Monthly Archives: aprilie 2015

Campania „Adoptă un ș”

Adopta-un-SAm aflat despre campania „Adoptă un ș”, al cărei manifest sună astfel:

„Adoptă un Ș” își propune să reintroducă scrisul cu diacritice în comunicarea curentă.

Ne-am împrietenit cu limba română treptat: am început cu primele cuvinte, mai apoi am jucat Fazan, am primit primul 10 la dictare, am făcut prima analiză de text literar, am luat primul examen scris, am dat prima semnătură pe contractul de muncă. Limba română, așa cum am învățat-o, merge dincolo de abecedar, caietele de caligrafie și numele din catalog. „Adoptă un Ș” urmărește să readucă scrisul cu diacritice în comunicarea uzuală: în mesajele pe Facebook, în articole, în site-urile de prezentare, în orice text scris în limba română.

Ne dorim să păstrăm claritatea și frumusețea limbii române, cu toate sensurile la vedere și, deci, și la citire. Roman sau român? Tanc sau țânc? Hai să eliminăm confuziile.

Cum ar suna cartea preferată fără diacritice? Cum ai fredona refrenul favorit fără cele 5 litere buclucașe care completează alfabetul limbii române? O serie de scriitori și muzicieni români ni s-au alăturat în susținerea integrității limbii române. Și tu poți fi eroul diacriticelor, ajută-ne să reintroducem diacriticele în scrierea limbii române. Scrie cum vorbești! Susține cauza! „Adoptă un Ș”

Până în prezent s-au alăturat proiectului Cezar Paul-Bădescu, Dan Byron, Marius Chivu, Florin Iaru și Veronica Niculescu.

„Adoptă un Ș” este un proiect susținut de Kinecto Isobar.

Parteneri: Easyfilm și Cărturești.

Puteți urmări campania pe site-ul dedicat, precum și pe Facebook și YouTube. Cu umor și niște parteneri simpatici, inițiatorii campaniei arată importanța diacriticelor, iar dacă nu știți unde să le găsiți, tot ei vă învață pe site cum să schimbați setările tastaturii.

Pe mine mă bucură mult această inițiativă, așa că o sprijin cum pot. Haideți să scriem românește!

2 Comments

Filed under Campanii/concursuri/lepșe

Prime-Time, de Liza Marklund

Prime TimePrime-Time, de Liza Marklund, Editura Trei, 2011, traducere și note de Isabella Prodan

După atâta introspecție, lirism și sensibilitate, simțeam nevoia de ceva mai relaxant și antrenant, așa că am ales un roman polițist, de o scriitoare suedeză.

Subiectul este promițător: o vedetă de televiziune este găsită ucisă în timpul filmării unei noi emisiuni, iar printre suspecți se numără și Anne, prietena jurnalistei Annika, protagonista romanului. Investigația crimei, desfășurată de jurnalistă cu ajutorul prietenilor și al martorilor, se îmbină cu problemele ei de familie și cu scene din trecut, precum și cu diverse intrigi secundare, care mențin atenția trează pe parcursul lecturii.

Numele personajelor (destul de nefamiliare pentru cititorul obișnuit cu scriitorii de limbă engleză și, din acest motiv, poate mai greu de reținut), descrierile peisajelor și denumirile instituțiilor locale asigură o introducere destul de ușoară în atmosfera specifică Suediei. Ritmul acțiunii nu este foarte alert și suspansul nu te face să-ți rozi unghiile de emoție, însă lectura este plăcută, mai ales când vrei doar ceva relaxant. Mie mi-a prins foarte bine și chiar am parcurs-o repede, curioasă și să aflu deznodământul.

Eu nu am mai citit alte romane de Liza Marklund, dar se pare că aceasta este cunoscută pe plan internațional, nu numai în Suedia, ca scriitoare de romane polițiste care o au ca eroină pe aceeași Annika Bengtzon. Cum Editura Trei a publicat încă trei titluri din această serie (Explozii în Stockholm, Studio 69 și Fundația Paradis), este posibil să revin la ea.

3 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

Anaïs, Henry și June

Henry și JuneHenry și June, Din JURNALUL DRAGOSTEI – necenzurat, 1931-1932, de Anaïs Nin, Editura Humanitas, 2008, traducere de Luana Schidu

O lectură amânată mult timp, poate din cauza impresiei nu prea plăcute pe care mi-a lăsat-o filmul, cu Fred Ward, Uma Thurman  (ea e vinovata) și Maria de Medeiros în rolurile principale. M-am hotărât totuși să merg direct la sursă și bine am făcut!

În jurnalul de față, Anaïs Nin surprinde perioada în care i-a cunoscut pe scriitorul Henry Miller, atunci încă la începutul carierei sale, și pe soția acestuia, June. Stările și gândurile redate în jurnal sunt, în cea mai mare parte, legate de atracția sa către cei doi, care dau și titlul volumului, dar și de alte relații ale exoticei şi originalei Anaïs.

Astfel, pentru ea, Henry este scriitorul de geniu, o forță creatoare, foarte sexual, tandru și pasional în același timp, inspirat și seducător, nesigur și amorezat cu ea, dar slab sub influența lui June; June este o prezență acaparatoare, intimidantă prin frumusețe, obsesivă chiar și în absența ei, ce exercită o forță temută și dorită în egală măsură asupra lui Anaïs și a lui Henry; Hugo este soţul tandru și înțelegător, salvatorul ei, care o iubește necondiționat; Eduardo este un personaj destul de discret, evocat destul de puțin, doar pentru a reliefa obsesia și dragostea lui pentru ea și incapacitatea ei de a-l iubi altfel decât platonic; Allendy, psihanalistul, reprezintă mai degrabă  o figură paternă, ceea ce, alături de tentația necunoscutului, explică și dorința lui Anaïs de a-l seduce.; John e vocea trecutului; Fred, cea a rațiunii etc.

Sunt prinsă în capcană, între frumusețea lui June și geniul lui Henry. În feluri diferite, le sunt devotată amândurora, câte o parte din mine merge spre fiecare dintre ei. Dar o iubesc pe June nebunește, irațional. Henry îmi dăruiește viață, June îmi dăruiește moarte. Trebuie să aleg și nu pot.

Notările din jurnal sunt pline de senzualitate, erotism, lirism și introspecție, aceasta din urmă atingând punctul în care, ca cititor, nu mai știi dacă este vorba despre sinceritate dusă la extrem sau pură fabulație. Anaïs Nin pendulează între căutări și revelații, transformări și contradicții, literatură și psihanaliză, dar mereu cu senzualitate și pasiune. Frapează prin dualitate și luciditate, prin setea permanentă de pasiune și aventură, prin curiozitatea de a gusta viața în toată plenitudinea ei („vreau să mușc din viață și să fiu sfâșiată de ea”), de a-și testa propriile limite, și prin flerul de care dă dovadă și când scrie, și când se autoanalizează, și când intuiește viitorul relației ei cu cei doi protagoniști.

Mi se pare că nu-l pot iubi mai mult decât îl iubesc. Îl iubesc tot atât de mult pe cât îl doresc, iar dorința mea e imensă. Fiecare oră pe care o petrec în brațele lui ar putea fi ultima. Mă dăruiesc freneziei lui. În orice moment, înainte de a-l putea revedea, s-ar putea întoarce June.

Scenele care descriu viața de noapte din Paris, cu prostituatele lesbiene, cu cafenelele și hotelurile, sau descrierile stațiunii austriece Innsbruck și ale reședinței ei de la Louveciennes completează și plasează în spațiu aventurile sexuale, gândurile și stările înregistrate franc în jurnal.

Anais

De altfel, în jurnal își are originile și primul volumul scris după cele consemnate în jurnal, House of Incest (1936), ce urmează după cartea dedicată lui D.H. Lawrence, la care face referire aici de atâtea ori. House of Incest este un poem în proză, care abordează tema incestului exploatată și în Henry și June, exemplifică stilul voit abstract și poetic pe care Anaïs Nin îl explică și și-l asumă în discuțiile ei cu Henry și chiar preia aproape literal unele fragmente din jurnal:

A room with a ceiling threatening me like a pair of open scissors. Attic windows lie on a bed like gravel. All connections are breaking. Slowly I part from each being I love, slowly, carefully, completely. I tell them what I owe them and what they owe me. I cull their last glances and the last orgasm. My house is empty, sun-glazed, reflectively alive, its stillness gathering implications, secret images which some day will madden me when I stand before blank walls, hearing far too much and seeing more than is humanly bearable. I part from them all. I die in a small scissor-arched room, dispossessed of my loves and my belongings, not even registered in the hotel book. At the same time I know that if I stayed in this room a few days an entirely new life could begin—like the soldering of human flesh after an operation. It is the terror of this new life, more than the terror of dying, which arouses me. I jump out of bed and run out of this room growing around me like a poisoned web, seizing my imagination, gnawing into my memory so that in seven moments I will forget who I am and whom I have loved. It was room number 35 in which I might have awakened next morning mad or a whore.

