers, de Max Porter

GriefUltima carte recenzată, asupra căreia am zăbovit multă vreme și care mi-a dat și dureri de cap, dar și multe satisfacții. Plin de referințe literare, jocuri de cuvinte, metafore, schimbări de stil, invenții lexicale, rime și ritmuri, poemul acesta în proză vorbește, de fapt, despre suferința la moartea cuiva drag. Modul în care o face este atât de inedit, inteligent și provocator, încât te bântuie, la fel ca vocea personajului principal: Crow. Vă invit să citiți recenzia pentru a vă convinge pe deplin.

Cam ăsta a fost bilanțul meu pe anul acesta, cel puțin în ceea ce privește cărțile citite, dar poate o să revin și cu un soi de top al călătoriilor. 😉 La urma urmei, și Sorescu a spus:

Vine o vreme

Când trebuie să tragem sub noi

O linie neagră

Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi,

Câteva momente când era să fim frumoşi,

Câteva momente când era să fim geniali.

(Contabilitate).

 

15 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

Grief Is the Thing with Feathers, de Max Porter

GriefGrief Is the Thing with Feathers, de Max Porter, Faber & Faber, 2015

Cartea de debut a lui Max Porter a fost primită cu mult entuziasm și de critică (nominalizată la Guardian First Book Award), și de cititori (care au scris la superlativ despre ea). Poem în proză mai degrabă decât roman, aceasta este atât de bogată semantic și stilistic și atât de emoționantă, încât succesul său nu surprinde deloc. Eu am zăbovit mult asupra ei, încercând să-i descifrez toate sensurile, referințele literare și artistice, jocurile de cuvinte și invențiile lexicale, metaforele, ritmurile și rimele. Nu a fost ușor, însă a fost o întreprindere din care am învățat mult.

În linii mari, Grief Is the Thing with Feathers evocă suferința la moartea cuiva drag, dar ce o diferențiază și o face extraordinară este modul în care este descrisă această experiență, atât la nivel de structură, cât și de conținut. Textul este împărțit în fragmente ce poartă ca titlu numele personajelor. Pe rând, tatăl și băieții povestesc cu o voce distinctă experiența pierderii soției, respectiv a mamei. Lor li se adaugă Crow, o cioară uriașă care apare neinvitată și se încăpățânează să rămână alături de ei până când vor îmblânzi durerea.

Feathers.

There was a rich smell of decay, a sweet furry stink of just-beyond-edible food, and moss, and leather, and yeast.

Feathers between my fingers, in my eyes, in my mouth, beneath me a feathery hammock lifting me up a foot above the tiled floor.

One shiny jet-black eye as big as my face, blinking slowly, in a leathery wrinkled socket, bulging out from a football-sized testicle.

SHHHHHHHHHHHHH.

shhhhhhhh.

And this is what he said:

I won’t leave until you don’t need me any more

Crow este, de fapt, personajul central al cărții, o apariție extrem de ciudată și de intensă, o metaforă pentru suferință, dar și o dădacă imaginară pentru băieți și chiar și pentru tată. Vocea lui este cea mai interesantă dintre toate, mereu schimbătoare, dificil de descifrat, plină de cuvinte inventate, onomatopee, ritmuri și rime, o poezie fără sens pe alocuri, care potențează sensul general. Crow este o prezență atât de acaparatoare, de puternică, de versatilă și insinuantă, încât discursul lui te bântuie dincolo de paginile volumului.

Very romantic, how we first met. Badly behaved. Trip trap. Two-bed upstairs flat, spit-level, slight barbed-error, snuck in easy through the wall and up the attic bedroom to see those cotton boys silently sleeping, intoxicating hum of innocent children, lint, flack, gack-pack-nack, the whole place was heavy mourning, every surface dead Mum, every crayon, tractor, coat, welly, covered in a film of grief. Down the dead Mum stairs, plinkety plink curled claws whisper, down to Daddy’s recently Mum-and-Dad’s bedroom. I was Herne the hunter hornless, funt. Munt. Here he is. Out. Drunk-for white. I bent down over him and smelt his breath. Notes of rotten hedge, bluebottles. I prised open his mouth and counted bones, snacked a little on his un-brushed teeth, flossed him, crowly tossed his tongue hither, thither, I lifted the duvet. I Eskimo kissed him. I butterfly kissed him. I flat-flutter Jenny Wren kissed him. His lint (toe-jam-rint) fuck-sacks sad and cosy, sagging, gently rising, then down, rising, then down, rising, then down, I was praying the breathing and the epidermis whispered ‘flesh, aah, flesh, aah, flesh, aah’, and it was beautiful for me, rising (just like me) then down (just like me) pan-shaped (just like me) it was any wonder the facts of my arrival under his sheets didn’t lift him, stench, rot-yot-kot, wake up human (BIRD FEATHERS UP YER CRACK, DOWN YER COCK-EYE, IN YER MOUTH) but he slept and the bedroom was a mausoleum. He was an accidental remnant and I knew this was the best gig, a real bit of fun. I put my claw on his eyeball and weighed up gouging it out for fun or mercy. I plucked one jet feather from my hood and left it on his forehead, for, his, head.
For a souvenir, for a warning, for a lick of night in the morning.
For a little break in the mourning.
I will give you something to think about, I whispered.

He woke up and didn’t see me against the blackness of his trauma.

ghoeeeze, he clacked.

ghoeeeze

Cartea este plină de intertextualitate: pornind de la titlu, o aluzie la poemul Hope is the thing with feathers, al lui Emily Dickinson, trecând prin alte versuri ale acesteia ce servesc ca motto, culminând cu opera lui Ted Hughes, din care este inspirat Crow și în care tatăl este expert, menționând-o – cum altfel? – pe Sylvia Plath și ajungând până la George Dyer, Francis Bacon și Mathias Grünewald. De altfel, prin intermediul acestei lecturi am ajuns la poemele lui Ted Hughes – From the Life and Songs of the Crow, apărute și la noi în ediție bilingvă la Editura Univers, în 1977 (ar merita cu prisosință o traducere nouă!).

Întreg textul lui Max Porter mi s-a părut genial, proaspăt, extrem de inteligent, trist și vesel în același timp și, mai ales, emoționant în doze perfecte. Trebuie să avertizez totuși: vă trebuie o anumită structură sufletească și o anumită stare de spirit ca să primiți cum se cuvine lectura acestei cărți! E nevoie de o afinitate pentru atmosferă, limbaj, subtilități, invenții lexicale și imaginație; e nevoie de un tip de sensibilitate care depășește nivelul poveștii în sine; și, în fine, e nevoie de răbdare și perseverență. La sfârșit, nu vă va părea rău, vă garantez!

Eu sper să apară cât de curând și în limba română și ca traducerea să reflecte cât mai fidel originalul. Vă mai las un citat mic, care rezumă cumva ideea cărții, și un filmuleț în care autorul citește primele pagini. Sper ca amândouă (pe lângă rândurile mele) să vă convingă să căutați cartea sau măcar să îi așteptați cu nerăbdare apariția în română.

Moving on, as a concept, is for stupid people, because any sensible person knows grief is a long-term project. I refuse to rush. The pain that is thrust upon us let no man slow or speed or fix.

Later edit:

Despre ediția în limba română, Durerea e o făptură înaripată, de Max Porter, apărută la Editura Pandora M, în 2017, traducere de Mihaela Buruiană, puteți citi aici.

5 Comments

Filed under Citate, Lecturi, Recenzii