Monthly Archives: octombrie 2015

Ce am mai citit (2)

Nu știu dacă ați observat, dar în ultima vreme nu prea am mai povestit pe aici despre cărțile citite. Principalul motiv este lipsa timpului, dar ca să nu le dau uitării așa ușor, m-am gândit să scriu măcar câteva rânduri despre fiecare. Așadar, pe scurt, o rapidă trecere în revistă a ultimelor lecturi:

Neil-Gaiman, Baietii lui AnansiAnansi Boys (Băieții lui Anansi), de Neil Gaiman, Editura Tritonic, traducere de Liviu Radu

După Zei americani, care mi l-a descoperit pe Gaiman și m-a făcut să mă întreb cu ciudă cum de nu l-am citit mai devreme, acest al doilea roman mi-a sporit entuziasmul, dacă mai era posibil așa ceva. Gaiman este un povestitor extraordinar, care amestecă atât de natural realul cu fantasticul încât nimic nu te mai uimește. Nu vă zic nimic despre subiect, doar vă îndemn să-l citiți dacă vă atrag imaginația bogată, umorul, misterul și niște povești nemaipomenite. Eu clar o să revin la Gaiman!

Semne buneÎntr-un fel, am revenit deja, cu Semne bune Drăguțele și precisele profeții ale lui Agnes Nutter, vrăjitoare, scris în colaborare cu Terry Pratchett, despre care v-am zis câte ceva aici. Volumul de față a apărut tot la Editura Tritonic, tot în traducerea lui Liviu Radu. Aici, însă, stilul mi s-a părut mai apropiat de al lui Pratchett (ceea ce nu e rău deloc, doar că e diferit), dar romanul este amuzant și ironizează lucruri pe care unii le iau foarte în serios: Apocalipsa!

Din păcate, deși laud inițiativa editurii Tritonic de a publica aceste romane, mi-a părut rău că redactarea/traducerea a lăsat de dorit. Am dat câteva exemple și când am vorbit despre Zei americani, din celelalte două nu mi-am mai notat nimic, dar am reținut, de exemplu, pasaje care se repetau. Păcat!

Explozii in StockholmExplozii în Stockholm, de Liza Marklund, Editura Trei, 2010, traducere de Laurențiu Dulman

După Prime-Time, despre care v-am povestit mai demult, am avut iar chef de un roman polițisto-jurnalistico-de mister suedez. S-a dovedit că este alegerea perfectă când nu știi ce să alegi și creierul refuză orice efort intelectual. Romanul ăsta m-a relaxat și mi-a ocupat vreo două seri, motiv pentru care îi sunt recunoscătoare. Se citește repede, e bine scris, misterul, suspansul, acțiunea, trăirile personale și întâmplările obișnuite, familiale, sunt bine dozate. E perfect pentru relaxare și divertisment. Mai am două romane de Liza Marklund, Studio 69 și Fundația Paradis, pe care le păstrez tot pentru momente de impas.

GriefUrmătoarea pe listă a fost (sau ar trebui să spun că este încă) Grief Is the Thing with Feathers, de Max Porter, o carte de debut primită foarte bine de critică și cititori și nominalizată la Guardian First Book Award. La ea o să revin, deocamdată vă spun că este povestea unui văduv și a celor doi băieți ai săi, care se luptă cu suferința de după moartea soției, respectiv a mamei. Această meditație despre moarte, jale, dragoste, suferință și speranță ia forma unui amestec inedit de proză și poezie, presărat cu intertextualitate (Emily Dickinson și Ted Hughes), metafore, aliterații, onomatopee și cuvinte inventate. Nu este o lectură ușoară, dar este una emoționantă! Cum spuneam, o să revin asupra ei.

A Little LifeUltima și cea pe care o citesc acum, la recomandarea prietenilor de pe Goodreads (mulțumesc, Lavinia!), este A Little Life, de Hanya Yanagihara. Nici nu bănuiam după primele câteva pagini, pe care le-am citit cam greu, tot așteptând să intru odată în atmosferă și să mă prindă subiectul, cât de mult avea să mă surprindă cartea asta, cât de mult aveam să mă atașez de Jude, un personaj cu care m-am identificat într-o oarecare măsură, și cât avea să mă emoționeze. Nu am ajuns nici la primul sfert din roman, dar deja abia aștept să continui lectura.

Va urma!

Leave a Comment

Filed under Lecturi

Teaser

He he, vă propun mai jos un fragment dintr-o carte pe care am tradus-o eu, pe care o aștept de ceva vreme și care se pare că va apărea în octombrie. Încă nu vă spun despre ce e vorba, doar vreau să vă fac curioși, însă stați fără grijă, o să anunț cu surle și trâmbițe când apare! Între timp, iată o mostră:

Brusc, toate privirile se întorc spre mamă: „Ia uitați-vă! Am făcut un copil!”, exclamă Vita pentru ea. Cu siguranță, pe podea, chiar lângă Mama, se află un bebeluș mic din plastic. Vita îi ajută pe toți să se îngrămădească în jurul lui, unde privesc cu admirație, apoi îl ia pe tată de acolo ca să găsească un pătuț și un biberon pentru bebeluș. După ce acesta este instalat confortabil, Omuleții își continuă picnicul.

– Brrrr!, zice unul dintre participanții la picnic.

Ca retrezită la realitate, Vita strigă peste râu și prin pădurea veșnic verde din lemn, către Ishmael:

– În ce anotimp sunt?

– Toamnă, răspunde el.

– Toamnă?, se plânge ea. Dar nici nu am avut iarnă încă și credeam că toamna vine după iarnă. Și, oricum, dacă Margery scoate cartofi, înseamnă că e vară, pentru că Nancy a cules cartofii noștri vara.

Ishmael îi explică răbdător, în tot acest timp lucrând cu Margery pe brazda de cartofi:

– Nu, Vita, toamna e între vară și iarnă, știi, e atunci când frunzele își schimbă culoarea și se răcește vremea. Știu că Nancy a cules cartofii vara, dar asta din cauză că s-a răcit devreme. Uneori, se face frig aici și vara. Totuși, majoritatea oamenilor își culeg grădinile toamna, de aceea fac felinare din dovleci de Halloween și cine bogate de Ziua Recunoștinței. După aceea, vine Crăciunul, dar atunci e multă zăpadă și e iarnă.

Later edit: cartea se numește Cum învață copiii, de John Holt, și a apărut în colecția de psihologie a Editurii Trei.

Leave a Comment

Filed under Citate

Librar pentru o zi – Ana Blandiana

Am aflat cu mare bucurie că Librăria Bizantină a reluat seria evenimentelor Librar pentru o zi, invitata de joi, 7 octombrie 2015, fiind poeta Ana Blandiana. Librăria aceasta, deși micuță, este foarte cochetă și de fiecare dată îmi place să ajung mai devreme cu câteva minute, ca să am timp să frunzăresc în voie volumele de pe rafturi, să mă odihnesc un pic în spațiul ceainăriei sau să merg pe băncuțele din spate ca să citesc câteva pagini. Cât am făcut eu asta, librarii au terminat și ultimele pregătiri, doamna Ana Blandiana a sosit entuziasmată și binevoitoare, iar spațiul librăriei a devenit repede arhiplin.

Ana Blandiana

Pentru mine, multă vreme, Ana Blandiana a însemnat poeta sensibilă care a fost în stare să creeze niște versuri minunate (Descântec de ploaie e numai una dintre poeziile care mi-au marcat adolescența). Undeva, în fundal, era și implicarea sa politică. De câțiva ani încoace, însă, mai exact de când am vizitat prima dată Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighetadmirația mea pentru dumneai și pentru munca imensă depusă acolo a crescut enorm. Tot victimele comunismului au fost și tema recomandărilor sale de aseară, ca librar onorific. Cărțile prezentate au fost toate rezultatul unor discuții cu foști deținuți politici și publicate de Fundația Academia Civică în colecția Istorie orală:

Aristina (Pop) Săileanu: Să trăiască partizanii până vin americanii

Miltiade Ionescu: Detenție totală

Nistor Man: Sfinții pe care i-am întâlnit

Florin Constantin Pavlovici: Tortura pe înțelesul tuturor

Doina Cornea: Jurnal. Ultimele caiete (pe asta mi-am cumpărat-o și eu când am fost la Sighet)

Romulus Rusan: Cronologia și geografia represiunii comuniste în România. Recensământul populației concentraționare (1945-1989)

2015-10-07 18.41.26

Ana Blandiana a vorbit cu emoție și căldură despre fiecare în parte, presărându-și recomandările cu anecdote și îndemnând la citirea cărților cu această tematică pentru aflarea și înțelegerea trecutului istoric. Ea s-a adresat în special tinerilor, așa cum era și de așteptat, iar publicul prezent a fost foarte receptiv. Cele câteva poezii citite de poetă în partea a doua a evenimentului, din cel mai recent volum al său, Patria mea A4, au completat perfect seara; cei care poate nu o citiseră până atunci au avut ocazia să o descopere, iar fanii mai vechi să o redescopere. Mie mi-au plăcut în mod special Animal Planet, Pe role și Biserici închise.

Cum era și firesc, seara a continuat cu întrebările din public, iar răspunsurile au fost delicioase. Spicuiesc (citare aproximativă):

Până în ’89, credeam că suntem toți (poeții) la fel, dar pentru că tăceam, abia pe urmă ne-am dat seama că, de fapt, tăceam lucruri diferite sau chiar opuse.

Apropo de ritualul de scris:

Îmi fac un calendar în care îmi notez în fiecare zi cu o culoare dacă am scris poezie, cu altă culoare dacă am scris proză și cu un X mare, negru, dacă nu am reușit să scriu nimic. Spaima mea cea mai mare e că o să fiu nevoită la sfârșitul zilei să fac acel X mare în calendar.

Mesaj pentru tinerii scriitori nepublicați:

Să fie mai atenți la fond decât la formă. Tehnica (apropo de apartenența la un anumit curent literar) se formează mai târziu, de la sine.

Dorința de modernism este imensa vină a scriitorilor care devin atât de tehnici, de ermetici, încât se îndepărtează de cititori, nu-i mai fac pe aceștia să vibreze.

În literatură, nu există progres, există numai intensitate. Dacă ar exista progres, eu aș fi mai bună decât Shakespeare.

Despre posibilitatea dispariției în timp a cărților pe hârtie:

Nu contează formatul cărții (papirus, tăblițe de lut, piei de animale, hârtie sau electronic), ci conținutul și cititorii.

Despre plăcerea de a citi:

Nu cred că există pe pământ fericire mai mare decât să citești!

Merg de câte ori pot în școli, să le vorbesc copiilor, și dacă reușesc să conving măcar unul să citească sau să înțeleagă de ce mie îmi face atâta plăcere, înseamnă că mi-am făcut datoria pe pământ.

Despre dificultatea de a publica sub cenzura comunistă:

Nu am avut tehnici pentru a păcăli cenzura. Scriam ce credeam și încercam să public. Exista un fel de „complicitate” cu redactorii, care făceau referate pozitive, spunând că scriu despre frumusețile patriei.

Despre faptul că a fost interzisă la un moment dat:

Subversiunea nu era în întregime a mea, eu nici nu eram conștientă de unele sensuri ale cuvintelor folosite de mine (de exemplu, adidași pentru picioare de porc). Poezia se năștea la jumătatea distanței dintre scriitor și cititor.

Sunt tare fericită că există astfel de evenimente și felicit Librăria Bizantină pentru idee. Ele sunt nu numai o ocazie pentru public de a întâlni diverși scriitori, ci și de a pătrunde un pic în lumea lor, de a afla despre titluri noi, de a se îmbogăți spiritual măcar puțin. Se pare că aceste întâlniri vor avea loc săptămânal, în fiecare miercuri, așa că rămâneți pe aproape sau, și mai bine, haideți să ne întâlnim acolo!

10 Comments

Filed under Evenimente