Monthly Archives: august 2015

To chick lit or not to chick lit?

Vă propun astăzi un articol mai atipic, despre un gen literar pe care nu l-am abordat până acum din două motive: 1. am citit puține astfel de cărți și 2. nu cred că e un gen în care să zăbovești prea mult. Așadar, să vorbim despre chick-lit sau „lumina puilor”, vorba lui Radu Paraschivescu de aici (un articol excelent despre munca de traducere și gafe de traducere).

chicklitPentru cine nu e la curent, deși mă îndoiesc că există și astfel de persoane, chick lit înseamnă mot-a-mot „literatură pentru gagici”, adică o literatură uşurică, haioasă, având drept personaj principal o tânără zăpăcită, care intră în tot felul de încurcături romantice. O să ilustrez cu singura scriitoare de gen pe care o știu, mai ales că, în cazul ei, avem de-a face și cu un soi de dedublare.

chick-lit 2Sophie Kinsella a cunoscut succesul cu o serie de astfel de romane. Dacă sunteți fane (trebuie să mă adresez cititoarelor aici, nu-mi imaginez că sunt și cititori pasionați de așa ceva) ale genului chick-lit sau dacă doar sunteți stresate, obosite, incapabile să vă concentrați și vreți ceva foarte ușor, haios și musai romantic, atunci găsiți și în română câteva dintre titlurile semnate Sophie Kinsella, apărute la Editura Polirom și traduse de Vali Florescu (majoritatea), Mihaela Doagă sau Cristian Ionescu: Mă dau în vînt după cumpărături (2004), La cumpărături în rochie de mireasă (2005), Goana după cumpărături la New York (2005), Poți să ții un secret? (2006), La cumpărături cu sora mea (2006), Supermenajera (2007), La cumpărături cu bebe (2008), Iți amintești de mine? (2008), Fata fantomă (2009), La cumpărături cu Minnie (2010), Am numărul tău (2012), Noaptea nunții (2013). O listă completă aici. Sunt lecturi rapide, nesolicitante și potrivite pentru o după-amiază ploioasă de duminică sau după o zi grea de muncă.

Alte autoare de chick lit nu știu, însă – de dragul comparației – o să vă spun un lucru mai puțin cunoscut: Sophie Kinsella este doar un pseudonim. Numele real al autoarei este Madeleine Whickham și, înainte de a deveni celebră, a scris câteva romane mai serioase și cu un substrat mai profund. Se pare că acestea nu au fost la fel de bine primite de public, dar nu e de mirare, pentru că m-aș aștepta să aibă un public diferit sau, cel puțin, cu așteptări diferite. Dacă vreți să încercați și o altă față a autoarei, eu pot să vă spun câteva cuvinte despre The Tennis Party şi Sleeping Arrangements.

În The Tennis Party, acţiunea se petrece într-un week-end la reşedinţa unei familii de proaspăt îmbogăţiţi, unde sunt invitaţi prieteni şi clienţi cu statut diferit. Pretextul îl reprezintă un turneu de tenis, în care personajele văd o ocazie de a-și rezolva diverse nevoi sau dorințe. Lucrurile iau o turnură destul de previzibilă, evoluţia personajelor odată cu desfăşurarea acţiunii scoate la iveală şi bunele, şi relele din ei şi duce, în final, dacă nu la o rezolvare, măcar la o conştientizare a problemelor cu care se confruntă. În Sleeping Arrangements, două familii ajung să împartă o casă de vacanță, în urma unei confuzii, situație ce scoate la iveală secrete din trecut și stări conflictuale.

Stilurile sunt complet diferite: pe de o parte, Kinsella vine cu povești romanțioase, încurcături fericite, o doză destul de mare de superficialitate și alte ingrediente ale romanelor chick-lit de succes, iar pe de alta, Whickham propune o analiză a vieții de familie, o satiră la adresa straturilor societății, o evoluție morală a personajelor etc. (poate sună plicticos, dar nu e :)). Nu cred că cele două titluri au fost traduse în română, dar se găsesc în engleză (de comandat, cel puțin).

Iată ce spune Whickham într-un interviu marca Goodreads, pe care îl puteți citi în întregime aici:

…there are darker themes and characters in my Madeleine Wickham books. Under the persona of Sophie Kinsella, I feel as though I am writing „sunnier” books. They are essentially comedies, so will never become too dark. As Madeleine Wickham, I can plumb the depths of human behavior a little more and expose the ugly ways that people sometimes act. This way I think you can achieve a high level of drama and suspense—you have no idea what a character will do next or what they are capable of.

women vs chickRevenind la titlul și subiectul postării, eu n-aș recomanda nimănui să citească numai chick-lit, dar nici să nu citească deloc. Să mă explic:

Într-o primă fază, în adolescență, de exemplu, nu avem încă un gust format, citim cam fără discernământ, ce ne impune programa școlară, ce ne pică în mână, ce ne recomandă prietenii/colegii/vecinii, ce ne atrage în momentul ăla al vieții noastre (și cele mai mari drame sentimentale atunci se întâmplă :p). Dacă ești adolescentă, mi s-ar părea periculos să citești numai siropoșenii, pentru că în mod clar îți distorsionează viziunea despre viață și așteptările tale nu vor mai fi realiste. În schimb, dacă nu prea te-au atras cărțile până acum și ai stat mai mult pe Facebook, există șansa să-ți placă o carte de genul ăsta și să mai cauți una, și încă una și să descoperi că-ți place să citești. Atunci cred că un prim pas e făcut și, de aici, pe măsură ce crești și vrei să-ți lărgești orizontul, poți să faci tranziția și spre altfel de cărți, care să nu aibă numai rol de divertisment, ci să te și învețe ceva.

Apoi, dacă ești deja femeie trecută prin viață, ai un job stresant, copii care te secătuiesc de energie, de relații nu mai zic nimic… și numai de citit nu-ți mai arde când pici seara lată, poate că o carte ca asta ar fi exact ce-ți trebuie ca să te relaxezi, să-ți aduci aminte sau să descoperi că-ți place să citești și de aici… posibilitățile sunt infinite.

Și, în fine, să nu fim snobi și să nu pretindem că citim numai tratate de filozofie și cărți grele, profunde, emblematice pentru o cultură sau alta (ca să nu mai zic de cultura noastră generală)! Eu sunt pentru o listă de lecturi cât mai diversificată și recunosc că simt nevoia să alternez genuri, scriitori, perioade, ca să nu mă plictisesc. Așa că după o carte solicitantă, musai caut una mai ușurică sau mai distractivă. Nu am răbdare (sau timp) să citesc chick-lit, așa că rezolv cu o comedie romantică, fiindcă e mai rapid, dar așa am ajuns să citesc Kinsella. 🙂 Revenind, doar având termeni de comparație putem să ne formăm un gust și un simț critic.

Poate unii dintre voi nu veți fi de acord cu mine și veți respinge din start genul ăsta; poate alții (altele) îmi veți spune că chick lit e viața voastră. Chiar, cum e? Îl blamați? Îl acceptați? Îl adorați? 🙂

4 Comments

Filed under Lecturi

Ce-am mai găsit prin bibliotecă

Să nu vă închipuiți citind titlul ăsta că am o bibliotecă imensă și așa de prăfuită încât nici nu mai știu ce cărți am prin ea. Dimpotrivă, de obicei, cam știu ce pe unde este, suficient cât să nu trebuiască să bâjbâi după vreun titlu, ci să mă duc direct la raftul cu pricina. Dar acum este vorba despre o altă bibliotecă, cea de „acasă”. Pun între ghilimele pentru că, deși sunt la casa mea de ceva vreme, casa părinților a rămas tot „acasă”.

Cum sunt într-o vizită de câteva zile pe la ei, mi-am băgat nasul și prin biblioteci, să văd ce mai e pe acolo. Îmi sunt atât de cunoscute copertele, ba chiar și ordinea în care sunt așezate, încât doar îmi trec degetul de-a lungul lor… Printre ele, cărți cu care am crescut, de la cele pentru copii, până la cele pentru adolescenți și, în fine, cărțile mai grele.

