Monthly Archives: mai 2015

Despre Bookfest și noutățile din biblioteca mea

Cărți noiPentru că am ratat câteva mesaje de la prieteni cu care aș fi putut să mă întâlnesc la Bookfest și alții m-au invidiat că pot ajunge atât de ușor acolo, m-am gândit să scriu câteva impresii despre târgul de carte, dar și să vă arăt cu ce noutăți mi-am îmbogățit recent biblioteca.

În general, orice târg de carte îmi place fiindcă centralizează ofertele mai multor edituri și vine cu reduceri, unele mai mici, altele mai mari, după posibilități, deh. În mod clar, este o ocazie bună să cumpăr la prețuri mai bune titluri care mi se par interesante sau pe care le pândeam de multă vreme. Din păcate, unele cărți rămân și la târguri cu prețuri destul de mari, așa că pe la anumite standuri doar trec, mă uit și plec.

N-aș vrea să intru aici într-o discuție despre valoarea literaturii, despre costurile editurilor sau despre puterea de cumpărare a cititorilor români, eu vorbesc strict despre buzunarul meu în momentul de față și despre argumentele pe care le iau în calcul atunci când hotărăsc să cumpăr o carte. Așadar, spre deosebire de multă lume care, după cum am văzut, și-a făcut liste peste liste de titluri de cumpărat de la Bookfest, eu am intrat în gura lupului hotărâtă mai mult să observ, să fac note mentale, să profit de câte o ocazie extraordinară și mai puțin să plec încărcată de acolo. E drept că tentațiile au fost multe și am rămas cu gândul la câteva titluri pe care mi le-aș fi dorit, dar de data asta am fost chibzuită și am ținut cont și de teancul de cărți necitite încă din bibliotecă.

Prin urmare, am cedat la Interesanții, de Meg Wolitzer, din care apucasem să citesc începutul în engleză și pe care voiam neapărat s-o citesc toată. Având în vedere că prețul întreg era de aproape 50 de lei, cel redus, de 34 de lei, a părut o investiție bună. Cartea a fost publicată de Editura Trei, în traducerea lui Laurențiu Dulman, și are puțin sub 600 de pagini. În mod sigur o să revin cu impresii pe blog.

Am mai găsit Noi, de Evgheni Zamiatin, de la Editura Univers, colecțiile Cotidianul, în traducerea lui Dan Ciobanu, la 5 lei. O aveam în engleză, dar mi s-a părut un chilipir și parcă autorii ruși sună mai bine în română decât în engleză. 😀 Pentru cei care nu știu, Zamiatin este precursorul lui Huxley și Orwell, iar romanul acesta este considerat sursa de inspirație pentru celebra distopie 1984 a lui Orwell.

Aș mai fi vrut Sticletele, de Donna Tart, despre care am auzit numai de bine, Satantango, de László Krasznahorkai, care a câștigat Booker Prize anul acesta, și Uriașul îngropat, de Kazuo Ishiguro. Cred, însă, că le voi lua cu împrumut. 😉

Dacă vă mirați că m-am mulțumit cu numai două cărți la Bookfest, să explic atunci că setea îmi fusese deja astâmpărată cu câteva zile înainte: Fals tratat de manipulare, de Ana Blandiana, pe care o voiam de muuuult, a ajuns la mine datorită unei reduceri fericite de pe Libris, alături de încă o mărturie despre vremea comunismului, Viață de țărancă, de Marghiolița Huzum.

În plus, minunatul anticariat Ex-Libris, care are o ofertă mare și variată de cărți noi, vechi, în română, engleză și franceză (din câte știu eu), albume de artă și articole de papetărie și multe altele, este un loc sigur de „pierzanie” pentru iubitorii de cărți. Prada mea cea mai recentă include rândurile din mijloc din poza de mai sus: trilogia Onorată instanță, Năluci și Atena, de John Banville, Drumul înfometat, de Ben Okri, și doi autori japonezi: Shushaku Endo, cu Scandalul, și Junichiro Tanizaki, cu Cheia. Dar la Ex-Libris o să mai fac incursiuni în curând, asta e sigur. 😉

La toate astea, se adaugă câteva cărți deja împrumutate de la prieteni, despre care sper să scriu câte ceva în săptămânile următoare: Șotron, de Julio Cortazar, Solaris, de Stanislaw Lem, Ochiul, de Vladimir Nabokov, și O delicatesă, de Muriel Barbery. Dar asta după ce termin frumoasele povestiri ale lui Kazuo Ishiguro: Nocturne. Cinci povești despre muzică și amurg (luată tot de la Ex-Libris).

