Monthly Archives: martie 2015

Cabana Cozia

Mă gândesc că uneori e mai bine că nu știu ce mă așteaptă, altfel sigur n-aș mai merge și aș rata niște experiențe cel puțin interesante. De exemplu, dacă aș fi știut de dinainte că weekendul ăsta avea să ne plouă, să ne ningă, să ne viscolească, să ne plictisim de atâta urcat sau de coborât (vorba vine), să trecem prin porțiuni cu săritori peste apă și cu lanțuri, să ne afundăm în noroi sau în zăpadă, aș fi zis un NU hotărât! Dar pentru că n-am știut, am făcut toate astea și mi-a plăcut la nebunie. :))

Să detaliez, așadar: am plecat cu niște prieteni la Cabana Cozia, cu oprire obligatorie pe Dealul Negru și punct de lăsare a mașinilor și pregătire pentru intrare în traseu la Mănăstirea Stânișoara (ca punct de reper, în apropiere de stațiunea Călimănești-Căciulata). Se anunțaseră ploi pentru sâmbătă și duminică și deja ploua mărunțel când am început să urcăm. Ne-am echipat corespunzător: huse pentru rucsacuri, pelerine, geci (în principiu) rezistente la ploaie, parazăpezi (sau noroaie, după caz), bețe de trekking și tot ce-i mai trebuie omului la drumeție. La poalele masivului, peisaj de toamnă, plimbarea prin pădure frumoasă, ici și colo câte o brândușă sau un ghiocel, ciripit de păsărele, noi – pete de culoare pe un fundal cam posomorât.

Greu la deal!

20150328_132422

20150328_134455

20150329_155333

20150328_134755

20150328_141111

După mult urcat și calculat (am făcut cam un sfert, am ajuns la o treime din drum, unde e băncuța aia?) și niște puncte de belvedere, am ajuns la o cascadă frumoasă. „O, ce fain! Cum, trebuie să trecem dincolo pe lanțuri? No, no, no!” sau „Yes!” (după caz). Ne-am încolonat, așadar, și am trecut ușor, cu grijă, ținându-ne de lanț, pășind peste pietre și apă, pe partea cealaltă, pregătiți psihic pentru încă o porțiune de lanțuri, pentru urcat pieptiș și prin zăpadă de data asta, pentru că am trecut de la un anotimp la altul într-o clipită.

20150328_135436

20150328_142408

20150328_151604

20150328_151638

De jur împrejur, ceață și lapoviță, iar mai sus, după alt urcuș cu pauze dese, viscol de-a dreptul. Știam că dacă am ieșit în drum suntem aproape de cabană, dar vântul puternic risca să te dărâme, iar acele de gheață îți înțepau fața. Nu vedeai nici peisaj, nici cabană, noroc că am simțit la un moment dat miros de fum și am știut că am ajuns.

20150328_155048

20150328_164707

În sfârșit, după trei ore și jumătate de urcat (un timp destul de bun, de altfel), am ajuns murați la cabană, la căldură, la țuică fiartă sau ceai fierbinte și haine uscate. Atmosfera de cabană nu s-a lăsat mult așteptată, ca de obicei, cântece, râsete, glume și petrecut până pe la două dimineața.

Și bună dimineața!

20150329_113559

Alb de jur împrejur, viscol, picioarele se afundau în zăpadă între anexa în care am dormit și clădirea principală. „Cum să cobori pe vremea asta? Haideți să mai stăm o zi!” În sfârșit, mai prindem curaj după un mic dejun copios și o luăm la vale, să-i prindem din urmă pe ceilalți din grup, mai harnici și mai matinali decât noi. La câteva minute după ce am plecat de la cabană, ceața și viscolul s-au risipit pentru câteva secunde, suficient cât să strigăm cu toții uimiți la vederea unui peisaj superb, dar nu și să facem vreo poză, pentru că s-a acoperit imediat la loc. Oricum, la coborâre, probabil pentru că știam deja traseul, nu mi s-a mai părut la fel de greu și, oricum, întotdeauna mi se pare mai ușor să cobor decât să urc. Am trecut iar de lanțuri și de săritoare, de la iarnă la toamnă, din fericire fără să ne mai plouă până jos, dar nevoiți să pășim sau să evităm cum puteam cărarea plină de noroi.

20150329_133517

20150329_140106

20150329_141450

Chiar dacă a fost destul de solicitant, toți am fost entuziasmați și ne-am propus să revenim la vară, ca să profităm și de vreme bună pentru un așa traseu.

10 Comments

Filed under Călătorii

Librar pentru o zi – Aurora Liiceanu

Invitată de Booktopia, am ajuns la Librăria Bizantină mai devreme decât ora stabilită pentru începerea evenimentului. Mai fusesem acolo și la precedenta întâlnire din seria Librar pentru o zi, când o mulțime de bloggeri de carte, pe care îi știam mai ales virtual, veniseră să asculte recomandările făcute de Laura Câlțea.

Cum aveam la dispoziție aproape o oră de așteptare, iar doamna Aurora Liiceanu tocmai acorda un interviu în sala alăturată, am profitat să admir cadrul frumos și intim din librărie și să parcurg încă o dată cu privirea rafturile înțesate de cărți. Trecerea de la discuțiile informale de după interviu la prezentarea propriu-zisă a cărților propuse s-a făcut aproape pe nesimțite, așa că m-am grăbit să mă alătur vizitatorilor/cititorilor adunați între timp acolo.

Într-un stil foarte natural și popular, doamna Liiceanu a trecut rapid în revistă cele șase titluri recomandate, interpretându-le mai mult din punct de vedere psihologic, făcând diverse trimiteri la alte opere literare, precum și divagații de ordin general, psihologic și sociologic. Volumele-vedetă au fost:

2015-03-25 18.16.12

2015-03-25 18.16.23

 2015-03-25 18.16.34 

Julian Barnes – Nimicul de temut, Editura Nemira, 2009, traducere de Mihai Moroiu

F. S. Fitzgerald – Marele Gatsby, Editura Humanitas, 201, traducere de Mircea Ivănescu, Radu Paraschivescu

Orhan Pamuk – Istanbul, Editura Polirom, 2003, traducere de Luminița Munteanu

Amos Oz – Poveste despre dragoste și întuneric, Editura Humanitas, 2008, traducere de Dana Ligia Ilin

Constantin Beldie – Caleidoscopul unei jumătăți de veac în București (1900-1950) și alte pagini memorialistice, Editura Humanitas, 2014

Yasunari Kawabata – Jurnal de la șaisprezece ani, Adolescentul, Editura Humanitas, 2014, traducere de Cornelia Daniela Lupşă

Pe lângă acestea, însă, invitata de aseară a făcut referiri la Citind Lolita în Teheran, de Azar Nafisi, Dragoste în vremea holerei, de Gabriel Garcia Marquez, la Milan Kundera, Dostoievski, Stendhal, Ortega y Gasset și Shakespeare. Ce mi-a plăcut și mi s-a părut că i-a singularizat discursul a fost interpretarea acestor cărți din perspectiva psihologului de profesie și a lingvistului din pasiune. Astfel, aprecierile literare la adresa cărților s-au îmbinat cu reflecții privind psihologia personajelor și cu comparații lingvistice între termeni precum a explica –  a justifica, regret – remușcare, clipă – moment etc.

Aurora Liiceanu a vorbit, printre altele, despre asocierea dintre om și timp, despre nevoia oamenilor (implicit, a personajelor) de a închide un cerc și de a găsi o finalitate, despre amintiri ca garant al identității, despre faptul că din cărți înveți că personajele au și calități și defecte și, astfel, îți rafinezi percepția despre oameni și, ca o concluzie, despre faptul că scriitorii sunt foarte fini psihologi, adesea citați în tratatele de psihologie (de exemplu, Dostoievski sau Shakespeare – ale cărui personaje ilustrează diverse sindroame din psihologie). Melancolia a fost identificată ca temă comună a celor șase titluri propuse, iar din răspunsurile la întrebări, am aflat că doamna Liiceanu s-a apucat de scris ca să se oprească din vorbit (o autoironie la adresa locvacității sale), că, dacă ai o „jenă financiară”, poți găsi totuși soluții pentru a cumpăra cărți (asocierea cu câțiva prieteni și tragerea la sorți, de exemplu) și că, după părerea sa, cărțile pe hârtie nu vor dispărea, în pofida amenințării digitalului.

Per total, întâlnirea mi s-a părut relaxată, amuzantă și interesantă, îi felicit pe organizatorii campaniei Librar pentru o zi și abia aștept următoarele evenimente.

3 Comments

Filed under Campanii/concursuri/lepșe, Evenimente, Lecturi

Le magasin des suicides, de Jean Teulé

Le magasin des suicides, de Jean Teulé, Editions Julliard, Paris, 2007

Le magasin des suicidesÎntr-un viitor indeterminat, în care lumea așa cum o știm noi acum nu mai există, continentele au fost afectate de diverse catastrofe naturale, buletinele de știri, sub formă de hologramă interactivă, anunță numai nenorociri și moneda este euro-yen, foarte multă lume dorește să se sinucidă, din varii motive. Pentru a-i ajuta, există Magazinul de sinucideri, ținut de familia Tuvache de multe generații, care se mândrește cu produsele sale ingenioase și eficiente și, mai ales, cu etica sa. Afacerea și liniștea familiei sunt însă puse în pericol când cel mai mic dintre cei trei copii, Alan, se dovedește altfel decât ceilalți: în loc să fie deprimat și pesimist, zâmbește, cântă și, în general, îi enervează, apoi îi molipsește pe toți cu optimismul său.

Cam așa s-ar rezuma subiectul acestui roman scurt, dar de impact, macabru, fără a fi deloc apăsător, sumbru și amuzant în același timp, plin de un umor negru, care ajunge să te molipsească prescum veselia lui Alan. Modalitățile de sinucidere vândute deloc ieftin de cei doi Tuvache, invențiile fiului cel mare, Vincent, evoluția lui Marilyn, din sora tristă, derutată și neîncrezătoare în femeia frumoasă și îndrăgostită, dialogurile savuroase și aparent atât de normale, în ciuda subiectului sinistru, turnura pe care o iau lucrurile spre final, totul te ține în priză, te amuză și te intrigă. Deși parte dintr-o familie care a făcut din moarte o afacere și și-a numit copiii după sinucigași celebri și deși e crescut într-o atmosferă apăsătoare și deprimantă și pregătit pentru aceeași afacere sinistră, Alan este plin de poftă de viață și cucerește cu drăgălășenia, inventivitatea și vorbirea sa peltică. E un fel de a spune că, indiferent cât de grea ar fi viața și cât de deprimant ar fi să trăiești, există speranță, veselie, inteligență și culoare, care te pot face să treci peste orice.

Cu o singură altă carte (Eleganța ariciului, de Muriel Barbery) mi s-a mai întâmplat să vreau s-o arunc cât colo la final, dar, gândindu-mă mai bine, nu cred că un roman de așa factură putea să aibă un sfârșit mai potrivit. Mă opresc aici, ca să nu dezvălui deznodământul, dar sper că v-am făcut suficient de curioși ca să-l descoperiți singuri.

Cartea a fost tradusă și în română: Magazinul de sinucideri, Editura Allfa, colecția Strada ficțiunii, traducere de Magda Răduță, 2011Magazinul de sinucideri -ro

10 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii