Monthly Archives: noiembrie 2015

Printre rânduri

În ultima vreme, am încercat de mai multe ori să scriu câte ceva aici, dar nu mi-am putut ordona gândurile. De câteva săptămâni, veștile rele se țin lanț, oameni mor nevinovați, sufletele ne sunt îndoliate și orice cuvinte par de prisos. Abordarea oricărui alt subiect pare nepotrivită, dacă nu chiar indecentă.

După incendiul de la Colectiv, tinerii au fost îndurerați și furioși și au ieșit în stradă să ceară dreptate; recomandările de lecturi sau de călătorii au trecut în plan secundar.

Parisul pe care îl vizitam încântată cu doar o lună în urmă nu mai are nicio legătură cu Parisul descumpănit și speriat de atacurile teroriste de zilele astea.

De fiecare dată, gândul care ne-a bântuit a fost: Puteam să fiu eu acolo! Putea să mi se întâmple mie! Cu toții am fost proiectați brusc într-o lume la care nici nu ne gândeam și pe care nu ne-o dorim, o lume de nedreptate, teamă și suferință reale pentru care nicio carte și nicio călătorie nu ne-au pregătit. Viața noastră, cu micile ei drame și bucurii, a pălit în intensitate când ni s-a aruncat în față contextul general.

Și atunci, m-am întrebat ce rost ar mai avea poveștile despre Sacré Coeur, Tour Eiffel și Notre Dame din acele câteva zile calme de octombrie, la ce bun să evoc acum imagini dintr-un Paris senin și relaxat, când realitatea momentului este complet diferită?

M-am întrebat ce aș putea să spun acum despre cărți, autori și personaje care să nu sune insensibil și îndepărtat?

Poveștile deja amânate despre călătoriile mele prin Berlin și Paris parcă nu-și mai găsesc locul, iar cărțile pe care am reușit totuși să le citesc în acest răstimp nu m-au găsit destul de receptivă, de atentă, de implicată. Rândurile mi s-au amestecat pe pagină, am fost nevoită să revin asupra lor de mai multe ori, am abandonat și am reluat lectura, am revăzut în minte locuri și oameni și am răsuflat ușurată – e egoist din partea mea, știu, – că nimeni apropiat nu a fost rănit sau, mai rău, ucis.

Dar, deși viețile ne-au fost bulversate și ne-am simțit datori să facem ceva concret pentru ca lucrurile să se schimbe în bine, am continuat și să muncim, să ne întâlnim cu prietenii, să vorbim despre evenimentele recente, să ascultăm muzică rock, să citim și să călătorim. Toate acestea, chiar dacă au fost mai poticnite, mai fragmentate, mai cu noduri în gât și lacrimi în ochi, au reprezentat un act de normalitate într-o lume din ce în ce mai haotică. Și o să continuăm să facem asta tocmai pentru a nu lăsa teama să ne tulbure liniștea zilnică, pentru a încuraja visurile, pentru a învăța și a ne bucura de partea frumoasă a vieții.

Vă voi povesti așadar și despre Berlin și Paris văzute prin ochii unui turist, și despre drumețiile prin munții noștri, și despre ultimele cărți citite și despre titlurile care m-au entuziasmat și pe care le recomand. Voi continua să scriu de plăcere despre lucruri care-mi fac plăcere, pentru mâna aia de oameni care vin aici din plăcere. Până la urmă, e și ăsta un mod de a contribui la lumea mai bună pe care mi-o doresc.

5 Comments

Filed under Uncategorized

Cum învață copiii, de John Holt

Cum-invata-copiii--editura-trei-holt-johnCum învață copiii, de John Holt, Editura Trei, 2015, traducere de Mihaela Buruiană

Semnalez apariția în română a unei cărți considerate emblematice în literatura de specialitate. Deși scrisă secolul trecut, observațiile și concluziile sale sunt încă de actualitate, iar părinți din toată lumea o citesc ca pe un manual de creștere a copiilor. 🙂 John Holt nu a fost părinte, dar a fost învățător o lungă perioadă, iar învățăturile sale se bazează pe lucrul direct cu copiii mici.

Întreaga carte include multe „studii de caz”, cu ghilimelele de rigoare pentru că Holt nu le privește cu un ochi științific, ca pe niște experimente, ci ca pe întâmplări cu elevii săi sau cu copii ai prietenilor, pe care i-a observat atent, cu care a interacționat și de la care a învățat câte ceva despre mintea și comportamentul copiilor. Astfel, el dă mai multe exemple de băieți și fete de diferite vârste mici, situații, întâmplări, reacții, evoluții și lecții, iar uneori, aceasta fiind o ediție revizuită, își recunoaște greșelile din trecut, le corectează și argumentează.

Ce mi-a plăcut mie, dincolo de faptul că am aflat lucruri interesante și utile despre copii, a fost tonul autorului: cald, prietenos, plin de dragoste și de admirație pentru niște făpturi atât de mici, dar atât de ambițioase și capabile. Aveam tot timpul impresia că aud un bunic sau un unchi bonom povestind, iar „poveștile” lui erau pline de farmec, umor și, fără îndoială, de învățăminte.

În plus, volumul lui Holt include și fragmente din alte cărți de specialitate, scrisori ale părinților trimise la redacția unei reviste coordonate de el, dialoguri cu sau între copii etc. Redau mai jos câteva fragmente, ca să vă faceți o idee:

Oricum, probabil este o greșeală să presupunem că tot ce ating copiii mici va fi distrus și că, prin urmare, trebuie să nu-i lăsăm să atingă nimic din ce nu este al lor. Acest lucru le potolește curiozitatea și încrederea. Mai mult, probabil îi face extrem de posesivi cu ce este al lor. Cred că în loc de asta, ar trebui să încercăm să-i învățăm că a respecta proprietatea cuiva nu înseamnă a nu atinge ceea ce nu-ți aparține, ci a trata obiectele cu grijă, a le folosi conform scopului lor și a le pune la loc. Copiii sunt perfect capabili să învețe aceste lucruri; sunt mai puțin neîndemânatici și distructivi decât îi credem noi. Și numai apucând și folosind obiectele pot să învețe modalitatea corectă de a le mânui.

***

Mă tem că majoritatea oamenilor înțeleg altceva prin „educație”, și anume o obligație de a merge într-un loc numit școală și de a învăța acolo ceva ce nu prea vor să învețe, sub amenințarea că li se va face ceva rău dacă nu învață. Inutil să mai spun, majoritatea oamenilor nu agreează acest joc și renunță să-l mai joace de îndată ce pot.

***

Bebelușilor și copiilor mici le place să audă conversația adulților și adesea stau cuminți o perioadă îndelungată doar ca să o asculte. Dacă vrem să îi ajutăm pe copii când învață să vorbească, o modalitate ar fi să vorbim cu ei, cu condiția să le vorbim natural, fără afectare, și să-i lăsăm în preajma noastră când discutăm cu alți oameni.

***

Copilul este curios. Vrea să înțeleagă, să afle cum funcționează lucrurile, să aibă competență și control asupra lui și mediului lui, să facă ce vede că fac alți oameni. Este deschis, receptiv și perceptiv. Nu se izolează de lumea ciudată, confuză și complicată din jurul lui. O observă cu atenție și intensitate, încearcă să o absoarbă pe toată. Experimentează. Nu doar observă lumea din jurul lui, ci o gustă, o atinge, o cântărește, o îndoaie și o sparge. Ca să afle cum funcționează realitatea, participă la ea. Este îndrăzneț. Nu se teme să facă greșeli. Este răbdător. Poate să tolereze extraordinar de multă nesiguranță, confuzie, ignoranță și suspans. Nu are nevoie ca orice situație nouă să aibă un înțeles imediat pentru el. Este dispus și capabil să aștepte ca înțelesul să vină la el, chiar dacă vine foarte încet, așa cum se și întâmplă de obicei.

***

Nu le cerem copiilor și nu ne așteptăm ca aceștia să reinventeze roata. Nu este nevoie să facă asta. Roata a fost inventată. Este chiar acolo, în fața lor. Tot ce spun eu este că un copil nu are nevoie să i se spună ce sunt roțile și la ce servesc ele, pentru ca el să știe. Poate să-și dea seama singur, în felul lui, la timpul lui. La fel, nu este nevoie să reinventeze becul electric, aeroplanul, arta sau muzica. Și acestea au fost inventate, sunt acolo. Întreaga cultură este acolo. Îndemnul meu este să-i lăsăm pe copii liberi să exploreze și să înțeleagă cultura în felul lor. Aceasta este descoperirea pe care le-o cer, o descoperire pe care sunt foarte capabili să o facă.

***

Ceea ce încerc să spun despre educație se bazează pe o idee care, deși este sprijinită de multe dovezi, nu poate fi dovedită și poate nu va fi niciodată dovedită. Spuneți-i credință. Credința că omul este de la natură un animal care învață. Păsările zboară, peștii înoată, omul gândește și învață. Prin urmare, nu este nevoie să-i „motivăm” pe copii ca să învețe, păcălindu-i, mituindu-i sau hărțuindu-i. Nu este nevoie să le studiem încontinuu mințile pentru a ne asigura că învață. Ceea ce trebuie cu toții să facem este să aducem o parte cât mai mare din lume în școală și în clasă, să le dăm copiilor ajutor și îndrumare numai cât au nevoie și cer ei, să ascultăm cu respect când vor să vorbească și apoi să ne dăm la o parte. Putem avea încredere că de restul se vor ocupa ei.

6 Comments

Filed under Citate, Lecturi