Monthly Archives: martie 2015

Cabana Cozia

Mă gândesc că uneori e mai bine că nu știu ce mă așteaptă, altfel sigur n-aș mai merge și aș rata niște experiențe cel puțin interesante. De exemplu, dacă aș fi știut de dinainte că weekendul ăsta avea să ne plouă, să ne ningă, să ne viscolească, să ne plictisim de atâta urcat sau de coborât (vorba vine), să trecem prin porțiuni cu săritori peste apă și cu lanțuri, să ne afundăm în noroi sau în zăpadă, aș fi zis un NU hotărât! Dar pentru că n-am știut, am făcut toate astea și mi-a plăcut la nebunie. :))

Să detaliez, așadar: am plecat cu niște prieteni la Cabana Cozia, cu oprire obligatorie pe Dealul Negru și punct de lăsare a mașinilor și pregătire pentru intrare în traseu la Mănăstirea Stânișoara (ca punct de reper, în apropiere de stațiunea Călimănești-Căciulata). Se anunțaseră ploi pentru sâmbătă și duminică și deja ploua mărunțel când am început să urcăm. Ne-am echipat corespunzător: huse pentru rucsacuri, pelerine, geci (în principiu) rezistente la ploaie, parazăpezi (sau noroaie, după caz), bețe de trekking și tot ce-i mai trebuie omului la drumeție. La poalele masivului, peisaj de toamnă, plimbarea prin pădure frumoasă, ici și colo câte o brândușă sau un ghiocel, ciripit de păsărele, noi – pete de culoare pe un fundal cam posomorât.

Greu la deal!

20150328_132422

20150328_134455

20150329_155333

20150328_134755

20150328_141111

După mult urcat și calculat (am făcut cam un sfert, am ajuns la o treime din drum, unde e băncuța aia?) și niște puncte de belvedere, am ajuns la o cascadă frumoasă. „O, ce fain! Cum, trebuie să trecem dincolo pe lanțuri? No, no, no!” sau „Yes!” (după caz). Ne-am încolonat, așadar, și am trecut ușor, cu grijă, ținându-ne de lanț, pășind peste pietre și apă, pe partea cealaltă, pregătiți psihic pentru încă o porțiune de lanțuri, pentru urcat pieptiș și prin zăpadă de data asta, pentru că am trecut de la un anotimp la altul într-o clipită.

20150328_135436

20150328_142408

20150328_151604

20150328_151638

De jur împrejur, ceață și lapoviță, iar mai sus, după alt urcuș cu pauze dese, viscol de-a dreptul. Știam că dacă am ieșit în drum suntem aproape de cabană, dar vântul puternic risca să te dărâme, iar acele de gheață îți înțepau fața. Nu vedeai nici peisaj, nici cabană, noroc că am simțit la un moment dat miros de fum și am știut că am ajuns.

20150328_155048

20150328_164707

În sfârșit, după trei ore și jumătate de urcat (un timp destul de bun, de altfel), am ajuns murați la cabană, la căldură, la țuică fiartă sau ceai fierbinte și haine uscate. Atmosfera de cabană nu s-a lăsat mult așteptată, ca de obicei, cântece, râsete, glume și petrecut până pe la două dimineața.

Și bună dimineața!

20150329_113559

Alb de jur împrejur, viscol, picioarele se afundau în zăpadă între anexa în care am dormit și clădirea principală. „Cum să cobori pe vremea asta? Haideți să mai stăm o zi!” În sfârșit, mai prindem curaj după un mic dejun copios și o luăm la vale, să-i prindem din urmă pe ceilalți din grup, mai harnici și mai matinali decât noi. La câteva minute după ce am plecat de la cabană, ceața și viscolul s-au risipit pentru câteva secunde, suficient cât să strigăm cu toții uimiți la vederea unui peisaj superb, dar nu și să facem vreo poză, pentru că s-a acoperit imediat la loc. Oricum, la coborâre, probabil pentru că știam deja traseul, nu mi s-a mai părut la fel de greu și, oricum, întotdeauna mi se pare mai ușor să cobor decât să urc. Am trecut iar de lanțuri și de săritoare, de la iarnă la toamnă, din fericire fără să ne mai plouă până jos, dar nevoiți să pășim sau să evităm cum puteam cărarea plină de noroi.

20150329_133517

20150329_140106

20150329_141450

Chiar dacă a fost destul de solicitant, toți am fost entuziasmați și ne-am propus să revenim la vară, ca să profităm și de vreme bună pentru un așa traseu.

10 Comments

Filed under Călătorii

Librar pentru o zi – Aurora Liiceanu

Invitată de Booktopia, am ajuns la Librăria Bizantină mai devreme decât ora stabilită pentru începerea evenimentului. Mai fusesem acolo și la precedenta întâlnire din seria Librar pentru o zi, când o mulțime de bloggeri de carte, pe care îi știam mai ales virtual, veniseră să asculte recomandările făcute de Laura Câlțea.

Cum aveam la dispoziție aproape o oră de așteptare, iar doamna Aurora Liiceanu tocmai acorda un interviu în sala alăturată, am profitat să admir cadrul frumos și intim din librărie și să parcurg încă o dată cu privirea rafturile înțesate de cărți. Trecerea de la discuțiile informale de după interviu la prezentarea propriu-zisă a cărților propuse s-a făcut aproape pe nesimțite, așa că m-am grăbit să mă alătur vizitatorilor/cititorilor adunați între timp acolo.

Într-un stil foarte natural și popular, doamna Liiceanu a trecut rapid în revistă cele șase titluri recomandate, interpretându-le mai mult din punct de vedere psihologic, făcând diverse trimiteri la alte opere literare, precum și divagații de ordin general, psihologic și sociologic. Volumele-vedetă au fost:

2015-03-25 18.16.12

2015-03-25 18.16.23

 2015-03-25 18.16.34 

Julian Barnes – Nimicul de temut, Editura Nemira, 2009, traducere de Mihai Moroiu

F. S. Fitzgerald – Marele Gatsby, Editura Humanitas, 201, traducere de Mircea Ivănescu, Radu Paraschivescu

Orhan Pamuk – Istanbul, Editura Polirom, 2003, traducere de Luminița Munteanu

Amos Oz – Poveste despre dragoste și întuneric, Editura Humanitas, 2008, traducere de Dana Ligia Ilin

Constantin Beldie – Caleidoscopul unei jumătăți de veac în București (1900-1950) și alte pagini memorialistice, Editura Humanitas, 2014

Yasunari Kawabata – Jurnal de la șaisprezece ani, Adolescentul, Editura Humanitas, 2014, traducere de Cornelia Daniela Lupşă

Pe lângă acestea, însă, invitata de aseară a făcut referiri la Citind Lolita în Teheran, de Azar Nafisi, Dragoste în vremea holerei, de Gabriel Garcia Marquez, la Milan Kundera, Dostoievski, Stendhal, Ortega y Gasset și Shakespeare. Ce mi-a plăcut și mi s-a părut că i-a singularizat discursul a fost interpretarea acestor cărți din perspectiva psihologului de profesie și a lingvistului din pasiune. Astfel, aprecierile literare la adresa cărților s-au îmbinat cu reflecții privind psihologia personajelor și cu comparații lingvistice între termeni precum a explica –  a justifica, regret – remușcare, clipă – moment etc.

Aurora Liiceanu a vorbit, printre altele, despre asocierea dintre om și timp, despre nevoia oamenilor (implicit, a personajelor) de a închide un cerc și de a găsi o finalitate, despre amintiri ca garant al identității, despre faptul că din cărți înveți că personajele au și calități și defecte și, astfel, îți rafinezi percepția despre oameni și, ca o concluzie, despre faptul că scriitorii sunt foarte fini psihologi, adesea citați în tratatele de psihologie (de exemplu, Dostoievski sau Shakespeare – ale cărui personaje ilustrează diverse sindroame din psihologie). Melancolia a fost identificată ca temă comună a celor șase titluri propuse, iar din răspunsurile la întrebări, am aflat că doamna Liiceanu s-a apucat de scris ca să se oprească din vorbit (o autoironie la adresa locvacității sale), că, dacă ai o „jenă financiară”, poți găsi totuși soluții pentru a cumpăra cărți (asocierea cu câțiva prieteni și tragerea la sorți, de exemplu) și că, după părerea sa, cărțile pe hârtie nu vor dispărea, în pofida amenințării digitalului.

Per total, întâlnirea mi s-a părut relaxată, amuzantă și interesantă, îi felicit pe organizatorii campaniei Librar pentru o zi și abia aștept următoarele evenimente.

3 Comments

Filed under Campanii/concursuri/lepșe, Evenimente, Lecturi

Le magasin des suicides, de Jean Teulé

Le magasin des suicides, de Jean Teulé, Editions Julliard, Paris, 2007

Le magasin des suicidesÎntr-un viitor indeterminat, în care lumea așa cum o știm noi acum nu mai există, continentele au fost afectate de diverse catastrofe naturale, buletinele de știri, sub formă de hologramă interactivă, anunță numai nenorociri și moneda este euro-yen, foarte multă lume dorește să se sinucidă, din varii motive. Pentru a-i ajuta, există Magazinul de sinucideri, ținut de familia Tuvache de multe generații, care se mândrește cu produsele sale ingenioase și eficiente și, mai ales, cu etica sa. Afacerea și liniștea familiei sunt însă puse în pericol când cel mai mic dintre cei trei copii, Alan, se dovedește altfel decât ceilalți: în loc să fie deprimat și pesimist, zâmbește, cântă și, în general, îi enervează, apoi îi molipsește pe toți cu optimismul său.

Cam așa s-ar rezuma subiectul acestui roman scurt, dar de impact, macabru, fără a fi deloc apăsător, sumbru și amuzant în același timp, plin de un umor negru, care ajunge să te molipsească prescum veselia lui Alan. Modalitățile de sinucidere vândute deloc ieftin de cei doi Tuvache, invențiile fiului cel mare, Vincent, evoluția lui Marilyn, din sora tristă, derutată și neîncrezătoare în femeia frumoasă și îndrăgostită, dialogurile savuroase și aparent atât de normale, în ciuda subiectului sinistru, turnura pe care o iau lucrurile spre final, totul te ține în priză, te amuză și te intrigă. Deși parte dintr-o familie care a făcut din moarte o afacere și și-a numit copiii după sinucigași celebri și deși e crescut într-o atmosferă apăsătoare și deprimantă și pregătit pentru aceeași afacere sinistră, Alan este plin de poftă de viață și cucerește cu drăgălășenia, inventivitatea și vorbirea sa peltică. E un fel de a spune că, indiferent cât de grea ar fi viața și cât de deprimant ar fi să trăiești, există speranță, veselie, inteligență și culoare, care te pot face să treci peste orice.

Cu o singură altă carte (Eleganța ariciului, de Muriel Barbery) mi s-a mai întâmplat să vreau s-o arunc cât colo la final, dar, gândindu-mă mai bine, nu cred că un roman de așa factură putea să aibă un sfârșit mai potrivit. Mă opresc aici, ca să nu dezvălui deznodământul, dar sper că v-am făcut suficient de curioși ca să-l descoperiți singuri.

Cartea a fost tradusă și în română: Magazinul de sinucideri, Editura Allfa, colecția Strada ficțiunii, traducere de Magda Răduță, 2011Magazinul de sinucideri -ro

10 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

Pe unde m-am mai plimbat

Să revin, așadar, după divagația de data trecută.  Acum că am lămurit și ce e cu dragostea asta de munte, să trec în revistă și ultimele ieșiri, trei la număr. În ordine:

Cabana Postăvaru

Am fost a doua oară acolo, prima fiind anul trecut cam pe aceeași vreme, la o aniversare. Se ajunge foarte ușor, cu telegondola din Poiana Brașov, iar până la cabană aveți de coborât cam 10 minute – ce-i drept, pe lângă și printre schiori, ceea ce vă poate oferi destulă adrenalină, mai ales dacă e zăpadă mare sau gheață. Patru lucruri sunt constante la Postăvaru (câtă prețizie, maică):

20150308_091751

amabilitatea gazdelor, care de fiecare dată ne-au oferit câte ceva: vișinată (anul trecut), flori și turtă dulce (anul ăsta, pentru că era 8 Martie), s-au amestecat cu copiii veniți la concursul de schi și au făcut discotecă cu și pentru ei și, în general, s-au purtat foarte frumos;

2015-03-07 15.51.18

numărul foarte mare al schiorilor, care ne-au copleșit – de fapt, mai corect ar fi să spun că grupul nostru era singurul care nu schia și nu se dădea cu placa, așa că era ușor să ne simțim în minoritate (din motivul ăsta, dar și pentru schimbarea coloritului, sunt curioasă să merg și în afara sezonului);

DSCN4778

peisajul minunat, admirat cu aceeași plăcere și de pe terasă, și din foișor, și din șezlongurile din lateralul cabanei;

20150307_164606

în fine, atmosfera super faină din anexă, unde ne-am cazat de fiecare dată și unde am putut cânta până când am vrut, nederanjați de nimeni și fără să deranjăm pe nimeni.

DSCN4776

Cabana Gârbova

Acum am fost prima dată acolo și mi-a plăcut mult traseul, și la dus (din Azuga, traseu ce urcă direct din șosea, aproape de gară), și la întors (în Predeal, prin pădure și, parțial, pe lângă pista de schi). Cabana are condiții foarte bune, camere de două și trei persoane, din câte am văzut, baie în cameră, restaurant, spațiu de fumători separat, mâncare bună, prețuri ok. Cazarea a costat 55 lei pe camera de 2 paturi, cu mic dejun inclus. În ciuda condițiilor și a cabanierului, care era dornic de oaspeți, se pare că destul de puțină lume rămâne peste noapte, majoritatea preferă să facă ture de o zi, să mănânce ceva la prânz și să coboare în stațiuni.

20150314_124644

20150314_125416

Oricum, noi, cu gașca împrospătată și prieteni noi, am cântat din nou până la orele mici ale dimineții („Nu vă mai săturați odată?”, o să mă întrebați. Păi, nu, pentru lămuriri, citiți postarea precedentă. :p). Și pentru că ne-am simțit bine, ne-am propus să mergem și la vară, să vedem cum arată totul înverzit. Cu peisajul de iarnă avem și câteva poze, pentru exemplificare:

20150315_121251

Câinii de la cabană, dornici de o sesiune foto (sus) și panoramă cu Bucegii (jos)

20150315_123400

Am învățat atunci și succesiunea vârfurilor și văilor: Furnica, Piatra Arsă, Caraimanul, Valea Albă, Coștila, Morarul și Bucșoiu – sper că n-am greșit, am fost pusă atunci să repet, ca la școală. :p

Cabana Valea lui Ivan

În Valea lui Ivan, situată în Piatra Craiului, mai fusesem în urmă cu vreo cinci ani, când urcasem foarte greu, deși traseul este extrem de ușor și scurt (cam 45 de minute pe drum forestier). Atunci fiind noapte și o gheață lucie, momentul mi s-a înfipt bine în memorie și am sperat să nu-l mai repet.  Spre bafta mea, cum am plecat de vineri, am ajuns tot pe întuneric, dar măcar n-a mai fost gheață, așa că urcușul a fost plăcut de data asta.

20150321_162916

Sâmbătă am avut parte de o vreme superbă, așa că am stat ca șopârlele afară la soare, înșirați pe bănci sau fiecare pe unde a putut, și pur și simplu am luat cât de mult soare am putut. A, m-am dat și cu sania, ceea ce nu mai făcusem de acum 3 ani, de la Bansko.

20150321_152518

20150321_123430

20150321_123347

Cabana arată foarte decent, cazarea costă 25 lei/persoană pe noapte, fochistul șef a tot băgat lemne în sobă, așa că am murit de cald și noaptea, toaletele (două la număr) sunt câte una pe fiecare etaj, în dotare mai sunt o bucătărie cu cămară, sală de mese, foișor și leagăn.

2015-03-21 10.08.17

20150321_162932

2015-03-21 10.09.20

La coborâre, vremea tot frumoasă, dar toată zăpada aia superbă de la urcat se transformase în noroi. Deh!

Cam astea au fost ultimele drumeții, revin cât de curând cu impresii și poze din următoarele. Între timp, drum bun și vouă și cărări cu soare!

4 Comments

Filed under Călătorii

Pledoarie pentru munte

După postarea precedentă, în care rezumam ce am mai citit în ultima vreme, voiam să vă zic și pe unde m-am mai plimbat, dar am fost un pic deturnată de niște gânduri. Și ca să-mi dea pace și să nu mă mai bântuie, am zis să le pun negru pe alb (era să zic pe hârtie). În cazul în care acum e prima dată când ați nimerit pe blogul ăsta de cărți și călătorii, precizez din start că majoritatea plimbărilor mele sunt în natură, mai exact pe munte. Nu că aș fi eu mare munțomană (după vreo zece ani de la primele mele ieșiri pe munte, tot începătoare mă consider), dar drumețiile montane mi se par minunate și asta dintr-o serie de motive.