Mai jos, un fragment relevant din House of Incest:

If only we could all escape from this house of incest, where we only love ourselves in the other, if only I could save you all from yourselves, said the modern Christ. But none of us could bear to pass through the tunnel which led from the house into the world on the other side of the walls, where there were leaves on the trees, where water ran beside the paths, where there was daylight and joy. We could not believe that the tunnel would open on daylight: we feared to be trapped into darkness again; we feared to return whence we had come, from darkness and night. The tunnel would narrow and taper down as we walked; it would close around us, and close tighter and tighter around us and stifle us. It would grow heavy and narrow and suffocate us as we walked. Yet we knew that beyond the house of incest there was daylight, and none of us could walk towards it.

9 Comments

Filed under Citate, Lecturi, Recenzii

Bucureștiul altfel

Iubit sau disprețuit, blamat sau adorat, Bucureștiul exercită (în egală măsură?) atracție și repulsie asupra celor ce trăiesc în capitală sau doar o vizitează. Ce i se reproșează? Aglomerație, haos în trafic și pe trotuare, mizerie, aroganță, fițe, praf, șmechereală și lista continuă. Prin ce atrage? Posibilități profesionale, educaționale și comerciale, nivel de trai mai ridicat, viață culturală, socială și de noapte bogată etc.

Dar ce se află dincolo de ele? Putem vedea Bucureștiul și altfel, „departe de mulțimea dezlănțuită”? Putem descoperi frumusețe acolo unde ochiul și mintea s-au obișnuit să critice? Las pentru o clipă muntele și natura deoparte și încerc să descopăr România frumoasă și printre betoanele din locul care a devenit „acasă”…

Cine a zis că nu se văd munții din București? 🙂

DSCN2967Sau că nu sunt apusuri frumoase și aici? (Lacul Morii)

DSCN2994

DSCN2999

DSCN3003

DSCN3031

Sau că nu ai parte de natură și culoare? (Herăstrău)

DSC_6322

DSC_6358

DSC_6373

DSC_6382

DSC_6388

DSC_6438

DSC_6441

DSC_6741

DSC_6748

DSC_6764Chiar și de mister…

DSC_6413

DSC_6426

DSC_6474Istorie și arhitectură…

416786_272771809468782_220466071_n

432110_272771099468853_538838865_n

481990_272771702802126_538560988_n

483186_272771236135506_938341912_n

484383_272770956135534_1924412173_n

484387_272771916135438_2010146284_n

486095_272771979468765_2093483007_n

486358_272772292802067_1438712760_n

486385_272770799468883_181688830_n

 Vechi și nou. Artă stradală.

488385_272770872802209_574924983_n

DSCN3276

DSCN3277

Vouă ce vă place la București? Ce trasee preferate de plimbare aveți? Ce „secrete” magice credeți că ascunde și ar merita să fie făcute cunoscute?

11 Comments

Filed under Călătorii

Scrisori către Monica, de Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu

Scrisori catre MonicaScrisori către Monica, 1947-1951, de Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, Editura Humanitas, 2012, ediție îngrijită de Astrid Cambose, traducere din limba franceză de Gabriela Creția

Vorbeam mai devreme despre această minunată colecție de scrisori trimise de mama Monicăi Lovinescu acesteia din urmă, în timpul exilului său la Paris, și am constatat cu uimire că nu am scris nici măcar două cuvinte despre ea aici. Mă grăbesc să repar această scăpare, măcar cu câteva impresii și citate.

Pe mine scrisorile m-au emoționat foarte mult, pe de o parte, prin încărcătura sentimentală și, pe de alta, prin informațiile istorice, sociale și culturale despre acele vremuri. Fostă soție a scriitorului și criticului literar Eugen Lovinescu, la rândul ei profesoară de franceză, rămasă cumva în umbra soțului și a fiicei sale din punct de vedere al notorității, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu devine cunoscută prin această culegere de scrisori și ca autoare. Destinul ei și modul personal și, în același timp, profund universal în care povestește și se povestește fiicei ei o descoperă cititorilor ca imagine tipică a mamei care se sacrifică pentru copilul ei. Nedreptățită de sistemul comunist, lăsată fără slujbă și casă, umilită și întemnițată, într-un final, aceasta decedează (nu se știe exact când, se presupune că pe 7 iunie 1960) în penitenciarul-spital Văcărești, iar rămășițele ei au rămas neidentificate, undeva, pe locul fostei închisori Văcărești, unde se ridică astăzi mallul Sun Plaza. De altfel, vina de a o fi lăsat-o în urmă, de a nu fi putut să o salveze, sacrificiul și imaginea iubitoare a mamei o vor urmări pe Monica Lovinescu permanent (de citit și Jurnalul ei). În acest sens, mottoul ales pentru volum este cât se poate de inspirat:

Dar, draga mea, sunt și am să fiu tot timpul lângă tine, în umbră, oricând, oriunde, în orice clipă: MAMA, veșnica, cea care nu moare niciodată, câtă vreme numele ei trece ca un fulger, într-un zâmbet, într-un nume, într-o amintire.

Știind că Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu a fost o femeie puternică, tonul pe alocuri sfătos, pe alocuri plin de dragoste și dor din scrisorile către Monica m-a surprins  un pic. Iată, de exemplu, ce sfaturi îi dădea fiicei ei în 1947:

Fii prudentă în relații, în prietenii (…). Nu uita că nimic nu e sigur și nu te încrede în puterile tale fizice. Nu te îmbăta de succesul tău. Bucură-te de Paris, așa cum te-ai bucurat până acum de viață, cu noblețe și mândrie.Nu fuma prea mult. Țigările revin cam prea des în scrisori și tu ești singură acolo. Trebuie să te păstrezi sănătoasă și sobră. Nu încrunta sprâncenele, nu zbârci fruntea în enervare și nici nu lăsa colțul gurei spre stânga ca’n clipele de vină și de danse devant le miroir. Nu rupe de tot cu trecutul, cum scrii că ai impresia că ți s’a întâmplat: nicio floare nu mai crește dacă se rupe din tulpină.

Sau iată cum încheie una dintre scrisori:

Așa; îmi reiau refrenul: te iubesc și mi-e dor de tine, un dor nebun, de nesuportat. (…) Fii frumoasă, scumpa mea. Gluma aceea a mea vanitoasă nu era decât dorința de a cârcoti nițel. Fii frumoasă și, dacă ți se spune asta, să crezi, dar să nu te lași prinsă în capcană.

Cu atâta duioșie alături de tine, că mă prăpădesc.

Mamina

Demnitate, curaj și mândrie transmise din generație în generație:

știu că niciodată n-am să te sfătuiesc să te întorci, chiar dacă ar fi să mături străzile la Paris, atâta timp cât situația nu se limpezește aici. Fii sigură că asta mi-e voința: oricare ar fi evenimentul nefericit care te-ar obliga să te întorci în țară, nu cumva să te întorci, fiindcă n-ai mai putea pleca înapoi. Și trebuie ca unul dintre ai noștri să trăiască pentru ca amintirea tuturor celor batjocoriți să rămână curată într-un suflet nobil; trebuie să le transmiți copiilor tăi nume, întâmplări din viața familiei noastre, ca nu cumva ai noștri să moară de tot, ca gândul la nebuniile, la curajul, la principiile lor să mai iște cuiva un surâs.

Te iubesc mai presus de ce îi este îngăduit omului să simtă; am ajuns la o acuitate de dragoste și de suferință unice, exasperate de despărțire, de distanță și de nesiguranța zilei de mâine.

Și, mai ales, luciditate:

Ești copil dacă îți închipui că îi pasă cuiva de biata țara asta încătușată; am fost azvârliți ca hrană unor sălbatici și o să rămânem prada lor. Ne crezi îndoctrinați, dar nu suntem decât terorizați, batjocoriți, amenințați la tot pasul.

Am subliniat multe, multe pasaje, dar mă opresc aici, cu îndemnul să o citiți pentru nenumăratele informații utile și interesante, cuprinse atât în scrisorile propriu-zise, cât și în prefață, tabelul cronologic și notele de subsol, suplimentate cu cele câteva fotografii de la finalul volumului, dar și pentru emoția care se revarsă din rândurile frumoase, lucide și totodată pătimașe, îngrijorate, dar și presărate cu umor, înțelepte și drăgăstoase ale unei mame îndurerate.

8 Comments

Filed under Citate, Lecturi, Recenzii