9 Comments

Filed under Evenimente, Lecturi

Tropicul Cancerului, de Henry Miller

Tropicul canceruluiTropicul Cancerului, de Henry Miller, Editura Univers, Colecțiile Cotidianul, traducere de Antoaneta Ralian

După o oarecare pauză de la blog, în care nu prea am mai avut timp nici de citit, nici de călătorit, revin cu câteva impresii despre o carte care a făcut multă vâlvă la vremea ei și chiar și după aceea.

Cu Henry ne-am mai întâlnit în jurnalul lui Anais Nin, unde descopeream un bărbat și un scriitor văzut din perspectiva ei, a femeii inteligente, seducătoare, introspective și analitice, un autor de geniu admirat și adulat de aceasta, un bărbat ce ezita permanent între soția fascinantă, dar absentă, June, și amanta senzuală, inteligentă, talentată, Anais. În cartea de față, Henry este cel care povestește cu multă atenție pentru detalii și un stil inegal, uneori aproape telegrafic, alteori foarte descriptiv și chiar meditativ, viața sa la Paris, condițiile mizere de trai, lipsa banilor, lumea colorată a bețivilor, a artiștilor boemi și a prostituatelor, o lume plină de o dezolare materială și morală, ca un cancer care cuprinde totul.

Lumea e un cancer care se mănâncă pe el însuși.

Printre paginile în care descrie diverși tovarăși de trai sau surse de venit, cu subterfugiile la care era nevoit să apeleze pentru a supraviețui și escapadele cu alcool și prostituate, mi-au atras atenția referirile la Papini și concepția acestuia despre condiția artistului și nevoile lui (p. 60-61), comparațiile recurente dintre New York și Paris (p. 62, 162, 188), evocările Monei (pseudonim pentru June) (p. 166), optimismul și setea de viață care răzbat din pasajele sale, indiferent de sărăcia și mizeria în care trăiește (spune pe undeva că doar o masă îl desparte de viitor, așadar masa devine obiectivul lui și scopul care scuză mijloacele). De cele mai multe ori, povestește anecdotic, brut, dur, necizelat lumea pariziană, care i se pare frumoasă și liberă în pofida mizeriei și sărăciei care îl înconjoară și în care trăiește el însuși.

După toată această trecere în revistă de portrete și întâmplări, ca o lungă noapte de beție presărată cu bătăi și prostituate, cu înjurături și umilințe, urmează paginile care mie mi-au plăcut cel mai mult din toată cartea și care, cumva, o și salvează, din punctul meu de vedere: descrierea catedralei și a atmosferei religioase dinăuntru, urmată de descrierea școlii la care este trimis să predea și a atmosferei profund mizerabile, sărace, închistate și deprimante de acolo. Figurile personalului școlii, lipsurile materiale și dejecțiile care pervertesc aerul și mintea, naivitatea elevilor, pe care el, figură atipică în peisaj, o găsește delicioasă, disprețul față de profesorii de acolo, invalidul care dezgheța rahații și-i căra cu roaba, trăgându-și un picior după el, imposibilitatea de a lega relații normale, omenești, cu ceilalți, toate acestea și multe altele construiesc o lume grotescă, hâdă, respingătoare, doar prefigurată în paginile de la începutul cărții. Din punctul meu de vedere, abia aici Miller a dat dovadă de talent real de scriitor, puterea de evocare a acestor pasaje depășind-o cu mult pe cea din restul cărții.

Dacă vă interesează viața boemă din Parisul interbelic, dacă vă atrag poveștile cu bețivi și prostituate, dacă limbajul direct și obscen pe alocuri nu vă sperie și dacă vreți să descoperiți un autor care i-a influențat pe Kerouac și Bukowski, atunci Tropicul Cancerului este un bun punct de pornire. Alte titluri de-ale scriitorului: Topicul Capricornului, Sexus, Plexus, Nexus, Primăvara Neagră și Zile liniștite la Clichy. To be continued.