DSCN2471

Vedere din CiucașDSC_7690

Cetățile Ponorului

Știu că, pentru cei mai mulți dintre voi, nu e nevoie să justific de ce e bine și frumos să mergi pe munte, dar am cunoscut și persoane care m-au privit lung, au scuturat din umeri și s-au minunat. Cum, să faci efort fizic, uneori intens, câteva ore în șir? Să mergi prin zăpadă până la genunchi sau chiar și mai mare? Să stai în frig sau în ploaie sau transpirat? Să dormi în priciuri, la comun, și, câteodată, să mergi la budă în curte? Să obosești crunt câteva ore ca să ajungi la o cabană uitată în vârf de munte ca să ce? Să trebuiască să te ții de lanțuri sau să urci pieptiș sau să te ia amețeala privind la hăul de lângă tine? De ce să nu stau eu bine mersi acasă, în oraș, în civilizație, în siguranță?

DSC_1610

Vederi din MălăieștiDSC_1586

Întrebări legitime, desigur. Dacă ați încercat și nu vă place, dacă nu aveți echipament potrivit, dacă nu știți traseele sau nu are cine să vă îndrume, dacă nu sunteți dispuși să acceptați condițiile de mai sus, atunci n-are absolut niciun rost să vă aventurați, ba chiar e recomandat să nu vă riscați siguranța sau buna-dispoziție.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Garofița – vedere spre și dinspre Marele Grohotiș

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cerdacul Stanciului

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 Însă, dacă vă plac natura și mișcarea și mai aveți și o gașcă de prieteni iubitori ai muntelui, atunci, vorba cântecului „dacă ai un ghid nebun și-un nebun să-ți cânte, orice-ar spune ai tăi părinți, ai să te întorci la munte”. În aer curat, verdeață sau zăpadă imaculată și liniște, vă încărcați cu energie pozitivă cât pentru o săptămână, când puteți să o luați de la capăt. Mișcarea vă pune în mișcare tot sângele și vă crește nivelul endorfinelor (lucruri verificate), plus că după atâtea ore și zile în care ați înțepenit în fața calculatorului sau în mașină, cu siguranță aveți nevoie de exercițiu.

DSCN2315

Refugiul Mălăiești

Night vision

Cabana Mălăiești – poza lui Lup Alb

Și nu e numai asta: avem o țară frumoasă, e păcat să nu o descoperim toată. Mergeți ori de câte ori aveți ocazia și, dacă puteți, alternați o călătorie în străinătate cu una în țara noastră. Știți pe de rost stațiunile din Bulgaria sau din Austria, ați și uitat de câte ori ați fost în Grecia sau în Turcia, fugiți în city breaks și vă luați all inclusive? Foarte bine, chiar vă invidiez. Dar luați în considerare să mergeți și în România, să vedeți și frumusețile ei, să descoperiți un alt fel de turism, cu cortul sau la cabană, vară sau iarnă, mai sus sau mai jos, după chef și posibilități. Mergeți în Bucegi sau Făgăraș, în Apuseni sau unde vreți și, mai ales, respectați locul și oamenii. Mă doare sufletul când văd peturi sau ambalaje aruncate prin pădure sau în albiile râurilor, la fel cum mă doare sufletul când văd cojile copacilor scrijelite cu inimioare și numele autorilor.

DSCN2517Pe drum de munte prin Ciucaș

DSC_6266Buila-Vânturarița

În plus, muntele te învață niște valori: responsabilitatea, prietenia, respectul pentru natură și pentru oamenii de munte, întrajutorarea, iubirea și curajul. Este suficient să ascultați versurile cântecelor care se aud de obicei pe munte. Unele sunt scrise de munțomani, inspirate din experiența lor, altele preiau versuri ale unor poeți consacrați (Adrian Păunescu e, probabil, cel mai popular și de fiecare dată îmi vine să exclam, auzindu-i cuvintele puse pe muzică, „A fost dat naibii Păunescu ăsta!”). Munțomanii știu și să muncească pe traseu, și să se distreze la cabană. Cântecele alternează cu povești despre alte drumeții și aventuri, se rememorează mult, se râde, se varsă câte o lacrimă și un strop de vin pentru cei pieriți pe munte, se leagă prietenii și se înfiripă iubiri. Chitarele nu lipsesc, focul arde în sobă sau afară, în curte, pe cer puzderie de stele, cănile cu vin sau cu altceva se ciocnesc, iar acordurile și versurile îți rămân în minte încă mult timp după aceea.

DSC_1843

DSC_4904

Eu cam atât am avut să vă spun. Dacă v-am convins să mergeți, îmi pare bine. Dacă nu, dar ne-ați înțeles și pe noi, care mergem, iarăși e bine. Oricum ar fi, muntele nu e doar o destinație, ci un mod de viață și o stare de spirit.

DSC_8422

2 Comments

Filed under Călătorii