Fetita Natalocika si Pestisorul Argintiu - Mikola TrublainiTresar și zâmbesc când dau peste Fetița Natalocika și peștișorul argintiu, de care mă leagă prima amintire despre mine citind, Florița din codru și alte povestiri, pe care nu mă mai săturam să o citesc, Luna Betiluna și Dora Minodora, cu minunatele ei desene, din care am învățat despre flori și pești, Traista fermecată, o colecție de povești de un slovac, Pavol Bujtar, care m-a emoționat și acum, mare fiind, Lumea lui Toniță, care m-a atras prin coperta albastră cu un chip de băiat, așa că mi-a cumpărat-o tata (dintr-o gară, nu mai știu care?), și de unde am aflat despre iazuri și păstrăvi, și multe multe alte cărți pentru copii.

Muzicuța cu schimbătorDespre Tom Sawyer, Huckleberry Finn și Arsène Lupin am citit înainte să învăț vreo limbă străină, așa că le pronunțam cum se scriau, în legea mea. Muzicuța cu schimbător, de Nicuță Tănase, a fost cartea mea preferată multă vreme și am citit-o de atâtea ori încât o învățasem pe de rost. Mult mi-a plăcut și Bastonul cu mâner de argint, de Alexandru Mitru, primită ca premiu nu mai știu prin ce clasă. O mai citiseră și alți colegi și, când ne întâlneam prin oraș sau la școală, ne salutam și noi ca eroii cărți: Salutti! Ah, ce deliciu să citești despre aventurile unor copii de vârsta ta și, prin intermediul cărții, să fii și tu alături de ei! La MedeleniCireșarii, Elevul Dima dintr-a șaptea, cărțile lui Jules Verne și altele au fost citite, răscitite și tare îndrăgite.

Apoi, când am mai crescut, am trecut la cărți mai serioase și mai diversificate. Îmi aduc aminte când am citit Portretul lui Dorian Gray sau Romanul adolescentului miop. Am început să citesc mult în engleză și franceză: prima mea carte în engleză a fost Captains Courageous, de Rudyard Kipling, primită cadou de la sora mea. Îmi comandam de la editura Prietenii cărții, prin poștă, serii întregi frumos cartonate cu titluri clasice (cu ocazia asta am descoperit că editura există și azi, doar că nu pare să mai aibă titluri la fel de multe). Așa am început să-mi construiesc biblioteca proprie, pe lângă romanele polițiste, SF sau istorice de la tata și pe lângă tot felul de romane interesante pe care le „împrumutam” de la soră’mea fără știrea ei, așa că trebuia să am grijă să le pun la loc până se întorcea ea acasă. Stendhal – Le rouge et le noirColette – Le pur et l’impur, Georges Sand – La Petite Fadette, Emile Zola – Au Bonheur des Dames și multe altele le-am citit în liceu, când scoteam vocabular și făceam un soi de fișe de lectură, pe care le prezentam apoi profesoarei de franceză. Despre Philippe Léotard și Portrait de l’artiste au nez rouge chiar am scris aici.

balada-tristei-cafenele-mic-roman-11Dar astea sunt doar motive de nostalgie, surpriza vine abia când scotocesc prin rândurile din spate, unde sunt ascunse adevărate comori. Printre ele, Carson McCullers într-o ediție veche și cam răpciugoasă, probabil cumpărată de la vreun anticariat: o broșură scoasă de Coresi, în 1990, cu Balada tristei cafenele, pe care am și citit-o aseară. Minunată McCullers, așa cum descoperisem deja în The Heart is a Lonely Hunter. Am mai descoperit și Crimă și pedeapsă a lui Dostoievski, primul roman al lui citit de mine (chiar exemplarul cu pricina) și am pus deoparte câteva romane de-ale lui Eliade: Huliganii, Întoarcerea din rai, Maitreyi, Isabel și apele diavolului, că tot mi se făcuse poftă după Jurnalul portughez, despre care am scris acum câteva zile; dar și Dragostea nu moare, scrisă ca replică chiar de Maitreyi.

Rafturi întregi cu coperte familiare sau nu, toate ascunzând promisiuni și ispite și purtându-mă înapoi în timp. Dacă n-aș avea de terminat o traducere care mă cam epuizează, aș sta tot timpul și aș citi și reciti din cărțile copilăriei și adolescenței, în fosta mea cameră, în timp ce mama mi-ar face cartofi prăjiți, iar tata ar veni, ca în urmă cu mulți ani, noaptea târziu ca să-mi spună să închid lumina că e deja aproape dimineață și pot să mai citesc și a doua zi. Dar îmi promit în gând (și iată, din moment ce scriu despre asta, și cu martori) că voi reveni la un moment dat, când voi fi mai liberă, să petrec măcar o săptămână cu regimul ăsta. Iată o motivație destul de bună să mă întorc la traducerea mea și să vă las și pe voi cu nostalgiile proprii, despre care poate îmi veți povesti și mie.

6 Comments

Filed under Lecturi

Fata din tren, de Paula Hawkins

Fata din trenFata din tren, de Paula Hawkins, Editura Trei, 2015, traducere de Ionela Chirilă

Romanul ăsta a avut mare succes în Marea Britanie și în SUA, și probabil o să aibă și la noi. Și înțeleg de ce: este bine scris, misterul și suspansul sunt dozate exact cum trebuie,  jocul de perspective te ajută și să vezi lucrurile din mai multe puncte de vedere, și să-ți completezi imaginea de ansamblu și lista ar putea continua. De fapt, o să continue mai jos. 🙂

Eu am profitat că trebuia să fac o călătorie cu trenul ca să încep o carte cu așa un titlu. Mi s-a părut o potrivire simpatică să fiu o fată într-un tren și să citesc Fata din tren. 🙂 Dar, dincolo de asta, a fost ocazia perfectă să intru imediat în atmosferă, să mă pun în locul lui Rachel, personajul principal, și să mă scufund în poveste, la fel ca ea…

Nu vrea să spun prea multe despre subiect, mai ales când este vorba despre un roman în care misterul are un rol important, așa că o să dau numai câteva indicii care să vă suscite curiozitatea. Ingredientele acestei rețete de succes sunt: un personaj destul de instabil emoțional, o poveste imaginată, o crimă, mai mulți suspecți, inclusiv Rachel a noastră, secrete și minciuni, lupte interioare, sentimente puternice și contradictorii și curiozitate până la final.

Scriitoarea te pune pe câteva piste false, îți dă unele indicii ce se dovedesc esențiale mai târziu, te face să empatizezi cu personajele, dar și să le suspectezi în același timp, totul e un joc de intuiție pentru tine, dar o chestiune de viață și de moarte pentru ele. Structura romanului e caleidoscopică: parcă te-ai uita în mai multe oglinzi, fiecare arătând altceva. Cele trei naratoare – Rachel, Anna și Megan – își spun poveștile, care se suprapun pe alocuri, dar rămân mereu întrebări fără răspuns până în a doua jumătate a cărții, când lucrurile încep să se lege suficient cât să intuiești vinovatul.

Să nu credeți că e „doar” un roman polițist și că accentul se pune numai pe găsirea criminalului. Analiza psihologică este foarte fină, iar comportamentele descrise foarte realist. Asistăm la deznădejdea unui om care a pierdut totul din cauza alcoolului, la lupta dificilă cu dependența, la desele recidive și amânări, la pierderile de memorie și rușinea de după, la pierderea încrederii în sine și hotărârea de recâștigare a ei; pe de altă parte, suntem martori la momente de violență și gelozie, la minciuni și înșelăciuni, la clipe de teamă și singurătate.

Cu toate problemele ei, Rachel e un personaj de care nu poți să nu te atașezi; ți-e milă de ea, ai vrea s-o ajuți, urmărești cu interes pendulările ei între imaginație și realitate, te bucuri când încearcă să se pună pe picioare, doar ca să fii dezamăgit când recidivează, te ia prin surprindere când dă dovadă de o voință puternică și stai cu sufletul la gură să vezi deznodământul.

Fata din tren e o carte care te prinde și prin acțiune, și prin personaje și pe care cred că v-ar plăcea să o citiți oriunde ați fi. Iar când se va întâmpla să călătoriți cu trenul, fiți sigur că nu veți mai privi pe fereastră la fel.

1 Comment

Filed under Lecturi, Recenzii