Monthly Archives: februarie 2015

Cabana Mălăiești

În foarte puține cuvinte, de data asta, și mai mult în imagini… Vă zic numai că a fost o ieșire foarte reușită, cu un traseu frumos, chiar dacă destul de anevoios pe alocuri, cu multe râsete, cântece și stare de bine, de foarte bine!

Început de traseu din Glăjărie

2015-02-14 11.01.40

 Popas la izvor

2015-02-14 11.17.42

2015-02-14 11.17.48

2015-02-14 11.37.17

 Blue light 😀

2015-02-14 12.31.55

Copaci încărcați la al doilea loc de popas: băncuța de la punctul de belvedere

2015-02-14 12.33.42

2015-02-14 12.33.51

Prima poiană

2015-02-14 13.06.45

2015-02-14 13.06.57

2015-02-14 13.42.30

2015-02-14 13.42.34

2015-02-14 13.42.43

2015-02-14 13.42.54

2015-02-14 13.59.24

2015-02-14 13.59.31

2015-02-14 13.59.41

2015-02-15 10.36.05

 Aveam o vedere frumoasă cu cabana de la depărtare, la ieșirea din traseu, dar, vorba aia, s-a produs o extorsiune… 😀 mai exact, un turist care mi-a intrat în cadru. Motiv pentru care n-am mai folosit poza. 😀 Mai jos, vedere chiar din fața cabanei.

2015-02-15 10.38.46

 „Când țurțuri metalici mi-apar la ferești…”

2015-02-15 10.39.02

2015-02-15 10.39.24

 Pozele de mai sus au fost făcute cu telefonul, de multe ori cu soarele în ochi, așa că nu prea vedeam ce fotografiam și doar speram că a ieșit ceva. Pozele de mai jos sunt făcute de un prieten, Lupul Alb î(ș)i zice, cu aparat deștept și iscusință de fotograf adevărat. Luați și vă bucurați! 🙂

Night vision 2

Night vision

4 Comments

Filed under Călătorii

Când eram muritor, de Javier Marias

Când eram muritorCând eram muritor, de Javier Marias, Editura Univers, 2009, traducere din spaniolă de Iulia Bodnari

Despre Javier Marias am tot scris, Inimă atât de albă, Mâine în bătălie să te gândești la mine și Romanul Oxfordului fiind cele trei romane ale sale pe care le-am devorat și lăudat aici. De data aceasta, l-am descoperit pe Marias ca autor de povestiri și, surpriză! am fost la fel de impresionată ca de romanele de care v-am zis.

În prefața volumului, autorul mărturisește că unsprezece din cele douăsprezece povestiri care îl compun au fost scrise la comandă, pentru a fi publicate în diverse reviste sau ziare, ceea ce mă face să-l admir și mai mult. Nu e lucru ușor să scoți așa niște texte frumoase, interesante, pline de suspans și cu un final mereu surprinzător din câteva cuvinte cheie, de exemplu, sau cu limită de lungime.

Povestirile sunt ciudate, pline de secrete (Medicul de noapte), de coincidențe (Moștenirea italiană), confuzii de identitate (În călătorie de nuntă, episod ce a fost inclus ulterior în romanul Inimă atât de albă, dar cu un altfel de deznodământ), planuri criminale ascunse sub aparențe banale (Binoclul spart), falsificatori de artă (Siluete neterminate), violențe ce sparg liniștea și rutina plajei (Duminică de trupuri – ce titlu inspirat!), fantome (Când eram muritor și Sfârșite sunt iubirile), scriitori și experimentele lor literare (Orice rău se întoarce), filme porno (Mai puține scrupule), accente polițiste și fantastice (Sânge pe lance), fotbal și jocul de-a voința și de-a iminența (În timpul nesigur).

Am fost surprinsă să recunosc printre personajele pasagere câteva nume, cum ar fi Luisa, soția naratorului, Custardoy și Ruibérriz de Torres, ce apar și în romanele sus-amintite. E ca și cum povestirile ar prevesti sau ar prelungi romanele, iar personajele comune s-ar plimba liber dintr-unele în altele, așa, să mai schimbe peisajul (însă fără a fi inconsecvente). În orice caz, pentru mine senzația a fost asemănătoare cu momentele alea în care vezi într-un film un actor pe care l-ai mai văzut sigur, dar nu-ți aduci aminte unde, și te chinui câteva minute bune să rememorezi filmele văzute recent sau să ți-l imaginezi cu altă freză, poate-poate… timp în care nici nu mai ești atent la acțiunea de pe ecran, pentru că numele ăla nu-ți dă pace… În cazul de față nu a durat așa mult, pentru că personajele îmi erau relativ proaspete în minte. Gata, digresiune încheiată. 😉

Revenind, mi-au plăcut foarte mult povestirile lui Marias, același stil de a scrie care pe mine m-a cucerit încă de prima dată, finaluri surprinzătoare, elemente de suspans și de fantastic, umor fin, ce mai, rețeta perfectă!

5 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

Vi se întâmplă să nu vă hotărâți ce carte să citiți?

Uneori, după o carte prea intensă, simt nevoia să schimb registrul: dacă a fost ceva dramatic, caut alta mai ușurică, dacă a fost în engleză, caut una în română, dacă a fost ceva amuzant, încerc ceva mai greu.

Ei bine, după Pânza de păianjen, am zis să fac tranziția spre următorul roman cu ceva mai ușurel și util și am început o cărțulie despre antreprenoriat (deh, poate mai învăț și eu câte ceva!). Mi s-a părut prea motivațională și heirupistă și nu spunea nimic nou sau ieșit din comun, așa că m-am plictisit repede.

Am zis să abordez un SF, că e un gen pe care îl gust rar, așa că am început Furnicile, de Bernard Werber, pregătită să mă iau la trântă cu o trilogie. Părea interesantă, mai ales că despre furnici am tot auzit sau văzut sau citit cât sunt de inteligente. Nu știu de ce, aseară n-a fost momentul ideal pentru cartea asta, așa că am abandonat-o după câteva (zeci de) pagini. O să revin la ea cu siguranță într-o zi…

Între timp, mi-a făcut cu ochiul Noi, doamnă doctor, când o să murim, de Ileana Vulpescu, și m-am instalat și mai confortabil pe canapea, fericită că am găsit, în sfârșit, cu ce să-mi petrec seara de lectură. Chiar dacă venea tot după o carte românească, începutul părea promițător, mă prinsese povestea doamnei Gheorghiade și a descurcatului pe vremea comunismului, când… jurnalul doctoriței de nebuni m-a dus cu gândul (poate fără motiv) la Vinovat de iubire, al lui Adrian Păunescu (care nu mi-a plăcut deloc), cert e că n-am mai putut să citesc. Ooooooooffffffffff! Frustrant mai e!

DSCN5412Am lăsat Kindle-ul deoparte și m-am dus înapoi la teancul de cărți necitite din bibliotecă. Ce să aleg după atâtea încercări nereușite și cu o dispoziție așa de mofturoasă? Ca-n reclama aia cu iaurtul, toate mi se păreau „defecte”: prea lungă, prea tristă, prea grea, prea ca la țară! Până la urmă, m-am retras cu o colecție de povestiri de Javier Marias, Când eram muritor, o alegere potrivită, în sfârșit! Dar despre ea, data viitoare…

Vouă vi se întâmplă? Ce remedii găsiți? Cum vă hotărâți?

24 Comments

Filed under Lecturi