10 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

Divergența e singurătate, dar era să fiu eu pe bicicletă

Dacă titlul v-a nedumerit și v-a făcut suficient de curioși ca să intrați aici și să vedeți ce naiba înseamnă, atunci mi-am atins jumătate din scop. Cealaltă jumătate e să vă și placă și să vă intereseze ce am scris. 🙂 Ei bine, nu vă mai țin în suspans, sub această înșiruire de cuvinte aparent fără logică se ascunde o trecere în revistă a lecturilor mele din ultima vreme și niscai noutăți din culise. Să încep, așadar:

Din când în când simt nevoia să citesc ceva numai de dragul acțiunii, în care să urmăresc mai mult subiectul și mai puțin stilul, structura romanului, cugetările adânci sau construcția personajelor. Cu alte cuvinte, vreau să citesc ceva strict pentru relaxare, nu neapărat pentru deșteptare. :p

Divergent-trilogy

Acuma, sper să nu-mi sară în cap fanii genului sau ai trilogiei, dar mie mi s-a părut că seria Divergent, Insurgent și Allegiant, de Veronica Roth, ar fi perfectă pentru așa ceva. Adresată (probabil) mai mult adolescenților sau categoriei Young Adult (depinde de fiecare cât de tânăr sau de adult se consideră), trilogia a avut și are încă mult succes la publicul larg. Dovadă stau și filmele bazate pe primele două părți, al treilea, spart în două după moda The Hobbit și The Hunger Games, fiind programat să apară în 2016 și, respectiv, 2017. Primul volum m-a ținut destul de acaparată și l-am dat gata cam în două zile (sau, mai degrabă, zile și nopți, după cum am găsit timp în weekendul de care vă povesteam aici). După ce m-am întors acasă, am citit printre picături, așa că încă sunt la volumul al treilea și nu știu dacă deja m-am plictisit sau e din cauza lecturii fragmentate, dar parcă nu mai e la fel de interesant ca la început. Nu trag concluziile până nu întorc și ultima pagină, așa că deocamdată recomand seria celor care încă nu au citit-o sau care nu au răbdare până apar și ultimele două filme. În paranteză fie spus, din câte țin eu minte, al doilea film nu respectă întocmai volumul Insurgent. Oricum, e o combinație simpatică: distopie, acțiune, tineri care descoperă lumea din jurul lor, cu mecanismele ei ascunse și o întreagă țesătură de intrigi și manipulări, proces în cursul căruia se descoperă și pe ei înșiși, câte o poveste de dragoste, câte o prietenie, câte o relație tensionată dintre părinți și copii, precum și testele la care sunt supuse toate acestea. E o lectură plăcută, antrenantă (cel puțin la început), fără a fi simplistă sau previzibilă și purtând în ea și un mesaj important referitor la natura ființei umane.

The invention of solitudeAm început The Invention of Solitude, de Paul Auster, dar am abandonat-o cu părere de rău, cel puțin deocamdată. Un eveniment real din viața autorului, decesul tatălui său, devine punctul de pornire al cărții și „pretext” pentru rememorarea figurii paterne, precum și pentru diverse meditații asupra condiției de tată sau de fiu. Prima parte a fost chiar interesantă și mi-am notat multe citate; elementele biografice regăsite în memoria autorului se combină cu o istorie zbuciumată și mai puțin cunoscută a familiei sale, cu trăirile naratorului din zilele ce urmează decesului, în care trebuie să-și facă îndatoririle de fiu, și cu inserții de ziar și de scrisori, ce reconstituie trecutul și încearcă să explice firea tatălui și eșecul relației tată-fiu. În partea a doua, perspectiva se schimbă, autorul devine personaj, observat în cămăruța lui din Paris, totul e mai criptic, mai metaforic, mai poetic… Cum eram într-o perioadă în care ajungeam să citesc numai seara, înainte de culcare, când mi se închideau ochii de oboseală, nu am fost foarte receptivă la această schimbare de ton și stil, așa că am hotărât să o las deoparte. O să revin la ea la un moment dat.

There But For TheMare bucurie, mare! Am primit, în sfârșit, versiunea în engleză a unui roman care mi-a plăcut mult și despre care am scris aici. Dincolo de subiectul ciudat, de poveștile celor patru personaje principale și de stilul inteligent, romanul There But For The, de Ali Smith, apărut la Editura Univers cu titlul Era să fiu eu, e plin de jocuri de cuvinte pe care le-am apreciat în română, în traducerea lui Carmen Scarlet, dar pe care abia așteptam să le citesc și în original. O să revin asupra lor, probabil. 😉

La capitolul intenții (nu-mi place să le numesc planuri, deocamdată): (re)citirea lui Henry Miller, reluarea Furnicilor lui Bernard Werber, întoarcerea la lecturile în franceză, găsirea unui loc de depozitat bicicletele și lista ar putea continua, dar mă opresc aici. Bine, bicicletele n-au legătura cu lectura decât dacă ne gândim că o să mă mișc mai mult și o să citesc mai puțin, sau că o să ajung mai repede în parc, unde să citesc în natură, sau că în coșulețul cu care vreau să-mi dotez bicicleta cea nouă o să încapă frumos un teanc de cărți sau că… ați prins ideea, sunt sigură. 🙂 Idei?

16 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii